ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1555/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1555/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursurilor penale de față, constată că, prin Sentința penală nr. 167 din 12

aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală, s-a dispus, în

baza art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 42 C.

pen., condamnarea inculpatului M.C. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b), d) și lit. e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 51 alin.

(1) din Legea nr. 161/2003, inculpatul M.C. a mai fost condamnat la o pedeapsă

de 3 ani și 2 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și lit. e) C.

pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art.

11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus

achitarea inculpatului M.C. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 13

alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4

alin. (2) și art. 5 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite

pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 3 ani

și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d)

și e) C. pen., și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani

după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C.

pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii din 27 mai 2010 și a

arestării preventive din 28 mai 2010 la 13 decembrie 2010. În baza art. 198

alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., s-a dispus

condamnarea inculpaților B.G. și S.F.N. la câte o pedeapsă de 3 ani și 6 luni

închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C.

pen., și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și lit. e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani,

după executarea pedepsei principale.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., instanța a dispus

achitarea inculpatului B.D. pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un

minor, în formă continuată, prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 13 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 42 și art. 37

lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.M. la o pedeapsă de 7 ani și 6

luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și

e) C. pen., și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.

64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și lit. e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani,

după executarea pedepsei principale.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., același inculpat a

fost achitat pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor, în formă

continuată, prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) și

art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar, în baza

art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive

din 10 august 2010 la zi.

S-a luat act că

părțile vătămate S.M.G., H.S.A., G.L.V., etc. nu s-au constituit părți civile

în cauză, iar, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998, 999

și 1000 alin. (2) C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului G.M. la plata

sumei de 2.000 euro către partea vătămată M.I.C.S., și a sumei de 1.000 euro

către partea vătămată T.S.R., cu titlu de daune morale, precum și a

inculpatului B.G. la plata sumei de 1.000 euro către partea vătămată T.S.R., cu

același titlu.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., au fost confiscate de la inculpatul M.C. un hard disk marca H., de

160 GB, cu seria X, un CD marca "S.", având inscripția

"Poze", și 22 fotografii, corpuri delicte la dosarul cauzei, iar în

baza art. 109 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către acesta a altor bunuri

ridicate cu prilejul cercetărilor.

În baza art. 191

alin. (1), 2 C. proc. pen., inculpații M.C., G.M., B.G. și S.F.N. au fost

obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că, începând din

perioada adolescenței, inculpatul M.C. a fost atras în sfera persoanelor cu

înclinații homosexuale, începând să practice și el astfel de relații contra

unor sume de bani. Astfel, inculpatul a început să frecventeze anumite locuri

din oraș cunoscute drept centre de întâlnire a persoanelor cu aceeași orientare

sexuală și a cunoscut mai mulți cetățeni cu aceeași orientare, printre care și

ceilalți inculpați din prezenta cauză. Un punct de întâlnire al persoanelor cu

o astfel de orientare a fost o anumită perioadă de timp și un bar pe care l-a

deținut inculpatul B.G., persoană cu orientare homosexuală de notorietate.

Partenerii sexuali preferați de inculpatul M.C. erau persoane tinere, de regulă

adolescenți, cu care intra în contact prin intermediul unor persoane care se

ocupau de plasarea acestora, cum este cazul inculpatului G.M., precum și prin

intermediul altor minori atrași deja în practicarea unor astfel de relații. De

regulă, era vorba de minori proveniți din familii dezorganizate, care locuiau

la periferia orașului, precum și de minori fugiți din grija părinților și a

profesorilor, care se adăposteau prin zona Gării de Nord și pe la adăposturi

special amenajate pentru persoanele cu probleme speciale, care erau atrași în

întreținerea unor astfel de relații prin recompensele în bani acordate de

inculpat. Unul dintre partenerii sexuali ai inculpatului M.C. a fost partea

vătămată Z.C.I., minor fugit de acasă din anul 2002, care frecventa stația CFR

și un centru de adăpost din Timișoara, relația dintre cei doi debutând în iarna

anului 2008, când inculpatul a fost contactat de către partea vătămată, în

vârstă de 16 ani la acel moment, prin intermediul unei cunoștințe comune -

P.R.G. - aceasta având nevoie de bani și știind că inculpatul M. plătește

pentru întreținerea relațiilor sexuale. Inculpatul a întreținut relații sexuale

orale cu această parte vătămată de mai multe ori pe parcursul anilor 2008 -

2010, ultima întâlnire având loc după sărbătorile pascale din 2010, iar pentru

fiecare act inculpatul a oferit sume de bani cuprinse între 30 - 50 RON. Un alt

partener sexual al inculpatului a fost partea vătămată G.L.V., căruia i s-a

propus în anul 2006 de către un taximetrist din Arad să întrețină relații

sexuale cu bărbați contra unor sume de bani. Fiind de acord, acesta i l-a

prezentat pe inculpatul M.C., care a transportat partea vătămată cu

autoturismul la domiciliul său din Timișoara, unde a întreținut relații sexuale

orale cu acesta, recompensate prin cumpărarea de haine. Prin intermediul unei

persoane cu aceeași orientare sexuală, cei doi s-au reîntâlnit după un an,

întreținând din nou relații sexuale orale, pentru care partea vătămată a primit

o anumită sumă de bani (30 - 50 RON). Un partener sexual al inculpatului a fost

și partea vătămată D.A.D., acesta fiind prezentat inculpatului de către

inculpatul G.M.. Cei doi au întreținut de mai multe ori relații sexuale,

plătite cu sume cuprinse între 50 - 100 RON, până la sfârșitul anului 2008.

