ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1821/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința nr.

329 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara a fost admisă în parte acțiunea reclamantei C.M. în contradictoriu cu

Casa Județeană de Pensii Timiș în sensul că a fost anulată adresa din 21 mai

2009 emisă de pârâtă și a fost obligată pârâta să emită o hotărâre prin care să

recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al dispozițiilor art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000.

Instanța a respins

acțiunea în ceea ce privea anularea Hotărârii din 6 august 2008 emisă de pârâtă,

ca tardiv introdusă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța investită cu soluționarea acțiunii introductive a

reținut că reclamanta s-a născut la data de 31 martie 1944 în comuna Zăhărești,

județul Suceava, localitate în care părinții săi au fost refugiați din Ardealul

de Nord în luna februarie 1941, ca urmare a Dictatului de la Viena din 30 august 1940, din motive etnice.

Instanța de fond a

reținut că reclamanta s-a adresat pârâtei pentru constatarea calității de

refugiat din motive etnice, iar Casa Județeană de Pensii Timiș prin Hotărârea din

6 august 2008 i-a respins cererea.

Instanța a reținut că

reclamanta nu a formulat contestație împotriva acestei hotărâri în termenul

prevăzut de dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, motiv pentru

care cererea de anulare a acestei hotărâri este calificată de instanță ca

tardiv introdusă.

Instanța a constatat

că la data de 15 mai 2009 reclamanta s-a adresat cu o nouă cerere către pârâtă

și a solicitat revizuirea hotărârii din 6 august 2008, iar pârâta a răspuns la

cererea de revizuire printr-o adresă, în sensul respingerii cererii formulate.

Instanța de fond a

reținut că pârâta era obligată să emită o hotărâre motivată la cererea de

revizuire formulată de reclamantă, iar adresa emisă, obiect al acțiunii de față,

îmbracă forma unui act administrativ, producând efecte în privința statutului

reclamantei și generând o vătămare într-un drept legitim.

Instanța de fond a

analizat înscrisurile aflate la dosar și a constatat că reclamanta s-a născut

în localitatea în care părinții săi au fost refugiați din motive etnice, lucru

necontestat în cauza de față, motiv pentru care a apreciat că pârâta a considerat

în mod greșit că nu are calitatea de refugiat și copilul născut după data

strămutării, întrucât practica instanței supreme este constantă în această

materie în privința recunoașterii acestei calități.

Instanța a apreciat

că nașterea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 se raportează la data

intrării în vigoare a acestui act normativ ori la data depunerii cererii de

acordare a acestor drepturi și nicidecum la data concepției, dată care poate fi

avută în vedere la determinarea datei de acordare a statutului de persoană

strămutată, astfel încât a concluzionat că reclamanta întrunește condițiile

prevăzute de lege pentru acordarea statutului de refugiat, iar adresa de

respingere a cererii de revizuire se impune a fi anulată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând sentința pronunțată ca netemeinică

și nelegală.

Recurenta a invocat

excepția tardivității formulării acțiunii, întrucât Hotărârea din 6 august 2008

prin care intimatei-reclamante i s-a respins cererea de acordare a statutului

de strămutat din motive etnice a fost comunicată acesteia la data de 11 august

2008, iar intimata nu a formulat plângere.

Cu privire la adresa

din 21 mai 2009, recurenta a arătat că nu este un act administrativ în sensul

dispozițiilor Legii nr. 554/2004, întrucât cererea intimatei-reclamante nu este

o cerere de revizuire în sensul dispozițiilor legale.

Pe fondul cererii

intimatei-reclamante s-a apreciat că aceasta nu îndeplinește cerințele

prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât în anul 1941, când s-au refugiat

părinții reclamantei, aceasta nu era concepută, astfel încât nu se poate

aprecia că avea vreun drept născut la acea dată.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat,

pentru considerentele ce urmează.

Critica recurentei cu

privire la tardivitatea acțiunii în raport cu Hotărârea din 6 august 2008 și

comunicată intimatei la data de 11 august 2008, Înalta Curte o constată

neîntemeiată.

Înalta Curte a reținut

că recurenta se află în eroare cu privire la soluția instanței de fond în

legătură cu acest aspect, întrucât verificând sentința atacată, instanța de

control judiciar a reținut faptul că excepția a fost primită de instanța

fondului și a fost respinsă acțiunea ce vizează acest capăt de cerere ca tardiv

formulată.

Pe fondul cererii

privind anularea adresei din 21 mai 2009, Înalta Curte reține că instanța de

fond a apreciat corect faptul că adresa în discuție a produs efecte juridice și

apare ca un act administrativ ce poate fi analizat de instanța de contencios

administrativ.

În cauza de față, nu

poate fi primită critica recurentei în sensul negării caracterului de act

administrativ a adresei solicitate a fi anulate, întrucât din lecturarea acesteia

rezultă clar faptul că reclamanta a solicitat revizuirea hotărârii de

respingere a drepturilor conform Legii nr. 189/2000, iar recurenta-pârâtă a

răspuns la cererea prin care a solicitat revizuirea Hotărârii de respingere din

6 august 2008, conform Legii nr. 189/2000, prin emiterea adresei în discuție.

Pe fondul cererii,

potrivit prevederilor

art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în

sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 2 din Normele

pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței,

se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe

domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și

persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui

schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.

Este evident că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice și prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana

care a suferit acele persecuții în mod direct, dar și aceea asupra căreia s-au

răsfrânt consecințele acelei persecuții.

Acesta este și cazul

copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au

fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit

astfel toate consecințele nefavorabile care au decurs din aceasta situație.

Interpretarea pe care

instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele

reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005,

conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și

a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția

să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în

situații identice.Toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de

aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează

ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei

juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a

instanței judecătorești”.

Din materialul

probator existent la dosar rezultă faptul că intimata- reclamantă s-a născut în

timpul refugiului părinților săi și, pe cale de consecință, interpretarea dată

de instanța de fond cadrului legal instituit prin O.G. nr. 105/1999 este

corectă, iar motivarea instanței de fond urmează a fi menținută.

A admite teza

recurentei pârâte ar echivala cu acceptarea unui tratament discriminatoriu

între părinți și copiii lor aflați în aceeași situație, aceea de strămutați,

ceea ce ar însemna o interpretare restrictivă, strict formală a legii, de

natură să conducă la încălcarea principiului constituțional al egalității în

fața legii, precum și al principiului de drept ubi lex non distinguit nec nos

distinguere debemus.

Așa cum s-a statuat

constant în jurisprudența Curții Constituționale, principiul constituțional al

egalității în drepturi se traduce prin reglementarea și aplicarea unui

tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situații juridice

similare.

Pentru aceste

considerente, văzând și practica constantă a Înaltei Curți în această materie,

în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat

va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de Casa

Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței nr. 329 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 aprilie 2010.