ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 554/2020

Ședința publică din data de 5 martie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

A. Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată la data de 3 octombrie 2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. x/2014, reclamanții A. și B. prin reprezentant legal A. au chemat în judecată pe pârâții S.N.T.F. C. civ..F.R. Călători S.A. și Ministerul Transportului, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că au fost discriminați de pârâți astfel:

Totodată, reclamanții au solicitat să se dispună obligarea pârâților să intre în legalitate până la un termen dat și obligarea la plata de despăgubiri morale în cuantum de 10.000 RON, în solidar.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile din Legea nr. 448/2006, O.G. nr. 137/2000 și Legea nr. 221/2010.

La data de 4 decembrie 2014 pârâta S.N.T.F. C. civ..F.R. Călători S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la punctele 4, 5 și 6 din cererea de chemare în judecată, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Totodată, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR S.A., invocând calitatea de manager de infrastructură feroviară a acesteia, în temeiul căreia gestionează condițiile din clădirile stațiilor de cale ferată și facilitățile aferente acestora, învederate de reclamanți la pct. 4-6 din cererea de chemare în judecată.

Pârâtul Ministerul Transporturilor a formulat întâmpinare la 9 decembrie 2014, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Reclamanții au depus precizări la data de 9 februarie 2015, în sensul că valoarea daunelor morale solicitate de reclamanta A. se ridică la suma de 2.000 RON, iar cele solicitate de reclamantul B. se ridică la suma de 8.000 RON.

Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. a depus, la 18 februarie 2015, întâmpinare la cererea de chemare în garanție a pârâtei S.N.T.F. C. civ..F.R. Călători S.A., invocând excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la întreaga cerere și, în subsidiar, în raport de pct. 1, 2, 3, 5 și 6 ale cererii.

Odată cu întâmpinarea Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. a depus cerere de chemare în garanție împotriva Primăriei Sectorului 1 București cu privire la aspectele invocate la pct. 5 și pct. 6 ale cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 2962 din 18 februarie 2015 Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția Civilă.

Cauza a fost înregistrată la data de 24 martie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2015.

La termenul de judecată din 15 mai 2015 reclamanții au precizat obiectul cererii în sensul că solicită să se constate discriminarea creată, acordarea de despăgubiri în sumă totală de 10.000 RON și anularea situației discriminatorii, cu repunerea părților în situația anterioară.

La data de 12 iunie 2015 Primăria Sectorului 1 București a depus întâmpinare față de cererea de chemare în garanție depusă de Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., invocând lipsa capacități procesuale de folosință și, pe fond, respingerea cererii de chemare în garanție.

La 16 octombrie 2015 Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. și-a precizat cererea de chemare în garanție, în sensul că aceasta a fost formulată împotriva Municipiului București și a Consiliului General al Municipiului București pentru aspectele invocate la pct. 5 și pct. 6 din cererea de chemare în judecată, și nu împotriva Primăriei Municipiului București.

La același termen instanța admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor.

La 11 decembrie 2015 Municipiul București și Consiliul General al Municipiului București au depus întâmpinare fața de cererea de chemare în garanție formulată de Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. și cerere de chemare în garanție a Administrației Străzilor.

B. Hotărârea primei instanțe

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 4909 din 22 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a admis, în parte, cererea privind pe reclamanții A. și B. prin reprezentant legal A., în contradictoriu cu pârâții S.N.T.F.C. CFR CĂLĂTORI S.A. și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și chemații în garanție COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL și ADMINISTRAȚIA STRĂZILOR; a constatat situația de discriminare creată de pârâta S.N.T.F.C. CFR CĂLĂTORI S.A., în defavoarea reclamanților, în data de 11 septembrie 2014 și 12 septembrie 2014 în cadrul serviciului de transport feroviar efectuat; pârâta S.N.T.F.C. CFR CĂLĂTORI S.A. a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 8.000 RON și către reclamantă a sumei de 2.000 RON reprezentând despăgubiri; a respins cererea având ca obiect repunerea în situația anterioară a părților, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în garanție a COMPANIEI NAȚIONALE DE CĂI FERATE CFR S.A., ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în garanție a MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și CONSILIULUI GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ca rămasă fără obiect; a respins cererea de chemare în garanție formulată împotriva ADMINISTRAȚIEI STRĂZILOR, ca rămasă fără obiect; a respins cererea formulată împotriva pârâtului MINISTERUL TRANSPORTULUI ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea, în tot, a hotărârii apelate și, rejudecând fondul, respingerea acțiunii, ca neîntemeiate.

