Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.02.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 960/2011

HOTĂRÂRE
28.02.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 960/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința nr. 132 din 28 decembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de formulată de SC U.A. SA (fostă SC U.V.I.G. SA) București pe cale de ordonanță președințială pentru suspendarea provizorie a executării silite a sentinței nr. 3613 din 9 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalului Harghita în Dosarul nr. 786/96/2009 și a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 151.738 lei achitată cu ordinul de plată din 22 decembrie 2010 la R.B., Agenția Piața Romană, București. Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs SC U.A.

SA (fostă SC U.V.I.G. SA) București, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, reținerea cauzei spre rejudecare și constatarea îndeplinirii condițiilor legale pentru dispunerea măsurii vremelnice de suspendare a executării sentinței nr. 3613 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Harghita. Pentru termenul de astăzi, recurenta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 5 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la fila 11 din dosar, obligație pe care aceasta, în mod nejustificat nu și-a îndeplinit-o. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din același act normativ, taxele de timbru se achită și se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată. Constatând că, recurenta nu și-a îndeplinit anticipat obligația de achitare a taxei de timbru și a timbrului judiciar și nici până la termenul din data de 3 martie, stabilit de Înalta Curte, termen, pentru care a fost legal citată cu această mențiune și reținând că, în cauză nu sunt incidente niciunul dintre motivele legale de scutire de la obligația de satisfacere a timbrajului, înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 modificată și completată și celor ale art. 35 alin. (1) și 5 din Normele metodologice de aplicare, cu referire la art. 9 din O.G nr. 32/1995 modificată și să dispună anularea ca netimbrat a recursului.

Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul declarat de SC U.A. SA (fostă SC U.V.I.G. SA) București. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., cum recurenta a căzut în pretenții, iar intimata a depus la dosar dovezi ale cheltuielilor de judecată efectuate, recurenta va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4960 lei către intimată.

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC U.A. SA (fostă SC U.V.I.G. SA) București împotriva Sentinței nr. 132 pronunțată în ședința camerei de consiliu din 28 februarie 2010 de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta la plata sumei de 49601ei, reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei SC I.G. SRL Sărmașu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-04-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1506/2011
antei taxa judiciară de timbru în cuantum de 3032 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei fiind citată cu această mențiune pentru termenul din 15 noiembrie 2010, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare fila 10 dosar. Întrucât
ÎCCJ 2011-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 897/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 192C din 4 mai 2010, Tribunalul Comercial Mureș Comercial a admis excepția insuficientei timbrări a cererii de intervenție ac
ÎCCJ 2011-05-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1966/2011
Ședința publică de la 19 mai 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 4881 din 15 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a resp
ÎCCJ 2011-06-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2168/2011
Ședința publică de la 2 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul Harghita, prin sentința nr. 1790 din 25 mai 2010, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC Ș
ÎCCJ 2010-12-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4409/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: p rin cererea înregistrată la 31 mai 2010 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, petenta SC U.D.G.B.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă