ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4740/2018

HOTĂRÂRE

07.11.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4740/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, la data de 28 februarie 2018, sub nr. x/2018, creditoarea Centrul European de Despăgubiri S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu debitoarea A., emiterea unei ordonanței de plată și obligarea acesteia la plata sumei de 25.484,15 RON, debit reprezentând comision datorat ca urmare a nerespectării contractului pentru urmărirea obținerii de despăgubiri nr. x din data de 04.07.2017 și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6024 din 8 mai 2018, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

În considerentele acestei sentințe, instanța a retinut, în esență, că părțile contractante au calitatea de profesionist, respectiv consumator și sunt incidente dispozițiile art. 121 C. proc. civ., conform cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai de la instanța de la domiciliul consumatorului (competență teritorială exclusivă).

De asemenea, instanța a apreciat că fiind o normă de ordine publică, părțile nu au posibilitatea de a conveni stabilirea competenței teritoriale în favoarea altei instanțe. Totodată, prin excepție, părțile pot încheia o astfel de convenție, însă numai după nașterea dreptului la despăgubire, în conformitate cu art. 121 teza a II-a și art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Constatând că în speță alegerea de competență s-a făcut înainte de nașterea dreptului la despăgubire, cu încălcarea art. 126 alin. (2) C. proc. civ., clauza atributivă de competență s-a statuat că este nulă, considerată ca nescrisă.

Instanța a reținut că nici art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., invocat de creditoare nu este aplicabil, în condițiile în care părțile nu au prevăzut în contract o clauză prin care să se stipuleze locul unde obligația urma să fie executată.

Prin urmare, în temeiul art. 121 C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 4 a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea instanței competente de la domiciliul debitorului, respectiv în favoarea Judecătoriei Craiova.

Prin sentința civilă nr. 8416/2018 din 7 septembrie 2018, Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut că pretențiile reclamantei decurg dintr-un un raport contractual, stabilit între părți, contract în care una dintre părți, respectiv reclamanta are calitatea de profesionist, iar cealaltă parte, respectiv pârâta, are calitatea de consumator, competenta teritorială fiind stabilită de lege într-un astfel de caz, exclusiv în favoarea instanței de la domiciliul consumatorului, așa cum prevede art. 121 C. proc. civ.

Reținând dispozițiiile art. 129 alin. (2), art. 130 alin. (2) și art. 131 Cod porcedură civilă, instanța a reținut că în speța de față, pârâta nu a invocat deloc necompetența teritorială prin întâmpinare, iar instanța inițial investită nu a invocat necompetența teritorială la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate.

A arătat că nu sunt incidente nici prevederile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., deoarece din încheierea de ședință de la primul termen 17.04.2018 nu rezultă că ar fi pus în discuție necompetența, că pentru stabilirea competenței erau necesare lămuriri ori probe suplimentare, și că s-a acordat termen în acest scop.

Din actele dosarului rezultă că, la primul termen de judecată instanța a luat măsura amânării cauzei pentru ca părțile prezente și legal citate să ia cunoștință de întâmpinare, să depună dovada achitării taxei de timbru, deci a făcut acte procesuale. Judecătorul putea dispune măsuri în cauză doar dacă, constata că instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Verificarea competenței se face cu prioritate, la primul termen de judecată și nu este condiționată de dovada achitării taxei de timbru, iar invocarea necompetenței teritoriale de ordine publică se poate face doar la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Cum în prezenta cauză invocarea necompetenței de către instanță din oficiu nu s-a făcut la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, instanță a constatat că Judecătoria Sectorului 4 București în mod greșit a admis această excepție și și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Craiova.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Analizând actele dosarului, Înalta Curte reține că Centrul European de Despăgubiri S.R.L. a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată și obligarea debitoarei A. la plata sumei de 25.484,15 RON, debit reprezentând comision datorat ca urmare a nerespectării contractului pentru urmărirea obținerii de despăgubiri nr. x din data de 04.07.2017.

Având în vedere natura raporturilor invocate de către creditoare, ambele instanțe s-au raportat în mod corect la noțiunea de "consumator" și "profesionist", fiind vorba de o competență exclusivă, noțiunea de consumator însemnând orice persoană fizică care, prin încheierea contractelor de consum, achiziționează și utilizează sau consumă de la comercianți produse obținute pe baza unui contract sau care beneficiază de serviciile acestora, ceea ce este cazul și în speță, părțile aflându-se nemijlocit în raporturi contractuale.

Calitatea părților și natura raportului juridic atrag așadar norma de competență exclusivă, prevăzută de dispozițiile art. 121 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile".

Conform dispozițiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile în materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă.

În prezenta cauză, Judecătoria Sectorului 4 București a constatat în mod corect că părțile au încheiat o convenție de alegere a instanței competente înainte de nașterea dreptului la despăgubire, cu încălcarea art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat la aceste dispoziții legale, derogatorii de la dreptul comun, precum și la art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanța constată că norma de competență teritorială este una exclusivă, astfel că părțile nu o pot înlătura.

În aceste condiții, se reține că, în ceea ce privește soluționarea cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator, în lipsa alegerii de competență după nașterea dreptului la despăgubire, competența teritorială este absolută și aparține judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul.

Totodată, C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică, cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

În cauză, fiind vorba de o regulă de competență teritorială absolută, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepția de ordine publică a necompetenței teritoriale absolute trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Contrar celor reținute de Judecătoria Craiova, la termenul din 17 aprilie 2018, instanța a constatat că nu a stabilit taxa judiciară de timbru pe care trebuia s-o achite creditoarea, prelungindu-se astfel procedura de regularizare a cererii până la primul termen de judecată, pentru a da posibilitatea creditoarei să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și să ia cunoștință de cuprinsul întâmpinării.

În speță, Judecătoria Sectorului 4 București a invocat această excepție în condițiile prevăzute de lege, respectiv la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe.

Conform informațiilor existente la dosarul cauzei, debitoarea A. își are domiciliul în județul Dolj, localitate care se află pe raza teritorială a Judecătoriei Craiova.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.