ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.03.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 782/2012

HOTĂRÂRE
16.03.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 782/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, consată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 8 martie 2012 Curtea de Apel Suceava, secția a II-a penală,

a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului P.A.A.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim control judiciar a constatat că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 31 din 17 ianuarie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, la pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. (1) al Legii nr. 143/2000 cu reținerea dispozițiilor art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

În temeiul art. 86

4

alin. (1) C. pen rap. la art. 83 C. pen fost revocată suspendarea condiționată sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 238 din 12 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 1464/118/2008, definitivă prin decizia penală nr. 81P din 01 octombrie 2009 a Curții de Apel.

În temeiul art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, și lit. b) C. pen. pe întreaga durată a executării pedepsei principale și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la data de 01 august 2011 la zi și a fost menținută măsura arestării preventive.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că, inculpatul P.A.A., pe data de 01 august 2011 a fost depistat de lucrătorii poliției pe raza Municipiului București, deținând fără drept, în interiorul autoturismului marca A., proprietate personală, cantitatea de 195,2 grame canabis, droguri de risc destinate consumului propriu.

S-a mai reținut că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului P.A.A. se mențin, fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. Astfel, există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, aceasta rezultând din probele administrate în cauză, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani, iar față de natura și împrejirările comiterii faptei, se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul P.A.A. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate sub aspectul menținerii stării de arest, rejudecarea, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, recursul este nefondat.

Potrivit art. 300

2

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârșită fapta, care prezintă un grad ridicat de pericol social - inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. (1) al Legii nr. 143/2000 cu reținerea dispozițiilor art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra gradului de pericol public a faptei deduse judecății, fapta imputată inculpatului aduce atingere relațiilor sociale referitoare la regimul substanțelor aflate sub control național, având și un grad de pericol ridicat în rândul tinerilor. Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acțiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.

Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necasară menținerea arestării preventive a inculpatului P.A.A.

Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A.A. împotriva încheierii din 8 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 58204/3/2011 (590/2012).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-09-18
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2858/2012
infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. (1) al Legii nr. 143/2000 cu reținerea dispozițiilor art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. În temeiul art. 86 4 alin. (1) C. pen. rap. la art. 83 C.pen s-a
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3034/2011
psa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, în stare de recidivă după condamnare. S
ÎCCJ 2009-06-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2416/2009
Asupra recursului penal de față; Prin încheierea din 5 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a menținut starea de arest a inculpatului N.R.I. Curtea a reținut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inc
ÎCCJ 2009-10-14
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3240/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 67 din 4 martie 2009 a Tribunalului Suceava, inculpatul P.C.L. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de r
ÎCCJ 2011-12-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4157/2011
perioadă de 3 ani, conform art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. În baza art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu referire la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.
Sursă