ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 676/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 676/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 8 martie
2011, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, reclamanții T.I. și P.R. au solicitat instanței, în
contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, obligarea
acesteia din urmă la plata unei indemnizații echivalente cu salariul acordat
anterior suspendării raporturilor de serviciu, începând cu data intrării în
vigoare a legii, mai exact 01 ianuarie 2011 și până la momentul definitivării dosarului
penal în considerarea căruia au fost suspendați, în aplicarea dispozițiilor
cap. III pct. B din Normele de aplicare nr. 44/77/2011 ale Legii nr. 285/2010.
Curtea de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința
nr. 3561 din 18 mai 2011 a admis acțiunea formulată de reclamanții T.I. și
P.R., în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară și a obligat autoritatea
pârâtă să plătească în continuare reclamanților drepturile salariate cuvenite
lunar raportat la salariul acordat anterior suspendării raporturilor de
serviciu, începând cu data de 01 ianuarie 2011 și până la încetarea perioadei
de suspendare.
Pentru a hotărî
astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:
Prin Deciziile nr.
130, respectiv 131 din 15 noiembrie 2005 ale Comisarului general al Gărzii
financiare, reclamanților le-au fost suspendate raporturile de serviciu cu
instituția pârâtă, începând cu data de 15 noiembrie 2005, în temeiul
dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul
funcționarilor publici, republicată, în forma în vigoare la momentul emiterii
deciziilor, în prezent art. 94 alin. (1) lit. m) din lege.
Textul legal care
constituie temei al suspendării raporturilor de serviciu ale reclamanților,
recte actualul art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind
statutul funcționarilor publici, statuează următoarele:
„(1) Raportul de
serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una
dintre următoarele situații:
……..........
m) în cazul în care
s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura
celor prevăzute la art. 54 lit. h)
……………….,
infracțiunile la care
face referire art. 54 lit. h) fiind „infracțiuni contra umanității, contra
statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care
împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a
unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face persoana în cauză
incompatibilă cu exercitarea funcției publice”.
Față de reclamanți
s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea lor în judecată
pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de; art. 254 alin. (2) C. pen. raportat
la art. 7 alin. (1) C. pen., a celor prev. de art. 289 raportat la art. 17 lit.
c) din Legea nr. 78/2000, a celor prev. de art. 264 C. pen. cu art. 17 lit. a)
din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fiind prin
urmare întrunită ipoteza normei legale cuprinsă în art. 94 alin. (1) lit. m)
din Legea nr. 188/1999, aspect de altminteri necontestat în cauză.
Ulterior, urmare
soluției de achitare decisă prin Sentința penală nr. 199/PI din 29 aprilie 2011
pronunțată de Tribunalul Timiș, li s-a stabilit o indemnizație echivalentă cu
indemnizația de încadrare în funcția publică stabilită în condițiile prezentei
legi, pentru funcțiile publice în care au fost numiți, potrivit dispozițiilor
Legii nr. 330/2009.
Curtea a reținut că
prin Legea nr. 330/2009, art. 18 din Anexa III - Reglementări specifice
funcționarilor publici, s a stabilit că „Funcționarii publici ale căror
raporturi de serviciu sunt suspendate, în condițiile legii, în cazul cercetării
disciplinare sau penale, au dreptul, pe perioada suspendării, la o indemnizație
echivalentă cu indemnizația de încadrare în funcția publică stabilită în
condițiile prezentei legi, pentru funcțiile publice în care au fost numiți. În
situația în care măsura se dispune pentru o perioadă mai mare de două luni
aceștia au dreptul la salariul acordat anterior suspendării raporturilor de serviciu.
în situația în care a fost declarat nevinovat, funcționarul public are dreptul,
pentru perioada în care a fost suspendat, la diferența dintre salariul la care
avea dreptul și indemnizația acordată".
Prin urmare, în
aplicarea acestui text de lege, pârâta a dispus, prin Deciziile 457 din 19
iulie 2010 respectiv nr. 458 din 19 iulie 2010 că începând cu data de 01
ianuarie 2010 reclamanții vor beneficia de „salariul acordat anterior
suspendării raporturilor de serviciu /../ conform art. 18 din anexa III a
Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din
fonduri publice".
Prima instanță a
statuat că sunt îndreptățiți la plata în continuare, pe durata suspendării, a
acestor drepturi bănești și după abrogarea acestor dispoziții prin Legea nr.
284/2010.
În argumentarea
acestei soluții Curtea a reținut prevederile cap. III lit. B din Ordinul comun
al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerului
Finanțelor Publice nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor
metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind
salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, potrivit
cărora„în anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru
personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții
de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în
grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru
funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este
încadrat. In mod similar se va proceda și pentru persoanele care s-au aflat în
concediu plătit pentru creșterea și îngrijirea copilului, precum și pentru
personalul ale cărui raporturi de muncă sau raporturi de serviciu au fost
suspendate din alte cauze, potrivit legii, luându-se în considerare funcția,
clasa, gradul, treapta de salarizare deținute anterior suspendării din funcție
/../".
