ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 569/2018

Ședința publică din data de 27 februarie 2018

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la 25 octombrie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL IALOMIȚA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat:

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 C. proc. civ.

Prin cererea reconvențională înregistrată la 17 decembrie 2013, pârâta S.C. A. S.R.L. a solicitat:

În drept, cererea reconvențională a fost întemeiată pe dispozițiile art. 3 alin. (2) și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 200 alin. (3), art. 205 și art. 209 C. proc. civ. și art. 57 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 54/2006.

Prin sentința civilă nr. 2822 din 10 martie 2014, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la 21 martie 2014, sub nr. x/2014.

Prin încheierea din 18 iunie 2014, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea la judecata primului capăt de cerere din acțiunea reconvențională.

Prin sentința civilă nr. 669/C din 5 noiembrie 2014, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL IALOMIȚA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.; a constatat că a intervenit rezilierea de drept a contractului de concesiune nr. x/25.11.2009, începând cu 1 iulie 2013 și a obligat pârâta la eliberarea terenului în suprafață de 1459,16 ha, situat în extravilanul comunei Gura Ialomiței - sola 16, înscris în C.F. nr. x și a terenului în suprafață de 233,33 ha, situat în extravilanul comunei Giurgeni - sola 10, înscris în C.F. nr. x, aflate în proprietatea reclamantei; a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL IALOMIȚA, care a fost înregistrată sub nr. x/2014.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat repunerea în termenul de apel, admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată și admiterii cererii reconvenționale.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției Civile a Curții de Apel Brașov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției Civile a Curții de Apel Brașov la 20 februarie 2017, sub nr. x/2014*.

În ședința din 20 februarie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a disjuns cererea de repunere în termenul de apel și apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 669/C din 5 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, dosarul disjuns fiind înregistrat sub nr. x/2017.

Prin decizia civilă nr. 315/Ap din 20 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea formulată de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. privind repunerea în termenul de apel; s-a constatat nulitatea apelului declarat de aceeași parte împotriva sentinței civile nr. 669/C din 5 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs, s-a arătat în esență că decizia din apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină și a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

După prezentarea unor aspecte care vizează istoricul litigiului dintre părți, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre întemeiată pe motive străine de natura pricinii, întrucât s-a raportat la o greșită apreciere a situației de fapt.

S-a arătat că instanța de apel a apreciat în mod greșit că executarea defectuoasă și neexecutarea mandatului de către avocatul angajat să o reprezinte nu pot constitui motive pentru repunerea în termen.

Mai mult decât atât, instanța de apel nu a adus niciun fel de argument în susținerea opiniei sale că neexercitarea caii de atac de către avocat nu poate constitui un motiv pentru repunerea în termen.

În continuare, recurenta-pârâtă a relatat modul în care a decurs corespondența cu avocații angajați să o reprezinte în prezentul litigiu.

După evocarea dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., autoarea cererii de recurs a arătat că nu putea efectua actele de procedură referitoare la calea de atac direct prin reprezentantul legal, ci trebuia să angajeze un avocat sau consilier juridic.

Totodată, au fost evocate dispozițiile art. 2, art. 6 și art. 7 din Statutul profesiei de avocat și pe cele ale art. 87 C. proc. civ., susținând că avocatul este cel care are îndatorirea de a promova calea de atac împotriva unei hotărâri nelegale și nefavorabile pentru clientul său.

De asemenea, recurenta-pârâta a menționat faptele care îi sunt imputabile avocatului cu care a încheiat contractul de asistență juridică în vederea reprezentării intereselor sale, începând cu data de 12 mai 2014.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că nu a putut declara calea de atac în termenul prevăzut de lege, întrucât avocații cu care a colaborat au acționat contrar intereselor sale legitime, luând cunoștință de cuprinsul hotărârii abia la 15 septembrie 2016, cu ocazia fotocopierii înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.

În partea finală a cererii de recurs, s-a învederat că întârzierea depunerii cererii de apel s-a datorat unor motive temeinic justificate în sensul dispozițiilor art. 186 C. proc. civ.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 483 și următoarele din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL IALOMIȚA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat pronunțarea unei încheieri de admitere în principiu a recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 14 noiembrie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat pronunțarea unei încheieri de admitere în principiu a recursului.

Intimata-pârâtă a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte reține că excepția este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (1) C. proc. civ., "în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acesteia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății",

Totodată, conform art. 101 alin. (2) din același act normativ, "aceeași valoare va fi avută în vedere și în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară, precum și în cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept".

Prin raportare la aceste texte de lege, instanța supremă constată că acțiunea introductivă de instanță are ca obiect constatarea rezilierii de drept a contractului de concesiune nr. x/25.11.2009, începând cu 1 iulie 2013.

Conform art. 4 din contractul de concesiune nr. x/25.11.2009, valoarea redevenței anuale este de 1.446.993,45 RON, contractul fiind încheiat pe o durată de 30 de ani.

Dat fiind că valoarea anterior menționată depășește pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv prevăzut de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia civilă nr. 315/Ap din 20 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Faptul că dispozitivul deciziei atacate cuprinde mențiunea "definitivă" nu poate conduce la suprimarea dreptului la recurs, întrucât conform art. 457 alin. (2) C. proc. civ., "mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-reclamantă.

Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este formal invocat, deoarece prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi subsumate acestui motiv de casare.

Astfel, simpla susținere în sensul că decizia din apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină denotă nemulțumirea părții față de soluția pronunțată în apel, însă nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate care să poată fi analizată în calea extraordinară de atac a recursului.

De asemenea, critica prin care s-a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre întemeiată pe motive străine de natura pricinii, întrucât s-a raportat la o greșită apreciere a situației de fapt antamează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, astfel încât nu poate fi subsumată motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este formal invocat, întrucât recurenta-pârâtă nu a arătat care sunt dispozițiile drept material încălcate sau greșit aplicate de către instanța de apel.

Astfel, simpla evocare a unor prevederi din Statutul profesiei de avocat care reglementează obligații specifice acestei profesii nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate care să poată fi încadrată în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile prin care s-a arătat că instanța de apel a apreciat în mod greșit că executarea defectuoasă și neexecutarea mandatului de către avocatul angajat să o reprezinte nu pot constitui motive pentru repunerea în termen vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cadrului procesual al recursului.

Având în vedere că art. 186 alin. (1) C. proc. civ. cuprinde sintagma "motive temeinic justificate" rezultă soluționarea cererii de repunere în termen presupune evaluarea motivelor invocate în susținerea cererii prin prisma probelor administrate în cauză.

Astfel, caracterul temeinic justificat al motivelor invocate în susținerea cererii de repunere în termen intră în marja de apreciere a instanțelor devolutive.

Cum criticile recurentei-pârâte vizează aspecte care intră în marja de apreciere a instanțelor devolutive rezultă că aceste critici vizează numai netemeinicia deciziei instanței de apel.

De asemenea, invocarea dispozițiilor art. 84 și art. 87 C. proc. civ. nu este susținută de argumente prin care să se demonstreze în ce mod s-au încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii recurate.

Or, în absența prezentării unor critici de nelegalitate care să permită încadrarea acestora în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. rezultă că dispozițiile art. 84 și art. 87 din același act normativ au fost formal invocate prin cererea de recurs.

Pentru aceste motive, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) raportat la art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 315/Ap din 20 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2018.