Totodată, în vara anului 2008, fraților M.R. și S. și lui R.G., minori cu o

situație financiară precară, li s-a propus de către o cunoștință pe nume S. să

facă rost de bani prin întreținerea de relații sexuale cu un băiat, propunere

cu care aceștia au fost de acord. Urmare a telefonului dat inculpatului M. de

către acea persoană, acesta a venit cu taxi-ul pe care îl conducea și i-a dus

pe minori la un apartament din Zona Lipovei, unde le-a dat să bea băuturi

alcoolice, iar apoi a întreținut relații sexuale orale cu M.R., plătindu-i în

schimb suma de 30 RON. După această întâlnire, numitul R.G. a păstrat legătura

cu inculpatul M.C., întreținând de mai multe ori, începând din vara anului

2008, relații sexuale orale cu acesta, remunerate cu sume cuprinse între 25 -

50 RON, o perioadă de timp fiind chiar găzduit de inculpat în locuința sa.

Totodată, R.G. a atras și alți minori în întreținerea de relații sexuale cu

inculpatul, aducând la domiciliul acestuia pe minorul M.E.E., căruia i-a spus

că acolo locuiește o fată pe nume C. care va întreține relații sexuale cu el și

îi va plăti a sumă de bani. Minorul a fost transportat de către inculpat la el

acasă, unde i-a dat să consume băuturi alcoolice, iar apoi a încercat să

întrețină cu acesta relații sexuale orale, însă, din cauza emoțiilor, acest

minor nu a avut erecție, astfel că raportul sexual nu a putut fi finalizat. În

aceeași vară, R.G. l-a convins și pe minorul C.V.M. să câștige bani prin

întreținerea de relații sexuale cu inculpatul M.C., de mai multe ori, la

întâlnirile cu acesta participând și R.G. și M.S., inculpatul întreținând

relații sexuale cu fiecare dintre ei. Relațiile dintre inculpat și această

parte vătămată au fost foarte strânse, la sfârșitul anului 2009 - începutul

anului 2010, acesta locuind o perioadă de 3 - 4 luni împreună cu inculpatul la

domiciliul acestuia. Și numitul M.S. a păstrat legătura cu inculpatul M.C.,

vizitându-l de mai multe ori la domiciliu și încercând să întrețină relații

sexuale orale cu el, însă, din cauza fricii și emoțiilor, raportul sexual nu a

putut fi finalizat întrucât partea vătămată nu a avut erecție. În același timp,

însă, a efectuat demersuri pentru a găsi noi parteneri sexuali pentru inculpat,

în vara anului 2008 informându-l pe numitul I.G., coleg de clasă, despre

această posibilitate de producere a banilor, respectiv de interesul

inculpatului de a întreține relații sexuale cu băieți minori contra unor sume

de bani. Acesta, din cauza lipsei banilor, a fost de acord, astfel că a făcut

cunoștință cu inculpatul M. și a întreținut de mai multe ori relații sexuale

orale cu el pe parcursul anilor 2008 - 2010, atât la locuința inculpatului, cât

și pe câmp, la Fibiș - unde locuia partea vătămată, acestea fiind recompensate

cu diverse sume de bani. I.G. i-a prezentat-o inculpatului și pe partea

vătămată M.V.V., coleg și prieten de-al său, și acesta fiind interesat de

întreținerea relațiilor sexuale pentru a face rost de bani. Și relația dintre

acesta și inculpat s-a derulat pe parcursul anilor 2008 - 2010, întreținând

relații sexuale orale atât la locuința inculpatului, cât și pe câmp la Fibiș,

de cele mai multe ori inculpatul întreținând relațiile sexuale atât cu acesta,

cât și cu I.G., în schimbul unor sume de bani cuprinse între 30 și 50 RON. Un

alt minor cu care inculpatul M.C. a întreținut relații sexuale orale a fost și

partea vătămată M.A.D., prezentat inculpatului la sfârșitul lunii aprilie 2008

de către inculpatul G.M., care îl racolase pentru întreținerea de relații

sexuale homosexuale. Inculpatul M.C., apelat în acest scop de celălalt

inculpat, a luat minorul de la Gara de Nord -unde se afla cu verișorul său M.C.

și cu inculpatul G.M., l-a transportat cu taxiul său la un cămin din zona

gării, iar acolo a întreținut un raport sexual oral cu acesta, dându-i în

schimb suma de 20 RON. Între inculpat și partenerii săi sexuali s-au legat

relații apropiate, astfel că mai mulți dintre aceștia au stat în locuința sa pe

intervale de la câteva zile la câteva luni, respectiv P.S., V.A. și R.G..

