ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 977/2020

Ședința publică din data de 9 iunie 2020

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 5306 din 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de apelantul Clubul Sportiv Municipal Târgoviște împotriva sentinței civile nr. 9629 din 20.12.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a Conflicte de Muncă Asigurări Sociale în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul A.. A schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru despăgubirile ce depășesc suma de 75.000 euro. A respins acțiunea cu privire la despăgubirile ce depășesc suma de 75.000 euro ca prescrisă. A respins cererea de chemare în judecată cu privire la despăgubirea în valoare de 75.000 euro, ca neîntemeiată. A menținut celelalte dispoziții.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat cerere de revizuire, solicitând anularea ei pe motiv că încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat stabilit prin decizia nr. 2889 din 21 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

În drept, a invocat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul primei părți a cererii de revizuire revizuentul a solicitat, în principal, constatarea faptului că termenul de exercitare a căii extraordinare de atac curge de la data comunicării deciziei civile atacate, dată de la care a luat cunoștință de existența considerentelor pe care se fundamentează hotărârea.

În subsidiar, a solicitat, în temeiul art. 186 C. proc. civ., repunerea în termenul de declarare a căii extraordinare de atac, cu motivarea că întârzierea se datorează unor motive justificate. Astfel, revizuentul arată că nu putea formula în mod obiectiv cererea de revizuire mai devreme de 5 februarie 2020, moment la care a luat cunoștință de încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, neputând anticipa considerentele ce au stat la baza motivării deciziei atacate.

Pe fondul cererii de revizuire au fost evidențiate următoarele aspecte: următoarelor aspecte:

Prin considerentele deciziei civile nr. 2889/2017 Curtea de Apel Ploiești a stabilit în mod definitiv, ca autoritate de lucru judecat, faptul că pârâtul în favoarea căruia intervenientul a intervenit, a arătat că nu înțelege să conteste înscrisul ce i-a fost opus de către reclamanți.

Raporturile juridice dintre părți au fost guvernate de contractul din 05 iunie 2012 astfel cum s-a reținut în mod definitiv prin decizia civilă nr. 2889/2017 a Curții de Apel Ploiești care, în considerentele hotărârii, arată că, din analiza clauzelor contractului de prestări servicii sportive depus la dosarul cauzei, reiese că raportul juridic dintre părți, astfel cum a fost redat de contractul din 05.06.2012, are natura unui litigiu de muncă.

Curtea a mai constatat că pentru munca prestată revizuentul era îndrituit la un salariu de 80.000 mii de euro pentru stagiunea 2012/2013 respectiv 130.000 mii de euro pentru stagiunea 2013/2014:

"Or, din clauzele contractului de prestări servicii sportive depus la dosarul cauzei reiese că raportul dintre reclamantul A. și pârât este unul de muncă, iar în privința acestuia litigiul are natura unui conflict individual de muncă, care în dreptul român intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești, astfel cum reiese din art. 269 coroborat cu art. 38 Codul muncii. Pentru munca prestată, reclamantul primește un salariu de 80.000 mii de euro pentru stagiunea 2012/2013 respectiv de 130.000 mii de euro pentru stagiunea 2013/2014".

A considerat revizuentul că prin evocata decizie s-a statuat, în mod definitiv, ca autoritate de lucru judecat, că raporturile dintre părți au fost guvernate de contractul din 05.06.2012 încheiat pe doi ani de zile, și nu de contractul din 01.08.2012 încheiat pe un singur an de zile, pentru o sumă mult mai mică.

A precizat revizuentul că, prin considerentele deciziei ce formează obiectul cererii de revizuire se reține, în mod eronat, că Curtea de Apel Ploiești a stabilit ca autoritate de lucru judecat doar calificarea de contract de muncă a contractului de prestări servicii încheiat la data de 05. iunie 2012, nu și care este contractul ce guvernează raporturile dintre părți.

