ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 769/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 166/F din 18 octombrie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială invocată

din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluțioare a cererii formulate

de reclamantul H.A. având ca obiect nesoluționare cerere privind asigurări

sociale (mod de calcul pensie), în favoarea Tribunalului Brașov, secția civilă

și pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut în esență următoarele:

Astfel, judecătorul

fondului a constatat că solicitarea reclamantului adresată instituției pârâte

vizează, în realitate, lămurirea modului în care au fost incluse în pensia

calculată pentru reclamant și drepturi stabilite pe cale judecătorească (decizia

civilă nr. 757/2009 a Curții de Apel Brașov), în baza Decretului-Lege nr.

118/1990. Prin urmare, s-a apreciat că finalitatea petiției/cererii formulate

de reclamant către C.N.P.A.S. constă în stabilirea modului exact de calcul al

drepturilor de pensie cuvenite reclamantului, stabilire pe care reclamantul a

apreciat-o ca nefiind realizată în mod corespunzător prevederilor legale de

către Casa Județeană de Pensii Brașov, astfel că s-a adresat forului ierarhic

superior respectivei case județene.

Față de aceste

împrejurări, instanța de fond a apreciat că natura juridică a litigiului dedus

judecății prin acțiunea introductivă a reclamantului este aceea de litigiu de

asigurări sociale, ce privește modul de calcul al pensiei reclamantului,

criteriile legale pe baza cărora instituția pârâtă a stabilit drepturile de

pensie ale reclamantului, împrejurarea dacă s-a avut în vedere, la calculația

drepturilor de pensie, și prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990.

Consideră judecătorul

fondului că deși, acțiunea aparent este de competența, instanțelor de

contencios administrativ fiind denumită acțiune vizând un refuz de soluționare

a unei cereri adresate unei autorități publice, în realitate, prin finalitatea

reală a solicitării reclamantului, anume aceea de stabilire a împrejurării dacă

drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 au fost sau nu acordate

reclamantului cu ocazia stabilirii dreptului lui la pensie, acțiunea intră în

competența specializată a instanțelor de asigurări sociale, vizând aplicarea

coroborată a reglementărilor legale din domeniul pensiilor (Legea nr. 19/2000)

și cele cuprinse în Decretul-Lege nr. 118/1990.

În concursul dintre

cele două categorii de norme juridice, anume cele privind asigurările sociale

și cele privind petițiile, față de specificul cauzei deduse judecății, instanța

de fond a apreciat că primează soluționarea cu finalitate în regimul de

pensionare a reclamantului, anume soluționarea cauzei în competența de

asigurări sociale.

Împotriva sentinței

civile nr. 166/F din 18 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul H.A., în temeiul art.

304

1

C. proc. civ.

În susținerea

recursului declarat reclamantul arată, în esență, că a învestit instanța de

fond, ca urmare a primirii răspunsului la petiția formulată cu depășirea

termenului legal de 30 de zile, cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 24

și art. 25 din Legea nr. 554/2004, ceea ce atrage competența instanțelor de

contencios administrativ.

instanței de recurs

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate de către recurent, circumscrise

motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și

raportat la prevederile legale incidente, dar și sub toate aspectele, potrivit

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat și urmează a fi respins.

În primul rând,

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 24 și

art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, invocate de

recurent prin cererea de recurs, în condițiile în care, recurentul invocă în

fapt nesoluționarea în termen legal a unei petiții, și nu neexecutarea în

termen legal a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pronunțată

de instanța de contencios administrativ.

Totodată, Înalta

Curte constată că deși recurentul prin cererea adresată instanței de fond a

invocat, în fapt, nesoluționarea unei petiții în termenul prevăzut de art. 8

din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea de soluționare a petițiilor,

aprobată prin Legea nr. 233/2002, în mod corect instanța de fond, văzând și

dispozițiile art. 129 C. proc. civ., a calificat natura juridică a litigiului

dedus judecății ca fiind litigiu de asigurări sociale, reținând că în realitate

cererea recurentului vizează probleme de fond privind dosarul său de pensii, și

anume modul în care a fost stabilit dreptul său la pensie prin raportare la

drepturile bănești decurgând din Decretul-Lege nr. 118/1990, act normativ la

care, de altfel se face referire și în cererea de chemare în judecată.

În consecință, în mod

corect instanța de fond a apreciat în raport cu dispozițiile art. 155 din Legea

nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări

sociale, asupra competenței de soluționare a cauzei.

Față de

considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de

modificare a hotărârii atacate, în sensul solicitat de recurent, Înalta Curte

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurentul-reclamant H.A. împotriva sentinței nr. 166/F din 18

octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

februarie 2011.