ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.02.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 676/2012

HOTĂRÂRE
09.02.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 676/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8 martie

2011, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanții T.I. și P.R. au solicitat instanței, în

contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, obligarea

acesteia din urmă la plata unei indemnizații echivalente cu salariul acordat

anterior suspendării raporturilor de serviciu, începând cu data intrării în

vigoare a legii, mai exact 01 ianuarie 2011 și până la momentul definitivării dosarului

penal în considerarea căruia au fost suspendați, în aplicarea dispozițiilor

cap. III pct. B din Normele de aplicare nr. 44/77/2011 ale Legii nr. 285/2010.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

nr. 3561 din 18 mai 2011 a admis acțiunea formulată de reclamanții T.I. și

P.R., în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară și a obligat autoritatea

pârâtă să plătească în continuare reclamanților drepturile salariate cuvenite

lunar raportat la salariul acordat anterior suspendării raporturilor de

serviciu, începând cu data de 01 ianuarie 2011 și până la încetarea perioadei

de suspendare.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:

Prin Deciziile nr.

130, respectiv 131 din 15 noiembrie 2005 ale Comisarului general al Gărzii

financiare, reclamanților le-au fost suspendate raporturile de serviciu cu

instituția pârâtă, începând cu data de 15 noiembrie 2005, în temeiul

dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul

funcționarilor publici, republicată, în forma în vigoare la momentul emiterii

deciziilor, în prezent art. 94 alin. (1) lit. m) din lege.

Textul legal care

constituie temei al suspendării raporturilor de serviciu ale reclamanților,

recte actualul art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind

statutul funcționarilor publici, statuează următoarele:

„(1) Raportul de

serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una

dintre următoarele situații:

……..........

m) în cazul în care

s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura

celor prevăzute la art. 54 lit. h)

……………….,

infracțiunile la care

face referire art. 54 lit. h) fiind „infracțiuni contra umanității, contra

statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care

împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a

unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face persoana în cauză

incompatibilă cu exercitarea funcției publice”.

Față de reclamanți

s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea lor în judecată

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de; art. 254 alin. (2) C. pen. raportat

la art. 7 alin. (1) C. pen., a celor prev. de art. 289 raportat la art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000, a celor prev. de art. 264 C. pen. cu art. 17 lit. a)

din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fiind prin

urmare întrunită ipoteza normei legale cuprinsă în art. 94 alin. (1) lit. m)

din Legea nr. 188/1999, aspect de altminteri necontestat în cauză.

Ulterior, urmare

soluției de achitare decisă prin Sentința penală nr. 199/PI din 29 aprilie 2011

pronunțată de Tribunalul Timiș, li s-a stabilit o indemnizație echivalentă cu

indemnizația de încadrare în funcția publică stabilită în condițiile prezentei

legi, pentru funcțiile publice în care au fost numiți, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 330/2009.

Curtea a reținut că

prin Legea nr. 330/2009, art. 18 din Anexa III - Reglementări specifice

funcționarilor publici, s a stabilit că „Funcționarii publici ale căror

raporturi de serviciu sunt suspendate, în condițiile legii, în cazul cercetării

disciplinare sau penale, au dreptul, pe perioada suspendării, la o indemnizație

echivalentă cu indemnizația de încadrare în funcția publică stabilită în

condițiile prezentei legi, pentru funcțiile publice în care au fost numiți. În

situația în care măsura se dispune pentru o perioadă mai mare de două luni

aceștia au dreptul la salariul acordat anterior suspendării raporturilor de serviciu.

în situația în care a fost declarat nevinovat, funcționarul public are dreptul,

pentru perioada în care a fost suspendat, la diferența dintre salariul la care

avea dreptul și indemnizația acordată".

Prin urmare, în

aplicarea acestui text de lege, pârâta a dispus, prin Deciziile 457 din 19

iulie 2010 respectiv nr. 458 din 19 iulie 2010 că începând cu data de 01

ianuarie 2010 reclamanții vor beneficia de „salariul acordat anterior

suspendării raporturilor de serviciu /../ conform art. 18 din anexa III a

Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din

fonduri publice".

