ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1393/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1393/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Procedura în fața
primei instanțe
Prin acțiunea
înregistrată la 24 mai 2012, reclamanta G.I.L. a solicitat anularea raportului
de evaluare din 3 mai 2012 întocmit de pârâta A.N.I.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că, din punct de vedere procedural, raportul de evaluare a fost
întocmit nelegal, deoarece nu i s-a permis exercitarea dreptului la apărare reglementat
de art. 20 din Legea nr. 176/2010, fiind astfel în imposibilitate de a prezenta
un punct de vedere.
Pe fondul cauzei, reclamanta
a susținut că nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât după validarea
mandatului său de primar și-a depus demisia din funcția de administrator al SC
R. SRL, demisie înregistrată din 7 septembrie 2009 în evidențele societății.
Reclamanta a mai arătat
că pretinsa incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea
nr. 161/2003 nu avea cum să producă efecte juridice, deoarece trebuia ca aceasta
să fie efectivă, adică persoana în cauză să exercite efectiv atribuțiile specifice
funcției de administrator într-o societate comercială, ceea ce nu se poate reține
în cazul său.
Cum demisia este prin
natura sa un act unilateral și irevocabil, cu efecte juridice depline inter partes
de la data la care a fost comunicată societății, reclamanta a învederat că înregistrarea
la Registrul comerțului nu este constitutivă de drepturi, producând efecte numai
pentru opozabilitatea față de terți, în timp ce raporturile juridice dintre societate
și asociați/administratori sunt guvernate de actele încheiate între aceștia.
2.Soluția instanței de
fond
Curtea de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă
nr. 5421 din 1 octombrie 2012, prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată
de reclamantă.
Instanța de fond a constatat
legalitatea raportului de evaluare din 3 mai 2012 întocmit de pârâta A.N.I. cu privire
la starea de incompatibilitate în care s-a aflat reclamanta în perioada 11 septembrie
2009-19 martie 2010, în care a exercitat simultan atât funcția de autoritate publică
de primar al comunei S.G., județul Ialomița, cât și funcția de administrator al
SC R.I. SRL.
Motivul de nelegalitate
prin care s-a invocat încălcarea dreptului la apărare a fost respins, constatându-se
că au fost respectate dispozițiile art. 20 din Legea nr. 176/2010, pentru că reclamanta
a primit la data de 8 martie 2012 informare scrisă despre declanșarea activității
de evaluare, fără ca aceasta să prezinte un punct de vedere și fără să formuleze
o cerere de studiere a dosarului.
Motivul de nelegalitate
invocat pe fondul cauzei a fost de asemenea respins, constatându-se că starea de
incompatibilitate a reclamantei a fost corect stabilită față de încălcarea dispozițiilor
art. 87 din Legea nr. 161/2003, care prevăd că, funcția de primar și viceprimar,
primar general și viceprimar al municipiului București este incompatibilă cu funcția
de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator,
membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere
ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții
de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes
național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile
publice.
Potrivit acestor dispoziții
legale, instanța de fond a considerat că pentru a fi în prezența unei stări de incompatibilitate
este necesară și suficientă simpla deținere a ambelor calități și din acest motiv,
a fost respinsă ca lipsită de relevanță susținerea reclamantei referitoare la neexercitarea
atribuțiilor specifice funcției de administrator al societății comerciale în perioada
evaluată.
Cererea de demisie din
funcția de administrator al societății comerciale a fost apreciată de prima instanță
ca fiind un act întocmit pro causa de reclamantă, nefiind administrate dovezi din
care să rezulte data la care a fost întocmit, cu atât mai mult cu cât nu s-a depus
o copie certificată pentru conformitate a registrului în care se pretinde că a fost
înregistrată demisia din 7 septembrie 2009.
În atare situație, s-a
reținut că demisia reclamantei nu poate fi opusă terților, cât timp aceasta nu a
îndeplinit formalitățile necesare pentru publicitatea actului, prin aducerea lui
la cunoștință publică și prin înregistrarea lui în condițiile legii.