Astfel, a considerat
Curtea, în condițiile în care textul mai sus redat, invocat și de reclamanți în
fundamentarea acțiunii lor, nu face nicio distincție între diferite cauze,
temeiuri legale de suspendare a raporturilor de serviciu, nici interpretului
legii, celui care o aplică, nu îi este îngăduit a o face.
De asemenea, instanța
a subliniat că înspre aceeași concluzie duce și interpretarea legii în acord cu
principiile constituționale relative la nediscriminare, la egalitatea în fața
legii, consacrate în art. 16 din Constituția României.
Astfel, în privința
altor categorii de bugetari aflați în situații similare, militari, polițiști,
funcționari publici cu statut special din sistemul penitenciar, noua
reglementare cuprinde o prevedere expresă în sensul plății. Potrivit
dispozițiilor art. 65 alin. (1) și (3) ale Legii nr. 284/2010, „(1) Personalul
militar pus la dispoziție, potrivit legii, ca efect al trimiterii în judecata
unei instanțe penale, în stare de libertate, precum și cel eliberat pe cauțiune
beneficiază de solda de funcție minimă corespunzătoare gradului deținut, de
solda de grad, de gradațiile cuvenite, precum și de alte drepturi salariale
prevăzute de normele metodologice aprobate de ordonatorul principal de credite,
până la definitivarea situației", respectiv „(3) Polițiștii și
funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare
puși la dispoziție, potrivit legii, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii
penale sau care sunt judecați în stare de libertate ori liberați provizoriu pe
cauțiune beneficiază de salariul de funcție minim corespunzător gradului
profesional deținut, de salariul gradului profesional și de gradațiile
cuvenite/ până la definitivarea situației".
Împotriva Sentinței
civile nr. 3561 din data de 9 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat
recurs în termen legal Garda Financiară - Comisariatul general, prin care s-a
solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate
în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii formulate de reclamanții T.I.
și P.R.
Recurenta a învederat
că prima instanță a dat o greșită interpretare a dispozițiilor prevăzute de
Capitolul III punctul B din Ordinul comun al Ministerului Muncii și Protecției
Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011, reținând
că reclamanții sunt îndreptățiți la drepturile salariale cuvenite lunar
raportat la salariul acordat anterior suspendării raporturilor de serviciu,
începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la încetarea perioadei de
suspendare. În acest sens, a precizat recurenta că prevederile legale sus
menționate reglementează nivelul salarial al funcționarilor publici care au
avut raportul de serviciu suspendat și care își reiau activitatea în anul 2011
și nu prevăd o indemnizație care să fie acordată pe perioada în care raportul
de serviciu al unui funcționar public este suspendat pe motiv că s-a dispus
trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor
prevăzute la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999.
A apreciat recurenta,
de asemenea, că instanța de fond a adăugat la lege (atribut exclusiv al puterii
legiuitoare) și nu a respectat principiul de drept potrivit căruia "Ubi
lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" (unde legea nu distinge,
nici noi nu trebuie să distingem) atunci când a statuat că reclamanții sunt
îndreptățiți la drepturile salariale pretinse, motivat de faptul că Legea nr.
284/2010 cuprinde o prevedere expresă în sensul plății pentru alte categorii de
personal aflate în situații similare, militari, polițiști, funcționari publici
cu statut special din sistemul penitenciar.
Recurenta a mai
considerat că este eronată interpretarea judecătorului fondului în sensul că
reclamanții beneficiază de drepturile salariale solicitate și în virtutea
principiilor constituționale relative la nediscriminare, la egalitatea în fața
legii, consacrate în art. 16 din Constituția României. În acest sens, s-a
relevat că instituirea unor drepturi salariale în Legea nr. 284/2010 doar în
beneficiul unor categorii profesionale speciale (militari, polițiști,
funcționari publici cu statut special din sistemul penitenciar) și neprevederea
acestora în beneficiul altei categorii profesionale (funcționari publici) nu
are caracterul unei discriminări, ci reprezintă o problemă de legiferare, fiind
vorba despre opțiunea legiuitorului, cu privire la stabilirea categoriilor de
personal beneficiare drepturilor în cauză.
Intimații T.I. și
P.R. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii
ca legală și temeinică a Sentinței civile nr. 3561 din data de 18 mai 2011 a
Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și
fiscal.
Recursul este fondat.
Reclamanții T.I. și
P.R. au solicitat, prin acțiunea în contencios administrativ cu care au
învestit curtea de apel, obligarea pârâtei Garda Financiară - Comisariatul
General, în temeiul dispozițiilor Capitolului III punctul B din Normele
metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind
salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate
prin Ordinul nr. 42/77/2011 al ministrului muncii, familiei și protecției
sociale și al ministrului finanțelor publice, la plata unei indemnizații
echivalente cu salariul acordat anterior suspendării raporturilor de serviciu,
începând cu data intrării în vigoare a legii, mai exact 01 ianuarie 2011, și
până la momentul definitivării dosarului penal în baza căruia reclamanții au
fost suspendați din funcția publică deținută, aceea de comisar.
