ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3282/2012

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 2 octombrie

2012 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr.

802/122/2012 în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive a inculpatului și a menținut starea de arest a inculpatului D.I.

Instanța de prim

control judiciar a constatat că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală

nr. 339 din 7 august 2012 a Tribunalului Giurgiu, la pedeapsa de 10 ani închisoare

și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

ll-a și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori (fapta din

perioada 2009-2011).

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a constatat că în perioada 2009-2011, inculpatul

D.I. a obligat-o pe fiica sa, minora D.E.M., în vârstă de 15 ani, la practicarea

prostituției în folosul său și a întreținut relații sexuale prin constrângere cu

aceasta, în mod repetat, iar în perioada august-decembrie 2011 și-a dat acordul

ca fiica sa minoră să fie obligată la practicarea prostituției de către numitul

D.G.I.

Probele administrate

până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că

inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată (și condamnat

în primă instanță), fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire

la art. 68

1

C. proc. pen.

Sub aspectul dispozițiilor

art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 68

1

C. proc. pen., Curtea a

constatat că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea

rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care a fost arestat și ulterior

trimis în judecată, relevante în acest sens fiind: sesizare D.G.A.S.P.C; nota de

constatare D.G.A.S.P.C.; denunț și declarații parte vătămată; declarații martori;

declarații inculpat; raport de evaluare psihologică a părții vătămate minore D.E.M.;

raport de constatare tehnico-științifică a comportamentului simulat; proces-verbal

prezentare material de urmărire penală.

Este incident

cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., căci pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare

de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă încă un pericol

concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptei,

urmările produse și impactul negativ asupra opiniei publice.

La acest moment

procesual, Curtea nu a identificat vreun motiv întemeiat pentru punerea inculpatului

în libertate, ci a apreciat că întregul material probator administrat în cauză,

impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă

alternativă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv

reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Tot astfel, se

apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare

la exigențele art. 5 parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă

vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.

Pertinența și

suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor

particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen.,

privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare a

procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care

inculpații se bucură conform legislației în vigoare.

Împotriva acestei

încheieri, inculpatul D.I. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea

recursului, arătând că termenul rezonabil a fost depășit, iar la acest moment instanța

de control judiciar poate constata că pericolul pentru ordinea publică, s-a estompat

fiind justificată punerea inculpatului în stare de libertate.

Examinând încheierea

atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu

dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., impun în continuare privare

de libertate a acestuia.

Potrivit art.

300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța

legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Potrivit art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, instața dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

În raport cu stipulațiile

art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția

României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când

există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există

motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni,

fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților

cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru

ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de

insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea

unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la

pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului,

Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârșită

fapta, pentru care a și fost condamnat de instanța de fond.

În plus, simpla

trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra

gradului de pericol public a faptelor deduse judecății, faptele imputate inculpatului

fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de insecuritate în

rândul societății. Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din

sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate,

ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând

astfel riscul de reiterare a acțiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.

Așa fiind, Curtea

constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului

penal fac necasară menținerea arestării preventive a inculpatului D.I.

Recursul declarat

învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva încheierii din 2 octombrie 2012 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 802/122/2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi, 15 octombrie 2012.