ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5137/2018

HOTĂRÂRE

22.11.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5137/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 19 martie 2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. a solicitat anularea dispoziției nr. 53 din 13 februarie 2018 prin care intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, potrivit art. 80 alin. (1) din Codul muncii, repunerea părților în situația anterioară și reintegrarea în muncă a reclamantei, potrivit art. 80 alin. (2) din Codul muncii și obligarea intimatei la plata de daune morale, apreciate la valoarea de 10.000 de euro, potrivit art. 253 alin. (1) și (2) din Codul muncii. În motivare se arată că societatea angajatoare a desfăcut contractul de muncă al reclamantei fără respectarea normelor prevăzute de Codul muncii la art. 65 alin. (2).

La termenul de judecată din 21 iunie 2018, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, iar prin sentința civilă nr. 836 din 12 iulie 2018 s-a admis această excepție și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Mureș a reținut incidența dispozițiilor art. 1 și 2 lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii ce reglementează domeniul raporturilor de muncă și se aplică cetățenilor străini încadrați cu contract individual de muncă, care prestează muncă pentru un angajator român pe teritoriul României.

Astfel, potrivit art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite potrivit legii, iar potrivit art. 208 din Legea nr. 63/2011, aplicabil prin prisma art. 95 pct. 4 C. proc. civ., conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.

Prin urmare, litigiului referitor la soluționarea conflictului de muncă dedus prezentei judecăți i se aplică legea materială și procesuală română.

Pentru cazul în care domiciliul/sediul este necunoscut, se recurge la instanța reședinței/reprezentanței pârâtului, iar dacă nu are reședință/reprezentanță cunoscută, la instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, sediul, reprezentanța, după caz.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamanta are domiciliul în Ungaria, ceea ce face incidente dispozițiile art. 1072 C. proc. civ., care prevăd că "dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1) nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competență materială, la Judecătoria sectorului 1 al Municipiului București, respectiv la Tribunalul București".

Chiar dacă reclamanta are stabilită reședința în România, tribunalul a apreciat că acest aspect nu poate atrage competența Tribunalului Mureș avându-se în vedere că aceasta locuiește efectiv în Ungaria.

Pe rolul Tribunalului București dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2018, iar la termenul din 18 septembrie 2018, din oficiu, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale a instanței.

Prin sentința civilă nr. 6581 din 18 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, dispunând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Mureș și, constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus suspendarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut incidența prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, iar în speța de față, reclamanta are reședința în Târgu Mureș, județul Mureș.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul București și Tribunalul Mureș s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 5 noiembrie 2018, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, ce vizează cererile referitoare la conflictele de muncă care se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, precum și prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social, conform cărora, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Din dispozițiile evocate rezultă că, în domeniul conflictelor de muncă, competența teritorială este exclusivă, fiind determinată de domiciliul/reședința reclamantului sau de cel al locului de muncă, astfel că, instanța competentă potrivit legii să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Mureș, întrucât reclamanta are reședința în Târgu Mureș și a avut locul de muncă la S.C. B. S.A., situat în Târgu Mureș, județul Mureș.

De asemenea, art. 216 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social prevede că:

"dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..", iar potrivit art. 116 din C. proc. civ. "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

În acest context, se apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1072 C. proc. civ., întrucât se poate identifica instanța competentă prin raportare la reședința și locul de muncă ale reclamantei.

Astfel, împrejurarea că la data introducerii acțiunii reclamanta nu mai avea calitatea de angajat al pârâtei nu poate avea drept consecință atragerea competenței Tribunalului București, câtă vreme dispozițiile art. 216 din Legea nr. 62/2011 trebuie interpretate în acord cu voința legiuitorului în edictarea normelor de competență, potrivit cu care stabilirea competenței teritoriale a instanței se poate realiza și în funcție de locul de muncă al reclamantului, iar nu numai în raport cu domiciliul reclamantului.

Totodată, se reține că orice conflict de muncă presupune existența unui raport juridic de muncă, întemeiat pe un contract individual sau colectiv de muncă în legătură cu care se înregistrează, la un moment dat, un dezacord între salariat și angajator ori între partenerii sociali.

Tot în același context, se reține că legiuitorul a inclus în noțiunea de jurisdicție a muncii și soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încetarea contractelor individuale, art. 266 din Codul muncii statuând că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă.