ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 785/2019

HOTĂRÂRE

05.04.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 785/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 5 aprilie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 2 iulie 2018 reclamanta Societatea A. S.R.L., cu sediul în Cluj Napoca, a solicitat obligarea pârâtei B.:

- la plata sumei de 562,5 euro, în RON la momentul plății reprezentând suma încasată cu titlu necuvenit;

- la plata dobânzii legale aferente sumei menționate la primul petit, de la momentul primirii notificării - 01 martie 2018 și până la achitarea integrală a debitului principal;

- la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cerere.

În motivarea acțiunii s-a arătat, că între reclamantă și pârâtă au existat relații de natură contractuală în urma încheierii contractului individual de muncă nr. x din 24 august 2017 și care a încetat la data de 10 ianuarie 2018.

S-a arătat că la data de 15 ianuarie 2018, în urma unei erori informatice, în contul pârâtei s-a efectuat un virament greșit, fiind achitată o sumă mai mare cu titlu de diurnă decât cea cuvenită în fapt, aspect ce rezultă din ordinele de deplasare și extrasul de cont, ambele înscrisuri fiind atașate acțiunii introductive.

S-a arătat că, deși a fost somată pârâta, aceasta nu a dat curs notificării.

În drept, au fost invocate prevederile art. 256 alin. (1) din Codul muncii.

Prin adresa din 29 octombrie 2018, reclamanta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș și în drept a invocat prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii și cele art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Tribunalul Mureș, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 1400 din 22 noiembrie 2018, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

În pronunțarea acestei hotărâri instanța a reținut că, în raport de natura cauzei și de faptul că reclamanta are sediul în Cluj Napoca, în determinarea instanței competente teritorial, sunt incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii.

Astfel învestit, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 352 din 15 februarie 2019, a admis excepția de necompetență teritorială invocată, din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Mureș și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În pronunțarea acestei sentințe, cea de-a doua instanță a reținut, în esență, că nu a fost legal sesizată prin sentința de declinare a competenței, cu luarea în considerare a următoarelor aspecte:

- prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 25 octombrie 2018 Tribunalul Mureș, verificându-și competența în temeiul art. 131 C. proc. civ. a apreciat că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza;

- astfel cum rezultă din prevederile art. 131 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., încheierea de verificare și de stabilire a competenței generale, materiale și teritoriale are caracter interlocutoriu, din dispozițiile art. 235 C. proc. civ. rezultând că instanța este legată de încheierile premergătoare cu caracter interlocutoriu, în sensul că nu mai poate reveni asupra celor hotărâte;

- este lipsită de relevanță împrejurarea că, prin încheierea ședinței camerei de consiliu de la 21 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Mureș a fost îndreptată eroarea materială din încheierea pronunțată la data de 25 octombrie 2018 în sensul că procedura de citare nu era legal îndeplinită cu reclamanta, în loc de mențiunea eronată că procedura de citare era legal îndeplinită, deoarece instanța nu mai putea reveni asupra măsurii de verificare, respectiv de stabilire a competenței, aspectul menționat putând fi cenzurat numai în căile de atac.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că Tribunalul Cluj este instanța competentă teritorial în soluționarea pricinii pentru motivele ce se vor arăta.

Prima instanță, Tribunalul Mureș și-a analizat competența teritorială raportându-se strict la dispozițiile imperative ale art. 269 alin. (2) C. proc. civ., temeiul juridic invocat de reclamantă în susținerea cererii, din perspectiva verificării condițiilor procesuale impuse de textul de lege.

Cea de-a doua instanță, Tribunalul Cluj, a stabilit competența teritorială de soluționare a cauzei nu ca urmare a unei analize a temeiului juridic pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea raportat la particularitățile speței, ci ca urmare a exercitării unui control de legalitate asupra încheierilor pronunțate de prima instanță la data de 25 octombrie 2018, cu caracter interlocutoriu, prin care Tribunalul Mureș a statuat asupra competenței sale materiale și teritoriale în soluționarea pricinii, respectiv la data de 21 noiembrie 2018 prin care a fost îndreptată eroarea materială strecurată în încheierea din 25 octombrie 2018.

Ori, Tribunalul Cluj a fost învestit cu soluționarea acțiunii prin efectul declinării de competență dispusă de prima instanță și nu ca urmare a promovării unei căi de atac formulată împotriva încheierii interlocutorii pronunțată de Tribunalul Mureș la data de 25 octombrie 2018, în condițiile de exercitare reglementate de art. 132 alin. (2) C. proc. civ., abordarea procesuală a celei de-a doua instanțe, specifică instanței de control judiciar, făcând irelevantă argumentația adusă în susținerea soluției de declinare a competenței și denaturând conținutul conceptului juridic de conflict de competență.

În speță, relevanță în determinarea instanței competente teritorial prezintă natura acțiunii și temeiul juridic pe care aceasta se fundamentează.

Cererea de chemare în judecată se situează în sfera de analiză a conflictelor individuale de muncă întrucât are ca obiect restituirea unor sume încasate necuvenit de pârâtă în temeiul unor raporturi contractuale derivate din contractul individual de muncă nr. x din 24 august 2017 încheiat între părțile în litigiu, temeiul juridic al cererii indicat de reclamantă fiind art. 256 alin. (1) din Codul muncii.

În raport de natura cauzei și de faptul că reclamanta are sediul în Cluj Napoca, în determinarea instanței competente teritorial, sunt incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii care reglementează norme de competență teritorială exclusivă și potrivit cărora "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte stabilește că Tribunalul Cluj este instanța competentă în soluționarea pricinii.