ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 954/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A.E., A.C., s.a.m.d., prin reprezentant Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în contradictoriu cu pârâții Garda Financiară - Comisariatul General și Ministerul Economiei și Finanțelor, au solicitat obligarea acestora din urmă la plata drepturilor salariale cuvenite, constând în suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, tot în procent de 25% din salariul de bază începând cu 22 martie 2004 până în prezent, actualizate cu indicele de inflație precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.

Reclamanții, în motivarea acțiunii, arată că sunt funcționari publici în cadrul instituției pârâte - Garda Financiară - Comisariatul General și că potrivit dispozițiilor legate, respectiv Legea nr. 188/1999 au dreptul să primească cele două sporuri solicitate care nu s-au acordat pană în prezent, deși sunt prevăzute încă din anul 2004 în lege.

Au mai susținut reclamanții că, prevederile legate au fost însă suspendate succesiv, prin O.U.G. nr. 92/2004 și O.G. nr. 2/2006, iar ulterior, pe anii 2007 și 2008 nu s-au mai suspendat de la aplicare, ceea ce determină aplicarea dispozițiilor legate în cauză, însă pârâții refuza să le aplice.

Reclamanții au mai arătat că sporurile solicitate reprezintă un drept câștigat care derivă dintr-un raport de muncă și că în conformitate cu art. 41 și 53 din Constituția României și art. 1 Protocolul nr. 1 și art. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt opozabile angajatorului, care are obligația să le aplice.

Pârâta Garda Financiară - Comisariatul general, prin întâmpinare, a solicitat respingere acțiunii, ca neîntemeiată, având în vedere că de la introducerea acestor sporuri în lege și până în prezent au operat suspendări de la aplicare și, mai mult legiuitorul nu a estimat procentual cuantumul acestora, deci creanța pretinsă nu este certă, lichidă și exigibilă pentru a se acorda. Mai mult s-a mai indicat că acest sistem de salarizare prin sporurile indicate este provizoriu instituit de legiuitor.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare, a solicitat constatarea lipsei calității sale procesuale active (excepție la care a renunțat ulterior la data de 28 ianuarie 2009) și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru că a operat o suspendare a normelor legale invocate.

Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2936 din 04 noiembrie 2008, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, date fiind prevederile art. 3 C. proc. civ., și ale Legii nr. 188/1999.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 901 din 4 martie 2009 a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții A.E., A.O.C., ș.a.m.d., prin Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în contradictoriu cu pârâții Garda Financiară - Comisariatul General și Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele:

Conform art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată:

"1) Pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

2) Funcționarii publici beneficiază de prime și de alte drepturi salariate, în condițiile legii.

3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".

Mai arată prima instanță că art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, pe de o parte, nu prevede valori ale elementelor care compun salariul funcționarului public, iar pe de altă parte, consacră principiul reglementării salarizării funcționarilor publici prin lege specială, concluzia esențială care se desprinde constă în aceea că acest text de lege nu stabilește în favoarea funcționarilor publici drepturi patrimoniale propriu-zise, ci doar vocația de a obține un salariu compus din toate cele 4 elemente indicate de textul de lege.

În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi eventuale ar presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, ar reprezenta o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008 în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative" astfel că, nu au competența de a se substitui legiuitorului în privința acordării efective a unui drept eventual prevăzut de lege, dar care, evident, în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

Totodată, trebuie precizat că, întrucât art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, stabilește doar o vocație a funcționarilor publici la obținerea unui salariu compus din toate cele 4 elemente indicate (care se transformă în drept patrimonial propriu-zis, doar în momentul concretizării sale în legea salarizării funcționarilor publici), nu prezintă relevanță faptul suspendării, în parte, a acestui text de lege. De altfel, din analiza actelor normative speciale privind salarizarea funcționarilor publici rezultă că sporurile în discuție se acordă numai în anumite situații riguros reglementate de lege, dar în care nu se află reclamanții din prezenta cauză, nefăcându-se dovezi în acest sens.

A mai susținut instanța că funcționarul public care s-a aflat în situația reglementată de art. 13, a primit (sau trebuia să primească) drepturile salariale ale funcției sale, la care s-a adăugat suplimentul postului ocupat cu caracter temporar.

Concluzionând, instanța a susținut că suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu sunt drepturi de care beneficiază toți funcționarii publici, ci drepturi care se acordă de autoritatea publică angajatoare în situația în care, în urma transferului, promovării ori a altor cazuri de modificare ale raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, acestora trebuie să li se asigure creșterea salarială prevăzută de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în calitate de reprezentant al reclamanților A.E., A.O.C., ș.a.m.d., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând, în mod generic, dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, în esență, reclamanții susțin că dreptul la suplimentul postului și la suplimentul corespunzător treptei de salarizare constituie un drept de remunerare a muncii, care nu poate fi restrâns prin simplul fapt al invocării inexistenței unor temeiuri legale care să învestească instanța de judecată cu acordarea acestora.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și cu reglementările incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește susținerea din recurs în sensul că în mod greșit instanța de fond nu a acordat reclamanților drepturile salariale solicitate prin acțiunea introductivă de instanță, Înalta Curte constată că soluția Curții de apel este temeinică și legală, atât pentru considerentele reținute în hotărârea recurată, cât și pentru cele arătate în continuare.

Într-adevăr, potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

"Art. 31 - (1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

(2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.

(3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".

Este adevărat că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare".

Însă, în cauză, dreptul la salariu al funcționarilor publici este reglementat în Secțiunea I din Capitolul 5 intitulat "Drepturi și îndatoriri" din Legea nr. 188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din aceeași lege, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.

Or, în reglementările drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici în vigoare pentru perioada în care recurentul-reclamant solicită plata drepturilor în calitate de funcționar public în cadrul agenției, nu a fost prevăzut nici suplimentul postului și nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare, decât pentru situațiile expuse de instanța fondului.

Astfel fiind, a admite teoria recurenților-reclamanți și a obliga autoritatea să acorde suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare supliment pentru perioada menționată în acțiune, ar însemna ca instanța, în lipsa unor reglementări și criterii legale, să stabilească procentual cuantumul celor două sporuri.

O asemenea situație echivalează cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești limitate constituțional la aplicarea legii pozitive și substituirea autorității judecătorești în rolul ce revine puterii legislative, în speță de a adapta legea de salarizare a funcționarilor publici, ori în rolul ce revine puterii executive, în speță de a emite norme de organizare a executării reglementărilor în litigiu.

De altfel, în jurisprudența unitară a Instanței Supreme s-a reținut că, în actualul cadru legislativ, nu este posibilă acordarea acestor drepturi în favoarea funcționarilor publici pe calea unor hotărâri judecătorești.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici în calitate de reprezentant al reclamanților, A.E., A.O.C., A.Ș.C., A.V., ș.a.m.d., împotriva Sentinței civile nr. 901din 4 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.