Decizia nr. 1019/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat anularea Raportului de evaluare a incompatibilității nr. 10375/G/II din 12 martie 2014, întocmit de pârâta B.

Soluția primei instanțe; Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2373 din 15 septembrie 2014, a admis acțiunea și a dispus anularea raportului de evaluare contestat.

Cererea de recurs; Împotriva sentinței nr. 2373 din 15 septembrie 2014, a formulat recurs pârâta B., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat. În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că incompatibilitatea instituită de prevederile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu cele ale art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 96/2006, vizează deținerea simultană a calității de deputat și a calității de administrator, astfel că, în conformitate cu principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, așa cum rezultă din informațiile primite de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, intimatul deținea calitatea de administrator la cele două societăți comerciale. Faptul că intimatul - reclamant A. a susținut că mandatele de administrator la cele două societăți au încetat prin expirarea termenului de 4 ani, nu înseamnă că a renunțat la calitatea de administrator. Prin urmare, hotătârea primei instanțe este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 21-22 din Legea nr. 26/1990, art. 252 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 și art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Apărările intimatului; Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul - reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând în esență că instanța de fond a reținut corect inexistența stării de incompatibilitate, prin prisma prevederilor art. 153 12 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990, în care sunt reglementate condițiile numirii valabile a administratorului societății și durata mandatului acestuia.

Procedura de filtrare a recursului; Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) - (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 20 noiembrie 2015, conform alin. (4) al aceluiași articol. Prin încheierea din data de 22 ianuarie 2016, Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru a fi judecat în ședință publică, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului; Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor invocate în recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a răspunsului la întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Prin Raportul de evaluare nr. 10375/G/II din 12 martie 2014, supus controlului instanței de contencios administrativ potrivit prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, B. a constatat că, începând cu data de 20 decembrie 2012 intimatul - reclamant s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, deținând concomitent calitatea de deputat în Parlamentul României și pe aceea de administrator în cadrul SC C. SRL și SC D. SRL. Proba hotărâtoare pe care B. și-a fundamentat concluzia și pe care a invocat-o și în fața instanței, a fost adresa din 11 decembrie 2013, emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului, în care se menționează că intimatul - reclamant figurează în evidențe astfel: „- Asociat și administrator al SC C. SRL, în perioada 19 decembrie 2002-prezent (asociat și administrator), cota de participare la beneficii și pierderi: 25%, stare firmă: lichidare, numit lichidator la data de 12 noiembrie 2013; - Administrator al SC D. SRL, în perioada 16 martie 2003-prezent, data numirii în funcție: 16 aprilie 2003, data expirării mandatului: 16 aprilie 2007, durată mandat: neprecizată, stare firmă: funcțiune.” Din actele constitutive și certificatele constatatoare ale celor două societăți, instanța de fond a reținut că intimatul - reclamant a avut calitatea de administrator pe o perioadă de 4 ani, cuprinsă între 16 aprilie 2003 și 16 aprilie 2007, pentru SC D. SRL și 19 decembrie 2002 - 19 decembrie 2006, pentru SC C. SRL. Aceasta este baza factuală pe care instanța de fond a interpretat-o prin prisma prevederilor art. 153 12 din Legea nr. 31/1990, conform cărora durata mandatului administratorilor este stabilită prin actul constitutiv și nu poate depăși patru ani. Administratorii sunt reeligibili, dar pentru ca numirea să fie valabilă din punct de vedere juridic, persoana numită trebuie să o accepte în mod expres, și să fie cuprinsă într-o hotărâre a adunării generale, conform art. 197 alin. (1) din aceeași lege. Recurenta - pârâtă nu a contestat această interpretare, dar a susținut că reținerea stării de incompatibilitate se impune prin raportare la neîndeplinirea formalităților de opozabilitate față de terți, impuse prin art. 21 lit. b) și art. 22 din Legea nr. 26/1990, privind registrul comerțului și art. 131 alin. (4) din Legea societăților nr. 31/1990 și la nerespectarea obligațiilor impuse deputaților și senatorilor prin art. 83 din Legea nr. 161/2003: 1) Deputatul sau senatorul care la data intrării în vigoare a prezentului titlu se află în una dintre incompatibilitățile prevăzute de art. 81 și 82 va informa, în termen de 15 zile, Biroul permanent al Camerei din care face parte. (2) În termen de 60 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), deputatul sau senatorul va opta între mandatul de parlamentar și funcția care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre funcții. Prevederile legale în care este reglementată starea de incompatibilitate au următorul conținut: - Art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, „Calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilă cu: a) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile comerciale, (…), precum și la instituțiile publice. (...)." - Art. 16 alin. (2) din Legea nr. 96/2006, privind Statutul deputaților și senatorilor: Calitatea de deputat sau de senator este, de asemenea, incompatibilă cu: a) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990. Este adevărat că legea nu se referă la exercitarea calității de administrator, ci la deținerea acesteia simultan cu funcția de deputat ori senator, dar, după cum susține chiar recurenta - pârâtă, textul normei juridice trebuie interpretat în primul rând din punct de vedere teleologic, fiind evident, încă din denumirile Legii nr. 161/2003 și Legii nr. 176/2010, că scopul reglementărilor a fost acela de asigurare a unui climat de integritate și de transparență în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și de prevenire a corupției, urmărindu-se ca persoanele în cauză să adopte o conduită de natură să împiedice deturnarea atribuțiilor specifice funcției sau demnității publice în scop personal, prin influențarea deciziilor pe care oficialul le are de adoptat în exercitarea acestora. În același timp, natura de drept administrativ a raportului de evaluare și efectele pe care le produce constatarea stării de incompatibilitate asupra persoanei vizate impun analiza raportului juridic prin raportare la exigențele principiului proporționalității între interesul public urmărit prin măsura administrativă și împrejurările care au stat la baza acesteia. Or, de vreme ce durata mandatului de administrator este reglementată în modul arătat mai sus, iar adresa din 11 decembrie 2013 a Oficiului Național al Registrului Comerțului este ea însăși neclară, pentru că în cazul SC D. SRL menționează în același timp calitatea de administrator „în perioada 16 martie 2003 - prezent” și „data expirării mandatului: 16 aprilie 2007”, iar pentru SC C. SRL, calitatea de administrator „în perioada 19 decembrie 2002 - prezent”, „stare firmă: lichidare, numit lichidator la data de 12 noiembrie 2013” și totodată „data expirării mandatului: 19 decembrie 2006” anterior validării mandatului de deputat, hotărârea primei instanțe nu poate fi apreciată ca fiind contrară normelor de drept material invocate de recurenta - pârâtă în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 va fi respins, ca nefondat.