Yildirim împotriva Turciei

Decizia nr. 33404/02 de către Veli YILDIRIM împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 5 aprilie 2007 ca secțiune compusă din: B.M. Zupančič, președinte, R. Türmen, E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, David Thór Björgvinsson, dna I. Ziemele, dna I. Berro-Lefèvre, judecători, și dl judecător adjunct al secțiunii Naismith având în vedere cererea depusă la 22 iulie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Veli Yıldırım, este un cetățen turc născut în 1964 și locuiește în Ankara.

El este reprezentat în fața Curții de către dl Bektaș, un avocat practicant în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 noiembrie 1980, reclamantul a fost arestat de ofițeri de poliție pe suspectul de a fi membru într-o organizație ilegală, și anume Dev-Yol (Camera Revoluționară). Curtea de Lege Marțială Ankara (sıkıyönetim mahkemesi ) a ordonat detenția reclamantului la 23 și 26 ianuarie 1981. La 26 februarie 1982, procurorul militar a depus un proiect de inculpare la Curtea Marțială din Ankara împotriva reclamantului, alți 723 acuzați. El a acuzat reclamantul de aderare la Dev-Yol, al cărui obiectiv era să submineze ordinul constituțional și să îl înlocuiască cu un regim marxist-leninist, în contravenție cu art. 146 din Codul Penal.

La 17 iunie 1985, reclamantul a fost eliberat în timpul procesului. La 19 iulie 1989, Curtea de Legea Marțială a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la 15 ani de închisoare. În urma promulgării Legii din 26 decembrie 1994, care a abolit jurisdicția instanțelor de drept marțial, Curtea de Casație a dobândit jurisdicția asupra cauzei și dosarul a fost trimis la ea. La 28 decembrie 1996, Curtea de Casație a anulat hotărârea instanței de primă instanță și a trimis dosarul la Curtea de Assize din Ankara. La 6 mai 1996, judecata a fost reluată în fața Curții Ankara Assize. La 16 iulie 2002, Curtea Assize a condamnat reclamantul ca fiind acuzată și condamnată la 16 ani și opt luni de închisoare.

Această hotărâre a fost anulată de Curtea de Cassie la 28 mai 2004. La 3 octombrie 2006, reclamantul a fost condamnat la 16 ani și opt luni de închisoare. Cazul este în așteptare în fața Curții de Casație. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii penale aduse împotriva lui. HOTĂRÂREA La 20 februarie 2007, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească exgrația 10 000 EUR (o mie de euro) către reclamant în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care trebuie să acopere orice daune, precum și costuri și cheltuieli legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care să fie transformat în lira turcă nouă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către reclamant și/sau reprezentantul său autorizat corespunzător. Această sumă se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții adoptate în temeiul articolului 37 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.

Plata va constitui rezoluția finală a cazului...” La 27 februarie 2007, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „În calitatea mea de reprezentant al reclamantului, observ că Guvernul Turciei sunt dispus să plătească reclamantului ex gratie suma de 10.000 EUR (o sută de mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cauzei menționate mai sus, care urmează să fie susținute în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice daune, precum și costuri și cheltuieli legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și va fi plătit în euro, care va fi transformat în lira turcă nouă la data plății, într-un cont bancar numit de noi.

Suma este plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții adoptate în temeiul articolului 37 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. După consultarea în mod corespunzător a reclamantului, accept propunerea și renunțe la orice alte cereri împotriva Turciei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul au ajuns...” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă.

Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Stanley Naismith Boštjan M. Zupančič Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 33404/02 by Veli YILDIRIM against Turkey The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 5 April 2007 as a Chamber composed of: Mr B.M. Zupančič, President, Mr R. Türmen, Mrs E. Fura-Sandström, Mrs A. Gyulumyan, Mr David Thór Björgvinsson, Mrs I. Ziemele, Mrs I. Berro-Lefèvre, judges, and Mr S. Naismith , Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 22 July 2002, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Veli Yıldırım, is a Turkish national who was born in 1964 and lives in Ankara.

He is represented before the Court by Mr M. Bektaș, a lawyer practising in Ankara. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 20 November 1980 the applicant was arrested by police officers on suspicion of his membership of an illegal organisation, namely the Dev-Yol (Revolutionary Way). The Ankara Martial Law Court ( sıkıyönetim mahkemesi ) ordered the applicant’s detention on remand on 23 and 26 January 1981. On 26 February 1982 the military public prosecutor filed a bill of indictment with the Ankara Martial Law Court against the applicant along with 723 other defendants. He accused the applicant of membership of the Dev-Yol, whose aim was to undermine the constitutional order and replace it with a Marxist-Leninist regime, contrary to Article 146 of the Criminal Code.

On 17 June 1985 the applicant was released pending trial. On 19 July 1989 the Martial Law Court convicted the applicant as charged and sentenced him to fifteen years’ imprisonment. The applicant appealed. Following promulgation of the Law of 26 December 1994, which abolished the jurisdiction of the martial law courts, the Court of Cassation acquired jurisdiction over the case and the case file was sent to it. On 28 December 1996 the Court of Cassation quashed the judgment of the first instance court and remitted the case file to the Ankara Assize Court. On 6 May 1996 the trial was resumed before the Ankara Assize Court. On 16 July 2002 the Assize Court convicted the applicant as charged and sentenced the applicant to sixteen years and eight months’ imprisonment.

This judgment was quashed by the Court of Cassation on 28 May 2004. On 3 October 2006 the applicant was convicted as charged and sentenced to sixteen years and eight months’ imprisonment. The case is pending before the Court of Cassation. COMPLAINTS The applicant complained under Article 6 of the Convention about the length of the criminal proceedings brought against him. THE LAW On 20 February 2007 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Turkey offer to pay ex gratia EUR 10,000 (ten thousand euros) to the applicant with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any damages as well as costs and expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in euros, to be converted into new Turkish liras at the rate applicable at the date of the payment, to a bank account named by the applicant and/or his duly authorised representative. This sum shall be payable within three months from the date of notification of the Court’s decision delivered pursuant to Article 37 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

The payment will constitute the final resolution of the case...” On 27 February 2007 the Court received the following declaration signed by the applicant’s representative: “In my capacity as the representative of the applicant, I note that the Government of Turkey are prepared to pay the applicant ex gratia the sum of EUR 10,000 (ten thousand euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover any damages as well as costs and expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and will be paid in euros, to be converted into new Turkish liras at the date of payment, to a bank account named by us.

The sum shall be payable within three months from the date of notification of the Court’s decision delivered pursuant to Article 37 of the European Convention on Human Rights. Having duly consulted the applicant, I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached...” The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1 in fine of the Convention).

Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Stanley Naismith Boštjan M. Zupančič Deputy Registrar President