ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3282/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 2 octombrie 2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 802/122/2012 în baza art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și a menținut starea de arest a inculpatului D.I. Instanța de prim control judiciar a constatat că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 339 din 7 august 2012 a Tribunalului Giurgiu, la pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori (fapta din perioada 2009-2011).

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că în perioada 2009-2011, inculpatul D.I. a obligat-o pe fiica sa, minora D.E.M., în vârstă de 15 ani, la practicarea prostituției în folosul său și a întreținut relații sexuale prin constrângere cu aceasta, în mod repetat, iar în perioada august-decembrie 2011 și-a dat acordul ca fiica sa minoră să fie obligată la practicarea prostituției de către numitul D.G.I. Probele administrate până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată (și condamnat în primă instanță), fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 68 1 C. proc.

pen. Sub aspectul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 68 1 C. proc. pen., Curtea a constatat că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care a fost arestat și ulterior trimis în judecată, relevante în acest sens fiind: sesizare D.G.A.S.P.C; nota de constatare D.G.A.S.P.C.; denunț și declarații parte vătămată; declarații martori; declarații inculpat; raport de evaluare psihologică a părții vătămate minore D.E.M.; raport de constatare tehnico-științifică a comportamentului simulat; proces-verbal prezentare material de urmărire penală. Este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., căci pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă încă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptei, urmările produse și impactul negativ asupra opiniei publice. La acest moment procesual, Curtea nu a identificat vreun motiv întemeiat pentru punerea inculpatului în libertate, ci a apreciat că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă alternativă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc.

pen. Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica. Pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care inculpații se bucură conform legislației în vigoare.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul D.I. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea recursului, arătând că termenul rezonabil a fost depășit, iar la acest moment instanța de control judiciar poate constata că pericolul pentru ordinea publică, s-a estompat fiind justificată punerea inculpatului în stare de libertate. Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., impun în continuare privare de libertate a acestuia. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instața dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate. Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârșită fapta, pentru care a și fost condamnat de instanța de fond. În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecății, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de insecuritate în rândul societății.

Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acțiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate. Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necasară menținerea arestării preventive a inculpatului D.I. Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva încheierii din 2 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 802/122/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 15 octombrie 2012.