D. Hotărârea instanței de apel

Prin decizia civilă nr. 1766 A din 27 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. Călători" S.A. împotriva sentinței civile nr. 4909 din 22 decembrie 2018 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații A. și B. prin reprezentant legal A.; s-a schimbat, în parte, sentința atacată în sensul că a fost respinsă cererea de obligare a pârâtei Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR S.A. la plata despăgubirilor către reclamanta A., ca neîntemeiată; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

E. Considerentele instanței de apel

Analizând sentința apelată, în limitele criticilor formulate prin cererea de apel, Curtea de Apel București a reținut că prima instanță a fost învestită cu soluționarea unei cereri de constatare a situației de discriminare la care au fost supuși reclamanții B. și A. de către pârâta S.N.T.C.F. CFR CĂLĂTORI S.A. în zilele de 11 septembrie 2014 și 12 septembrie 2014 cu ocazia transportului feroviar pe ruta București - Satu Mare și retur, aceștia solicitând și acordarea unor despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit, ca urmare a situației de discriminare create pe durata efectuării transportului.

A fost găsită neîntemeiată critica formulată de către apelanta-pârâtă S.N.T.C.F. CFR CĂLĂTORI S.A. referitoare la faptul că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu ignorarea împrejurării că la momentul efectuării transportului de către reclamanții B. și A., septembrie 2014, prin H.G. nr. 1476/2009 și H.G. nr. 1078/2014 s-a prorogat, succesiv, aplicarea prevederilor Regulamentului CE 1371/2017 privind drepturile și obligațiile călătorilor din transportul feroviar câte 5 ani, mai precis, până în anul 2019.

Instanța de apel a notat că art. 10, art. 11 și art. 19 din acest regulament european reglementează drepturile călătorilor cu handicap și mobilitate redusă, iar art. 3 stabilește că de la data intrării în vigoare a regulamentului, articolele 9, 11, 12, 19, 20 alin. (1) și 26 se aplică tuturor serviciilor feroviare privind transportul de călători în întreaga comunitate.

Totodată, s-a reținut că următorul articol prevede că un stat membru poate acorda, în mod transparent și nediscriminatoriu, o derogare pentru o perioadă de maximum 5 ani, de la aplicarea dispozițiilor acestui regulament, cu excepția prevederilor cuprinse în alin. (3), care se referă exact la acele articole din regulament ce privesc drepturile persoanelor cu handicap și mobilitate redusă.

Prin urmare, s-a conchis în sensul că prevederile din Regulamentul CE 1371/2017, care stabilesc drepturi pentru persoanele cu handicap sunt exceptate de la posibilitatea statelor membre de a acorda derogare de la aplicare pe o perioadă de 5 ani ce poate fi prelungită cu altă perioadă de 5 ani, astfel încât instanța de fond a reținut corect că dispozițiile regulamentului în discuție sunt incidente în speță.

A fost înlăturată critica apelantei-pârâte, potrivit căreia instanța de fond nu a făcut o apreciere justă a elementelor de fapt și nici o aplicare corectă a dispozițiilor legale la situația faptică reală, apelanta susținând faptul că reclamanta A. nu a formulat cererea de a beneficia de drepturi pentru transportul unei persoane cu dizabilități cu 48 de ore înainte, așa cum prevede regulamentul european, ci a fost înregistrată chiar în ziua transportului.

Sub acest aspect, Curtea a constatat că instanța de fond a reținut corect, în urma analizei materialului probator de la dosar, faptul că reclamanta A. a completat formularul pentru asistență persoane cu handicap la data de 10 septembrie 2014, cererea fiind aprobată, iar formularul tip de confirmare a asigurării serviciilor solicitate a fost emis, cu mențiunea că nu se asigură vagon special cu dotări specifice persoanelor cu dizabilități și nici asistență pentru deplasare la toalete.

Instanța de apel a subliniat faptul că apelanta S.N.T.C.F. CFR CĂLĂTORI S.A. a înțeles să formuleze această critică, fără să afirme, în vreun moment, că în situația în care solicitarea din partea reclamantei ar fi venit cu alte 24 de ore mai devreme ar fi putut să pună la dispoziție un vagon tip cușetă adaptat pentru persoanele cu handicap.