Susținerea reclamantei
că a înțeles să încredințeze soțului său responsabilitatea efectuării mențiunilor
necesare la Registrul comerțului a fost considerată de prima instanță ca o dovadă
a propriei culpe, cu atât mai mult cu cât nu a fost dovedit un asemenea mandat,
iar persoana respectivă este cetățean portughez, cu domiciliul în Portugalia, fiind
necesar ca aceasta să-și stabilească în prealabil domiciliul în România, astfel
că formalitățile necesitau cel puțin câteva luni.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs reclamanta G.I.L., solicitând modificarea hotărârii atacate, în
sensul admiterii acțiunii și anulării raportului de evaluare din 3 mai 2012 întocmit
de A.N.I.
În primul motiv de recurs
a fost criticată concluzia instanței de fond că nu există probe din care să rezulte
încălcarea dreptului la apărare de către autoritatea intimată în procedura administrativă,
arătându-se că această situație rezultă chiar din răspunsul intimatei la întrebarea
nr. 1 din interogatoriu.
Considerând că în mod
greșit instanța de fond a înțeles să dea prioritate aspectelor formale în detrimentul
celor de esență, recurenta a subliniat că, principiul prevalenței substanței asupra
formei și principiul esențial al respectării dreptului la apărare, în orice procedură
judiciară sau jurisdicțională, raportată la recunoașterea intimatei, trebuia să
determine o cu totul altă concluzie decât cea reținută în hotărârea atacată.
În cel de-al doilea motiv
de recurs, invocat pe fondul cauzei, s-a susținut că hotărârea recurată este nelegală
și netemeinică, fiind pronunțată cu încălcarea principiului rolului activ al instanței,
a principiului prezumției de nevinovăție, a principiului bunei-credințe, a principiului
prevalenței substanței asupra formei și prin interpretarea greșită a prevederilor
Legii nr. 26/1990.
În dezvoltarea acestei
critici, recurenta a arătat că și-a îndeplinit obligația personală care îi revenea
în conformitate cu Legea nr. 161/2003 și a demisionat din funcția de administrator
al societății, calitate care a încetat la data demisiei, întrucât raporturile juridice
dintre societate și administrator sunt guvernate de actele încheiate între aceștia
și nu de mențiunile înregistrate la Registrul comerțului.
Hotărârea atacată a fost
considerată de către recurentă ca fiind rezultatul unui raționament subiectiv al
judecătorului fondului, ca urmare a înlăturării greșite a tuturor probelor administrate
în cauză și în principal, a copiei registrului în a fost înregistrată cererea de
demisie din 7 septembrie 2009 și a declarației de martor dată de contabila societății,
deși intimata nu a contestat împrejurările astfel dovedite.
Recurenta a susținut că
este greșită și dezlegarea dată problemei de drept, cu motivarea că judecătorul
fondului nu a dat demisiei din 7 septembrie 2009 semnificația de încetare a stării
de incompatibilitate, dat fiind că mențiunile de la Registrul comerțului au numai
rolul de opozabilitate față de terți, iar A.N.I. nu este un terț în această procedură.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând actele și lucrările
dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304
1
C. proc.
civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele
considerente:
Aspecte de fapt și
de drept relevante
În raportul de evaluare
din 3 mai 2012, A.N.I. a constatat că în perioada 11 septembrie 2009, data validării
mandatului de primar al comunei S.G., județul Ialomița și 19 martie 2010, data încetării
funcției de administrator al
SC R.I. SRL, prin exercitarea simultană atât a funcției de
autoritate publică de primar, cât și a funcției de administrator al societății comerciale,
recurenta-reclamantă G.I.L. s-a aflat în stare de incompatibilitate, potrivit regimului
juridic al incompatibilităților reglementat de dispozițiile art. 87 alin. (1)
lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Conform acestor dispoziții
legale, funcția de primar și de viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului
București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă
cu funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator,
membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere
sau de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții
de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes
național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile
publice.
