ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 714/2020

Ședința publică din data de 26 martie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 4 iulie 2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Registrul Auto Român a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr. x/24 octombrie 2001 încheiat cu pârâta, constatând culpa acesteia în neexecutarea clauzelor contractuale, obligarea pârâtei la plata sumei de 621.500 USD în contravaloarea în RON la data stingerii datoriei prin plată voluntară sau executare silită, obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale datorate la valoarea sumei de 621.500 USD de la data de 01.04.2012 și până la data stingerii datoriei prin plata voluntară sau executare silită, să fie obligată pârâta pe cheltuială proprie să efectueze lucrările necesare pentru aducerea spațiului din Oradea, str. x în stare de funcționare, iar în caz de neexecutare a obligației în termen de 30 de zile de la da rămânerii irevocabile a hotărârii solicită efectuarea lucrărilor necesare pentru repunerea locației în stare de funcționare pe cheltuiala viitoare a pârâtei și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2466/2014 din 12 martie 2014, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei Registrul Auto Român și, pe cale de consecință:

A dispus rezilierea contractului de închiriere nr. x/24.10.2001, încheiat între părți, din culpa pârâtei.

A obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în RON a sumei de 621.500 USD, la data plății, prin plata voluntară sau executare silită.

A obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală la suma datorată începând cu data de 01.04.2012 și până la data stingerii obligației prin plata voluntară sau executare silită.

A respins capătul de cerere de obligare a pârâtei, ca pe cheltuiala proprie să efectueze cheltuielile necesare pentru aducerea spațiului din Oradea, str. x în stare de funcționare, iar în caz de neexecutare a obligației în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii să fie executate lucrările de către reclamantă pe cheltuiala viitoare a pârâtei.

A fost obligată pârâtă să plătească reclamantei suma de 25.591 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Regia Autonomă Registrul Român, solicitând instanței, în principal anularea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecarea pricinii, iar în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate și pe fond respingerea acțiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată și nefondată.

Prin completarea la apel, pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român, a solicitat instanței anularea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecarea pricinii ca urmare a lipsei încheierii de ședință din 5 martie 2014.

Prin decizia nr. 250/C/09.12.2014, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de apelanta Regia Autonomă Registrul Auto Român în contradictoriu cu intimata reclamantă SC "A." S.R.L. împotriva sentinței nr. 2466/2014 din 12 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a anulat-o în totalitate și a reținut cauza spre judecare.

Prin decizia nr. 81/C/17.03.2015, Curtea de Apel Oradea, în baza deciziei nr. 250/C din 09.12.2014 a Curții de Apel Oradea, prin care s-a anulat sentința nr. 2466 din 12.03.2014 pronunțată de Tribunalul Bihor, rejudecând fondul:

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei Registrul Auto Român și în consecință:

A dispus rezilierea contractului de închiriere nr. x/24.10.2001 încheiat între reclamantă și pârâtă din culpa exclusivă a Registrului Auto Român.

A obligat pârâta să-i plătească reclamantei echivalentul în RON la data plății al sumei de 10.000 USD cu titlu de daune interese și a dobânzilor aferente acestei sume, începând cu data de 17.03.2015 și până la data plății efective.

A respins cererea de obligarea a pârâtei ca pe cheltuiala proprie să efectueze lucrări necesare pentru aducerea spațiului din Oradea, str. x în stare de funcționare, în caz de neexecutare a obligației în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, urmând a fi încuviințată reclamanta la efectuarea lucrărilor necesare pentru repunerea în stare de funcționare pe cheltuiala pârâtei.

A obligat intimata-reclamantă să plătească apelantei pârâte suma de 2.815 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 81/C/2015 din 17 martie 2015 a Curții de Apel Oradea au declarat recurs ambele părți.

Prin decizia nr. 2489 din 3.12.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. Oșorhei și de pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român București împotriva deciziei nr. 81/C/2015 - A din 17 martie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Procedând la rejudecarea apelului, raportat la considerentele deciziei de casare nr. 2489/03.12.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 209/C/2019-A din 04 iunie 2019, a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei Regia Autonomă Registrul Auto Român.

A dispus rezilierea contractului de închiriere nr. x/24.10.2001 încheiat între părți, din culpa exclusivă a pârâtei.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 198.000 USD în echivalentul în RON, la data plății, cu titlu de daune-interese, cu dobânzi legale aferente acestei sume de la data de 04.06.2019 și până la plata efectivă.

A luat act de renunțarea la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei să efectueze pe cheltuială proprie lucrările necesare pentru aducerea spațiului în stare de funcționare și a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, recurenta-pârâtă Regia Autonomă Registrul Auto Român a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect recurenta-pârâtă critică decizia instanței de apel sub aspectul celor reținute din raportul de expertiză, raport prin care s-a concluzionat în sensul că elementele constructive a căror existență este prevăzută în mod obligatoriu de legislația specifică nu pot fi amplasate în aceleași timp pe suprafața de teren închiriată de reclamantă.

