CASE OF ASSOCIATION OF COMMUNALLY-OWNED FORESTRY PROPRIETORS 'PORCENI PLEȘA' v. ROMANIA

În prezentele cereri, asociațiile reclamante de proprietari forestieri s-au plâns, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că, în pofida unui drept recunoscut de lege, nu au primit compensații pentru faptul că nu au putut să exploateze pădurile deținute din cauza clasificării acestora ca zone naturale protejate în cadrul rețelei europene „Natura 2000”. ÎN FAPT

Asociațiile reclamante sunt două asociații de drept român. Prima reclamantă, Obștea de Pădure Porceni Pleșa , a fost înființată în anul 2000 și are sediul social în Pleșa, în județul Gorj. Aceasta a fost reprezentată de doamna Cristina Duvlea, avocat în Târgu- Jiu. A doua reclamantă, Composesoratul Piciorul Bătrân Banciu , a fost înființată în anul 2002 și are sediul social în Recea, în județul Brașov. A fost reprezentată de domnul Carol Vlad Gyergyai, avocat în București. 1

Prima reclamantă deține un titlu de proprietate asupra unei păduri de 3 636,43 ha aflată în Pleșa, în Munții Carpați, din care 2 407,43 ha situate în Defileul Jiului și care fac parte din Parcul Național Defileul Jiului, fiind clasificate în 2005 drept zon ă naturală protejată.

A doua reclamantă deține un titlu de proprietate asupra unei păduri de 429 ha situată, de asemenea, în Munții Carpați, în Recea, din care 258,4 ha, ș i, ulterior, o suprafață mai mare de 358,7 ha, au fost clasificate în 2005, respectiv în 2008, drept zonă naturală protejată.

Potrivit informațiilor furnizate de Guvern, terenurile celor două reclamante au fost incluse în rețeaua „Natura 2000”, care reuneșt e situri din toate statele membre ale Uniunii Europene care prezintă o mare valoare din punct de vedere al patrimoniului natural datorită faunei și florei excepțional e pe care o conțin ( infra, pc t. 26).

În conformitate cu dispozițiile aplicabile zonelor forestiere clasificate, proprietarii acestora au obligația de a întreține pădurile în cauză, dar nu le pot exploata în niciun fel. Potrivit Legii nr. 46/2008 privind Codul silvic (Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, infra , pct . 18) , au dreptul, în compens ație, la despăgubiri .

Odată ce au fost clasificate terenurile împădurite care le aparțineau, cele două asociații reclamante au încheiat contracte de întreținere cu birourile silvice regionale, pe cheltuiala proprie , pentru pădurile respective. I.

De asemenea, prima reclamantă a inițiat o procedură administrativă prealabilă, în cadrul căreia i - a fost adusă la cunoștință, prin intermediul unui document inti tulat „decont justificativ” emis de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Râmnicu Vâlcea, care era subordonat Ministerului Mediului, că avea dreptul în 2013 la o compensație în valoare de 1 306 174 RON corespunzătoare, în principal, cont ravalorii recoltei de lemn pe care nu a putut să o producă în anul 2013.

La 14 mai 2014, prima reclamantă a introdus împotriva Ministerului Mediului o acțiune în contencios administrativ prin care solicita suma de 1 306 174 RON cu titlu de despăgubire datorată pentru anul 2013, în compensație pentru clasificarea terenurilor forestiere care îi aparțineau. Ministerul s- a opus, pe motiv că Guvernul nu adoptase încă hotărârea 2

Prin hotărârea din 5 septembrie 2014, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea reclamantei, considerând că neadoptarea de către Guvern a hotărârii menționate nu era de natură să justifice refuzul de a acorda reclamantei despăgubirile solicitate.

Ministerul a formulat recurs în casație. Prin decizia din 3 februarie 2016, În alta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a respins cererea reclamantei. A constatat că, în temeiul Legii nr. 46/2008, partea interesată avea dreptul la despăgubiri, că Comisia Europeană validase sistemul de despăgubiri propus de Guvern, dar acesta nu adoptase încă proiectul de hotărâre elaborat în acest scop. Prin urmare, Înalta Curte a hotărât că reclamanta nu putea beneficia încă de despăgubirea prevăzută de Legea nr. 46/2008, adăugând că exista o „altă cale de atac” de natură să remedieze pr ejudiciul adus proprietarilor de păduri clasificate, fără a indica totuși care era acesta. Decizia Înaltei Curți este redactată după cum urmează în părțile sale relevante: „Semnificative pe aspectul analizat sunt prevederile pct. 11 din decizia Comisiei Eu ropene în care se precizează faptul că «schema, care va expira la data de 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie și publicată în M.[onitorul] Of.[icial] al României [... ]». Ca atare, schema de ajutor de stat, avân d ca temei legal proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice, avizată favorabil prin decizia Comisiei Europene, nu poate produce efecte juridice decât după adoptarea acestui act normativ intern . [...] Însă, se constată faptul că procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost finalizată, în condițiile în care nu a fost adoptată și publicată în M.[onitorul] Of.[icial] al României H.G. [hotărârea de guvern] pentru aprobarea Norm elor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție [decurgând din reglementarea administrativă privind folosința suprafețelor forestiere ( protecția amenajărilor forestiere )] stabilite prin amenajamente silvice, [și fiind, de asemenea, considerate drept] necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de imp ortanță comunitară Natura 2000 [(cf. pct. 18 din prezenta hotărâre)] . Ca atare, în prezent nu există baza legală pentru acordarea compensațiilor, [în lipsa hotărârii Guvernului cu obiectul de reglementare mai sus arătat]. [...] În altă ordine de idei este real faptul că situația decurgând din neîndeplinirea obligațiilor în cauză [situația juridică determinată de neîndeplinirea acestei condiții suspensive], respectiv adoptarea hotărârii Guvernului aflate în discuție, este aptă să lezeze dreptul la compensații pe care îl au proprietarii suprafețelor forest iere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, însă, pentru aceasta există un alt remediu judiciar.” 3

