ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2183/2012

Astfel, s-a reținut față de inculpatul M.I.P. că are antecedente penale, suferind condamnări cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru fapte concurente, trei copii minori în întreținere, nu ocupă un loc de muncă, nu a recunoscut comiterea infracțiunilor, precum și situația victimelor celor două infracțiuni, una dintre ele fiind minoră, iar cealaltă bolnavă, infectată cu virusul HIV, împrejurare cunoscută de acest, circumstanțe care au impus condamnarea la o pedeapsă rezultantă cu executare în regim de detenție. Față de inculpatul B.F. s-a constatat că este recidivist postexecutoriu nu are loc de muncă sau altă sursă legală de venit, a exploatat o victimă minoră, timp de mai multe luni, prin violențe, punând în primejdie dezvoltarea acesteia, motiv pentru care s-a apreciat că o pedeapsă cu executare în regim de detenție asigură scopul prevăzut de lege.

Stabilind vinovăția celor doi inculpați în exploatarea sexuală minorei, prima instanță i-a obligat să repare prejudiciul moral cauzat acesteia, prin punerea în primejdie a dezvoltării sale psihice. Deși partea vătămată C.A.S. a solicitat 20.000 euro cu titlu de daune morale, i-au fost acordată jumătate din sumă, acest cuantum fiind stabilit în raport de perioada exploatată sexual, de starea de sănătate, aceasta fiind infestată cu virusul HIV, împrejurare cunoscută de inculpatul M.I.P. Sumele obținute din exploatarea sexuală a părților vătămate au fost confiscate în condițiile legii. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Arad, și inculpații M.I.P.

și B.F. Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul tratamentului sancționator aplicat inculpaților solicitând ca în raport de circumstanțele agravante privind persoana acestora și situația părților vătămate să fie condamnați la pedepse orientate spre limita maximă prevăzută de lege, inclusiv cu aplicare unui spor pentru concursul de infracțiuni în cazul inculpatului M.I.P. Inculpații M.I.P. și B.F. au solicitat achitarea întrucât probele administrate dovedesc că situația de fapt reținută nu corespunde adevărului, iar în subsidiar au cerut reindividualizarea pedepselor. Prin decizia penală nr. 42/A din 08 martie 2012, Curtea de Apel Timișoara, Secția Penală a respins ca nefondate apelurile DIICOT și inculpaților.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că starea de fapt stabilită în fond corespunde realității, fiind rezultatul evaluării corecte și complete a probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, dându-se eficiență juridică declarațiilor date de martori și părțile vătămate inițial, întrucât modificarea ulterioară nu are nicio justificare rezonabilă. S-a constata că în mod corect au fost înlăturate retractările făcute de unii martori și de partea vătămată G.L.L. ca fiind rezultatul legăturilor afective cu familia inculpatului M.I.P. sau a ascendentului avut asupra acesteia, inculpatul M.I.P. fiind prezent în sală când a fost audiată, iar cu inculpatul B.F.

având un copil. S-a constatat că declarația părții vătămate G.L.L. din cursul urmării penale se coroborează cu cele ale martorilor I.N., Ș.G. și L.M.N. care au confirmat că inculpatul M.I.P. a bătut-o pentru a o obliga să practice prostituția, ale părții vătămate C.A.S. potrivit cărora L. era dusă la produs de inculpatul B.F., acesta fiind inițial fata inculpatului M.I.P., care a forțat-o și pe ea prin violențe fizice și amenințări să întrețină relații sexuale, precum și cele ale martorilor T.O. și I.M. din fața organelor de urmărire penală. Ca atare, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut că faptele inculpatului M.I.P. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 (partea vătămată C.S.A.) și art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 (minora G.L.L.), iar cea a inculpatului B.F.

se circumscrie conținutului infracțiunii prevăzute art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001. Raportat la cuantumul pedepselor și modalitatea de executare a acestora, instanța de apel a constatat s-a făcut o justă individualizare în funcție de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpaților, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, tratamentul sancționator fiind orientată spre minimul special prevăzut de lege. S-a reținut că deși infracțiunile comise de inculpați sunt grave, iar atitudinea acestora a fost de nerecunoaștere, fiind cunoscuți și cu antecedente penale, nu trebuie ignorată conduita părților vătămate, respectiv faptul că G.L.L.

