ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 77/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată, reclamantul D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele

Casa Națională de Pensii Publice și Casa Locală de Pensii Sectorul 4, anularea

adreselor nr. 3814/1584 din 16 iulie 2010 și nr. 110237/2011.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că aceste adrese conțin neadevăruri și

că statul nu trebuie să salarizeze funcționari care manipulează un pensionar

prin astfel de adrese.

Prin

sentința civilă nr. 7000 din 23 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea

formulată de reclamantul D.S., în contradictoriu cu pârâtele Casa Națională de

Pensii Publice și Casa Locală de Pensii Sectorul 4.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în cazul de față, deși

nu se indică temeiul de drept al cererii, ne aflăm în ipoteza în care

reclamantul solicită anularea în tot a unor acte - adresele nr. 3814/1584 din 16

iulie 2010 și nr. 110237/2011 - prin care se consideră vătămat în drepturile

recunoscute de lege.

Curtea

de apel a constatat că adresele nr. 3814/1584 din 16 iulie 2010 și nr. 110237/2011

emise de cele două pârâte nu sunt acte administrative, întrucât nu sunt emise

în regim de putere publică, în scopul executării legii și nu dau naștere, nu

modifică, nu sting raporturi juridice.

Împotriva

hotărârii instanței de fond, reclamantul D.S. a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul-reclamant

susține că instanța de fond în mod greșit a apreciat că adresele emise de cele

două pârâte nu sunt acte administrative.

Examinând

cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru

a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Potrivit

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 prin act administrativ se

înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate

publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii

sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei

legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect

punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de

interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi

speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse

competenței instanțelor de contencios administrativ”.

Pentru

a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie

îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o

autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării

executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da

naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.

Însă,

nu toate actele unilaterale emise de autoritățile publice, sunt acte

administrative ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în

vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

În

cauza de față, adresele nr. 3814/1584 din 16 iulie 2010 și nr. 110237/2011 chiar

dacă sunt emise de o autoritate publică nu sunt acte administrative, acestea reprezentând

simple răspunsuri la petițiile și sesizările formulate de reclamant.

De

altfel, în motivele de recurs nici nu se arată care ar fi motivele pentru care

actele contestate sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ modificată.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate nu sunt

întemeiate, iar sentința recurată este legală și temeinică.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.S. împotriva sentinței civile nr. 7000 din 23 noiembrie 2011 a

Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2013.