Prima instanță a

statuat că sunt îndreptățiți la plata în continuare, pe durata suspendării, a

acestor drepturi bănești și după abrogarea acestor dispoziții prin Legea nr.

284/2010.

În argumentarea

acestei soluții Curtea a reținut prevederile cap. III lit. B din Ordinul comun

al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerului

Finanțelor Publice nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor

metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind

salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, potrivit

cărora„în anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru

personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții

de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în

grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru

funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este

încadrat. In mod similar se va proceda și pentru persoanele care s-au aflat în

concediu plătit pentru creșterea și îngrijirea copilului, precum și pentru

personalul ale cărui raporturi de muncă sau raporturi de serviciu au fost

suspendate din alte cauze, potrivit legii, luându-se în considerare funcția,

clasa, gradul, treapta de salarizare deținute anterior suspendării din funcție

/../".

Astfel, a considerat

Curtea, în condițiile în care textul mai sus redat, invocat și de reclamanți în

fundamentarea acțiunii lor, nu face nicio distincție între diferite cauze,

temeiuri legale de suspendare a raporturilor de serviciu, nici interpretului

legii, celui care o aplică, nu îi este îngăduit a o face.

De asemenea, instanța

a subliniat că înspre aceeași concluzie duce și interpretarea legii în acord cu

principiile constituționale relative la nediscriminare, la egalitatea în fața

legii, consacrate în art. 16 din Constituția României.

Astfel, în privința

altor categorii de bugetari aflați în situații similare, militari, polițiști,

funcționari publici cu statut special din sistemul penitenciar, noua

reglementare cuprinde o prevedere expresă în sensul plății. Potrivit

dispozițiilor art. 65 alin. (1) și (3) ale Legii nr. 284/2010, „(1) Personalul

militar pus la dispoziție, potrivit legii, ca efect al trimiterii în judecata

unei instanțe penale, în stare de libertate, precum și cel eliberat pe cauțiune

beneficiază de solda de funcție minimă corespunzătoare gradului deținut, de

solda de grad, de gradațiile cuvenite, precum și de alte drepturi salariale

prevăzute de normele metodologice aprobate de ordonatorul principal de credite,

până la definitivarea situației", respectiv „(3) Polițiștii și

funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare

puși la dispoziție, potrivit legii, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii

penale sau care sunt judecați în stare de libertate ori liberați provizoriu pe

cauțiune beneficiază de salariul de funcție minim corespunzător gradului

profesional deținut, de salariul gradului profesional și de gradațiile

cuvenite/ până la definitivarea situației".

Împotriva Sentinței

civile nr. 3561 din data de 9 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat

recurs în termen legal Garda Financiară - Comisariatul general, prin care s-a

solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate

în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii formulate de reclamanții T.I.

și P.R.

Recurenta a învederat

că prima instanță a dat o greșită interpretare a dispozițiilor prevăzute de

Capitolul III punctul B din Ordinul comun al Ministerului Muncii și Protecției

Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011, reținând

că reclamanții sunt îndreptățiți la drepturile salariale cuvenite lunar

raportat la salariul acordat anterior suspendării raporturilor de serviciu,

începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la încetarea perioadei de

suspendare. În acest sens, a precizat recurenta că prevederile legale sus

menționate reglementează nivelul salarial al funcționarilor publici care au

avut raportul de serviciu suspendat și care își reiau activitatea în anul 2011

și nu prevăd o indemnizație care să fie acordată pe perioada în care raportul

de serviciu al unui funcționar public este suspendat pe motiv că s-a dispus

trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor

prevăzute la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999.

A apreciat recurenta,

de asemenea, că instanța de fond a adăugat la lege (atribut exclusiv al puterii

legiuitoare) și nu a respectat principiul de drept potrivit căruia "Ubi

lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" (unde legea nu distinge,

nici noi nu trebuie să distingem) atunci când a statuat că reclamanții sunt

îndreptățiți la drepturile salariale pretinse, motivat de faptul că Legea nr.

