ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 769/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 166/F din 18 octombrie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluțioare a cererii formulate de reclamantul H.A. având ca obiect nesoluționare cerere privind asigurări sociale (mod de calcul pensie), în favoarea Tribunalului Brașov, secția civilă și pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut în esență următoarele: Astfel, judecătorul fondului a constatat că solicitarea reclamantului adresată instituției pârâte vizează, în realitate, lămurirea modului în care au fost incluse în pensia calculată pentru reclamant și drepturi stabilite pe cale judecătorească (decizia civilă nr. 757/2009 a Curții de Apel Brașov), în baza Decretului-Lege nr. 118/1990. Prin urmare, s-a apreciat că finalitatea petiției/cererii formulate de reclamant către C.N.P.A.S. constă în stabilirea modului exact de calcul al drepturilor de pensie cuvenite reclamantului, stabilire pe care reclamantul a apreciat-o ca nefiind realizată în mod corespunzător prevederilor legale de către Casa Județeană de Pensii Brașov, astfel că s-a adresat forului ierarhic superior respectivei case județene.

Față de aceste împrejurări, instanța de fond a apreciat că natura juridică a litigiului dedus judecății prin acțiunea introductivă a reclamantului este aceea de litigiu de asigurări sociale, ce privește modul de calcul al pensiei reclamantului, criteriile legale pe baza cărora instituția pârâtă a stabilit drepturile de pensie ale reclamantului, împrejurarea dacă s-a avut în vedere, la calculația drepturilor de pensie, și prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990.

Consideră judecătorul fondului că deși, acțiunea aparent este de competența, instanțelor de contencios administrativ fiind denumită acțiune vizând un refuz de soluționare a unei cereri adresate unei autorități publice, în realitate, prin finalitatea reală a solicitării reclamantului, anume aceea de stabilire a împrejurării dacă drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 au fost sau nu acordate reclamantului cu ocazia stabilirii dreptului lui la pensie, acțiunea intră în competența specializată a instanțelor de asigurări sociale, vizând aplicarea coroborată a reglementărilor legale din domeniul pensiilor (Legea nr. 19/2000) și cele cuprinse în Decretul-Lege nr. 118/1990.

În concursul dintre cele două categorii de norme juridice, anume cele privind asigurările sociale și cele privind petițiile, față de specificul cauzei deduse judecății, instanța de fond a apreciat că primează soluționarea cu finalitate în regimul de pensionare a reclamantului, anume soluționarea cauzei în competența de asigurări sociale. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 166/F din 18 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul H.A., în temeiul art. 304 1 C. proc. civ. În susținerea recursului declarat reclamantul arată, în esență, că a învestit instanța de fond, ca urmare a primirii răspunsului la petiția formulată cu depășirea termenului legal de 30 de zile, cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, ceea ce atrage competența instanțelor de contencios administrativ.

3. Hotărârea instanței de recurs Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de către recurent, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și raportat la prevederile legale incidente, dar și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins. În primul rând, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 24 și art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, invocate de recurent prin cererea de recurs, în condițiile în care, recurentul invocă în fapt nesoluționarea în termen legal a unei petiții, și nu neexecutarea în termen legal a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pronunțată de instanța de contencios administrativ.

Totodată, Înalta Curte constată că deși recurentul prin cererea adresată instanței de fond a invocat, în fapt, nesoluționarea unei petiții în termenul prevăzut de art. 8 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea de soluționare a petițiilor, aprobată prin Legea nr. 233/2002, în mod corect instanța de fond, văzând și dispozițiile art. 129 C. proc. civ., a calificat natura juridică a litigiului dedus judecății ca fiind litigiu de asigurări sociale, reținând că în realitate cererea recurentului vizează probleme de fond privind dosarul său de pensii, și anume modul în care a fost stabilit dreptul său la pensie prin raportare la drepturile bănești decurgând din Decretul-Lege nr. 118/1990, act normativ la care, de altfel se face referire și în cererea de chemare în judecată.

În consecință, în mod corect instanța de fond a apreciat în raport cu dispozițiile art. 155 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, asupra competenței de soluționare a cauzei. Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în sensul solicitat de recurent, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant H.A. împotriva sentinței nr. 166/F din 18 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2011.