ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 250/2024

Ședința publică din data de 8 februarie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 14 ianuarie 2019 pe rolul Tribunalului Ialomița – secția civilă, sub nr. x/2019, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială JUDEȚUL IALOMIȚA a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând să se constate nulitatea absolută a actelor adiționale înregistrate sub nr. x din 18.04.2013 la contractele de concesiune nr. x - 29 din 27.01.2004 și nr. 30 din 09.02.2004; obligarea pârâtei la plata sumei de 6.169.775,62 RON, reprezentând contravaloarea restituirii prin echivalent a folosinței terenurilor care au făcut obiectul contractelor de concesiune nr. x din 27.01.2004 și nr. 30 din 09.02.2014, la plata sumei de 1.790.591,72 RON, majorări de întârziere calculate în conformitate cu prevederile art. 73

1

din Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice, la plata sumei de 52.649,62 RON, reprezentând despăgubiri aferente folosinței fără drept a suprafeței de 42,61 ha, până la data de 15 februarie 2017, precum și la plata sumei de 13.410,89 RON, reprezentând majorările de întârziere, calculate până în noiembrie 2018, datorate în temeiul prevederilor art. 73

1

din Legea nr. 500/2002, cu modificările si completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 183 din Legea nr. 207/2015 (Codul de procedură fiscală), majorări de întârziere ce vor fi calculate și actualizate până la data recuperării integrale a sumelor.

Pârâta A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale, excepția prescripției capetelor de cerere nr. x, nr. 2 și nr. 4. Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Tribunalul Ialomița – secția civilă, prin sentința civilă nr. 776/F din 6 iunie 2019, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de instanță din oficiu și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Prin sentința civilă nr. 2564 din 6 noiembrie 2019, pronunțată de Judecătoria Slobozia, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Slobozia, invocată de ambele părți și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată, sub nr. x/2019, pe rolul Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea din 13 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetentei funcționale și s-a înaintat dosarul privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială JUDEȚUL IALOMIȚA și pe pârâta A. S.R.L., în vederea repartizării aleatorii la una dintre Secțiile civile.

Cauza a fost înregistrată la data de 7 februarie 2020, sub nr. x/2019** pe rolul Tribunalului București – secția a III-a civilă.

Tribunalul București – secția a III-a civilă, prin încheierea din 9 iulie 2020, a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a dispus înaintarea dosarului către secția a VI-a civilă a Tribunalului București, spre competentă soluționare.

Cauza a fost înregistrată la data de 18 august 2020 pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a civilă, sub nr. x/2019***.

Prin încheierea din 23 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției.

Prin sentința civilă nr. 312/2021 din 15 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială JUDEȚUL IALOMIȚA, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., iar reclamanta a fost obligată la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial redus.

Împotriva încheierii de ședință din 23 noiembrie 2020 și a sentinței civile nr. 312 din 15 februarie 2021 a declarat apel principal pârâta A. S.R.L., solicitând admiterea apelului, cu consecința anulării încheierii din 23 noiembrie 2020, a procedurii urmate în fața primei instanțe, precum și a sentinței, iar în rejudecare, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune în privința capetelor 1, 2 și 4 din cerere.

Împotriva sentinței civile nr. 312 din 15 februarie 2021 a declarat atât apel principal, cât și apel incident, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială JUDEȚUL IALOMIȚA, solicitând admiterea apelului și, în principal, anularea sentinței și trimiterea cauzei la aceeași instanță în vederea rejudecării, iar în subsidiar, schimbarea sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel București – secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 231 din 15 februarie 2023, în temeiul dispozițiilor art. 463 din C. proc. civ., a luat act de renunțarea apelantei-pârâte A. S.R.L. la apelul principal promovat împotriva încheierii de ședință din 23 noiembrie 2020 și a sentinței civile nr. 312 din 15 februarie 2021, ambele pronunțate de Tribunalul București – secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu apelanta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială JUDEȚUL IALOMIȚA; în temeiul art. 472 alin. (2) din C. proc. civ., a constatat că a rămas fără efect apelul incident formulat de apelanta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială JUDEȚUL IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr. 312 din 15 februarie 2021 a Tribunalului București – secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă A. S.R.L.; apelanta-reclamantă a fost obligată la plata sumei de 9.520 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial redus; apelanta-pârâtă a fost obligată la plata sumei de 9.520 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial; a compensat cheltuielile de judecată astfel stabilite.

B. Calea de atac exercitată în cauză

La data de 4 mai 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub nr. x/2019***, recursul principal declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială JUDEȚUL IALOMIȚA împotriva deciziei civile nr. 231 din 15 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a civilă, iar la data de 5 iulie 2023 a fost înregistrat recursul incident formulat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva aceleiași decizii.

