GULKANAT (KARA) ET AUTRES c. TURQUIE

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 38862/04 prezentate de Naciye GÜLKANAT (KARA) și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 18 martie 2008 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președintele Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, R maiza Türmen, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, judecători; și de Françoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 10 august 2004, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate de reclamanți ca răspuns, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamanților, dnii Naciye Gülkanat Kara, Semiha Gülkanat și Nevin Gülkanat și dnii Murat Gülkanat și Ahmet Gülkanat, sunt cetățeni turci, născuți în 1964, 1960, 1939, 1974 și 1967. Ei locuiesc în Ankara. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Dl Mehmet Gülkanat, apropiatul reclamanților, a fost membru al cooperativei angajaților căilor ferate (denumită în continuare "cooperarea"). În 1950, cooperativa a cumpărat un teren pentru construirea de locuințe. La 30 aprilie 1959, mai multe persoane au introdus diferite căi de atac în urma acestei achiziții. Dl Mehmet Gülkanat, și ca urmare a decesului său, reclamanții au fost implicați în aceste proceduri individuale. Ultima dintre aceste proceduri poate fi rezumată după cum urmează. La 30 mai 1979, o parte din membrii cooperativei au introdus o acțiune în anulare a titlurilor de proprietate în fața instanței de mare instanță din Sivas. La 21 martie 1995, tribunalul le-a dat parțial câștig de cauză. La 16 aprilie 1996, această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație. Cererea de rectificare a fost respinsă la 18 septembrie 1996. La 30 noiembrie 1999, o parte dintre foștii proprietari au introdus o acțiune pentru viciu de formă și au solicitat redeschiderea procedurii. Ei au susținut că mandatele avocaților celor care nu erau valide și că, în consecință, părțile la procedură nu erau constituite în mod corespunzător. Ei s-au referit la art. 445 alineatul (7), (8) și 10 din Codul de procedură civilă. La 25 martie 2003, această cerere a fost respinsă de Tribunalul de Mare Instanță din Sivas. La 9 decembrie 2003, Curtea de Casație a confirmat această decizie. Cererea de rectificare a acestei din urmă decizii a fost, de asemenea, respinsă la 26 februarie 2004. Reexaminarea unei hotărâri definitive poate fi solicitată în următoarele cazuri (...) 8. în cazul în care procedura în cauză și hotărârea pronunțată în prezența reprezentanților neatribuiți 9. în cazul în care procedura în litigiul în cauză și hotărârea pronunțată în prezența unui magistrat a cărui deportare era necesară în conformitate cu legea; 10. în cazul în care există o contradicție între două hotărâri definitive, ale căror obiect și părți sunt identice și în cazul în care nu există nici o dispoziție care să permită o astfel de diferență; (...) GRIFS Invocă art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurilor; prin urmare, ele fac să se aplice o durată de 45 de ani, toate procedurile. Guvernul observă că este vorba de proceduri separate, chiar dacă părțile sunt aceleași. În al doilea rând, acesta consideră că ultima dintre aceste proceduri a fost închisă la 18 septembrie 1996 și a devenit definitivă. Acțiunea în revizie a unei hotărâri nu poate întrerupe termenul de șase luni decât dacă permite redeschiderea procedurii, el invită Curtea să declare cererea inadmisibilă în conformitate cu jurisprudența sa. Reclamanții nu se pronunță. Curtea confirmă că respingerea unui recurs în rejudecare nu face obiectul unui nou termen de șase luni. În caz contrar, recursul este admis și că procedura este efectiv redeschisă (Jean-Claude Pufler c. Franța, nr 23949/94, Decizia Comisiei din 18 mai 1994, Deciziile și rapoartele (DR) 77, pp. 140-142, G. c. Republica Federală Germania, n 10431/83, Decizia Comisiei din 16 decembrie 1983, DR 35, p. 241-245, c. Elveția, nr. 8850/80, Decizia Comisiei din 7 octombrie 1980, DR 22, p. 232-235). Data deciziei interne definitive este astfel pronunțată de Curtea de Casație la 18 septembrie 1996. Cererea depusă la 10 august 2004 este, prin urmare, întârziată în această parte. Cu toate acestea, rămâne de examinat acest aspect cu privire la durata acțiunii de redeschidere a procedurii în sine. Or, potrivit jurisprudenței, art. 6 nu se aplică, în principiu, procedurii de investigare a unei cereri de revizuire a unui proces penal sau civil (San Leonard Band Club c. Malta, nr 77562/01, § 40 CEDH 2004). IX). Natura și domeniul de aplicare al procedurii în cauză nu se referă la o excepție de la această regulă (compararea cu San Leonard Band Club, citată anterior, §§ 41-48). Prin urmare, aplicarea articolului 3 din convenție ar trebui să înceteze și ar trebui declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 alineatele (1), (3) și (4) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că Francoise Elens-Passos Francoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

