ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2183/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2183/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Astfel, s-a reținut față de inculpatul

M.I.P. că are antecedente penale,

suferind

condamnări cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru fapte

concurente,

trei copii minori în întreținere, nu ocupă un loc de muncă, nu a recunoscut

comiterea infracțiunilor, precum și situația victimelor celor două

infracțiuni, una dintre ele fiind minoră, iar

cealaltă bolnavă, infectată cu virusul HIV,

împrejurare cunoscută de

acest, circumstanțe care au impus condamnarea la o pedeapsă rezultantă cu

executare în regim de detenție.

Față de inculpatul B.F. s-a constatat

că este recidivist postexecutoriu nu are loc de muncă sau altă sursă legală de

venit, a exploatat o victimă minoră, timp de

mai

multe luni, prin violențe, punând în primejdie dezvoltarea acesteia, motiv

pentru

care s-a apreciat că o pedeapsă cu executare în regim de detenție

asigură scopul prevăzut de lege.

Stabilind

vinovăția celor doi inculpați în exploatarea sexuală minorei, prima instanță

i-a obligat să repare prejudiciul moral cauzat acesteia, prin punerea în

primejdie a dezvoltării sale psihice.

Deși partea

vătămată C.A.S. a solicitat 20.000 euro cu titlu de daune morale, i-au fost

acordată jumătate din sumă, acest cuantum fiind stabilit în raport de perioada

exploatată sexual, de starea de sănătate, aceasta fiind infestată cu

virusul HIV, împrejurare cunoscută de inculpatul

M.I.P.

Sumele

obținute din exploatarea sexuală a părților vătămate au fost confiscate în

condițiile legii.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apel, în termen, Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Arad,

și inculpații M.I.P. și B.F.

Parchetul a

criticat hotărârea sub aspectul tratamentului sancționator aplicat inculpaților

solicitând ca în raport de circumstanțele agravante privind persoana

acestora și situația părților vătămate să fie

condamnați la pedepse orientate spre limita

maximă prevăzută de lege,

inclusiv cu aplicare unui spor pentru concursul de infracțiuni în cazul

inculpatului M.I.P.

Inculpații M.I.P. și B.F. au solicitat

achitarea întrucât probele administrate dovedesc că situația de fapt reținută

nu corespunde adevărului, iar în subsidiar au cerut reindividualizarea

pedepselor.

Prin decizia penală nr. 42/A din 08

martie 2012, Curtea de Apel Timișoara,

Secția

Penală a respins ca nefondate apelurile DIICOT și inculpaților.

Pentru a pronunța această hotărâre

prima instanță a reținut că starea de fapt stabilită în fond corespunde

realității, fiind rezultatul evaluării corecte și complete a

probelor administrate în cursul urmăririi penale

și al cercetării judecătorești, dându-se

eficiență juridică

declarațiilor date de martori și părțile vătămate inițial, întrucât modificarea

ulterioară nu are nicio justificare rezonabilă.

S-a constata că în mod corect au fost

înlăturate retractările făcute de unii martori și de partea vătămată G.L.L. ca

fiind rezultatul legăturilor afective cu familia inculpatului M.I.P. sau a

ascendentului avut asupra acesteia, inculpatul M.I.P. fiind prezent în sală

când a fost audiată, iar cu inculpatul B.F. având un copil.

S-a constatat că declarația părții

vătămate G.L.L. din cursul urmării penale se coroborează cu cele ale martorilor

I.N., Ș.G. și L.M.N. care au confirmat că inculpatul M.I.P. a bătut-o pentru a

o obliga să practice prostituția, ale părții vătămate C.A.S. potrivit cărora L.

era dusă la produs de inculpatul B.F., acesta fiind inițial fata inculpatului M.I.P.,

care a forțat-o și pe ea prin violențe fizice și amenințări să întrețină

relații sexuale, precum și cele ale martorilor T.O. și I.M. din fața organelor

de urmărire penală.

Ca atare, s-a apreciat că în mod

corect prima instanță a reținut că faptele inculpatului M.I.P. întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) din

Legea nr. 678/2001 (partea vătămată C.S.A.) și art. 13 alin. (1), (2) și (3)

din Legea nr. 678/2001 (minora G.L.L.), iar cea a inculpatului B.F. se

circumscrie conținutului infracțiunii prevăzute art. 13 alin. (1), (2) și (3)

din Legea nr. 678/2001.

Raportat la cuantumul pedepselor și

modalitatea de executare a acestora, instanța de apel a constatat s-a făcut o

justă individualizare în funcție de criteriile generale prevăzute de art. 72 C.

pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpaților,

împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, tratamentul

sancționator fiind orientată spre minimul special prevăzut de lege.

S-a reținut că deși infracțiunile

comise de inculpați sunt grave, iar atitudinea acestora a fost de

nerecunoaștere, fiind cunoscuți și cu antecedente penale, nu trebuie ignorată

conduita părților vătămate, respectiv faptul că G.L.L. l-a însoțit pe

inculpatul M.I.P. de bună voie, iar după ce a reușit să fugă s-a reîntors,

precum și că are și un copil cu inculpatul B.F., dar și perioadele de timp în

care au fost exploatate.

De altfel, aspectele învederate

parchet ca circumstanțe agravante în condițiile art. 75 C. pen., s-a constatat

că fac parte din conținutul constitutiv al infracțiunilor reținute în sarcina

inculpaților, fiind avute deja în vedere de legiuitor cu ocazia stabilirii

limitelor de pedeapsă.

