ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6090/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.R.,

în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) a solicitat anularea Ordinului nr. 1109

din 14 martie 2011 emis de președintele – secretar de stat al pârâtei, prin

care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară mustrare scrisă, în temeiul art. 77 alin.

(3) lit. a), art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, precum și suspendarea ordinului sus menționat, conform art. 15 din

Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia enunțată anterior, în temeiul art.

77 alin. (3) lit. a), art. 78 alin .(1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată (r2), cu modificările și completările

ulterioare, a fost sancționat cu mustrare scrisă, reținându-se că este vinovat

de nerespectarea termenului de transmitere a răspunsului la Nota de serviciu nr.

3967 din 7 ianuarie 2011, măsură care este nelegală.

Mai arată că, în

perioada 23 decembrie 2010 – 12 ianuarie 2011 a îndeplinit prin substituire,

atribuțiile directorului executiv al D.S.V.S.A. Sălaj – M.M.A., întrucât acesta

se afla în concediu de odihnă aprobat.

Susține că nu se

justifică sancționarea sa cu mustrare scrisă, cu atât mai mult cu cât nu a fost

ascultat anterior aplicării acesteia și nici nu i s-a solicitat vreo notă

explicativă.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că Ordinul nr.

1109 din 14 martie 2011 a fost emis în mod legal.

Curtea de Apel Cluj,

prin Sentința nr. 373/2011 pronunțată la 22 iunie 2011, a admis cererea

formulată de reclamantul C.R., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și, în

consecință, a dispus anularea Ordinului nr. 1109 din 14 martie 2011 emis de

președintele acesteia.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantului i-a fost

aplicată sancțiunea prevăzută de art. 77 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999,

că a fost contestată măsura de către reclamant la conducătorul unității, fără

însă a se face aplicarea art. 30 alin. (1) din H.G. nr. 1344/2007, în ceea ce

privește demararea cercetării administrative.

Astfel, instanța a

constatat că în speță au fost încălcate atât prevederile art. 30 din H.G. nr. 1344/2007

privind Normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, cât și

condițiile de fond pentru a se dispune angajarea răspunderii

administrativ-disciplinare a reclamantului.

A reținut instanța că

în mod greșit reclamantul a fost sancționat pentru faptul că nu a respectat

termenul de 17 ianuarie 2011 stabilit în vederea expedierii răspunsului la o

solicitare a pârâtei, întrucât la acea dată nu mai exercita atribuțiile

aferente funcției de director general al D.S.V.S.A. Sălaj din data de 13

ianuarie 2011 – data revenirii din concediu a titularului acestei funcții.

Drept urmare,

instanța a apreciat că sunt reale și nu au fost combătute susținerile legate de

faptul că reclamantul putea fi sancționat numai pentru eventualele abateri

săvârșite în intervalul în care a îndeplinit funcția de director general, iar

termenul stabilit pentru elaborarea și expedierea răspunsului nu se suprapune

în totalitate peste acesta.

De asemenea, instanța

de fond, a statuat că fără fapta ilicită nu există răspundere, iar fără o

abatere administrativă ce încorporează o culpă mai mult sau mai puțin gravă, nu

poate fi vorba de aplicarea unor măsuri de constrângere cu caracter

sancționator, iar autorității competente a trage la răspundere îi revine

obligația de a dovedi îndeplinirea tuturor condițiilor răspunderii.

S-a reținut și faptul

că nu s-a constatat consecințe prejudiciabile ale faptei reclamantului și că

acesta se află la prima „abatere” de acest gen, astfel că în raport de toate

considerentele expuse, se impune admiterea acțiunii.

exercitată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și

pentru Siguranța Alimentelor, considerând-o nelegală și netemeinică, invocând

ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac se aduc, în esență, următoarele critici sentinței recurate:

- În mod greșit

instanța de fond a apreciat că era obligatorie în speță cercetarea disciplinară

în cazul aplicării sancțiunii disciplinare a „mustrării scrise”, deși

dispozițiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 prevăd că aceasta poate

fi aplicată direct de cel care are competența legală de numire în funcția

publică.

- În mod eronat prima

instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de fond pentru a se

dispune angajarea răspunderii administrativ-disciplinare a

intimatului-reclamant, deși acestuia îi revenea obligația de a răspunde în

termen Notei de serviciu nr. 3967 din 7 ianuarie 2011, potrivit art. 10 pct. 15

din Regulamentul de organizare și funcționare a D.S.V.S.A. județene și a Municipiului

București.

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

susținând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, combătând criticile

recurentei.

Se arată că era

obligatorie cercetarea prealabilă conform art. 30 alin. (1) din H.G. nr. 1344/2007

și că nu îi este imputabilă depășirea termenului de răspuns.

de recurs.

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care se

află la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este

nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.

Prin Ordinul nr. 1109

din 14 martie 2011 al președintelui AN.S.V.S.A., reclamantului i-a fost

aplicată sancțiunea disciplinară a „mustrării scrise”, prevăzută de art. 77 alin.

(3) lit. a) din Legea nr. 188/1999. Aceasta a fost contestată la conducătorul

autorității publice pârâte.

Potrivit art. 30 alin.

(1) din H.G. nr. 1344/2007 privind Normele de organizare și funcționare a

comisiilor de disciplină, „Procedura cercetării administrative este obligatorie

pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit.

b) și e) din Legea nr. 188/1999, republicată, precum și în cazul în care

sancțiunea disciplinară prevăzută la art. 77 alin. (3) lit. a) din același act

normativ a fost contestată la conducătorul autorității sau instituției

publice”.

Prin urmare, aceste

dispoziții speciale care impun parcurgerea procedurii cercetării administrative

și în cazul aplicării sancțiunii prevăzute de art. 77 alin. (3) lit. a) din

Legea nr. 188/1999, se aplică cu prioritate față de cele ale art. 78 alin. (1)

din Legea nr. 188/1999 care reprezintă dreptul comun.

Astfel, sunt

nefondate criticile recurentei-pârâte referitoare la aceste aspecte cu privire

la obligativitatea procedurii cercetării administrative.

Nu sunt fondate nici

celelalte critici referitoare la greșita apreciere a instanței de fond cu

privire la neîndeplinirea condițiilor de fond pentru a se dispune angajarea

răspunderii administrative disciplinare a intimatului-reclamant.

Necontestat este faptul

că în perioada 23 decembrie 2010 – 12 ianuarie 2011 intimatul-reclamant a

îndeplinit, prin substituire, atribuțiile funcției de conducere de director

executiv, iar nota de serviciu nr. 3967 din 7 ianuarie 2011 căreia i se impută

că nu a răspuns avea termen de soluționare la 17 ianuarie 2011.

Prin urmare, data de

17 ianuarie 2011, când trebuia formulat răspuns la nota menționată este

ulterioară datei când reclamantului i-a expirat perioada de delegare/substituire

în funcția de director executiv și în sarcina căruia se susține că a existat

obligația de a răspunde Notei de serviciu nr. 3967 din 7 ianuarie 2011.

Astfel, nu-i poate fi

imputată reclamantului nerespectarea termenului pentru răspuns la nota de

serviciu menționată și implicit încălcarea dispozițiilor art. 10 pct. 15 din

Regulamentul de organizare și funcționare a D.S.V.S.A. județene, respectiv a Municipiului

București.

În consecință, în

raport de cele reținute, soluția instanței de fond prin care s-a anulat Ordinul

nr. 1109 din 14 martie 2011 emis de președintele A.N.S.V.S.A., este temeinică

și legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a

C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va

respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor împotriva Sentinței nr. 373 din 22 iunie 2011 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 decembrie 2011.