ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4178/2018

HOTĂRÂRE

04.12.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4178/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 31 august 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. SA, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale inserate la art. 3 pct. 3.12 din contractul de credit nr. x din data de 18 iunie 2008, privind comisionul de procesare de 2,2% și eliminarea acesteia, să se constate nulitatea absolută a acestei clauze contractuale și restituirea sumei de 990 CHF, reținută reclamantului, sumă actualizată cu dobânda legală și indicele de inflație anuală, de la data încheierii contractului și până la restituirea efectivă; în baza principiilor nominalismului monetar și impreviziunii, să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar prevăzute la art. 4 pct. 4.1 din același contract de credit și eliminarea acesteia; să se constate nulitatea absolută a acestei clauze contractuale; să se dispună înghețarea cursului de schimb valutar CHF-Leu, la valoarea de la data încheierii și semnării contractului; rambursarea creditului la valoarea leu/CHF de la data semnării contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia și restituirea sumelor plătite în plus de către reclamant, rezultate din diferența de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plăți și cursul de la data semnării contractului de credit, sume actualizate cu dobânda legală și indicele de inflație anuală, de la data încasării fiecărei sume nedatorate și până la achitarea integrală a acestora de către pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1880 din data de 16 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Judecătoria Târgu Jiu, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că între reclamant (în calitate de împrumutat) și C. (în calitate de codebitor) și pârâtă (în calitate de împrumutător) s-a încheiat contractul de credit x din data de 18 iunie 2008, iar în temeiul contractului, pârâta a acordat cu titlu de împrumut sus-numiților suma de 45.990 CHF pentru o perioada de 264 de luni, pentru refinanțarea altor credite contractate în Ron la D., E. și B., iar, la momentul încheierii contractului, reclamantul avea domiciliul în București, str. x.

A arătat că, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ. părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afara de cazul când această competență este exclusivă. Conform alin. (2) al aceluiași text de lege, în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot convenii alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1) numai după nașterea dreptului de despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă.

Dispozițiile art. 121 C. proc. civ. prevăd că cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, dispozițiile art. 126 alin. (2) rămânând aplicabile.

Totodată, a constatat că în mod efectiv domiciliul reclamantului, cât și al codebitoarei C., se află în București, str. x, imobil pe care aceștia l-au achiziționat prin contractarea creditului imobiliar care formează obiectului contractului de credit nr. x

A apreciat că susținerile reclamantului în sensul că în prezent aceștia nu mai sunt împreună și nu mai locuiește împreună cu aceasta nu au fost dovedite prin depunerea unei sentințe de divorț sau alte probatorii, în cazul unei despărțiri în fapt.

Instanța a reținut că prin Sentința civilă nr. 496 din data de 31 ianuarie 2018 a Judecătoriei Târgu Jiu, arătat că domiciliul efectiv al reclamantului, în sensul de locuință este în municipiul București, aspect ce rezultă și din adeverința de salariat, și anume adeverința nr. x din data de 26 ianuarie 2016 emisă de IGPR - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, aflată la Dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Târgu Jiu de unde reiese că acesta are locul de muncă tot în București.

Prin urmare, a apreciat că dispozițiile art. 89 alin. (2) C. civ. cu privire la schimbarea domiciliului nu operează, reclamantul neavând intenția de a avea în Târgu Jiu locuința principală.

A arătat că, în stabilirea competenței teritoriale, legiuitorul a avut în vedere domiciliul efectiv al persoanei reclamante, locul unde aceasta efectiv locuiește și a reținut că, la ultima actualizare a datelor cu caracter personal de către pârâtă, reclamantul nu a indicat o altă adresă de corespondență decât cea din București, str. x, cu atât mai puțin o altă adresă de domiciliu.

De asemenea, a reținut că, în ceea ce privește pretinsul domiciliu al reclamantului din Târgu Jiu, acesta nu este în fapt decât o reședință, o locuință secundară ce poate fi stabilită doar prin simpla acceptare de luare în spațiu dată de orice persoană proprietară a unui imobil, modificarea domiciliului putând fi făcută în scopul soluționări favorabile a cererii, fiind cunoscută practica Tribunalului Gorj de a admite cererile de chemare în judecată ce au acest obiect

Prin Sentința civilă nr. 9801 din data de 13 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afara instanțelor prevăzute la art. 107 - 112 mai sunt competente:

"instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

A constatat că, în ceea ce privește noțiunea de domiciliu, art. 87 C. civ. stabilește că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitări drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde declară că își are locuința principală".

De asemenea, art. 86 alin. (1) C. civ. stabilește faptul că cetățenii români au dreptul să își stabilească ori să își schimbe, în mod liber, domiciliul sau reședința, în țară sau în străinătate, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Instanța a apreciat că rezultă din conținutul acestui articol că voluntarismul caracterizează stabilirea și schimbarea domiciliului, titularul acestui drept putând alege în acest scop orice localitate din țară sau din străinătate.

De asemenea, a constatat că acest drept își are fundamentul și în prevederile art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, care dispun că "Cetățenii români au dreptul să își stabilească sau să își schimbe în mod liber domiciliul sau reședința, cu excepția cazurilor prevăzute de lege".

A reținut că, în cauză, așa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar, precum și din înscrisul aflat la dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, începând cu data de 28 august 2017 domiciliul reclamantului din prezenta cauză se află în municipiul Târgu Jiu, str. 23 august nr. 71 A, fiind stabilit cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 97/2005.

Astfel, a apreciat că Judecătoria Târgu Jiu este competentă să soluționeze prezenta cauză.

În plus, a constatat că excepția de necompetență teritorială a fost admisă la termenul din data de 23 februarie 2018, cu nerespectarea prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că primul termen la care părțile au fost legal citate a fost la data de 12 decembrie 2017, termen la care instanța a amânat cauza pentru lipsă de apărare, fără a discuta competența de soluționare a cauzei.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112 C. proc. civ., mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Noțiunea de domiciliu este definită de art. 87 C. civ., care prevede că "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitări drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde declară că își are locuința principală".

Totodată, art. 91 alin. (1) din același cod statuează că "Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate".

În speță, cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantul A. la data de 29 august 2017 și a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 31 august 2017.

La data inițierii prezentului demers judiciar reclamantul avea domiciliul în municipiul Târgu Jiu, județul Gorj, astfel cum rezultă din cartea de identitate valabilă în perioada 28 august 2017 - 15 iulie 2027, aflată în copie la dosarul Judecătoriei Târgu Jiu și din fișa de evidență aflată la dosarul Judecătoriei Sectorului 3 București.

Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., competența de soluționare a pricinii aparține Judecătoriei Târgu Jiu, având în vedere că la data sesizării instanței domiciliul reclamantului era în municipiu Târgu Jiu, județul Gorj, localitate aflată în circumscripția teritorială a acestei judecătorii.

Totodată, Înalta Curte reține că la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața Judecătoriei Târgu Jiu (12 decembrie 2017), instanța nu a procedat la verificarea, din oficiu, a competenței de soluționare a cauzei, ci a dispus amânarea judecării pricinii, prin raportare la dispozițiile art. 222 C. proc. civ.

Ulterior, la termenul din data de 16 martie 2018, a pus în discuție și a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare, nesocotind astfel dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, în temeiul dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.