Concluzionând, s-a apreciat că

pedepsele au fost corect individualizate și sunt în măsură să conducă la

atingerea scopului prevăzut de lege, respectiv reeducarea și prevenirea

comiterii altor fapte penale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs, în termen, inculpatul B.F.,

invocând

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și pct. 14 C. proc.

pen., a solicitat

achitarea întrucât din probe nu rezultă cu certitudine

că a săvârșit infracțiunea de trafic de minori, iar în subsidiar a cerut

reducerea pedepsei.

Examinând hotărârile atacate prin

prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18

și 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc.

pen., înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul B.F., ca fiind

nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt

supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință

pronunțarea unei soluții

greșite

de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de

câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența

sau

inexistența lor, în natura acestora sau

în împrejurările în care au fost comise, fie prin

neluarea în considerare a probelor care le

confirmau, fie prin denaturarea conținutului

acestora, cu condiția să fi

influențat asupra soluției. Așadar, greșita examinare a probelor administrate

la instanța de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în

realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează

existența unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese

contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației de

fapt.

Ca atare, existența erorii de fapt, ca

motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o

reapreciere

a probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanței de prim

control

judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen.

În speță, inculpatul B.F., în cadrul

motivelor de recurs dezvoltate în ședință publică, nu a fost în măsură să

evidențieze vreo contradicție evidentă și controversată între conținutul

probelor și împrejurările de fapt stabilite de către instanțele inferioare,

fiind neîntemeiate susținerile acestuia că nu a săvârșit infracțiunea de trafic

de minori în raport și de împrejurarea că partea vătămată G.L.L. a revenit

asupra declarațiilor inițiale.

Din

împrejurările de fapt, corect stabilite de tribunal și însușite de instanța de

prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză

atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești -

declarațiile părții vătămate G.L.L. date la urmărire penale potrivit cărora a

fost obligată, prin violențe, de inculpatul B.F. să practice prostituția fiind

condusă de acesta în parcarea unde își racola clienții, aspecte confirmate și

de cele relatate de partea vătămată C.A.S. care a arătat că L. era dusă la

produs de inculpatul B.F., acesta exercitând asupra sa amenințări și violențe

fizice, dar care se coroborează și cu declarațiile martorului L.M. care

cunoștea că zilnic inculpatul B.F. o conducea pe minoră în parcare pentru a

întreține relații sexuale cu diferiți clienți, cu cele ale martorilor I.N. și Ș.G.

conform cărora minora era exploatată sexual de inculpatul B.F. și nu în ultimul

rând cu cele ale martorilor T.O. și I.M. din fața organelor de urmărire penală,

dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăția inculpatului B.F.,

chiar dacă acesta a negat constant comiterea faptei.

De fapt, prin criticile formulate se

tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor

raționamente care în opinia inculpatului ar putea demonstra că nu este vinovat

de comiterea infracțiunii de trafic de minori pentru care a fost condamnat,

operațiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare

prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., față de datele ce rezultă

din materialul probator administrat, înalta Curte constată că pedeapsa aplicată

inculpatului B.F. a fost judicios proporționalizată, cu luarea în considerare a

tuturor criteriilor generale reglementate de art. 72 alin. (1) C. pen.

Au fost avute în vedere natura și

importanța valorilor sociale ocrotite de lege și puse în pericol prin acțiunea

ilicită, precum și conduita inculpatului înainte, dar și după comiterea

faptelor.

În acest context, se apreciază că în

mod corect atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut gravitatea

sporită a faptei comise dedusă din modalitatea de realizare și caracterul

organizat întrucât pentru a asigura exploatarea sexuală a părții vătămate a

cazat-o la locuința unde stătea și fratele său, inculpatul M.I.P., conducând-o

în parcare de unde își racola clienții, timp în care o și supraveghea, din

limitele de pedeapsă prevăzute de lege, din caracterul calificat dat de faptul

că partea vătămată era minoră și nu în ultimul rând din importanța valorilor

sociale proteguite de lege (libertatea de mișcare și cea sexuală).

Sub aspectul datelor ce caracterizează

persoana recurentului, este de menționat că acestea au fost în mod just

valorificate în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, ținându-se

seama atât de faptul că inculpatul B.F. nu se află la primul conflict cu legea

comițând infracțiunea de trafic de minori în stare de recidivă postexecutorie,

împrejurare ce demonstrează o perseverență pe calea infracțională, dar și

faptul că sancțiunea deja aplicată nu a avut ca rezultat prevenirea comiterii

altor fapte penale, dar și de împrejurarea că a avut o atitudine nesinceră,

susținând în mod constant că nu a obligat partea vătămată să practice

prostituția, circumstanțe care nu pot reprezenta o justificare pentru reducerea

pedepsei.

În consecință, față de considerentele

dezvoltate, înalta Curte apreciază că nu se justifică stabilirea unei sancțiuni

penale mai ușoare, care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea

inculpatului B.F. și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52

C. pen.

Constatând,

așadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv

de recurs care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată

fi luat în considerare din oficiu, înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (1) lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F.

Având în vedere că recurentul inculpat

este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de inculpatul B.F. împotriva deciziei penale nr. 42/A din 08 martie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta

și câte 100 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru părțile

vătămate, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21

iunie 2012.