ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4900/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4900/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2018
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. x/2016 la data de 17.02.2016 reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE - TAROM S.A., solicitând ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 4.500 RON reprezentând daune materiale și a sumei de 3.000 RON daune morale pentru fiecare reclamant, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 6669/16.05.2017 Judecătoria Iași a admis în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții, formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE - TAROM S.A.; a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 400 euro (în echivalentul în RON de la data plății) cu titlu de contravaloare prejudiciu material; a obligat pârâta la plata sumei totale de 1.000 RON către reclamanți, câte 500 RON pentru fiecare, cu titlu de prejudiciu moral; a luat act de faptul că reclamanții au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată; a obligat reclamanții la plata către pârâtă a sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A..
Prin decizia civilă nr. 2222/23.11.2017, pronunțată de Tribunalul Iași, a fost respinsă cererea de apel formulată de apelanta Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A. în contradictoriu cu intimații A. și B. împotriva sentinței civile nr. 6669 pronunțată la 16.05.2017 de Judecătoria Iași, sentință care a fost păstrată.
Împotriva deciziei civile nr. 2222/23.11.2017 pronunțată de Tribunalul IAȘI, a declarat recurs COMPANIA NATIONALA DE TRANSPORTURI AERIENE ROMANE TAROM S.A., criticând hotărârea recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea acesteia, cu consecința admiterii apelului declarat în cauză și cu obligarea intimaților - reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, sunt invocate dispozițiile art. 483 și următoarele C. proc. civ.
Prin decizia nr. 269/2018 din 24.05.2018, Curtea de Apel Iași a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale cu referire la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 28 iunie 2018.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Iași, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.
Prin decizia nr. 18/2018 din 01 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a statuat că:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."
A reținut instanța că, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...) ".
Legea nr. 2/2013 a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la 31 decembrie 2018 inclusiv.
Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituțională.
Ulterior pronunțării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 de către Curtea Constituțională, ar fi fost util ca legiuitorul, dând eficiență dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să stabilească instanța căreia urma să îi revină competența de a soluționa recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în soluționarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor, în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.
Un atare deziderat nu a fost atins însă, așa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce privește competența materială în soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate în apel în cereri evaluabile în bani cu o valoare de până la 200.000 RON inclusiv.
Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.
A doua teză a art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care instanței supreme îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei secții, fie în Completul de 5 Judecători.
Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.
Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, nu a fost abandonat prin noul C. proc. civ.
Înalta Curte are, de asemenea, în vedere dispozițiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora:
"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."
De aceea, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Iași, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Iași, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A. împotriva deciziei civile nr. 2222/2017 din 23 noiembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Iași.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2018.