284/2010 cuprinde o prevedere expresă în sensul plății pentru alte categorii de

personal aflate în situații similare, militari, polițiști, funcționari publici

cu statut special din sistemul penitenciar.

Recurenta a mai

considerat că este eronată interpretarea judecătorului fondului în sensul că

reclamanții beneficiază de drepturile salariale solicitate și în virtutea

principiilor constituționale relative la nediscriminare, la egalitatea în fața

legii, consacrate în art. 16 din Constituția României. În acest sens, s-a

relevat că instituirea unor drepturi salariale în Legea nr. 284/2010 doar în

beneficiul unor categorii profesionale speciale (militari, polițiști,

funcționari publici cu statut special din sistemul penitenciar) și neprevederea

acestora în beneficiul altei categorii profesionale (funcționari publici) nu

are caracterul unei discriminări, ci reprezintă o problemă de legiferare, fiind

vorba despre opțiunea legiuitorului, cu privire la stabilirea categoriilor de

personal beneficiare drepturilor în cauză.

Intimații T.I. și

P.R. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii

ca legală și temeinică a Sentinței civile nr. 3561 din data de 18 mai 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

Recursul este fondat.

Reclamanții T.I. și

P.R. au solicitat, prin acțiunea în contencios administrativ cu care au

învestit curtea de apel, obligarea pârâtei Garda Financiară - Comisariatul

General, în temeiul dispozițiilor Capitolului III punctul B din Normele

metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind

salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate

prin Ordinul nr. 42/77/2011 al ministrului muncii, familiei și protecției

sociale și al ministrului finanțelor publice, la plata unei indemnizații

echivalente cu salariul acordat anterior suspendării raporturilor de serviciu,

începând cu data intrării în vigoare a legii, mai exact 01 ianuarie 2011, și

până la momentul definitivării dosarului penal în baza căruia reclamanții au

fost suspendați din funcția publică deținută, aceea de comisar.

Instanța de fond a

reținut în mod corect, prin considerentele sentinței pronunțate, că reclamanții

au beneficiat, în cursul anului 2010, de prevederile art. 18 din Anexa III -

Reglementări specifice funcționarilor publici din Legea nr. 330/2009 privind

salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care stabileau

că „Funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu sunt suspendate, în

condițiile legii, în cazul cercetării disciplinare sau penale, au dreptul, pe

perioada suspendării, la o indemnizație echivalentă cu indemnizația de încadrare

în funcția publică stabilită în condițiile prezentei legi, pentru funcțiile

publice în care au fost numiți. În situația în care măsura se dispune pentru o

perioadă mai mare de două luni aceștia au dreptul la salariul acordat anterior

suspendării raporturilor de serviciu. În situația în care a fost declarat

nevinovat, funcționarul public are dreptul, pentru perioada în care a fost

suspendat, la diferența dintre salariul la care avea dreptul și indemnizația

acordată" și că noul act normativ în materia salarizării unitare a

personalului plătit din fonduri publice, care a intrat în vigoare de la 1

ianuarie 2011 și prin care a fost abrogată Legea nr. 330/2009, respectiv Legea

nr. 284/2010, nu cuprinde, cu privire la situația funcționarilor publici, o

reglementare similară celei conținute de art. 18 din Anexa III la Legea nr.

330/2009, dar a statuat în mod neîntemeiat că o interpretare justă, teleologică

și nediscriminatorie a noilor prevederi legale, în acord și cu normele de

aplicare, nu poate duce decât la ideea justeței pretențiilor reclamanților.

Indiscutabil,

Capitolul I punctul B - Reglementări specifice funcționarilor publici din Anexa

nr. I - Familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" din

Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din

fonduri publice nu mai cuprinde dispoziții similare celor cuprinse anterior în

textul art. 18 din Anexa III din Legea nr. 330/2009 și aplicabile în anul 2010,

iar prin raportare la această împrejurare prima instanță a dat o interpretare

greșită a prevederilor Capitolului III punctul B din Normele metodologice

pentru aplicarea Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a

personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul nr. 42/77/2011

al ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al ministrului

finanțelor publice.