Ultima critică a apelantei referitoare la soluția primei instanțe de obligare a S.N.T.C.F. CFR CĂLĂTORI S.A. la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de despăgubiri către reclamanta A., deși aceasta nu suferă de dizabilități a fost găsită întemeiată.

Curtea a notat că reclamanta A. este reprezentantul legal al reclamantului B., persoană cu dizabilități, însoțindu-l pe acesta în călătoria cu trenul din zilele 11 și 12 septembrie 2014, însă aceasta nu se încadrează în categoria persoanelor care suferă de dizabilități sau a celor cu o mobilitate redusă.

A mai reținut că petitul reclamanților de acordare a despăgubirilor morale reprezintă capătul accesoriu al cererii principale de constatare a existenței situației de discriminare, ce a fost creată în ceea ce îl privește pe reclamantul B. față de ceilalți călători, care pot folosi același mijloc de transport fără a fi necesară asistarea de către alte persoane și că situația de discriminare creată reclamantului B., astfel cum a fost reținută de prima instanță, nu a fost criticată prin cererea de apel.

Curtea de Apel București a evocat dispozițiile art. 1381 alin. (1) C. civ. și pe cele ale art. 1357 din același cod, potrivit cărora obligația de a repara un prejudiciu se naște din săvârșirea, cu vinovăție, a unei fapte ilicite, concluzionând în sensul că prima instanță nu a arătat în ce constă fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, care justifică acordarea unei despăgubiri în sumă de 2000 RON către reclamanta A..

S-a apreciat că nu poate fi contestată împrejurarea că reclamanta A. a suferit un stres pe perioada călătoriei cu trenul în cele două zile, însă răspunderea juridică delictuală poate fi angajată numai în condițiile săvârșirii unei fapte ilicite în ceea ce o privește pe reclamantă or, în speță, acest lucru nu s-a afirmat și nici nu s-a probat.

Referitor la prejudiciu instanța a subliniat faptul că acesta este definit ca acel rezultat dăunător patrimonial sau moral care este consecința încălcării drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane.

De asemenea, Curtea a statuat că potrivit art. 1349 alin. (2) și art. 1357 din C. civ. răspunderea civilă delictuală reparatorie intervine doar în cazul în care există un prejudiciu injust provocat altei persoane, prejudiciu ce trebuie să fie reparat.

Instanța de prim control judiciar a constatat că reclamanta A. a invocat prejudiciul moral suferit, ca temei al cererii de acordare a sumei de 2000 RON, însă prejudiciul moral, potrivit doctrinei și jurisprudenței, constă în dureri psihice cauzate prin atingeri aduse personalității afective ori personalității sociale cum ar fi: atentatele la onoarea, demnitatea victimei, atingeri aduse vieții private, moartea unei rude apropiate.

A notat că una dintre condițiile pe care trebuie să le întrunească prejudiciul pentru a fi reparabil, pe lângă cerința de a fi cert și direct, este aceea de a fi personal, aceasta însemnând că doar persoana care a suferit un prejudiciu injust cauzat are dreptul de a reclama și de a pretinde repararea lui.

Întrucât reclamanta A. nu a suferit un prejudiciu injust, în mod personal și direct, instanța de apel a ajuns la concluzia că este greșită soluția de obligare a pârâtei la plata daunelor morale către aceasta.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 480 alin. (2) C. proc. civ., curtea de apel a admis apelul și a schimbat sentința apelată, în sensul că s-a respins cererea de obligare a pârâtei S.N.T.C.F. CĂLĂTORI S.A. la plata unei despăgubiri către reclamanta A., ca neîntemeiată.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel

La data de 9 noiembrie 2018 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1766A din 27 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care s-a solicitat admiterea recursului, cu consecința acordării sumei de 2.000 RON reclamantei A., reprezentând despăgubiri pentru discriminarea indirectă ce rezultă din lipsa adaptărilor vagonului la nevoile speciale ale reclamantului B., pe care l-a însoțit și asistat.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Potrivit recurentei-reclamante A., decizia instanței de apel este nelegală, întrucât conține motive străine de natura cauzei și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, norme prevăzute de legea specială, respectiv O.G. nr. 137/2000 și de Legea nr. 448/2006, care se aplică, cu prioritate, față de C. civ.