l-a însoțit pe inculpatul M.I.P. de bună voie, iar după ce a reușit să fugă s-a reîntors, precum și că are și un copil cu inculpatul B.F., dar și perioadele de timp în care au fost exploatate. De altfel, aspectele învederate parchet ca circumstanțe agravante în condițiile art. 75 C. pen., s-a constatat că fac parte din conținutul constitutiv al infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, fiind avute deja în vedere de legiuitor cu ocazia stabilirii limitelor de pedeapsă. Concluzionând, s-a apreciat că pedepsele au fost corect individualizate și sunt în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de lege, respectiv reeducarea și prevenirea comiterii altor fapte penale. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, inculpatul B.F., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și pct. 14 C. proc.

pen., a solicitat achitarea întrucât din probe nu rezultă cu certitudine că a săvârșit infracțiunea de trafic de minori, iar în subsidiar a cerut reducerea pedepsei. Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul B.F., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de achitare sau de condamnare.

Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției. Așadar, greșita examinare a probelor administrate la instanța de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existența unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației de fapt.

Ca atare, existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanței de prim control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen. În speță, inculpatul B.F., în cadrul motivelor de recurs dezvoltate în ședință publică, nu a fost în măsură să evidențieze vreo contradicție evidentă și controversată între conținutul probelor și împrejurările de fapt stabilite de către instanțele inferioare, fiind neîntemeiate susținerile acestuia că nu a săvârșit infracțiunea de trafic de minori în raport și de împrejurarea că partea vătămată G.L.L. a revenit asupra declarațiilor inițiale. Din împrejurările de fapt, corect stabilite de tribunal și însușite de instanța de prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești - declarațiile părții vătămate G.L.L.

date la urmărire penale potrivit cărora a fost obligată, prin violențe, de inculpatul B.F. să practice prostituția fiind condusă de acesta în parcarea unde își racola clienții, aspecte confirmate și de cele relatate de partea vătămată C.A.S. care a arătat că L. era dusă la produs de inculpatul B.F., acesta exercitând asupra sa amenințări și violențe fizice, dar care se coroborează și cu declarațiile martorului L.M. care cunoștea că zilnic inculpatul B.F. o conducea pe minoră în parcare pentru a întreține relații sexuale cu diferiți clienți, cu cele ale martorilor I.N. și Ș.G. conform cărora minora era exploatată sexual de inculpatul B.F. și nu în ultimul rând cu cele ale martorilor T.O. și I.M.

din fața organelor de urmărire penală, dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăția inculpatului B.F., chiar dacă acesta a negat constant comiterea faptei. De fapt, prin criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor raționamente care în opinia inculpatului ar putea demonstra că nu este vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de minori pentru care a fost condamnat, operațiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., față de datele ce rezultă din materialul probator administrat, înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului B.F.

a fost judicios proporționalizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor generale reglementate de art. 72 alin. (1) C. pen. Au fost avute în vedere natura și importanța valorilor sociale ocrotite de lege și puse în pericol prin acțiunea ilicită, precum și conduita inculpatului înainte, dar și după comiterea faptelor. În acest context, se apreciază că în mod corect atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut gravitatea sporită a faptei comise dedusă din modalitatea de realizare și caracterul organizat întrucât pentru a asigura exploatarea sexuală a părții vătămate a cazat-o la locuința unde stătea și fratele său, inculpatul M.I.P., conducând-o în parcare de unde își racola clienții, timp în care o și supraveghea, din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, din caracterul calificat dat de faptul că partea vătămată era minoră și nu în ultimul rând din importanța valorilor sociale proteguite de lege (libertatea de mișcare și cea sexuală).

Sub aspectul datelor ce caracterizează persoana recurentului, este de menționat că acestea au fost în mod just valorificate în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, ținându-se seama atât de faptul că inculpatul B.F. nu se află la primul conflict cu legea comițând infracțiunea de trafic de minori în stare de recidivă postexecutorie, împrejurare ce demonstrează o perseverență pe calea infracțională, dar și faptul că sancțiunea deja aplicată nu a avut ca rezultat prevenirea comiterii altor fapte penale, dar și de împrejurarea că a avut o atitudine nesinceră, susținând în mod constant că nu a obligat partea vătămată să practice prostituția, circumstanțe care nu pot reprezenta o justificare pentru reducerea pedepsei.

În consecință, față de considerentele dezvoltate, înalta Curte apreciază că nu se justifică stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea inculpatului B.F. și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen. Constatând, așadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F. Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva deciziei penale nr. 42/A din 08 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta și câte 100 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru părțile vătămate, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 iunie 2012.