ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4686/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4686/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2018
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la 1 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta CONFORT S.A., prin lichidator judiciar A. S.P.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor B. S.A. și MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE - AUTORITATEA DE MANAGEMENT EX-ISPA la restituirea sumei de 536.191,97 euro, reprezentând garanția de execuție a contractului, conform x și la plata dobânzii legale aferente perioadei cuprinse între momentul executării SGB-ului și momentul la care se va realiza restituirea efectivă a acestei sume, cu cheltuieli de judecată.
În drept, acțiunea arbitrală a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, O.G. nr. 13/2011, H.G. nr. 925/2006 și art. 194 C. proc. civ.
Prin sentința arbitrală nr. 91 din 29 septembrie 2016, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta CONFORT S.A., prin lichidator judiciar A. S.P.R.L. și a obligat pârâta B. S.A. la plata sumei de 34.914,98 euro, în echivalent în RON la data plății și a sumei de 3.600,86 RON plus TVA, cu titlu de cheltuieli de judecată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE - AUTORITATEA DE MANAGEMENT EX-ISPA.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 15 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta CONFORT S.A., prin lichidator judiciar A. S.P.R.L. a solicitat anularea sentinței arbitrale nr. 91 din 29 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și obligarea pârâtelor B. S.A. și MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE - AUTORITATEA DE MANAGEMENT EX-ISPA la restituirea sumei de 536.191,97 euro, reprezentând garanția de execuție a contractului, conform x și la plata dobânzii legale aferente perioadei cuprinse între momentul executării SGB-ului și momentul la care se va realiza restituirea efectivă a acestei sume, cu cheltuieli de judecată.
În drept, acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost întemeiată pe dispozițiile art. 608 lit. g) C. proc. civ.
Prin încheierea din 5 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale și a trimis dosarul la Registratura Civilă în vederea repartizării aleatorii unui complet de judecată care judecă litigii cu profesioniștii.
Prin sentința civilă nr. 186 din 22 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de reclamanta CONFORT S.A., prin lichidator judiciar A. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. S.A. și MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, AMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE împotriva sentinței arbitrale nr. 91 din 29 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2015.
Împotriva sentinței civile nr. 186 din 22 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, reclamanta CONFORT S.A., prin lichidator judiciar A. S.P.R.L., a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și casarea în tot a sentinței atacate, cu obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 5 C. proc. civ.
Numai intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare la 2 februarie 2018, prin care a invocat excepția "inadmisibilității recursului" pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.
În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 22 mai 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.
Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:
Conform art. 27 C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".
În temeiul acestui text de lege, regimul juridic al căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului, nefiind incidente în cauză prevederile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017 privind aprobarea O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe.
Având în vedere că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale este o cale de atac specială reglementată de legea procesual civilă rezultă că data începerii procesului nu este determinată de data declarării acestei căi de atac, ci de data introducerii acțiunii arbitrale.
Potrivit art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii arbitrale, respectiv la 1 octombrie 2015, "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", iar potrivit dispozițiilor art. 613 alin. (3) din același act normativ, "admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și (...)".
Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că sunt supuse recursului numai hotărârile curții de apel prin care a fost admisă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.
Per a contrario, hotărârile curții de apel prin care a fost respinsă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale nu sunt supuse recursului, fiind definitive de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. potrivit căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".
Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că obiectul recursului îl reprezintă sentința civilă nr. 186 din 22 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr. 91 din 29 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2015.
Astfel, sentința civilă nr. 186 din 22 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2017 nu face parte din categoriile de hotărâri enunțate limitativ la art. 613 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data intentării acțiunii arbitrale, în aplicarea art. 27 din același act normativ.
Fiind o hotărâre judecătorească prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale rezultă că sentința civilă nr. 186 din 22 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2017 nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Mențiunea din cuprinsul sentinței recurate, "cu recurs în 30 de zile (...)" nu poate conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac și a principiului egalității în fața legii.
Or, conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".
Pentru aceste motive, în temeiul art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii arbitrale, raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă CONFORT S.A., prin lichidator judiciar A. S.P.R.L., împotriva sentinței civile nr. 186 din 22 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Cu privire la cererea intimatei-pârâte B. S.A. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:
Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".
Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs conform art. 494 C. proc. civ., instanța supremă constată că intimata-pârâtă B. S.A. a solicitat prin întâmpinare obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată din recurs, însă nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea acestor cheltuieli.
Nefiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimata-pârâtă B. S.A. privind obligarea recurentei-reclamante CONFORT S.A., prin lichidator judiciar A. S.P.R.L., la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă CONFORT S.A., prin lichidator judiciar A. S.P.R.L., împotriva sentinței civile nr. 186 din 22 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă B. S.A. privind obligarea recurentei-reclamante CONFORT S.A., prin lichidator judiciar A. S.P.R.L., la plata cheltuielilor de judecată.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 noiembrie 2018.