38862/04

présentée par Naciye GÜLKANAT (KARA) et autres

contre la Turquie

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 18

mars 2008 en une chambre composée de

:

Françoise Tulkens,

présidente,

Antonella Mularoni,

Ireneu Cabral Barreto,

Rıza Türmen,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

András Sajó,

juges,

et de Françoise Elens-Passos,

greffière adjointe de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 10 août 2004,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article

29 §

3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, M

mes

Naciye Gülkanat Kara, Semiha Gülkanat et Nevin

Gülkanat et MM. Murat Gülkanat et Ahmet Gülkanat, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1964, 1960, 1939, 1974 et 1967. Ils résident à Ankara.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

M. Mehmet Gülkanat, le proche des requérants, était membre de la coopérative des salariés des chemins de fer (ci-après «

la coopérative

»). En

1950, la coopérative acheta un terrain pour la construction de logements.

Le 30 avril 1959, plusieurs personnes introduisirent différents recours suite à cet achat. M. Mehmet Gülkanat, et suite à son décès, les requérants furent parties à ces procédures individuelles.

La dernière de ces procédures peut se résumer comme suit. Le 30

mai

1979, une partie des membres de la coopérative introduisirent un recours en annulation des titres de propriétés devant le tribunal de grande instance de Sivas. Le 21 mars 1995, le tribunal leur donna partiellement gain de cause. Le 16 avril 1996, ce jugement fut confirmé par la Cour de cassation. La demande en rectification fut rejetée le 18 septembre 1996.

Le 30 novembre 1999, une partie des anciens propriétaires introduisirent un recours pour vice de forme et demandèrent la réouverture de la procédure. Ils alléguèrent que les mandats des avocats des requérants n’étaient pas valides et qu’en conséquence, les parties à la procédure n’étaient pas dûment constituées. Ils se référèrent à l’article 445 §§ 7, 8 et

10 du code de procédure civile. Le 25 mars 2003, cette demande fut rejetée par le tribunal de grande instance de Sivas. Le 9

décembre 2003, la Cour de cassation confirma cette décision. La demande en rectification de cette dernière décision fut elle aussi rejetée le 26 février 2004.

B.

Le droit interne pertinent

L’article 445 du code de procédure civile se lit ainsi en ses parties pertinentes

:

«

La révision d’un jugement définitif peut être demandé dans les cas suivants

:

(...) 8. lorsque la procédure s’est déroulée et le jugement rendu en présence des représentants non mandatés

;

et alors qu’il n’y a aucune disposition permettant pareille différence ; (...)

»

GRIEFS

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la longueur des procédures. Ils font valoir ainsi une durée de quarante-cinq ans, toutes procédures confondues.

EN DROIT

Le Gouvernement fait observer d’emblée qu’il s’agit de procédures séparées, même si les parties sont les mêmes. En deuxième lieu, il considère que la dernière de ces procédures s’est soldée le 18 septembre 1996 et est devenue définitive. Le recours en révision d’un arrêt ne pouvant interrompre le délai des six mois que s’il permet la réouverture de la procédure, il invite la Cour à déclarer la requête irrecevable conformément à sa jurisprudence.

Les requérants ne se prononcent pas.

La Cour confirme que le rejet d’un pourvoi en révision ne fait pas courir un nouveau délai de six mois. Il en va autrement si le pourvoi est admis et que la procédure est effectivement rouverte (

Jean-Claude Pufler c. France

, n

o

23949/94, décision de la Commission du 18 mai 1994, Décisions et rapports (DR) 77, pp. 140-142,

G. c. République Fédérale d’Allemagne

, n

o

10431/83, décision de la Commission du 16 décembre 1983, DR 35, pp.

241-245,

X.

c. Suisse

, n

o

8850/80, décision de la Commission du 7

octobre

1980, DR 22, pp. 232-235).

La date de la décision interne définitive est ainsi l’arrêt rendu par la Cour de cassation le 18 septembre 1996. La requête introduite le 10

août 2004 est donc tardive en cette partie.

Reste toutefois à examiner ce grief quant à la durée du recours de réouverture de la procédure lui-même. Or, selon la jurisprudence, l’article 6 ne s’applique pas en principe à la procédure d’examen d’une demande visant la révision d’un procès pénal ou civil (

San Leonard Band Club c.

Malte

, n

o

77562/01, §

40, CEDH 2004

‑

IX). La nature et la portée de la procédure en question n’appelle pas une exception à cette règle (comparer avec

San Leonard Band Club

, précité, §§ 41-48).

En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article

29

§

3 de la Convention et de déclarer la requête irrecevable en application de l’article 35 §§ 1, 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Françoise Elens-Passos

Françoise Tulkens

Greffière adjointe

Présidente