Prin recursul principal declarat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu consecința anulării deciziei din apel și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta reclamantă a invocat încălcarea de către instanța de apel a regulilor de procedură referitoare la modalitatea de comunicare a actelor de procedură, arătând că aceasta a ignorat prevederile art. 163, art. 165 și art. 166 C. proc. civ., care impuneau în sarcina primei instanțe obligația de a proceda la recomunicarea sentinței, prin mijloace electronice sau prin poștă, în condițiile în care scrisoarea recomandată care conținea hotărârea fusese returnată de către agentul procedural cu mențiunile "se aprobă înapoierea", "destinatarul nu mai locuiește la acea adresă".

Totodată, recurenta reclamantă a relevat împrejurarea că, prin concluziile scrise depuse în fața primei instanțe, partea a adus la cunoștință noul sediu procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură, de care prima instanță nu a ținut cont.

Referitor la incidența dispozițiilor art. 172 C. proc. civ., pe care instanța de apel le-a înlăturat de la aplicare, recurenta consideră că nu se poate reține nicio vătămare produsă părții adverse ca urmare a neîncunoștințării acesteia cu privire la schimbarea sediului social, în condițiile în care schimbarea a intervenit la finalul procesului.

Se mai susține că, în absența indicării persoanei însărcinate cu primirea actului de procedură, comunicarea hotărârii primei instanțe nu trebuia realizată nici măcar la sediul ales indicat în calea de atac, ci la sediul social, conform art. 158 și art. 155 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Față de neregularitățile relevate, recurenta reclamantă apreciază că termenul pentru declararea apelului a început să curgă doar de la momentul primirii sentinței în urma solicitării exprese de comunicare a acesteia, și nu de la data reținută de instanța de apel.

În sprijinul motivului invocat, recurenta reclamantă a făcut referire la jurisprudența națională, a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Prin recursul incident declarat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., recurenta pârâtă a solicitat înlăturarea considerentelor instanței de apel în legătură cu soluționarea cererii de repunere în termenul de apel, formulate de reclamantă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta pârâtă a arătat că instanța de apel a nesocotit procedura de soluționare a excepțiilor în cadrul procesului civil, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., și a omis în totalitate să se pronunțe cu privire la tardivitatea cererii de repunere în termen formulate de partea adversă.

C. Apărările formulate în cauză

Recurenta pârâtă a formulat întâmpinare la recursul principal, solicitând respingerea acestuia, în principal ca inadmisibil, pentru încălcarea art. 445 C. proc. civ. și pentru invocarea omisso medio a motivelor de casare, iar în subsidiar ca nefondat.

Recurenta reclamantă a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care a reluat susținerile din propriul recurs, și răspuns la întâmpinare.

D. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursurilor, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 31 octombrie 2023 s-a fixat termen la data de 8 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

E. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Înalta Curte, analizând recursul principal în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., reține că acesta este fondat, pentru considerentele ce succed.

Se constată că recursul principal vizează soluția instanței de apel, de admitere a excepției tardivității apelului principal declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială JUDEȚUL IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr. 312 din 15 februarie 2021 pronunțate de Tribunalul București – secția a VI-a civilă, respectiv de respingere a cererii de repunere în termenul de declarare a apelului, formulate de aceeași parte.

Motivele care au fundamentat această soluție au privit, în esență, împrejurarea că procedura de comunicare a hotărârii primei instanțe s-a realizat, în ceea ce o privește pe reclamantă, la data de 29.07.2022, la sediul procesual ales de parte în condițiile art. 158 C. proc. civ., respectiv la B., cu sediul în București, str. x, conform dovezii de la dosarul tribunalului, iar calea de atac a fost exercitată cu depășirea termenului de 30 zile, la data de 01.10.2022.

Referitor la cererea prin care reclamanta a adus la cunoștința primei instanțe noul sediu ales pentru comunicarea actelor de procedură, depusă anterior pronunțării hotărârii, în cuprinsul concluziilor scrise, instanța de apel a considerat că nu satisface exigențele art. 172 C. proc. civ., întrucât partea adversă nu a fost înștiințată cu privire la schimbarea intervenită, prin scrisoare recomandată.

Recurenta reclamantă critică această soluție, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și arătând că a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură referitoare la procedura de comunicare a hotărârilor judecătorești și la schimbarea locului citării.