Cea de- a doua reclamantă a inițiat o procedură administrativă prealabilă, în cadrul căreia, la 30 septembrie 2015, i - a fost adusă la cunoștință, prin intermediul unui document „centralizator” întocmit de Regia publică locală Ocolul Silvic Pădurile Făgărașului R.A., că avea dreptul, cu titlu de compensație corespunzătoare în principal contravalorii recoltelor de lemn neproduse, la următoare le despăgubiri: – două sume în valoare de 60 499,05 RON, respectiv de 17 689,03 RON raportate respectiv la perioadele 1 ianuarie - 30 septembrie 2010, pe de o parte, și de la această dată până la sfârșitul anului 2010, pe de altă parte, calculate pe baza prețului pe metru cub de lemn stabilit prin ordin al ministrului la u n nivel diferit pentru fiecare dintre cele două perioade; – două sume în valoare de 63 257,50 RON, respectiv 6 641,18 RON raportate la două perioade separate din 2011; – suma de 69 837,26 RON pentru anul 2012; – suma de 80 611,35 RON pentru 2013, – suma de 80 611,35 RON pentru 2014.

Prin urmare, printr- o acțiune introdusă la 17 noiembrie 2015, a doua reclamantă a solicitat, între altele, suma de 379 146,72 RON, car e corespundea totalului acestor c ompensații, suma fiind datorată pentru anii 2010- 2014 drept compensație pentru clasificarea parcelelor forestiere pe care le deținea.

Prin hotărârea din 8 decembrie 2017, notificată la 27 februarie 2018, Curtea de Apel Brașov, confirmând hotărârea pronunțată în primă instanță la 13 aprilie 2017 de Tribunalul Brașov, a respins cererea pe motiv că, în pofida acordului Comisiei Europene din 19 iulie 2012 de validare a sistemului de despăgubiri, Guvernul nu adoptase încă normele metodol ogice care reglementau acordarea despăgubirilor .

Decizia citată anterior a Curții de Apel Brașov este redactată după cum urmează în părțile sale relevante în speță: „Cea de - a doua critică vizează greșita admitere a excepției prematurității cererii de chemare în judecată [pentru a obține despăgubiri] pe ntru anii 2010 -2014, motiv care se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, dar care, de asemenea, nu este fondat. Curtea reține că, prin Decizia «C (2012)5166 final» din 19 iulie 2012, Comisia Europeană a avizat propunerea privind ajutoarele de stat pentru persoanele fizice și juridice pentru perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2013. Prin Decizia C(2013)9369 s-a avizat prelu ngirea schemei de ajutoare pană la 30 iunie 2014 . [...] În acest context se reține că ajutoarele de stat pentru persoanele fizice și juridice, începând cu anul 2010 se pot acorda în baza Deciziilor C(2012) 5166 final/19.07.2012 4

Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, care a intrat în vigoare la 30 martie 2008, după publicarea în Monitorul Oficial nr. 238 din 27 martie 2008, este redactată după cum urmează în pasajele relevante în speță: Articolul 97 „(1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ - teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităț ii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pent ru: [...] b) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin ame najamente silvice care det ermină restricții în recoltarea de masă lemn oasă; [... ] ” Articolul 98 „Sumele prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), c), d) și e) se pun la dispoziția ocolului silvic care asigură serviciile silvice, cele prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b), f) și g) ș i la art. 101 se pun la dispoziția proprietarilor, iar cele prevăzute la art. 21 alin. (4) se pun la dispoziția structurilor teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură [...]” Articolul 99 „(1) Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezen tu lui cod.”

Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice e uropen e Natura 2000 ( infra, pc t. 26 ) în România a intrat în vigoare la data publicării sale în Monitorul Oficial nr. 98 din 7 februarie 2008. Acest ordin include la anexa nr.1, la numărul de referință ROSCI0063, Defileul Jiului din județul Gorj, iar la numărul de referință ROSCI0122, Munții Făgăraș, care cuprind un teritoriu care aparține de comuna Recea, în județul Brașov. 6

Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 din 29 ianuarie 2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010 este formulată după cum urmează, în părțile sale relevante în speță: Articolul 4 „(1) Guvernul este abilitat să acorde forme de ajutor de stat permise conform art. 1 în următoarele domenii: [...] s) activi tăți de dezvoltare rurală [...] [...] 4. plăți Natura 2000 și plăți aferente Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European ș i a C onsiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei [.. .]; [... ] ” Articolul 5 „(1) Normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernul ui, cu respectarea prevederilor comunitare și naționale în domeniul ajutorului de stat, și reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă și valoare în lei, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere și control. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale transmite Comisiei Europene notificările formelor de ajutor de stat prevăzute la art. 4, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE.” Articolul 6 „Ajutoarele de stat care pot fi acordate din cele prevăzute la art. 4 și suma totală alocată fiecărei forme de ajutor de stat se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului, care va fi comunicată Comisiei Europene prin Raportul anual, în conformitate cu art. 6 din Regulamentul (CE ) nr. 794/2004.”

Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 din 22 iulie 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a 7

În decizia interpretativă nr. 36 din 23 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a hotărât că acordarea compensației prevăzute la art. 97 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic ( supra, pc t. 18 ) și la art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu 2010 ( supra, pc t. 21 ) era subordonată unei decizii favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat și adoptarea ulterioară a normelor metodologice, în condițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 14/ 2 010.