Sub al doilea aspect recurenta-pârâtă critică decizia instanței de apel prin care s-ar fi încălcat Ordinului Ministerului Transporturilor nr. 2133/2005 modificat și completat prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1002/2008 precum și Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 42/2012 și nr. 1107/2012, care au adus modificări substanțiale privind amenajările și dotările SITP.

În rejudecarea cauzei, recurenta-pârâtă solicită să se constate că spațiul pus la dispoziție de reclamantă nu mai corespundea necesităților de funcționare în condiții legale și scopului pentru care fusese închiriat.

În acest context, recurenta-pârâtă citează dispozițiile art. 1439 C. civ. și dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. și susține că instanța de apel în rejudecare nu a respectat dispozițiile obligatorii ale instanței de casare și a reținut concluziile unei expertize care nu răspundea obiectivelor fixate, dar a și stabilit că schimbările legislative în urma cărora spațiul a devenit impropriu utilizării în condiții legale nu pot fi luate în calcul ca justificare pentru rezilierea legală.

Totodată, recurenta-pârâtă mai citează dispozițiile art. 970 C. civ. și arată că a dat dovadă de bună-credință, informând reclamanta că începând cu anul 2011 RAR Bihor funcționează în noul spațiu proprietatea RAR, edificat pe terenul atribuit de Guvernul României și că spațiul ce formează obiectul contractului de închiriere este liber, nefolosit și aflat în stare de conservare.

Schimbările legislative ulterioare semnării contractului, care nu au fost previzibile la momentul încheierii acestuia, nu se încadrează în categoria riscurilor pe care debitorul le-a asumat expres în momentul contractării sau care decurg din natura contractului.

Prin modificările succesive de legislație au fost impuse condiții noi pe care recurenta trebuia să le îndeplinească pentru a putea funcționa.

Activitățile pe care le desfășoară RAR RA necesită îndeplinirea anumitor condiții tehnice, de spațiu, de mediu, de securitatea muncii, care sunt expres prevăzute în acte normative.

Față de toate aceste considerente, apreciază în cauză incidența dispozițiilor art. 1439 alin. (1) C. civ. și respingerea solicitării reclamantei privind caracterul leonin al clauzelor.

În raport cu aceste considerente, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu respectarea termenului de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs, la 29.09.2019 intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. OȘORHEI a depus întâmpinare prin care a invocat în principal excepția nulității recursului și în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea de la 14 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă a respins cererea formulată de petenta Regia Autonomă Registrul Auto Român privind suspendarea executării silite a deciziei nr. 209/C din 4 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 17 decembrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia, prin raport reținându-se nulitatea recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 31 decembrie 2019, părțile depunând concluzii scrise pe aspectul nulității cererii de recurs.

La termenul din 26 martie 2020, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În speță, se constată sub un prim aspect că recurenta-pârâtă deși indică normele de drept material presupus încălcate sau greșit aplicate de instanța de apel, în esență reproșează instanței de apel nerespectarea dispozițiilor deciziei de casare și achiesarea la concluziile expertizei efectuate în cauză.

Incidența textelor de lege invocate nu a fost argumentată cu trimitere la considerentele reținute de instanța de apel prin hotărârea recurată, astfel încât nu poate fi efectuat un control de legalitate din acest punct de vedere.

Referitor la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-pârâtă susține că instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt, se constată de asemenea, că dezvoltarea acestui motiv de recurs nu conține critici de nelegalitate care să permită incidența dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.

Recurenta-pârâta înțelege să facă trimitere la dispozițiile Ordinului MT 2133/2005, la art. 1439 C. civ., art. 970 alin. (1) C. civ., art. 969 C. civ., art. 970 alin. (1) C. civ., art. 22 alin. (7) C. civ., fără a prezenta critici de nelegalitate și legătura acestora cu prezenta cauză.

Tot în susținerea acestui pretins motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă prezintă aspecte de fapt care țin de expunerea situației de fapt, care nu pot fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

De asemenea, criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, se constată că nu dezvoltă chestiuni care să evoce aceste aspecte.

Simpla nemulțumire a părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecință, se constată că recurenta-pârâtă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel în raport cu soluția pronunțată de către instanța de apel.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din același cod va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Regia Autonomă Registrul Auto Român împotriva deciziei civile nr. 209/C/2019-A din 4 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă REGIA AUTONOMĂ REGISTRUL AUTO ROMÂN împotriva deciziei civile nr. 209/C/2019-A din 4 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. OȘORHEI.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 26 martie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.