Aslan împotriva Turciei

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 810/03, de către Hüseyin ASLAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 18 martie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Rıza Türmen, Vladimir Zagrebsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători și Françoise Elens-Passos, grefier adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 9 decembrie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Hüseyin Aslan, este un național turc născut în 1964 și trăiește în Antalya.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Bektaș, un avocat care practică în Ankara. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 octombrie 1980, reclamantul a fost arestat. La 7 noiembrie 1980, Curtea Marțială din Ankara a ordonat detenția sa în reținere. Apoi, procurorul public atașat Curții de Lege Marțială din Ankara a acuzat reclamantul de a fi membru al unei organizații ilegale, Dev-Yol (Devrimci Yol - Calea Revoluționară). Pe 18 mai 1987, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului. La 19 iulie 1989, Curtea de Lege Marțială Ankara a condamnat reclamantul în temeiul articolului 146 § 3 din Codul Penal și l-a condamnat la zece ani de închisoare.

Reclamantul a interzis. La 27 decembrie 1995, Curtea de Casație a anulat hotărârea instanței de primă instanță, declarând că reclamantul ar fi trebuit să fie condamnat în temeiul articolului 146 § 1 din Codul Penal. În urma promulgării Legii nr. 3953 la 27 decembrie 1993, care a abolit jurisdicția Curților de Lege Marțială, Curtea Ankara Assize a dobândit jurisdicția în cazul reclamantului. La 16 iulie 2002, Curtea Ankara Assize a condamnat reclamantul în temeiul articolului 146 § 1 din Codul penal și l-a condamnat la șaisprezece ani și la opt luni de închisoare. La 28 mai 2004, Curtea de casă a anulat hotărârea din 16 iulie 2002 și a trimis cazul la Curtea Ankara Assize. La 3 octombrie 2006, Curtea Ankara Assize a condamnat încă o dată reclamantul în temeiul articolului 146 § 2 din Codul penal și l-a condamnat la șaisprezece ani și opt luni de închisoare.

Potrivit informațiilor din caz, procedurile sunt încă în așteptare în fața Curții de Casație. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns că lungimea procedurii împotriva acestuia era incompatibilă cu cererea de „tempo rațional”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. HOTĂRÂREA Curții a primit următoarea declarație de la agentul guvernamental: „Declar că Guvernul Turciei propun să plătească ex gratie 12.000 de euro (două mii de euro) dlui Hüseyin Aslan, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în lira turcă nouă la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile.

Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Turciei sunt pregătite să plătească exgrația suma de 12.000 de euro (o mie de dolari) către dl Hüseyin Aslan, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în lira turcă nouă la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri.

Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § în amendă Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 și să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista sa de cazuri. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION Application no. 8100/03 by Hüseyin ASLAN against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 18 March 2008 as a Chamber composed of: Françoise Tulkens, President, Ireneu Cabral Barreto, Rıza Türmen, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, judges, and Françoise Elens-Passos, Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 9 December 2002, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Hüseyin Aslan, is a Turkish national who was born in 1964 and lives in Antalya.

He was represented before the Court by Mr M. Bektaș, a lawyer practising in Ankara. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 12 October 1980 the applicant was arrested. On 7 November 1980 the Ankara Martial Law Court ordered his detention on remand. Subsequently, the public prosecutor attached to the Ankara Martial Law Court charged the applicant with membership of an illegal organisation, Dev-Yol (Devrimci Yol - the Revolutionary Way). On 18 May 1987 the applicant was released pending trial. On 19 July 1989 the Ankara Martial Law Court convicted the applicant under Article 146 § 3 of the Criminal Code and sentenced him to ten years’ imprisonment.

The applicant appealed. On 27 December 1995 the Court of Cassation quashed the judgment of the first-instance court, holding that the applicant should have been convicted under Article 146 § 1 of the Criminal Code. Subsequent to the promulgation of Law no. 3953 on 27 December 1993, which abolished the jurisdiction of the Martial Law Courts, the Ankara Assize Court acquired jurisdiction in the applicant’s case. On 16 July 2002 the Ankara Assize Court convicted the applicant under Article 146 § 1 of the Criminal Code and sentenced him to sixteen years and eight months’ imprisonment. On 28 May 2004 the Court of Cassation quashed the judgment of 16 July 2002 and remitted the case to the Ankara Assize Court.

On 3 October 2006 the Ankara Assize Court once again convicted the applicant under Article 146 § 2 of the Criminal Code and sentenced him to sixteen years and eight months’ imprisonment. According to the information in the case file, the proceedings are still pending before the Court of Cassation. COMPLAINT The applicant complained that the length of the proceedings brought against him were incompatible with the “reasonable time” requirement, provided in Article 6 § 1 of the Convention. THE LAW The Court received the following declaration from the Government’s Agent: “I declare that the Government of Turkey offer to pay ex gratia 12,000 (twelve thousand) euros to Mr Hüseyin Aslan with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into new Turkish liras at the rate applicable on the date of payment and free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

The payment will constitute the final resolution of the case.” The Court received the following declaration signed by the applicant: “I note that the Government of Turkey are prepared to pay ex gratia the sum of 12,000 (twelve thousand) euros to Mr Hüseyin Aslan with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into new Turkish liras at the rate applicable on the date of payment, and free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights.

From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts giving rise to this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case.” The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1 in fine of the Convention).

In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Article 29 § 3 and to strike the case out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Deputy Registrar President