Decizia Înaltei Curți menționează, de asemenea, existența a două orientări contrare în practica instanțelor naționale, în special a curților de apel, cu privire la despăgubirile în discuție. Părțile relevant e din decizie sunt redactate după cum urmează: „V. Jurisprudența instanțelor naționale 43. În cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat curților de apel să comunice jurisprudența identificată la nivelul circumscripției lor teritoriale cu privi re la chestiunea de drept ce formează obiectul sesiză rii. 44. Din analiza jurisprudenței transmise de curțile de apel, cu referire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, au fost constatate aspectele arătate în co ntinuare: 45. Într-o orienta re jurisprudențială, instanțele au dispus obligarea pârâților Ministerul Mediului, Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură și/sau Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare la plata compensațiilor cuvenite începând cu data de 1 ianuarie 2010, reprezentând contravaloarea produselor pe care pro prietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă [Regulamentul administrativ forestier]. 46 . Pentru a pronunța această soluție, instanțele au avut în vedere următoarele argumente: – pentru acordarea compensațiilor a fost emisă decizia Comisiei Europene prin car e a fost acordat aviz favorabi l; 8

Hotărârea Guvernului nr. 447/2017 din 30 iunie 2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le r ecoltează , datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă privește plățile pentru perioada care începe odată cu intrarea sa în vigoare în iulie 2017. Potrivit art. 9

Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică este citată parțial în cauzele Karin Andersson și alții împotriva Suediei (nr . 29878/09, pct. 33, 25 septembrie 2014) și O’Sullivan McCarthy Mussel Development Ltd împotriva Irlandei (nr. 44460/16, pct. 66, 7 iunie 2018). Partea din directivă referitoare la instituirea rețelei Natura 2000 este formulată după cum urmează, în părțile sale relevante în speță: Definiții Articolul 1 „În sensul prezentei directive : [...] k) sit de importanță comunitară înseamnă un sit care, în cadrul regiunii sau regiunilor biogeografice cărora le aparține, contribuie în mod semnificativ la menținerea sau readucerea unui habitat din anexa I sau a unei specii din anexa II la un stadiu corespunzător de conservare și, în același timp, la coerența sistemului Natura 2000 menționat la articolul 3, precum și/sau la menținerea diversității biologice a regiunii sau regiunilor biogeografice respective.” Articolul 2 „(1) Obiectul prezentei directive este să contribuie la menținerea biodiversității prin conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de pe teri toriul statelor membre în care s e aplică tratatul. (2) În temeiul prezentei directive, se adoptă măsuri de menținere sau readucere la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și fau nă sălbatică de importanță comunitară. (3) Măsurile adoptate în temeiul prezentei directive trebuie să țină seama de condițiile economice, sociale și culturale, precum și de caracteristicile regionale și locale.” Articolul 3 „(1) Se instituie o rețea ecologică europeană coerentă, care să reunească ariile speciale de c onservare, cu denumirea de Natura 2000. Compusă din situri care adăpostesc tipurile de habitate naturale enumerate în anexa I și habitatele speciilor enumerate în anexa II, această rețea permite menținerea sau, după caz, readucerea la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală a tipurilor de habitate naturale și a habitatelor speciilor respectiv e. Sistemul Natura 2000 va include arii speciale de protejare clasificate de statele membre în temeiul Directivei 79/409/CEE. 10

Prin Decizia Comisiei Europene C(2012) 5166 final/19.07.2012, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C/276/2012 din 13 septembrie 2012, Ministerul Mediului din România a primit un aviz în favoarea acordării de ajutoare de stat persoanelor fizice sau juridice care dețin păduri din categoriile T1 și T2 în cadrul siturilor Natura 2000. Potrivit acestei decizii, ajutorul de stat nu putea fi acordat decât după publicarea în Monitorul Oficial al României a normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul ajutoarelor de stat pentru astfel de compensații. „Obiectiv: Ajutor de stat/România [...] Acordarea de ajutoare pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice și a costurilor [suportate de aceștia în vederea] gestionării durabile a pădurilor. Domnule ministru, 1. Prin e- mailul din 29 august 2011, Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a notificat Comisiei schema menționată în obiectul prezentei scrisori, în temeiul articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). [...] 3. Am onoarea să vă informez că, în ceea ce privește schema menționată în obiectul pr ezentei scrisori, Comisia nu are de formulat nicio obiecție. 11

Prin Decizia Comisiei Europene C(2013) 9369 final/18.12.2013, schema menționată în Decizia Comisiei C(2012) 5166/19.7.2012, care urma să expire la 31 decembrie 2013, a fost prelungită până la 30 iunie 2014. ÎN DREPT

Având în vedere similaritatea obiectului cererilor, Curtea consideră oportun să le conexeze și să le examineze împreună într - o hotărâre unică (art. 42 § 1 din Regulamentul Curții). II. CU

Reclamantele se plâng de o încălcare a dreptului lor de proprietate. Fără a contesta clasificarea terenurilor forestiere care le aparțin drept zonă naturală protejată, consideră că, în lipsa unei compensații pentru neadoptarea de către Guvern a unor normelor metodologice de acordare a compensațiilor, interzicerea oricărei forme de exploatare însoțită de obligația de a întreține pădurea pe cheltuiala lor constituie o sarcină disproporționată. Acestea invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, redactat după cum urmează: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietății sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura pl ata imp ozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzi lor.” 13

Curtea observă că, în speță, întrucât Guvernul nu a ridicat o excepție referitoare la aplicabilitatea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, părțile au considerat implicit că această dispoziție era aplicabilă faptelor care au stat la baza prezentelor cereri.

Curtea reami ntește că problema aplicabilității ține de competența sa ratione materiae și consideră că ar trebui o examineze în speță din oficiu ( Studio Monitori și alții împotriva Georgiei , nr. 44920/09 și 8942/10, pct. 32, 30 ianuarie 2020).

Curtea subliniază că noțiunea „bunuri” poate acoperi atât „bunuri actuale”, cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine definite, creanțe. Pentru ca o creanță să fie considerată o „valoare patrimonială” care intră în domeniul de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1, titularul creanței trebuie să demonstreze că are un temei suficient în dreptul intern. Odată dobândită, noțiunea de „speranță legitimă” poate intra în vigoare ( Maurice împotriva Franței , nr. 11810/03, pct. 63, CEDO 2005- IX, și Agrati și alții împotriva Italiei , nr. 43549/08, 6107/09 et 5087/09, pct. 73-74, 7 iunie 2011).

