ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6090/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.R., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) a solicitat anularea Ordinului nr. 1109 din 14 martie 2011 emis de președintele – secretar de stat al pârâtei, prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară mustrare scrisă, în temeiul art. 77 alin. (3) lit. a), art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și suspendarea ordinului sus menționat, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia enunțată anterior, în temeiul art. 77 alin. (3) lit. a), art. 78 alin .(1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată (r2), cu modificările și completările ulterioare, a fost sancționat cu mustrare scrisă, reținându-se că este vinovat de nerespectarea termenului de transmitere a răspunsului la Nota de serviciu nr. 3967 din 7 ianuarie 2011, măsură care este nelegală. Mai arată că, în perioada 23 decembrie 2010 – 12 ianuarie 2011 a îndeplinit prin substituire, atribuțiile directorului executiv al D.S.V.S.A. Sălaj – M.M.A., întrucât acesta se afla în concediu de odihnă aprobat. Susține că nu se justifică sancționarea sa cu mustrare scrisă, cu atât mai mult cu cât nu a fost ascultat anterior aplicării acesteia și nici nu i s-a solicitat vreo notă explicativă.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că Ordinul nr. 1109 din 14 martie 2011 a fost emis în mod legal. Curtea de Apel Cluj, prin Sentința nr. 373/2011 pronunțată la 22 iunie 2011, a admis cererea formulată de reclamantul C.R., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și, în consecință, a dispus anularea Ordinului nr. 1109 din 14 martie 2011 emis de președintele acesteia. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantului i-a fost aplicată sancțiunea prevăzută de art. 77 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, că a fost contestată măsura de către reclamant la conducătorul unității, fără însă a se face aplicarea art. 30 alin. (1) din H.G.

nr. 1344/2007, în ceea ce privește demararea cercetării administrative. Astfel, instanța a constatat că în speță au fost încălcate atât prevederile art. 30 din H.G. nr. 1344/2007 privind Normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, cât și condițiile de fond pentru a se dispune angajarea răspunderii administrativ-disciplinare a reclamantului. A reținut instanța că în mod greșit reclamantul a fost sancționat pentru faptul că nu a respectat termenul de 17 ianuarie 2011 stabilit în vederea expedierii răspunsului la o solicitare a pârâtei, întrucât la acea dată nu mai exercita atribuțiile aferente funcției de director general al D.S.V.S.A. Sălaj din data de 13 ianuarie 2011 – data revenirii din concediu a titularului acestei funcții.

Drept urmare, instanța a apreciat că sunt reale și nu au fost combătute susținerile legate de faptul că reclamantul putea fi sancționat numai pentru eventualele abateri săvârșite în intervalul în care a îndeplinit funcția de director general, iar termenul stabilit pentru elaborarea și expedierea răspunsului nu se suprapune în totalitate peste acesta. De asemenea, instanța de fond, a statuat că fără fapta ilicită nu există răspundere, iar fără o abatere administrativă ce încorporează o culpă mai mult sau mai puțin gravă, nu poate fi vorba de aplicarea unor măsuri de constrângere cu caracter sancționator, iar autorității competente a trage la răspundere îi revine obligația de a dovedi îndeplinirea tuturor condițiilor răspunderii.

S-a reținut și faptul că nu s-a constatat consecințe prejudiciabile ale faptei reclamantului și că acesta se află la prima „abatere” de acest gen, astfel că în raport de toate considerentele expuse, se impune admiterea acțiunii. 2. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, considerând-o nelegală și netemeinică, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac se aduc, în esență, următoarele critici sentinței recurate: - În mod greșit instanța de fond a apreciat că era obligatorie în speță cercetarea disciplinară în cazul aplicării sancțiunii disciplinare a „mustrării scrise”, deși dispozițiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 prevăd că aceasta poate fi aplicată direct de cel care are competența legală de numire în funcția publică.

- În mod eronat prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de fond pentru a se dispune angajarea răspunderii administrativ-disciplinare a intimatului-reclamant, deși acestuia îi revenea obligația de a răspunde în termen Notei de serviciu nr. 3967 din 7 ianuarie 2011, potrivit art. 10 pct. 15 din Regulamentul de organizare și funcționare a D.S.V.S.A. județene și a Municipiului București. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, combătând criticile recurentei. Se arată că era obligatorie cercetarea prealabilă conform art. 30 alin. (1) din H.G. nr. 1344/2007 și că nu îi este imputabilă depășirea termenului de răspuns.

3. Soluția instanței de recurs. Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care se află la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse. Prin Ordinul nr. 1109 din 14 martie 2011 al președintelui AN.S.V.S.A., reclamantului i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară a „mustrării scrise”, prevăzută de art. 77 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999. Aceasta a fost contestată la conducătorul autorității publice pârâte. Potrivit art. 30 alin. (1) din H.G.

nr. 1344/2007 privind Normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, „Procedura cercetării administrative este obligatorie pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. b) și e) din Legea nr. 188/1999, republicată, precum și în cazul în care sancțiunea disciplinară prevăzută la art. 77 alin. (3) lit. a) din același act normativ a fost contestată la conducătorul autorității sau instituției publice”. Prin urmare, aceste dispoziții speciale care impun parcurgerea procedurii cercetării administrative și în cazul aplicării sancțiunii prevăzute de art. 77 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, se aplică cu prioritate față de cele ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 care reprezintă dreptul comun.

Astfel, sunt nefondate criticile recurentei-pârâte referitoare la aceste aspecte cu privire la obligativitatea procedurii cercetării administrative. Nu sunt fondate nici celelalte critici referitoare la greșita apreciere a instanței de fond cu privire la neîndeplinirea condițiilor de fond pentru a se dispune angajarea răspunderii administrative disciplinare a intimatului-reclamant.

Necontestat este faptul că în perioada 23 decembrie 2010 – 12 ianuarie 2011 intimatul-reclamant a îndeplinit, prin substituire, atribuțiile funcției de conducere de director executiv, iar nota de serviciu nr. 3967 din 7 ianuarie 2011 căreia i se impută că nu a răspuns avea termen de soluționare la 17 ianuarie 2011. Prin urmare, data de 17 ianuarie 2011, când trebuia formulat răspuns la nota menționată este ulterioară datei când reclamantului i-a expirat perioada de delegare/substituire în funcția de director executiv și în sarcina căruia se susține că a existat obligația de a răspunde Notei de serviciu nr. 3967 din 7 ianuarie 2011. Astfel, nu-i poate fi imputată reclamantului nerespectarea termenului pentru răspuns la nota de serviciu menționată și implicit încălcarea dispozițiilor art. 10 pct. 15 din Regulamentul de organizare și funcționare a D.S.V.S.A.

județene, respectiv a Municipiului București. În consecință, în raport de cele reținute, soluția instanței de fond prin care s-a anulat Ordinul nr. 1109 din 14 martie 2011 emis de președintele A.N.S.V.S.A., este temeinică și legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva Sentinței nr. 373 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2011.