Prealabil verificării temeiniciei motivului de recurs, Înalta Curte apreciază că se impun a fi analizate apărările recurentei pârâte prin care se invocă inadmisibilitatea recursului principal ca efect al încălcării art. 445 C. proc. civ., precum și pentru invocarea omisso medio a motivelor de casare.

Se susține de către recurenta pârâtă faptul că partea adversă nu avea la îndemână calea de atac a recursului, în condițiile în care soluția asupra apelului principal nu se regăsește în dispozitivul deciziei, ci în practica, ci trebuia să uzeze de procedura prevăzută de art. 444 C. proc. civ., referitoare la completarea hotărârii.

Totodată, se arată că arată că, prin intermediul recursului principal, se invocă neregularități ivite în prima instanță, referitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii, care nu au fost invocate prin apel, ceea ce contravine art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Apărările recurentei pârâte nu sunt întemeiate.

În primul rând, referitor la încălcarea art. 445 C. proc. civ., care instituie obligativitatea procedurii de completare a hotărârii în situația în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută.

Se va avea în vedere, în acest sens, faptul că pretinsa omisiune nu vizează un capăt de cerere principal sau accesoriu ori o cerere conexă sau incidentală, ci o excepție asupra căreia, de altfel, instanța de apel s-a pronunțat în condițiile art. 248 C. proc. civ., la termenul din 15.02.2023, în sensul admiterii.

Motivul pentru care soluția asupra excepției se regăsește în practicaua deciziei pronunțate, și nu în dispozitivul acesteia, este acela că, după admiterea excepției tardivității apelului principal declarat de apelanta reclamantă, instanța a rămas în continuare învestită cu soluționarea celorlalte două apeluri declarate în cauză.

Pentru o astfel de ipoteză, art. 248 alin. (5) C. proc. civ., prevede expres că "încheierea prin care s-a respins excepția, precum și cea prin care, după admiterea excepției, instanța a rămas în continuare învestită pot fi atacate numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel."

Prin urmare, pentru invocarea nelegalității soluției asupra excepției admise, partea interesată avea la îndemână calea de atac a recursului, și nu pe cea a completării deciziei din apel, nefiind îndeplinită premisa avută în vedere art. 444 C. proc. civ.

În al doilea rând, în ce privește invocarea omisso medio a motivelor de apel, Înalta Curte arată că regula instituită de art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căreia motivele de recurs prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor, are în vedere neregularitățile produse în fața primei instanțe, nu și pe cele referitoare la hotărârea pronunțată de către instanța de apel.

În cauză, prin recursul principal se invocă încălcarea de către instanța de apel a normelor procedurale referitoare la comunicarea actelor de procedură și la schimbarea locului citării, cu prilejul soluționării excepției tardivității apelului principal declarat de apelanta reclamantă.

Ca atare, întrucât neregularitățile invocate privesc însăși decizia din apel, nu se poate reține încălcarea regulii înscrise în art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Procedând în continuare la verificarea temeiniciei motivului de recurs invocat de recurenta reclamantă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul întemeiat al acestuia.

Se reține că, potrivit art. 468 alin. (1) C. proc. civ., "termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

În fața primei instanțe comunicarea actelor de procedura cu reclamanta s-a realizat, în condițiile art. 158 C. proc. civ., la sediul procesual indicat de parte prin cererea de chemare în judecată, și anume la B., cu sediul în București, str. x.

După închiderea dezbaterilor în fond, dar înainte de pronunțarea hotărârii, reclamanta a depus concluzii scrise, în cuprinsul cărora a indicat noul sediu procesual ales pentru comunicarea actelor de procedura, respectiv la B., cu sediul în București, str. x.

Hotărârea primei instanțe a fost comunicată la sediul ales inițial, fiind restituită la dosar cu mențiunea destinatar mutat, conform dovezii de la dosar tribunal.

Considerând că nu au fost respectate exigențele impuse de art. 172 C. proc. civ., întrucât partea adversă nu a fost înștiințată cu privire la schimbarea intervenită, prin scrisoare recomandată, instanța de apel a apreciat că procedura de comunicare a hotărârii primei instanțe la sediul ales inițial a fost legală, și ca atare, a calculat termenul de declarare a căii de atac prin raportare la data comunicării respective, constatând că a fost depășit.

Înalta Curte apreciază această soluție ca fiind dată cu încălcarea regulilor de procedură referitoare la schimbarea locului citării și, implicit, la termenul de apel.

Într-adevăr, art. 172 C. proc. civ. prevede că, "dacă în cursul procesului una dintre părți și-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoștințeze instanța, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum și partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare."

Textul instituie așadar două condiții cumulative de validitate în privința actului de procedură prin care partea aduce la cunoștință schimbarea locului citării.