În speță, Guvernul nu contestă dreptul de proprietate al reclamantelor asupra terenurilor forestiere clasifica te drept zonă naturală protejată și nici dreptul corespunzător pe care îl aveau de a li se acorda, în temeiul art. 97 -99 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic și al OG nr. 14/2010 ( supra, pct. 18 și 2 1 , și infra, pct. 6 3 ), despăgubiri reprezentând contravaloarea lemnul ui pe care nu au putut să îl recolteze din cauza clasificării pădurilor pe care le dețineau drept zone protejate Natura 2000 și a costurilor suportate de aces tea pentru gestionarea durabilă a pădurilor în discuție. În plus, instanțele naționale, și anume Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul primei reclamante ( supra, pc t.13 ) și Curtea de Apel Brașov în cazul celei de -a doua reclamante ( supra, pct. 17), au recunoscut, de asemenea, dreptul la despăgubire al părților interesate, dar au considerat că acestea nu puteau beneficia în că de despăgubirea în cauză în lipsa publicării în Monitorul Oficial a normelor metodologice care reglementau plata acestora.

În sfârșit, Curtea reține că sumele despăgubirilor datorate reclamantelor au fost aduse la cunoștința acestora prin intermediul unor documente administrative necontestate întocmite, în cazul primei reclaman te, de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Râmnicu Vâlcea, subordonat Ministerului Mediului ( supra, pc t. 1 0 ) și, în cazul celei de -a do ua reclamante, de Ocolul Silvic Pădurile Făgărașului ( supra, pc t. 14).

Ținând seama de aceste elemente, Curtea consideră că nu dreptul reclamantelor de a pr imi despăgubiri, în sine, este pus în discuție de Guvern – și nu a fost pus în discuție nici de instanțele naționale –, ci doar modalitățile practice de plată a acestor despăgubiri, care nu au fost încă stabilite printr -o hotărâre de Guvern. Rezultă că acest drept la despăgubiri poate fi calificat 14

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consid eră că reclamanții puteau cel puțin să se întemeieze pe o speranță legitimă, în baza acestor dispoziții legislative și a hotărârilor pronunțate de instanțele naționale în cauzele lor, de a li se plăti despăgubiri pentru că nu au avut posibilitatea să își e xploateze terenurile forestiere (a se vedea, mutatis mutandis, Arhiepiscopia Romano- Catolică Alba Iulia împotriva României , nr. 33003/03, pct. 88, 25 septembrie 2012).

Rezultă că art. 1 din Protocolul nr. 1 este aplicabil în speță. 2. Cu privire la epuizarea căilor de recurs interne a) A. Argumentele părților i. Guvernul

Guvernul invocă neepuizarea căilor de recurs interne. Acesta consideră că reclamantele ar fi trebuit să inițieze o acțiune în fața instanțelor civile, în temeiul dispozițiilor care reglementează răspunderea civilă delictuală, pen tru a obține obligarea autorităților competente la plata prejudiciilor pe care reclamantele considerau că le - au suferit și reprezentând contravaloarea rec oltei de lemn pe care nu au putut să o colecteze. Cu privire la acest aspect, Guvernul arată, citând ultimul paragraf din decizia interpretativă nr. 36 din 23 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ( supra, pct. 24), precum și ultimul paragraf din decizia din 3 februarie 2016 a Înaltei Curți d e Casație și Justiție pronunțată cu privire la prima reclamantă ( supra, pct. 13) că se face trimitere la „alte căi de atac” de care puteau beneficia reclamantele potrivit acestei instanțe.

Guvernul face trimitere, de asemenea, la o hotărâre pronunțată la 22 mai 2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție într - o cauză similară. Aceasta arată că, în hotărârea respectivă, Înalta Curte a considerat că criticile referitoare la protecția proprietății private erau de natură civilă și că nu puteau fi ridicate în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ întemeiate pe caracterul nejustificat al refuzului autorității administrative de a admite cererea.

Guvernul susține că practica internă include exemple care arată că această cale de atac avea perspective rezonabile de succes. În această privință, face trimitere, pe de o parte, la o hotărâre din 6 iunie 2017 prin care Tribunalul 15

Potrivit Guvernului, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a consacrat, de asemenea, diferența de natură juridică dintre ajutoarele de stat și despăgubirile, în sensul civil, pentru restrângerile aduse dreptului de proprietate. În această privință, Guvernul susține că CJ UE a hotărât că „ajutoarele publice, fiind măsuri ale autorității publice car e favorizează anumite întreprinderi sau produse, au un statut juridic fundamental diferit de despăgubirile pe care autoritățile naționale pot fi eventual obligate să le plătească persoanelor particulare pentru repararea unui prejudiciu pe care l- au cauzat” (a se vedea cauzele conexate 106/87 -120/87 Asteris AE împotriva Greciei din 26 aprilie 1988). ii. Reclamantele

Reclamantele invită Curtea să respingă obiecția ridicată de Guvern și contestă teza potrivit căreia o acțiune civilă de drept comun ar fi avut șanse de succes în ceea ce privește capetele lor de cerere specifice referitoare la acordarea de despăgubiri ca urmare a clasificării terenur ilor lor forestiere drept zonă protejată.

Prima reclamantă susține că a introdus o acțiune în fața instanței de contencios administrativ la indicația Tribunalului Gorj, care, prin hotărârea din 5 noiembrie 2009, a considerat adecvată această cale, și nu cea a acțiunii civile. În această privință, reclamanta explică faptul că, în 2009, a inițiat o acțiune civilă pentru a obține despăgubiri din partea statului pentru clasificarea pădurii sale drept zonă protejată pentru anii 2008 și 2009, acțiune care, potrivit acesteia, a fost soluționată prin hotărârea menționată din 5 noiembrie 2009, prin care Tribunalul Gorj și - a declinat competența în favoarea Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Craiova .