Normele metodologice

aprobate prin Ordinul nr. 42/77/2011 al ministrului muncii, familiei și

protecției sociale și al ministrului finanțelor publice vizează aplicarea

unitară a dispozițiilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a

personalului plătit din fonduri publice, inclusiv a textului art. 3 din legea

în discuție, care dispune expres că "Prevederile art. 1 și 2 se aplică în

mod corespunzător și personalului ale căror raporturi de muncă sau serviciu au

fost suspendate în condițiile legii și și-au reluat activitatea în anul 2011.

Astfel, în mod legal,

în executarea dispozițiilor art. 2 și 3 din Legea nr. 285/2010, s-a prevăzut

prin Capitolului III - Angajarea, promovarea și avansarea personalului -

punctul B din normele de aplicare, că "În anul 2011, pentru personalul

nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași

instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru

personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la

nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din

instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat. În mod similar se

va proceda și pentru persoanele care s-au aflat în concediu plătit pentru

creșterea și îngrijirea copilului, precum și pentru personalul ale cărui

raporturi de muncă sau raporturi de serviciu au fost suspendate din alte cauze,

potrivit legii, luându-se în considerare funcția, clasa, gradul, treapta de

salarizare deținute anterior suspendării din funcție (..)". Dispozițiile

normative sus menționate reglementează, în mod evident, nivelul salarial al

funcționarilor publici care au avut raportul de serviciu suspendat și care își

reluau activitatea în anul 2011 și nu prevăd o indemnizație care să fie

acordată pe perioada în care raportul de serviciu al unui funcționar public -

cum este cazul intimaților - este suspendat pe motiv că s-a dispus trimiterea

în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la

art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările

ulterioare.

Principiul

nediscriminării, avut în vedere de către judecătorul fondului la pronunțarea

soluției, nu este operant în cauză, textul art. 65 din Legea nr. 284/2010 referindu-se

la bugetari care au un regim de salarizare distinct de categoria funcționarilor

publici. In plus, trebuie observat că judecătorul unui litigiu concret nu are

competența de a anula aplicarea unor acte normative cu putere de lege,

considerând că sunt discriminatorii, și nici să le înlocuiască cu norme create

pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În raport de cele mai

sus arătate, constatând că sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză

și că este nelegală și netemeinică hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul

dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a

prevederilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., admiterea recursului

declarat de Garda Financiară - Comisariatul general împotriva Sentinței civile

nr. 3561 din data de 18 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și modificarea sentinței recurate

în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților T.I. și P.R.

Admite recursul

declarat de Garda Financiară - Comisariatul General împotriva Sentinței nr.

3561 din 18 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-04-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2001/2012
de 25 iulie 2011 implică încetarea plății salariului aferent funcției respective, împrejurare ce ar perturba grav situația materială a reclamantului și a familiei sale. Prin cererea completatoare formulată la data de 19 august 2011, reclama
ÎCCJ 2010-02-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 954/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A
ÎCCJ 2010-11-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5134/2010
-pârâtă a depus întâmpinare la ambele recursuri declarate de reclamantă, solicitând respingerea acestora ca neîntemeiate cu motivarea în esență că legiuitorul a prevăzut numai posibilitatea acordării stimulentelor, in funcție de criteriile
ÎCCJ 2011-12-07
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5890/2011
la plată, în loc să oblige autoritatea publică la soluționarea cererii reclamantului. De asemenea, pârâtul a mai arătat că începând cu data de 1 ianuarie 2011, a dispărut temeiul legal al dreptului la salariu pe perioada suspendării raportu
ÎCCJ 2012-02-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 661/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și cadrul procesual Prin încheierea pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a Conflicte de Muncă ș
Sursă