Astfel, atât instanța, cât și partea adversă, trebuie înștiințate despre schimbarea intervenită, în modalitățile arătate de lege, în caz contrar procedura de citare fiind valabil îndeplinită la vechiul loc de citare.

Se admite unanim în doctrină că, deși se referă explicit la procedura de citare, art. 172 C. proc. civ. este aplicabil și în cazul comunicării altor acte de procedură, inclusiv al hotărârilor judecătorești.

Întrucât suntem în prezența unor condiții proprii actului de procedură, privitoare la forma și conținutul său, nulitatea care sancționează neîndeplinirea acestora este una intrinsecă, condiționată de existența unei vătămări, conform art. 175 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia."

Prin urmare, nulitatea nu intervine automat, prin simpla nesocotire a cerințelor cumulative impuse de art. 172 C. proc. civ., ci doar în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură.

Această interpretare a prevederii art. 172 C. proc. civ. este în acord cu jurisprudența dezvoltată în jurul art. 6 paragraful 1 din Convenția EDO, care sancționează formalismul excesiv în aplicarea normelor de procedură, impunând autorităților naționale sarcina de a interpreta și aplica aceste norme într-o manieră care să garanteze efectivitatea dreptului de acces la o instanță și de a se asigura că părțile sunt la curent cu hotărârile judecătorești care ar putea aduce atingere drepturilor sau intereselor lor legitime. (a se vedea, în acest sens, C. S.R.L. împotriva României, nr. 37576/05)

În cauză, în fața instanței de apel, pârâta nu a dovedit și, de altfel, nici nu a invocat, existența unei vătămări decurgând din omisiunea înștiințării acesteia cu privire la schimbarea sediului ales de reclamantă pentru comunicarea actelor de procedură, intervenită ulterior închiderii dezbaterilor în fond și mai înainte de pronunțarea hotărârii primei instanțe.

În aceste condiții, actul de procedură prin care reclamanta a încunoștințat instanța cu privire la schimbarea sediului ales trebuia privit ca valabil, chiar și în absența îndeplinirii cerinței legale cumulative referitoare la înștiințarea părții adverse prin scrisoare recomandată, și impunea în sarcina organului judiciar obligația de a da curs solicitării părții.

Ca atare, realizarea procedurii de comunicare a hotărârii primei instanțe la vechiul sediu ales al reclamantei, este lovită de nulitate, întrucât s-a efectuat cu încălcarea art. 158 și art. 172 C. proc. civ., împiedicând partea să ia cunoștință de hotărârea pronunțată împotriva sa și, implicit, să își exercite drepturile procedurale în legătură cu formularea căii de atac prevăzute de lege.

În același timp, în absența unei comunicări valabile la sediul ales de reclamantă și de care instanța avea cunoștință, termenul de apel prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ. nu a început să curgă, concluzia instanței de prim control judiciar, în sensul depășirii acestuia, fiind dată cu aplicarea greșită a regulilor procedurale referitoare la comunicarea actelor de procedură, schimbarea locului citării și termenul de apel.

Această constatare face ca analiza celorlalte argumente expuse de recurenta reclamantă în susținerea aceluiași motiv de recurs, să devină superfluă.

Verificând, în continuare, recursul incident în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Se reține că recursul incident vizează omisiunea instanței de apel de a soluționa cu prioritate excepția tardivității formulării cererii de repunere în termenul de apel de către apelanta reclamantă, anterior pronunțării asupra excepției tardivității apelului principal declarat de aceeași parte, neregularitate pe care pârâta o circumscrie atât cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, cât și celui prevăzut de pct. 6 al aceluiași articol.

Prin considerentele expuse cu prilejul analizei recursului principal, s-a reținut că termenul de apel nu a început să curgă în mod legal în ce o privește pe reclamantă, ceea ce conduce la concluzia că solicitarea acestei părți de repunere în termen era lipsită de obiect.

Ca atare, devine superfluă verificarea respectării de către instanța de apel a ordinii de soluționare a excepțiilor și a obligației de a motiva corespunzător hotărârea judecătorească, cu referire la o cerere de repunere în termen lipsită de obiect.

Reținând, așadar, incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în privința recursului principal și caracterul nefondat al recursului incident, Înalta Curte, în temeiul art. 496 și 497 din același cod, va admite recursul principal, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, exclusiv în ce privește apelul principal declarat de apelanta reclamantă, și va respinge ca nefondat recursul incident.

Văzând că nu se pune problema acordării cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL IALOMIȚA împotriva deciziei civile nr. 231 din 15 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel.

Respinge recursul incident declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2024.