Totodată, recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, întrucât nu a ținut cont de faptul că prin acțiunea introductivă s-a solicitat să se constate discriminarea directă față de reclamantul B. și discriminarea indirectă față de reclamanta A., în calitate de însoțitor al persoanei cu handicap.

A opinat că este greșită concluzia la care a ajuns instanța de apel, în sensul că răspunderea civilă delictuală poate fi angajată numai în condițiile săvârșirii unei fapte ilicite în ceea ce o privește pe reclamantă, însă acest aspect nu s-a afirmat și nici nu s-a probat în cauză.

În ceea ce privește motivarea străină de natura cauzei recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel și-a întemeiat soluția dată pe dispozițiile cuprinse în C. civ. și a ignorat prevederile legii speciale, respectiv cele ale O.G. nr. 137/2000, sub incidența căreia intră fapta de discriminare ce rezultă din lipsa adaptărilor necesare și omisiunea asigurării asistenței complementare.

În opinia recurentei-reclamante A., cu sau fără handicap, însoțitorul reclamantului B. a fost indirect discriminat prin aceeași faptă de discriminare, respectiv lipsa accesibilizărilor/adaptărilor și a asistenței complementare acestor lipsuri, fiind ignorate dispozițiile cuprinse în art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, potrivit cărora apelanta-pârâtă era obligată să probeze faptul că nu a discriminat direct și indirect.

Recurenta-reclamantă a mai susținut faptul că instanța de apel a făcut o confuzie cu privire la conceptul de asistență, în condițiile în care aceasta are legătură cu adaptarea completă, iar în lipsa unei adaptării complete, asistența trebuie să fie complementară și suplimentară.

A precizat că nu este reală afirmația că A. ar fi fost informată despre atribuțiile pe care urma să le aibă în condițiile neasigurării asistenței necesare reclamantului B. de către pârâtă.

Pe lângă faptul că pârâta nu a informat însoțitorul persoanei cu handicap despre ceea ce avea de făcut în calitatea sa de însoțitor, recurenta a menționat că au fost încălcate condițiile contractuale și că nu s-a asigurat o egalitate între călători, reclamanta fiind pusă în imposibilitate de a asigura asistența necesară.

În acest sens, a arătat că în contractul de transport încheiat cu A., pârâta nu a precizat că vinde acesteia bilete cu condiția să asigure asistența tehnică și cea de mobilitate necesară altuia, care rezultă din lipsa adaptărilor tehnice ale căilor de acces, gărilor, pentru îmbarcare și debarcare, la plecare și la destinație, în vagonul de tren inaccesibil, la patul din cușetă și în toalete.

Recurenta-reclamantă A. a învederat că prima instanță a constatat, în mod corect, că a fost discriminată indirect, acordându-i despăgubiri în valoare de 2.000 RON pentru fapta de discriminare reținută, iar instanța de apel a afirmat, injust și profund nedrept, că nu s-ar fi probat fapta ilicită.

A opinat că fapta ilicită, corect constatată de către instanța de fond, este în legătură indirectă cu însoțitorul persoanei cu handicap și directă cu persoana cu handicap, fapta de discriminare având ca și criteriu handicapul.

În situația în care ar fi incidente dispozițiile C. civ., recurenta a susținut că a înțeles să invoce, ca temei al cererii formulate, prejudiciul moral suferit, ca urmare a săvârșirii faptei ilicite de discriminare indirectă, subliniind că prejudiciul moral constă în atingerea adusă vieții private, aceasta fiind în strânsă legătură cu condițiile de egalitate între călătorii CFR.

De asemenea, recurenta-reclamantă a susținut faptul că i s-a vândut bilet în condiții de egalitate cu ceilalți călători și că nu i s-a pus în sarcină să realizeze asistența necesară persoanei cu handicap, ca o condiție a achiziției de bilet.

A apreciat că prejudiciul suferit este cert, direct și personal, iar apelanta nu a probat că ar fi asigurat asistență.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

G. Apărările intimaților

Intimatul-reclamant B. prin reprezentant legal A. a transmis întâmpinare, solicitând admiterea recursului formulat de reclamanta A..

Intimata-chemată în garanție COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea căii de atac formulate, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

A invocat excepția inadmisibilității recursului raportat la valoarea litigiului și față de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Intimata-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului raportat la valoarea litigiului și față de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010.

Totodată, a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și art. 489 alin. (2) din același cod și a invocat excepția nulității recursului, solicitând să se constate că prezenta cererea de recurs nu conține precizări care să prezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate.