Legalitatea raportului
de evaluare contestat în prezenta cauză a fost corect constatată de instanța de
fond, atât sub aspect procedural, prin respectarea dreptului la apărare al persoanei
evaluate, cât și sub aspectul de fond, privind existența unei stări de incompatibilitate,
ca urmare a exercitării simultane a funcției publice de primar și a funcției de
administrator al unei societăți comerciale.
Motivul de nelegalitate
a procedurii administrative prealabile întocmirii raportului contestat a fost respins
în mod întemeiat prin hotărârea instanței de fond și în consecință, se constată
că este nefondată critica formulată în acest sens în primul motiv de recurs.
Pe baza înscrisurilor
depuse la dosar, judecătorul fondului a reținut corect ca fiind îndeplinite cerințele
prevăzute de art. 20 din Legea nr. 176/2010 prin informarea recurentei cu adresa
din 5 martie 2012 întocmită de inspectorul de integritate cu privire la identificarea
elementelor în sensul existenței unei incompatibilități, fiind invitată să prezinte
un punct de vedere, precum și date și informații necesare lămuririi aspectelor semnalate.
Persoana evaluată a fost de asemenea informată că are dreptul să fie asistată sau
reprezentată de avocat.
Informarea înregistrată
din 5 martie 2012 a fost transmisă la domiciliul recurentei, prin scrisoare recomandată,
cu confirmare de primire, iar primirea a fost confirmată la data de 8 martie 2012.
Situația de fapt concretă
dovedită în cauză confirmă concluzia primei instanțe privind realizarea procedurii
administrative de către intimata-pârâtă cu respectarea dreptului la apărare al persoanei
evaluate, fiind asigurate toate garanțiile legale pentru realizarea efectivă acestui
drept, care însă nu a fost exercitat de către recurentă.
Interpretarea dată de
prima instanță prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010 este în deplină concordanță
cu jurisprudența C.J.U.E. referitoare la limitele și conținutul dreptului la apărare.
Prin hotărârile pronunțate
în cauza Solvay c. Comisia și în cauza Sopropé, Organizaҫões de Calҫado
Lda c. Fazenda Pública, instanța europeană a arătat că, anterior luării unei decizii
cauzatoare de prejudicii, organul de stat trebuie să asigure particularului accesul
la toate informațiile relevante pe care le-a avut în vedere cu ocazia luării deciziei,
pentru ca acesta să poată studia veridicitatea respectivelor informații și pentru
a putea pregăti o apărare de calitate. De asemenea, s-a arătat că, în funcție de
complexitatea deciziei cauzatoare de prejudicii, organul de stat trebuie să-i asigure
particularului o perioadă de timp suficientă în vederea pregătirii unei apărări
de calitate, precum și faptul că, administrația trebuie să analizeze în mod serios
și cu atenție punctul de vedere exprimat de către particular.
Aceste exigențe au fost
îndeplinite în cauză, întrucât recurenta avut cunoștință cu două luni înainte de
finalizarea raportului de evaluare de toate elementele de fapt și de drept avute
în vedere în evaluarea cazului său sub aspectul regimului juridic al incompatibilităților,
astfel după cum rezultă cu evidență din conținutul adresei susmenționate.
Recurenta nu a dovedit
prin probe concludente pretinsele demersuri pe care le-ar fi efectuat în procedura
administrativă pentru studierea dosarului său, iar răspunsul intimatei la întrebarea
nr. 1 din interogatoriu, prin care s-a confirmat convorbirea telefonică din 8 martie
2012 cu inspectorul de integritate, nu poate fi interpretat în sensul solicitat
prin recurs, neavând semnificația unui refuz al autorității de a permite accesul
persoanei evaluate la documentele întocmite pe numele său.
În consecință, judecătorul
fondului a apreciat în mod judicios că această singură dovadă nu are forța probantă
invocată de către persoana evaluată și, în lipsa altor demersuri concrete de exercitare
a dreptului la apărare, nu poate fi reținută ca argument pentru încălcarea acestui
drept și pentru nelegalitatea actului astfel întocmit.