În același sens, reclamanta arată că mai multe hotărâri favorabile au fost pronunțate de Curtea de Apel Craiova în cadrul unor acțiuni în contencios administrativ al căror obiect era similar cu acțiunea introdusă de aceasta în prezenta cauză. Unele dintre aceste hotărâri au devenit definitive prin neapelare, iar altele au fost confirmate de Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceasta citează, în special, cinci, și anume, pe de o parte, deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție din 13 septembrie 2013, 24 iunie și 21 octombrie 16

Adau gă că, mai recent, în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ pe care a introdus- o, Curtea de Apel Craiova, prin hotărârea din 18 mai 2020, a admis cererea sa de acordare de despăgubiri corespunzătoare, pentru anul 2019, în urma clasificării pădurii sale drept zonă protejată. Susține că, în cadrul acestei proceduri, Ministerul Mediului nu a ridicat nicio excepție de necompetență, ci a susținut că nu dispunea de fondurile necesare pentru a plăti despăgubirile în cauză.

În consecință, prima reclamantă susține că creanța sa împotriva statului nu este de natură civilă și că, prin urmare, o acțiune civilă nu constituie o cale de atac adecvată. În plus, este de părere că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 36 din 23 noiembrie 2015 pe care Guvernul o invocă, potrivit căreia nicio despăgubire nu poate fi acordată până la adoptarea de către autoritățile naționale a normelor metodologice relevante, este chiar obligatorie pentru instanțele civile, nu numai pentru instanțele administrative, ceea ce face ca orice acțiune, indiferent de natura ei, să fie respinsă.

A doua reclamantă, explicând motivele pentru care a considerat că Legea nr. 554/2004 a contenciosului admi nistrativ era aplicabilă în speță, indică, în special, faptul că a introdus o acțiune în contencios administrativ întrucât se considera vătămată ca urmare a unei inacțiuni care era contrară legii și imputabilă unei autorități administrative.

Pe de altă parte, aceasta susține că, în cadrul căilor de atac pe care le -a exercitat în cadrul procedurii privind cererea sa, a invocat, de asemenea, art. 1357 din Codul civil privind răspunderea delictuală coroborat cu legea specială care prevedea un drept la despăgubiri corespunzător clasificării terenului său forestier drept zonă protejată și că nu a obținut câștig de cauză.

În sfârșit, aceasta susține că, întrucât a exercitat calea de atac prevăzută în mod expres de legea specială, nu i se poate reproșa că nu a utilizat în plus celelalte căi de atac de care dispunea în mod teoretic. b) Motivarea Curții

Curtea reamintește principiile generale referitoare la epuizarea căilor de atac interne, astfel cum sunt enunțate în hotărârea Vučković și alții împotriva Serbiei [(excepție preliminară), nr. 17153/11 și alte 29 de cereri, pct. 69-77, 25 martie 2014] .

Guvernul susține, în special, că reclamantele ar fi trebuit să introducă o acțiune în răspundere civilă delictuală pentru a obține repararea prejudiciului pe care considerau că l -au suferit. Curtea observă, în primul rând, că statul pârât se prevalează pe hotărâri judecătorești care sunt lipsite de relevanță în speță, în măsura în care, în timp ce prezenta cauză se referă la despăgubiri care țineau de regimul în vigoare după 2010, deciziile în cauză vizează despăgubiri pentru anii 2007 și 2009 ( supra, pc t. 41). În plus, după ce a luat act de aceste decizii, Curtea reține că au fost pronunțate în cadrul 17

În plus, Curtea reține că, formulând o acțiune în contencios administrativ, reclamantele au recurs la o modalitate care, la momentul introducerii sale, nu era lipsită de șanse de succes, întrucât acestea au introdus acțiunile înaintea deciziei interpretative nr. 36 din 23 noiembrie 2015 ( supra , pc t. 23- 24). Î n plus, prima reclamantă obținuse anterior o despăgubire pentr u anul 2012, în urma unei prime acțiuni de același tip ( supra, pc t. 9). În ceea ce o privește pe cea de - a doua reclamantă, aceasta a invocat, de asemenea, dispozițiile de drept civil în scopul angajării răspunderii statului pentru neadoptarea și nepublicarea normelor metodologice în cauză, fără a obține însă câștig de cauză, întrucât Curtea de Apel Brașov a considerat că această neîndeplinire a obligației nu era suficient de gravă și că partea interesată avea posibilitatea de a formula ulterior o nouă cerere de despăgubire, după adoptarea normelor metodologice ( supra, pc t. 17).

În speță, Curtea nu este convinsă că acțiunea în răspundere civilă delictuală era o cale de atac efectivă la momentul faptelor. În consecință, este necesar să se respingă excepția de neepuizare a căilor de atac interne ridicată de Guvern. 3. Concluzie

Constatând că cererile nu sunt în mod vădit nefondate, nici inadmisibil e pentru vreun alt motiv prevăzut de art. 35 din Convenție, Curtea le declară admisibile. B. Cu privire la fon d 1. A. Argumentele părților a) Reclamantele

Reclamantele consideră că situația denunțată constituie o ingerință nejustificată și disproporționată în dreptul lor la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Acestea nu contestă legalitatea clasificării terenurilor lor forestiere drept zone protejate Natura 2000 și recunosc necesitatea acesteia în scopul conservării și protejării zonelor reprezentative pentru toate tipurile de 18

Acestea susțin că neplata timp de mai mulți ani a despăgubirilor la care aveau dreptul în temeiul Legii nr. 46/2008 și care reprezentau contravaloarea volumului de lemn pe care nu l- au putut recolta ca urmare a cerințelor de protecție necesare pentru gestionarea durabilă a pădurilor care fac parte din siturile Natura 2000 le- a impus limitări excesive în ceea ce privește dreptul de a beneficia și de a dispune liber de bunurile lor. Consideră că dreptul lor de proprietate a fost golit de substanța sa.