S-a considerat că, prin redeschiderea analizei privind contractul care reglementează raporturile juridice dintre părți, Curtea de Apel București încalcă în mod flagrant autoritatea de lucru judecat stabilită prin considerentele deciziei civile pronunțate de către Curtea de Apel Ploiești.

Se arată în continuare că Hotărârea BAT 0383/13 a fost recunoscută parțial pe teritoriul României și produce efectele prevăzute de art. 1.132 C. proc. civ. dar, că prin hotărârea atacată se mai reține că nu ar fi aplicabile prevederile art. 1.132 C. proc. civ., referitor la situațiile de fapt reținute cu forța probantă, asociată aspectelor dezlegate ca putere de lucru judecat, de către tribunalul arbitral deoarece hotărârea BAT 0383/13 nu a fost pronunțată de un tribunal competent în ceea ce-l privește pe revizuent și este, astfel, lipsită de eficacitate.

Revizuentul subliniază faptul că elementele de fapt recunoscute prin hotărârea Curții de Apel Ploiești nu pot fi disociate din moment ce izvorul obligațional dintre părți a fost contractul din 05.06.2012, iar Curtea de Apel București nu poate reține, în mod legal, că prin decizia civilă nr. 2889/2017 nu au fost stabilite aspecte de fapt dezlegate cu putere de lucru judecat, cât timp hotărârea BAT 0383/13 a fost recunoscută pe teritoriul României în privința celor doi agenți.

În acest context, revizuentul a concluzionat în sensul că este lipsit de orice logică juridică și contrar principiului autorității de lucru judecat a se susține că se poate reda eficiență voinței părților și a se analiza contractul din 05.06.2012 pentru a se respinge cererea de exequator, iar, ulterior, să se revină asupra acestui aspect tranșat în mod definitiv pentru a se reanaliza, de către o a doua instanță, care a fost contractul care a guvernat relația dintre părți.

Prin întâmpinarea depusă a data de 2 iunie 20202 intimatul Clubul Sportiv Municipal Târgoviște a invocat, în principal, excepția tardivității formulării cererii de revizuire și a solicitat respingerea ca tardiv formulată a cererii de revizuire iar, în subsidiar, respingerea ca nefondată a cererii de revizuire.

Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire, concomitent cu excepția tardivității cererii de revizuire, invocată de intimatul Clubul Sportiv Municipal Târgoviște, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Decizia atacată cu revizuire a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de apel, astfel încât ea are caracter definitiv de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., "când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. (…)".

Calculând termenul de revizuire cu respectarea acestor dispoziții, Înalta Curte constată că, în speță, termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate, s-a împlinit la 21 decembrie 2019.

Revizuentul a promovat calea de atac la 4 martie 2020, după împlinirea acestui termen.

Neexercitarea oricărui act procedural în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când legea dispune altfel, în conformitate cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Conform art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Motivele invocate de revizuent în susținerea cererii de repunere în termen nu se circumscriu sintagmei "motive temeinic justificate", de tipul celor avute în vedere de textul art. 186 alin. (1) C. proc. civ., deoarece ele nu constituie o veritabilă împiedicare de la formularea unei căi de atac, mai ales în condițiile în care art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu distinge după momentul comunicării hotărârii atacate cu revizuire, calculul termenului fiind efectuat exclusiv în raport cu rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, care în cazul de față, reprezintă data pronunțării acesteia, după cum am arătat mai sus.

Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Prin urmare, Înalta Curte constată că cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost formulată cu depășirea termenului legal prevăzut de 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că devine incidentă sancțiunea decăderii reglementată de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru considerentele ce preced, în baza art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de revizuent, de repunere în termenul de exercitarea a căii extraordinare de atac, va admite excepția tardivității cererii de revizuire, invocată de intimatul Clubul Sportiv Municipal Târgoviște și va respinge cererea de revizuire ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de revizuentul A. privind repunerea în termenul de exercitare a căii extraordinare de atac.

Admite excepția tardivității cererii de revizuire, invocată de intimatul Clubul Sportiv Municipal Târgoviște.

Respinge cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 5306 din 19 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII- a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca tardivă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iunie 2020.