Pe fond, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

H. Considerentele instanței de recurs

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, prin raportare la criticile și apărările formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În primul rând, nu poate fi primită apărarea intimatei-pârâte SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. și a intimatei-chemate în garanție COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. ce vizează inadmisibilitatea cererii de recurs, pe motiv că valoarea pretențiilor s-ar situa sub pragul valoric de 1.000.000 RON, prag prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, s-a statuat că sunt supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate de instanțele de apel în care valoarea litigiului este între 200.000 și 1.000.000 RON.

În speță, hotărârea recurată a fost pronunțată în data de 27 septembrie 2018, deci, după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, din considerentele acestei decizii rezultând că ea se aplică și hotărârilor ce urmează a fi pronunțate după data publicării ei în Monitorul Oficial.

Nu sunt aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ., deoarece nu aveam de-a face cu o modificare a legii, care să presupună aplicarea acesteia la situațiile născute după intrarea sa în vigoare, ci cu o decizie a Curții Constituționale, ale cărei efecte sunt aplicabile și litigiilor aflate pe rol, dar încă nesoluționate definitiv, cum este cazul și în speța de față.

Nu poate fi reținută nici apărarea legată de nulitatea recursului, deoarece criticile formulate de către recurenta-reclamantă, din punct de vedere formal, pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În ce privește însă fondul recursului, Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de către recurenta-reclamantă A..

Astfel, se constată că soluția pronunțată de către instanța de apel este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că nu se poate reține existența unor contradicții, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Criticile recurentei-reclamante A. nu susțin motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată.

În consecință, împrejurarea că recurenta-reclamantă este nemulțumită de argumentele și soluția pronunțată în cauză nu determină incidența niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv absența motivării, contradicția argumentelor sau invocarea unor motive străine de natura pricinii.

Critica recurentei-reclamante vizând încălcarea principiului disponibilității nu subzistă.

În conformitate cu principiul disponibilității, părțile pot determina conținutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și al participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul le-ar putea parcurge, iar instanța trebuie să facă aplicarea acestui principiu, fiind obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În speță, nu prezintă relevanță împrejurarea că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se constate discriminarea directă față de reclamantul B. și discriminarea indirectă față de reclamanta A., în calitate de însoțitor al persoanei cu handicap, atâta timp cât potrivit dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod, instanța are obligația de a analiza pricina în ansamblul său, atât din perspectiva pretențiilor reclamanților, cât și a apărărilor pârâtei.

Prin urmare, nemulțumirea recurentei-reclamante cu privire la cele reținute de instanța de apel nu justifică susținerea acesteia în sensul că s-ar fi încălcat principiul disponibilității.

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept substanțial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situației de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia; textului de lege corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretare greșită.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte a constatat că instanța de prim control judiciar a pronunțat o hotărâre legală, reținând incidența dispozițiilor cuprinse în Regulamentul CE 1371/2017 în ceea ce îl privește pe reclamantul B., persoană cu dizabilități.

Prin calea de atac exercitată recurenta-reclamantă susține fără temei faptul că a fost discriminată, în mod indirect, prin aceeași faptă de discriminare săvârșită de pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A., respectiv lipsa accesibilizărilor sau adaptărilor și a asistenței complementare acestor lipsuri, cu nesocotirea dispozițiilor cuprinse în art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Criticile recurentei-reclamante vor fi înlăturate, întrucât nu există o lege specială, care să prevadă dreptul celui care însoțește persoana cu handicap, în speță, al reclamantei de a solicita despăgubiri, ca urmare a faptului că a fost discriminată în mod indirect și astfel a suferit un prejudiciu moral ce se impune a fi reparat.

În mod corect și legal, a constatat instanța de prim control judiciar că răspunderea civilă delictuală a pârâtei SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. față de reclamanta A. ar putea să fie angajată, potrivit dreptului comun, doar în măsura în care ar fi îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de lege pentru acest tip de răspundere civilă, respectiv existența unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre aceasta și consecințele dăunătoare produse și vinovăția făptuitorului.

Or, în prezenta cauză, nu s-a demonstrat săvârșirea unei fapte ilicite de către pârâtă și nici faptul că reclamanta ar fi suferit vreun prejudiciu nu a suferit un prejudiciu injust, în mod personal și direct.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte a constatat că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate și, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1766A din 27 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2020.