Adaugă că, în urma deciziei Comisiei Europene ( supra, pc t. 27) de a valida modalitățile de calcul al despăgubirilor pe care ar fi trebuit să le primească, au trecut cel puțin nouă ani fără ca Guvernul să fi plătit efectiv sumele datorate și consideră că o astfel de perioadă atât de lungă nu poate fi considerată o simplă restrângere temporară a dreptului lor la respectarea bunurilor.

Prima reclamantă susține că Guvernul nu se poate prevala de propria turpitudine, precum și că pasivitatea statului, care a fost recunoscută dar nu și sancționată de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia interpretativă din 23 noiembrie 2015 ( supra, pc t. 24), de a lua o decizie privind normele metodologice care reglementează procedura de despăgubire, nu poate fi imputată persoanei îndreptățite la despăgubiri. Susține că in certitudinea prelungită cu privire la data publicării proiectului de hotărâre de Guvern cu privire la normele metodologice, proiect care, potrivit acestuia din urmă, fusese deja redactat, era de natură să aducă atingere exercitării de către reclamantă a dreptului său de proprietate, chiar dacă Guvernul nu a contest at faptul că terenurile în litigiu erau situate într - o zonă protejată și că, prin urmare, exploatarea acestora era interzisă. În sfârșit, afirmă că și -a îndeplinit într- adevăr obligația de a asigura întreținerea și protecția pădurii în cauză și că a avansat în acest scop fondurile necesare, care au reprezentat o sumă mare pe care s- a străduit să o acopere (și anume 103 864 RON 1 pentru anul 2013).

Cea de-a doua reclamantă consideră că inerția Guvernului este cu atât mai inexplicabilă cu cât a adoptat norme metodologice de acordare a despăgubirilor pentru perioada 2017 -2020 ( supra, pct. 25) , chiar dacă perioada în litigiu, pentru care nu și - a îndeplinit obligația de a adopta astfel de norme, era anterioară. b) Guvernul

Potrivit Guvernului, măsurile în cauză sunt similare cu o „reglementare a folosinței” bunurilor, decisă în interesul general al protecției mediului, care ocupă un loc proeminent, și, prin urmare, trebuie să li se acorde autorităților 1 Aproximativ 21 000 EUR. 19

Guvernul susține că legea prevedea despăgubirea, sub forma unui ajutor de stat, pentru restrângerea dreptului de proprietate al reclamantelor și susține că neplata despăgubirii denunțată de părțile interesate este doar temporară. În această privință, susține că acordarea despăgubirii în cauză a fost supusă a două condiții cumulative, și anume, pe de o parte, o decizie favorabilă a Comisiei Europene de autorizare a ajutoarelor de stat și, pe de altă parte, adoptarea hotărârii de Guvern de aprobare a normelor metodologice necesare și publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României. Adaugă că, astfel cum au arătat instanțele care au pronunțat hotărârile naționale definitive în prezenta cauză, a doua condiție nu era îndeplinită în speță.

Guvernul face trimitere la OG nr. 14/2010 care stabilește, în conformitate cu Orientările comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier pentru perioada 2007 - 2013, cadrul juridic al condițiilor generale de acordare a ajutoarelor d e stat în sectorul agricol român și indică faptul că, în temeiul acestui act legislativ, Guvernul este competent să acorde astfel de ajutoare de stat, inclusiv plățile Natura 2000. Explică faptul că, în ceea ce privește despăgubirile care corespund foloaselor nerealizate și costurilor rezultate din clasificarea terenurilor ca situri Natura 2000, proiectul de hotărâre de Guvern privind normele metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul ajutoarelor de stat a fost elaborat pe baza dispozițiilor normative sus- menționate și că a fost notificat ulterior Comisiei Europene de către Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană. Adaugă că, prin Decizia C(2012) 5166 final din 19 iulie 2012, Comisia Europeană a emis un aviz favorabil cu pri vire la schema ajutoarelor de stat prevăzută în acest proiect de decizie, considerând că ajutorul preconizat era compatibil cu piața internă.

Guvernul confirmă, de asemenea, că, având în vedere pct. 11 din această decizie, acordarea ajutoarelor de stat pentru anul 2013 a primit aprobarea Comisiei Europene.

Susține însă că aceste norme metodologice, care, în circumstanțele cauzei, trebuiau să fie adoptate, joacă un rol deci siv în individualizare a dreptului la despăgubiri pentru fiecare beneficiar, întrucât au ca obiect reglementarea atât a metodei de calcul, cât și a criteriilor de eligibilitate. Susține că, în speță, a fost elaborat proiectul de hotărâre de Guvern privind n ormele metodologice relevante pentru prezenta cauză și că au fost inițiate procedurile naționale de aprobare care îl priveau.

În ceea ce privește rezultatul procedurii judiciare inițiate de reclamante, Guvernul ob servă că, „având în vedere divergența de poziție a instanțelor naționale cu privire la aspectul dacă plata acestor despăgubiri era sau nu era condiționată de adoptarea normelor metodologice”, instanțele care 20

În sfârșit, Guvernul invită Curtea să recunoască importanța obiectivelor urmărite în speță, precum și importanța, pentru societate în ansamblul său, a respectării obligațiilor de protecție care decurg din legislaț ia Uniunii Europene în domeniul mediului și din normele legislative interne. În această privință, consideră că a fost asigurat un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativul protecției drepturilor reclamantelor. 2. Motivar ea Curții

Curtea reamintește că art. 1 din Protocolul nr. 1 impune ca ingerința autorității publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală: a doua teză a primului paragraf al acestui articol nu permite privarea de proprietate decât „în condițiile prevăzute de lege”; paragraful al doilea acordă statelor dreptul de a reglementa folosința bunurilor prin punerea în aplicare a unor „legi”. Rezultă că necesitatea de a examina dacă a fost asi gura t un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativul protejării drepturilor fundamentale ale persoanei nu poate fi resimțită decât atunci când s - a constatat că ingerința în cauză respecta principiul legalității și nu era arbitrară [ ( Iatridis împotriva Greciei (MC), nr. 31107/96, pct. 58, CEDO 1999‑II, și Spasov împotriva României , nr. 27122/14, pct. 115, 6 decembrie 2022].

