ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1142/2019

HOTĂRÂRE

23.05.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1142/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 23 mai 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la 10 noiembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante în cuantum de 1885 Euro pe luna septembrie 2017, suma de 518 Euro pe luna octombrie 2017 și 2.500 RON, reprezentând salariul net neachitat, pe lunile septembrie și octombrie 2017, conform contractului individual de muncă;

- obligarea pârâtei la plata contribuțiilor sociale către stat și la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 166 alin. (4), art. 168, art. 171 și urm. din Codul Muncii.

Prin sentința civilă nr. 1532/2018 din 14 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalului Timiș, secția I civilă s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul A., având ca obiect plata drepturilor salariale restante, în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că, în cauză, este competentă instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul, respectiv Drobeta Turnu Severin, motiv pentru care a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Cauza a fost înregistrată la 22 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2017.

Prin sentința nr. 132/2019 din 14 martie 2019, Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Pentru a hotărî astfel, instanța, verificând din oficiu, competența conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 208 și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, a reținut că reclamantul A. a învestit Tribunalul Timiș cu o acțiune, având ca obiect drepturi bănești privind drepturile salariale restante în cuantum de 1885 Euro pe luna septembrie 2017, 518 Euro pe luna octombrie 2017 și 2500 RON reprezentând salariul net neachitat pe lunile septembrie și octombrie 2017, obligarea pârâtei la plata contribuțiilor sociale către stat, locul de muncă fiind în Timișoara.

Totodată, instanța a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul Muncii, cererile privind litigiu de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul are domiciliul sau reședința, dispoziții care, însă se completează și cu cele prevăzute de art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivită cărora, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Totodată, conform art. 275 Codul Muncii, dispozițiile Titlului XII Jurisdicția Muncii, se completează cu prevederile C. proc. civ. iar potrivit art. 216 din Legea nr. 62/2011, dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

În acest context, instanța a apreciat că potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În speță, s-a reținut că domiciliul reclamantului este în Drobeta Turnu Severin, dar locul de derulare a raporturilor de muncă este în Timișoara, motiv pentru care atât Tribunalul Mehedinți cât și Tribunalul Timiș erau deopotrivă competente în soluționarea cauzei.

Astfel, s-a reținut că reclamantul, prin depunerea cererii de chemare în judecată a învestit în mod legal Tribunalul Timiș, acesta manifestându-și opțiunea și fixând competența definitiv, aceasta nemaiputând fi pusă în discuție, nici prin revenirea reclamantului asupra ei, nici instanța din oficiu sau la cererea părților, sens în care a constatat că instanța competentă să soluționeze litigiul este Tribunalul Timiș.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Mehedinți și Tribunalul Timiș s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 9 mai 2019, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea acțiunii formulate de A. având ca obiect plata drepturilor salariale restante, Înalta Curte, constată că cererea ce formează obiectul prezentului dosar este un conflict individual de muncă, supus normelor de competență specială prevăzute de Codul Muncii și Legea dialogului social nr. 62/2011.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul, în vreme ce, art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În cauza de față se constată că raporturile de muncă au încetat înainte de introducerea cererii de chemare în judecată și, prin urmare, instanța competentă să soluționeze cauza, potrivit legii, este Tribunalul Mehedinți, câtă vreme domiciliul reclamantului este situat în localitatea Drobeta Turnu Severin.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.