- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 25 octombrie 2013
Decizia nr. 4827/2013 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1291/2009 a Judecătoriei Aleșd
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1291 din 12 noiembrie 2009, Judecătoria Aleșd a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâtul S.F., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia locală de fond funciar Aștileu și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu pârâții S.T. și H.F. Apelul declarat de pârâtul S.F. împotriva sentinței judecătoriei a fost respins ca nefondat de Tribunalul Bihor, secția civilă, prin decizia nr. 233 din 7 iulie 2011. Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin decizia nr. 261/R din 24 ianuarie 2012, a admis recursul declarat de pârâții S.T.
și H.F., a modificat în tot decizia tribunalului în sensul că a respins apelul formulat de reclamantul C.G., a admis apelul declarat de pârâtul S.T. și l-a obligat reclamant să plătească pârâților 500 RON cheltuieli de judecată în fond și 2700 RON cheltuieli de judecată în recurs. Împotriva acestei decizii C.G. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 11 aprilie 2013. În ședința publică de la termenul din 25 octombrie 2013, instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția de necompetență materială a Înaltei Curți în soluționarea contestației în anulare de față, excepție pe care o va admite pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar conform dispozițiilor art. 319 alin. (1) C. proc.
civ., se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă. Prin urmare, competența de soluționare a acestei căi extraordinare de atac aparține instanței care a pronunțat hotărârea atacată, pentru că doar aceasta este instanța care își poate retracta propria hotărâre. Așa cum s-a arătat, decizia atacată este pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, motiv pentru care competența de soluționare aparține acestei instanței. Față de cele arătate, în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc. civ. , Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Declină în favoarea Curții de Apel Oradea competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatorul C.G. împotriva deciziei nr. 261/R din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 octombrie 2013.