Cel de-al doilea motiv de recurs, invocat pe fondul
cauzei, este de asemenea nefondat, constatându-se că instanța de fond a interpretat
și a aplicat corect dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003,
pentru încălcarea cărora s-a reținut prin actul dedus judecății că recurenta-reclamantă
s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 11 septembrie 2009-19 martie
2010, datorită exercitării simultane a funcției de primar al comunei S.G., județul
Ialomița și a funcției de administrator al SC R.I. SRL.
Recurenta-reclamantă nu
a contestat situația de fapt avută în vedere la întocmirea raportului de evaluare
atacat, susținând însă fără temei că pretinsa stare de incompatibilitate a încetat
prin înregistrarea din 7 septembrie 2009 în evidențele SC R.I. SRL a demisiei sale
din funcția de administrator al societății.
Actul de demisie a fost
analizat de prima instanță, constatându-se corect că acesta nu poate produce efectele
juridice invocate prin acțiune și deci nu este susceptibil să determine încetarea
stării de incompatibilitate, pentru că nu rezultă data certă a înregistrării lui
anterior datei de 17 martie 2010, la care Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă
Tribunalul Ialomița a procedat la darea de dată certă a înscrisului reprezentând
hotărârea adunării generale a acționarilor din 8 martie 2010, prin care s-a aprobat
modificarea actului constitutiv al SC R.I. SRL, prin renunțarea recurentei-reclamante
la mandatul de administrator al societății.
Susținerile recurentei-reclamante
și declarația martorei audiate în cauză referitoare la consecințele actului de demisie
sunt infirmate de înscrisurile depuse la dosar și din care rezultă în mod neechivoc
că, starea de incompatibilitate prevăzută de Legea nr. 161/2003 și constatată prin
raportul de evaluare din 3 mai 2012 nu a încetat anterior datei la care s-a dovedit
înregistrarea demisiei din funcția de administrator al societății la organul competent
să ia act de manifestarea unilaterală de voință exprimată.
Recurenta-reclamantă nu
a dovedit înregistrarea demisiei sale cu dată certă în evidențele societății, cu
atât mai mult cu cât, se reține că tabelul anexat în acest sens nu cuprinde nici
un element de identificare a persoanei juridice emitente și nu a fost certificat
pentru conformitate de către reprezentanții acesteia.
În raport cu data certă
la care a fost înregistrată demisia recurentei-reclamante din funcția de administrator
al societății comerciale, rezultă că aceasta nu a respectat dispozițiile art. 91
alin. (3) din Legea nr. 161/2003, conform cărora, alesul local poate renunța la
funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de
incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcție,
iar alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor secțiunii
legii referitoare la incompatibilitățile aleșilor locali, este obligat să demisioneze
din una din funcțiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare
a acesteia.
Cum recurenta-reclamantă
nu a îndeplinit în termenul prevăzut de lege obligația care-i revenea pentru încetarea
stării de incompatibilitate în care s-a aflat după validarea mandatului de primar
al comunei S.G., județul Ialomița, rezultă că sunt nefondate susținerile acesteia
din recurs privind pronunțarea soluției de respingere a acțiunii sale în anulare
cu încălcarea principiului rolului activ al instanței, a principiului prezumției
de nevinovăție,a principiului bunei-credințe și a principiului prevalenței substanței
asupra formei.
De asemenea este nefondată
susținerea din recurs privind nelegalitatea hotărârii primei instanțe pentru interpretarea
greșită a Legii nr. 26/1990 privind Registrul comerțului, constatându-se că dezlegarea
dată pricinii este conformă acestei reglementări cu privire la efectele mențiunilor
înscrise și la data producerii lor.
Pentru considerentele
care au fost expuse, Înalta Curte constată că nu există motive de casare sau de
modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond și pe cale de consecință,
va respinge ca nefondat prezentul recurs.
Soluția instanței de
recurs
În temeiul prevederilor
art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte
va respinge ca nefondat recursul declarat de G.I.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de G.I.L. împotriva sentinței civile nr. 5421 din 1 octombrie 2012 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 martie 2014.