ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2196/2019

HOTĂRÂRE

22.11.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2196/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 21 ianuarie 2019 pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, sub număr de dosar x/2019, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtă S.C. B. S.R.L., să dispună anularea Deciziei de încetare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului nr. 1/14.12.2018, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1036 din 10 mai 2019 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamantul A. în favoarea Tribunalului Mureș.

În motivare, pornind de la prevederile art. 269 alin. (1) și (2) Codul muncii și ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, conform cărora:

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul ", Tribunalul Timiș a apreciat că acestea au aplicabilitate doar în ceea ce privește domiciliul reclamantului, având în vedere că raporturile de muncă au încetat înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, astfel că la momentul formulării acțiunii nu se mai putea vorbi de instanța în a cărei circumscripție se afla locul de muncă al reclamantului.

Învestit prin declinare, Tribunalul Mureș, secția Civilă a reținut, în esență, că prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilesc o competență teritorială complexă, al cărui mecanism juridic de determinare cuprinde două elemente: o competență alternativă a instanțelor (tribunalelor) în cazul conflictelor individuale de muncă având ca reclamant o persoană fizică, dar această competență este în același timp, și exclusivă, în sensul că reclamantul are alegerea numai între două instanțe competente (sau de la domiciliul său, sau de la locul de muncă).

Consecința caracterului exclusiv al competenței este că, odată făcută această opțiune de către reclamant, în sensul alegerii instanței în a cărei circumscripție se află locul său de muncă, reclamantul nu mai poate reveni, pârâtul nu mai poate cere declinarea competenței, iar instanța, dacă a fost corect sesizată (fără încălcarea normelor imperative de competență), nu poate, din oficiu, să își decline competența.

S-a constatat că reclamantul (persoană fizică), deși are domiciliul în județul Mureș, a ales să introducă cererea de chemare în judecată, având ca obiect un conflict individual de muncă (potrivit art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011), la tribunalul de la locul de muncă stipulat în contractul individual de muncă dintre părțile aflate în litigiu, iar nu la tribunalul în circumscripția căruia se află domiciliul său.

Cât privește noțiunea de "loc de muncă" utilizată de art. 210 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul Mureș a reținut că aceasta are accepțiunea legală (definită chiar de lege) de loc al executării contractului individual de muncă, loc al executării obligației contractuale de prestare a muncii, stabilit de părți ca element esențial al contractului (art. 41 alin. (3) lit. b) coroborat cu art. 10 din Codul muncii).

Odată ce acest element esențial este stipulat în contract, el rămâne stabilit ca atare în configurația juridică a raportului de muncă, indiferent dacă ulterior contractul ar înceta. Cu alte cuvinte, art. 210 din Legea nr. 62/2011 nu este decât o formă de aplicare "ut singuli" a soluției legislative cuprinse în art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 1119 din 1 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția Civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că, prin acțiunea promovată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței să dispună anularea Deciziei de încetare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului nr. 1/14.12.2018, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul.

Așa fiind, prezentul litigiu are ca obiect un conflict individual de muncă (art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social) și, prin urmare, se aplică dispozițiile speciale referitoare la conflictele de muncă.

Art. 269 Codul muncii stipulează în alin. (1) că: " Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești stabilite potrivit legii", iar alin. (2) că "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința".

Pe de altă parte, art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Art. 216 din același act normativ stipulează că:

"Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

Conform art. 116 C. proc. civ.:

"Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În aplicarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, se constată că atât Tribunalul Timiș, cât și Tribunalul Mureș, erau instanțe deopotrivă competente în soluționarea cauzei, reclamantul având alegerea între acestea.

Cum în mod corect a precizat și Tribunalul Mureș, prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilesc o competență teritorială complexă, al cărui mecanism juridic de determinare cuprinde două elemente: o competență alternativă a instanțelor (tribunalelor) în cazul conflictelor individuale de muncă având ca reclamant salariatul, dar această competență este în același timp, și exclusivă, în sensul că reclamantul are alegerea numai între două instanțe competente (ori de la domiciliul său, ori de la locul de muncă).

Este de reținut că împrejurarea încetării contractului de muncă nu poate înlătura competența teritorială alternativă, întrucât, potrivit art. 1 lit. p), pct. iii din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social sunt considerate conflicte de muncă și cele în legătură cu constatarea încetării raporturilor de serviciu.

În speță, reclamantul A., deși are domiciliul în județul Mureș, a ales să introducă cererea de chemare în judecată, având ca obiect un conflict individual de muncă (potrivit art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011), la tribunalul de la locul său de muncă (Tribunalul Timiș), iar nu la tribunalul în circumscripția căruia se află domiciliul său (Tribunalul Mureș).

Or, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Timiș reclamantul a învestit în mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia. Prin urmare, Tribunalul Timiș nu mai poate să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului sau a oricărei alte părți, declinarea competenței,

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul A. în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.