YILDIRIM v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
YILDIRIM v. TURKEY (CtEDO, 2007)
Decizia nr. 33404/02 de către Veli YILDIRIM împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 5 aprilie 2007 ca secțiune compusă din: B.M. Zupančič, președinte, R. Türmen, E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, David Thór Björgvinsson, dna I. Ziemele, dna I. Berro-Lefèvre, judecători, și dl judecător adjunct al secțiunii Naismith având în vedere cererea depusă la 22 iulie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Veli Yıldırım, este un cetățen turc născut în 1964 și locuiește în Ankara. El este reprezentat în fața Curții de către dl Bektaș, un avocat practicant în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 noiembrie 1980, reclamantul a fost arestat de ofițeri de poliție pe suspectul de a fi membru într-o organizație ilegală, și anume Dev-Yol (Camera Revoluționară). Curtea de Lege Marțială Ankara (sıkıyönetim mahkemesi ) a ordonat detenția reclamantului la 23 și 26 ianuarie 1981. La 26 februarie 1982, procurorul militar a depus un proiect de inculpare la Curtea Marțială din Ankara împotriva reclamantului, alți 723 acuzați. El a acuzat reclamantul de aderare la Dev-Yol, al cărui obiectiv era să submineze ordinul constituțional și să îl înlocuiască cu un regim marxist-leninist, în contravenție cu art. 146 din Codul Penal. La 17 iunie 1985, reclamantul a fost eliberat în timpul procesului. La 19 iulie 1989, Curtea de Legea Marțială a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la 15 ani de închisoare. În urma promulgării Legii din 26 decembrie 1994, care a abolit jurisdicția instanțelor de drept marțial, Curtea de Casație a dobândit jurisdicția asupra cauzei și dosarul a fost trimis la ea. La 28 decembrie 1996, Curtea de Casație a anulat hotărârea instanței de primă instanță și a trimis dosarul la Curtea de Assize din Ankara. La 6 mai 1996, judecata a fost reluată în fața Curții Ankara Assize. La 16 iulie 2002, Curtea Assize a condamnat reclamantul ca fiind acuzată și condamnată la 16 ani și opt luni de închisoare. Această hotărâre a fost anulată de Curtea de Cassie la 28 mai 2004. La 3 octombrie 2006, reclamantul a fost condamnat la 16 ani și opt luni de închisoare. Cazul este în așteptare în fața Curții de Casație. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii penale aduse împotriva lui. HOTĂRÂREA La 20 februarie 2007, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească exgrația 10 000 EUR (o mie de euro) către reclamant în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice daune, precum și costuri și cheltuieli legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care să fie transformat în lira turcă nouă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către reclamant și/sau reprezentantul său autorizat corespunzător. Această sumă se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții adoptate în temeiul articolului 37 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului...” La 27 februarie 2007, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „În calitatea mea de reprezentant al reclamantului, observ că Guvernul Turciei sunt dispus să plătească reclamantului ex gratie suma de 10.000 EUR (o sută de mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cauzei menționate mai sus, care urmează să fie susținute în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice daune, precum și costuri și cheltuieli legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și va fi plătit în euro, care va fi transformat în lira turcă nouă la data plății, într-un cont bancar numit de noi. Suma este plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții adoptate în temeiul articolului 37 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. După consultarea în mod corespunzător a reclamantului, accept propunerea și renunțe la orice alte cereri împotriva Turciei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul au ajuns...” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Stanley Naismith Boštjan M. Zupančič Președintele adjunct al grefierului