ÎCCJ, Decizia nr. 136/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 977 din 9 iunie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea formulată de revizuentul A. privind repunerea în termenul de exercitare a căii extraordinare de atac, s-a admis excepția tardivității cererii de revizuire, invocată de intimatul Clubul Sportiv Municipal Târgoviște și s-a respins cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 5306 din 19 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII- a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca tardivă.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că argumentele invocate în susținerea cererii de repunere în termen nu se circumscriu sintagmei "motive temeinic justificate", de tipul celor avute în vedere de textul art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece ele nu constituie o veritabilă împiedicare de la formularea unei căi de atac, mai ales în condițiile în care art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu distinge după momentul comunicării hotărârii atacate cu revizuire, calculul termenului fiind efectuat exclusiv în raport cu rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, care în cazul de față, reprezintă data pronunțării acesteia, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Prin urmare, s-a constatat că cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost formulată cu depășirea termenului legal prevăzut de 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că a devenit incidentă sancțiunea decăderii reglementată de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs revizuentul A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de apel București ca urmare a constatării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ. raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din același act normativ.

În susținerea recursului, s-a arătat că interpretarea pe care a reținut-o instanța supremă prin decizia atacată încalcă prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României și nu există nicio culpă procesuală care să poată fi imputată revizuentului, întrucât s-a analizat un aspect pe care nu l-a putut cunoaște în mod obiectiv, indiferent de diligența cu care ar fi acționat, astfel încât se impune admiterea cererii de repunere în termen din moment ce întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate; așadar, termenul de exercitare a căii extraordinare de atac curge de la data comunicării deciziei a cărei revizuire s-a solicitat, anume 5 februarie 2020, dată la care a cunoscut existența considerentelor pe care se fundamentează hotărârrea și care încalcă autoritatea de lucru judecat.

Pe fondul cererii de revizuire, s-a susținut că, prin redeschiderea analizei privind contractul care reglementează raporturile juridice dintre părți, Curtea de Apel București a încălcat în mod flagrant autoritatea de lucru judecat stabilită prin considerentele deciziei civile pronunțate de către Curtea de Apel Ploiești.

Examinând decizia recurată, în raport cu actele dosarului, cu critica formulată de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Cu toate că recursul nu este întemeiat pe dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., nefiind indicat în mod explicit vreunul dintre cazurile de casare reglementate de textul legal specificat, deoarece critica de nelegalitate formulată vizează, în fapt, încălcarea dispozițiilor procedurale privind modul de calcul al termenului de revizuire, aceasta va fi examinată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. (5) din codul menționat.

Potrivit textului procedural menționat, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Chiar dacă în acest motiv de recurs se includ orice neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsa neregularitate invocată de recurent nu se circumscrie aspectului de nelegalitate invocat.

Contrar celor susținute de către autorul recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă este conformă dispozițiilor procedurale incidente.

Cererea de revizuire, astfel cum este reglementată de art. 509 și următoarele din C. proc. civ., trebuie să fie formulată în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac, după distincțiile prevăzute în art. 511 din C. proc. civ.

Criticile recurentului semnalează, însă, instanței caracterul neregulat al textului de lege, iar nu încălcarea lui de instanța care a judecat cauza. Arată, în acest sens, că termenul procedural pentru declararea revizuirii ar trebui calculat începând cu un alt reper decât cel impus de legiuitor, iar acest aspect nu intră în sfera încălcării normelor de procedură.

În speță, calea extraordinară de atac exercitată vizează dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., caz în care, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din codul menționat, revizuirea se poate exercita în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, anume 19 noiembrie 2019, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Cererea de revizuire a fost formulată la 4 martie 2020, or, având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că, în mod legal, în raport cu dispozițiile art. 185 alin. (1) teza 1 din C. proc. civ., instanța de revizuire a sancționat nerespectarea acestuia.

Raportat la prevederile exprese ale art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care leagă momentul curgerii termenului de revizuire de data rămânerii definitive a ultimei hotărârii, ce, în speță, este reprezentat de data pronunțării deciziei civile nr. 5306 din 19 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sunt nerelevante motivele de recurs prin care se susține necunoașterea motivării hotărârii.

De asemenea, argumentele expuse de recurent nu dovedesc că întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate, în acest sens Înalta Curte reamintind dispozițiile art. 10 - "Obligațiile părților în desfășurarea procesului" din C. proc. civ., care prevăd expres că "(1) Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia."

În considerarea celor expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât susținerile recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 977 din 9 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 12 aprilie 2021.