Curtea constat[ că reclamantele nu se plâng de o acțiun e a statului, ci de inacțiunea acestuia, în special neadoptarea normelor metodologice pentru acordarea despăgubirilor la care au dreptul ( supra, pc t. 36 ). În circumstanțe le cauzei, consideră că este necesar să examineze cauza în lumina normei generale cuprinse în prima teză a primului paragraf, care prevede dreptul la respectarea bunurilor. În această privință, Curtea reafirmă principiu l potrivit căruia exercitarea reală și efectivă a dreptului garantat de această dispoziție nu poate depinde numai de obligația statului de a se abține de la orice ingerință, ci și că poate impune, de asemenea, măsuri de protecție pozitive, în special atun c i când există o legătură directă între măsurile pe care un reclamant le- ar putea aștepta în mod legitim din partea autorităților și dreptul de a se bucura de bunurile sale [ Öneryıldız împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 134, CEDO 2004-XII].

În speță, nu există nicio îndoială cu privire la existența unei legături de cauzalitate între întârzierea legiferării imputabile statului și lipsa despăgubirilor acordate reclamantelor pentru imposibilitatea exploată rii p ădurilor lor clasificate drept zone protejate Natura 2000. Părțile nu și -au exprimat o opinie clară cu privire la faptul dacă prejudiciul rezultat este analizat ca o „ingerință” sau o încălcare a unei obligații pozitive care rezultă din incapacitatea autor ităților statului de a face tot ce le stă în putință pentru 21

Astfel cum a indicat deja Curtea, limita dintre obligațiile pozitive și cele negative ale statului în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 nu se pretează unei definiții precise. Principiile aplicabile sunt totuși comparabile în ambele cazuri. Cu alte cuvinte, indiferent dacă se analizează cauza din punctul de vedere al unei obligații pozitive a statului sau al unei ingerințe din partea autorităților publice care solicită o justificare, criteriile care trebuie aplicate nu diferă pe fond [ Broniowski împotriva Poloniei (MC), nr. 31443/96, pct. 144, CEDO 2004 - V, și trimiterile citate, Ališić și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei, Croației, Serbiei, Sloveniei și Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (MC), nr. 60642/08, pct. 101, CEDO 2014, și Zelenciuk și Țițiura împotriva Ucrainei , nr. 846/16 și 1075/16, pct. 104, 22 mai 2018].

În speță, neadoptarea și nepublicarea de către Guvern a normelor metodologice necesare pentru acordarea despăgubirilor la care au dreptul reclamantele, despăgubiri r ecunoscute de Guvern ( supra, pct. 66), poate fi considerată un obstacol în calea exercitării efective a dreptului protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 sau o neaplicare a acestui drept. Prin urmare, Curtea va stabili dacă comportamentul statului pârât – caracterizat drept ingerință sau inacțiune – este justificat în raport cu principiile legalității, legitimității scopului urmărit și, dacă este necesar, celui al proporționalității ( Broniowski , citată anterior, pct. 146, și Ališić și alții , citată anterior, pct. 102).

Curtea observă, în primul rând, că Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic și Ordonanța Guvernului nr. 14 din 29 ianuarie 2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, încă în vigoare până în prezent, impun acordarea de „ajutoare de stat permise” în domeniul plăților legate de clasificarea siturilor Natura 2000 ( supra, pc t. 18 și 21).

După cum rezultă din observațiile Guvernului ( supra, pc t. 65 ) și din Decizia Comisiei Europene C(2012) 5166 final/19.07.2012 ( supra, pc t. 27), un proiect de hotărâre de Guvern de stabilire a normelor metodologice pentru acordarea de ajutoare de stat pentru compensarea contravalorii lemnului nerecoltat de către proprietari ca urmare a cerințelor de protecție a reglementărilor administrative forestiere și a costului gestionării durabile a pădurilor a fost prezentat Comisiei Europene și validat de către aceasta. Potrivit termenilor acestui proiect, ajutoarele în cauză trebuiau să fie cuprins e între 40 EUR și 200 EUR (EUR) pe hectar și trebuiau să fie plătite anual. În pofida validării sale de către Comisia Europeană, proiectul de hotărâre nu a fost publicat în Monitorul Oficial, potrivit Curții de Apel Brașov, din cauza retragerii sale de la publicare ( supra, pc t. 17).

Curtea constată că, până în prezent, la mai mult de zece ani de la decizia Comisiei Europene de validare a propunerilor Guvernului de calculare a acestor despăgubiri, proiectul de hotărâre care conține normele metodologice nu a fost încă publicat și nu s - a efectuat nicio plată către prim a 22

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că inacțiunea prelungită a statului în ceea ce privește adoptarea și publicarea normelor metodologice de acordare a ajutoarelor de stat în vederea compensării costului gestionării durabile a terenurilor forestiere aparținând reclamantelor și a contravalorii lemnului necolectat pe acestea de către părțile interesate ca urmare a cerințelor de protecție prevăzute de normele administrative forestiere a împiedicat punerea în aplicare a OG nr. 14 /2010 privind măsu ri financiare referitoare la ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, și a art. 99 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic (a se compara cu Volokitin și alții împotriva Rusiei , nr. 74087/10 și alte 13 cereri, pct. 24-27, 3 iulie 2018). Prin urmare, concluzionează că principiul legalității nu a fost respectat. În plus, Guvernul nu a susținut că omisiunea de a publica normele metodologice și neplata despăgubirilor rezultate ar fi urmărit un scop legitim, iar Curtea nu ved e care ar fi putut fi un astfel de scop. Întrucât a constatat că ingerința în cauză nu era „legală” în sensul jurisprudenței sale citate supra la pc t. 69 și că nu urmărea un scop legitim, Curtea nu trebuie să examineze dacă a fost asigurat un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele protejării drepturilor individuale.