Instanța de fond a
reținut în mod corect, prin considerentele sentinței pronunțate, că reclamanții
au beneficiat, în cursul anului 2010, de prevederile art. 18 din Anexa III -
Reglementări specifice funcționarilor publici din Legea nr. 330/2009 privind
salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care stabileau
că „Funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu sunt suspendate, în
condițiile legii, în cazul cercetării disciplinare sau penale, au dreptul, pe
perioada suspendării, la o indemnizație echivalentă cu indemnizația de încadrare
în funcția publică stabilită în condițiile prezentei legi, pentru funcțiile
publice în care au fost numiți. În situația în care măsura se dispune pentru o
perioadă mai mare de două luni aceștia au dreptul la salariul acordat anterior
suspendării raporturilor de serviciu. În situația în care a fost declarat
nevinovat, funcționarul public are dreptul, pentru perioada în care a fost
suspendat, la diferența dintre salariul la care avea dreptul și indemnizația
acordată" și că noul act normativ în materia salarizării unitare a
personalului plătit din fonduri publice, care a intrat în vigoare de la 1
ianuarie 2011 și prin care a fost abrogată Legea nr. 330/2009, respectiv Legea
nr. 284/2010, nu cuprinde, cu privire la situația funcționarilor publici, o
reglementare similară celei conținute de art. 18 din Anexa III la Legea nr.
330/2009, dar a statuat în mod neîntemeiat că o interpretare justă, teleologică
și nediscriminatorie a noilor prevederi legale, în acord și cu normele de
aplicare, nu poate duce decât la ideea justeței pretențiilor reclamanților.
Indiscutabil,
Capitolul I punctul B - Reglementări specifice funcționarilor publici din Anexa
nr. I - Familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" din
Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din
fonduri publice nu mai cuprinde dispoziții similare celor cuprinse anterior în
textul art. 18 din Anexa III din Legea nr. 330/2009 și aplicabile în anul 2010,
iar prin raportare la această împrejurare prima instanță a dat o interpretare
greșită a prevederilor Capitolului III punctul B din Normele metodologice
pentru aplicarea Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a
personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul nr. 42/77/2011
al ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al ministrului
finanțelor publice.
Normele metodologice
aprobate prin Ordinul nr. 42/77/2011 al ministrului muncii, familiei și
protecției sociale și al ministrului finanțelor publice vizează aplicarea
unitară a dispozițiilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a
personalului plătit din fonduri publice, inclusiv a textului art. 3 din legea
în discuție, care dispune expres că "Prevederile art. 1 și 2 se aplică în
mod corespunzător și personalului ale căror raporturi de muncă sau serviciu au
fost suspendate în condițiile legii și și-au reluat activitatea în anul 2011.
Astfel, în mod legal,
în executarea dispozițiilor art. 2 și 3 din Legea nr. 285/2010, s-a prevăzut
prin Capitolului III - Angajarea, promovarea și avansarea personalului -
punctul B din normele de aplicare, că "În anul 2011, pentru personalul
nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași
instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru
personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la
nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din
instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat. În mod similar se
va proceda și pentru persoanele care s-au aflat în concediu plătit pentru
creșterea și îngrijirea copilului, precum și pentru personalul ale cărui
raporturi de muncă sau raporturi de serviciu au fost suspendate din alte cauze,
potrivit legii, luându-se în considerare funcția, clasa, gradul, treapta de
salarizare deținute anterior suspendării din funcție (..)". Dispozițiile
normative sus menționate reglementează, în mod evident, nivelul salarial al
funcționarilor publici care au avut raportul de serviciu suspendat și care își
reluau activitatea în anul 2011 și nu prevăd o indemnizație care să fie
acordată pe perioada în care raportul de serviciu al unui funcționar public -
cum este cazul intimaților - este suspendat pe motiv că s-a dispus trimiterea
în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la
art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările
ulterioare.
Principiul
nediscriminării, avut în vedere de către judecătorul fondului la pronunțarea
soluției, nu este operant în cauză, textul art. 65 din Legea nr. 284/2010 referindu-se
la bugetari care au un regim de salarizare distinct de categoria funcționarilor
publici. In plus, trebuie observat că judecătorul unui litigiu concret nu are
competența de a anula aplicarea unor acte normative cu putere de lege,
considerând că sunt discriminatorii, și nici să le înlocuiască cu norme create
pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În raport de cele mai
sus arătate, constatând că sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză
și că este nelegală și netemeinică hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul
dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a
prevederilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., admiterea recursului
declarat de Garda Financiară - Comisariatul general împotriva Sentinței civile
nr. 3561 din data de 18 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și modificarea sentinței recurate
în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților T.I. și P.R.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Garda Financiară - Comisariatul General împotriva Sentinței nr.
3561 din 18 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal.
Modifică sentința
atacată în sensul că respinge acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.
Procesat de GGC - LM