În consecință, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

În conformitate cu art. 41 din Convenție: „În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenți ei sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții le zate, dacă este cazul, o reparație echitabilă .” A. Prejudiciu

Prima reclamantă solicită 282 000 euro (EUR) cu titlu de reparație pentru prejudiciul material pe care consideră că l -a suferit, pe care îl împarte după cum urmează: (i) 250 000 EUR reprezentând contravaloarea despăgubirilor datorate pentru lemnul nerecoltat în 2013 pentru pădurea situată în zona de protecție Natura 2000 din categoria T1 [1 247 469 lei 23

A doua reclamantă solicită 8 5 393 EUR (379 146,72 RON) cu titlu de reparație pentru prejudiciul material, ceea ce, potrivit acesteia, corespunde sumei care rezultă din calculul efectuat de autoritatea administrativă competen tă ( supra, pct. 1 4 ) privind despăgubirile datorate pentru lemnul nerecoltat, în perioada 2010- 2014, în pădurea care îi aparține în zo na de protecție Natura 2000 din categoria T1.

Prima reclamantă solicită, de asemenea, 2 000 EUR cu titlu de reparație pentru prejudiciul moral pe care consideră că l -a suferit ca urmare a inconvenientelor rezultate din numeroasele demersuri pe care le-a întreprins în zadar timp de ani de zile în fața autorităților.

Cea de- a doua reclamantă solicită, de asemenea, 10 000 EUR cu titlu de reparație pentru prejudiciul moral.

Guvernul se opune acordării de către Curte a unor sume de bani reclamantelor pentru prejudiciul material, susținând că, în speță, deficiențele în materie de despăgubire la care se referă cererile sunt doar temporare și că, în orice caz, acordarea despăgubirilor în cauză ar fi supusă unor condiții .

În opinia Guvernului, este, de asemenea, clar că o asociație nu poate invoca decât în mod excepțional existența unui prejudiciu moral și că treb uie să demonstreze întotdeauna prejudiciul pe care pretinde că l -a suferit. Apreciază, in fine , că o constatare a încălcării ar constitui în sine o reparație echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral eventual suferit de către reclamante.

În ceea ce privește cererile formulate cu titlu de despăgubire materială, Curtea reține că sumele de 250 000 EUR și 11 000 EUR solicitate de prima reclamantă și suma de 85 393 EUR solicitată de cea de - a doua reclamantă n u au fost contestate după ce au fost stabilite de autoritățile administrative competente în comunicările adresate reclamantelor ( supra, pc t. 76). Aceste sume co respund cuantumurilor despăgubirilor prevăzute pentru 2013, în cazul primei reclamante, și pentru perioada 2010 -2014, în cazul celei de-a doua reclamante.

Observă că reclamantele au suferit în mod incontestabil un prejudiciu mat erial în legătură directă cu încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 și cu consecințele acesteia asupra exercitării dreptului lor de proprietate ( Sabin Popescu împotriva României , nr. 48102/99, pct. 91, 2 martie 2004).

Curtea reamintește că o hotărâre prin care constată o încălcare impune statului pârât obligația de a pune capăt respectivei încălcări și de a înlătura 24

Prin urmare, având în vedere elementele de probă de care dispune, Curtea consideră că este rezonabil să i se acorde primei rec lamante suma de 261 000 EUR, iar celei de-a doua reclamante suma de 85 393 EUR cu titlu de reparații pentru prejudiciul material . În ceea ce privește suma de 21 000 EUR (103 864 RON) care corespunde sumei plătite de primul reclamant ocolului silvic local p entru serviciile de securitate și protecție a pădurilor pentru anul 2013, Curtea consideră că aceasta este acoperită de compensația datorată pentru lemnul nerecoltat în 2013 și, prin urmare, nu poate accepta această pretenție.

În speță, este cert că incertitudinea suferită de reclamante timp de ma i mulți ani trebuie să le fi cauzat inconveniente considerabile, în special având în vedere implicarea lor în protecția mediului european prin întreținerea pădurilor în cauză pe cheltuiala proprie. Având în vedere cele de mai sus, în mod echitabil, astfel cum prevede art. 41, Curtea acordă fiecăreia dintre reclamante sumele solicitate de acestea cu titlu de reparație pentru prejudiciul moral. B. Cheltuieli de judecată

Prima reclamantă solicită 5 900 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată pe care afirmă că le - a efectuat în cadrul procedurii în fața instanțelor naționale, și anume valoarea taxei de timbru (29 048 RON) pe care a p lătit -o la 8 octombrie 2009 în fața instanței civile sesizate cu acțiunea sa în vede rea obținerii de despăgubiri. De asemenea, solicită 1 000 EUR pentru rambursarea onorariilor avocatului pe care afirmă că le -a suportat în cadrul procedurii în fața Curții.

Cea de- a doua reclamantă solicită 2 680 EUR (13 200 RON) pentru cheltuielile de judecată pe care afirmă că le - a efectuat în fața instanțelor interne și a Curții.

Guvernul contestă pretențiile reclamantelor, considerând că realitate a și necesitatea cheltuielilor de judecată pe care pretind că le -au suportat nu sunt demonstrate.

În conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilește caracterul lor real și necesar, precum și caracterul rezonabil al cuantumului acestora. În speță, ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabil să acorde primei reclamante suma de 1 000 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de prima reclamantă. 25