Totodată, mulți dintre ei au participat la diverse petreceri organizate la

domiciliul inculpatului sau chiar și-au organizat aici propriile aniversări, de

exemplu M.S., care și-a ținut acolo petrecerea de majorat.

A mai reținut

instanța de fond în ceea ce îl privește pe inculpatul M.C. că acesta a deținut

la domiciliul său mai multe fotografii reprezentând minori nud și pe el în

ipostaze cu tentă pornografică, precum și 8 suporți de stocare a datelor

electronice (CD-uri) în care au fost identificate un număr de 12 fotografii și

3 fișiere video reprezentând mai mulți tineri în ipostaze pornografice.

Referitor la

inculpatul G.M., s-a arătat că acesta își ducea traiul prin zona Gării de Nord

din Timișoara, ocupându-se de cumpărarea telefoanelor mobile de ocazie și

revânzarea lor, precum și cu racolarea de băieți, minori și majori, dispuși să

întrețină relații homosexuale și plasarea acestora persoanelor cu astfel de

orientare sexuală contra unor recompense financiare. Astfel, inculpatul a atras

în sfera acestor relații mai mulți minori, majoritatea fugiți de acasă, care

vagabondau prin zona gării, sau proveniți din familii dezbinate și sărace, convingându-i

să întrețină astfel de relații cu bărbați prin recompensele financiare pe care

urmau să le primească. După ce îi convingea pe respectivii minori să întrețină

astfel de relații, inculpatul G.M. lua legătura cu persoanele interesate din

cercul său de cunoscuți, printre care și inculpații M.C., B.G. și S.F.N.,

făcând o descriere a minorului (unul dintre criteriile cele mai importante

fiind vârsta acestora), care, dacă erau interesate, stabileau cu inculpatul o

modalitate de întâlnire cu respectivul minor, servicii pentru care era

recompensat cu diverse sume de bani. În ceea ce îi privește pe numiții M.C. și

M.A., inculpatul i-a cunoscut în cursul lunii aprilie 2008, în timp ce

vagabondau prin incinta Gării de Nord din Timișoara, fiind fugiți de acasă de

câteva zile și nemaiavând bani nici măcar pentru biletele de întoarcere, fiind

abordați de inculpat, care a discutat cu ei, și, profitând de vârsta și

situația acestora, i-a convins că îi poate ajuta el cu mâncare și cu un loc în

care să doarmă. Câștigându-le încrederea, inculpatul i-a convins apoi să

întrețină relații sexuale orale cu un prieten de-al său, la care vor dormi,

prezentându-le această activitate drept o modalitate foarte rapidă și ușoară de

a face rost de bani. Cei doi minori au fost de acord, astfel că au fost duși de

către inculpatul G.M. la locuința inculpatului B.G., unde au rămas până a doua

zi, în cursul nopții minorul M.C. întreținând astfel de relații cu inculpatul

B.G.. În prealabil cei doi inculpați au discutat telefonic aceste aspecte,

inculpatul B. fiind de acord să îi primească dacă întrețin relații sexuale

orale cu el. A doua zi, inculpatul G.M. i-a preluat pe cei doi minori și l-a

contactat telefonic pe inculpatul M.C., informându-l că are niște minori pentru

relații sexuale orale, astfel că inculpatul M. s-a deplasat la gară, l-a luat

pe minorul M.A. și a întreținut relații sexuale orale cu acesta în schimbul

unei sume de bani. În cele câteva zile cât cei doi minori au stat împreună cu

inculpatul G.M. prin gara de nord, acesta a mai încercat să îi plaseze pe

aceștia unui alt bărbat pe nume F., fără ca aceasta să se concretizeze deoarece

minorilor nu le-a plăcut respectiva persoană. În ceea ce îl privește pe partea

vătămată T.S.R., acesta l-a cunoscut pe inculpatul G.M. în cursul anului 2008,

fiind dus la acesta de către un alt tânăr care întreținea relații sexuale cu

bărbați, intermediate de inculpatul G.M.. Aflând că partea vătămată dorește și

el să întrețină astfel de relații pentru a face rost de bani, inculpatul G.M. a

început să-și contacteze clienții cărora le plasa parteneri sexuali, acest

minor fiind prezentat atât inculpatului B.G. - cu care a și întreținut relații

sexuale, cât și inculpatului M.C. și altor bărbați cu astfel de înclinații.

Partea vătămată a păstrat legătura cu inculpatul G.M. până în toamna anului

său, partea vătămată M.I.C., inculpatul încercând să îl convingă și pe acesta

să întrețină relații sexuale cu bărbați pentru a obține bani. L-a prezentat în

acest sens pe minor unui bărbat cu astfel de înclinații, acesta luându-l cu

mașina din gară, însă minorul nu a fost de acord. Un alt minor racolat de

inculpatul G.M. a fost și partea vătămată D.A., care frecventa mediul

persoanelor fără adăpost din zona gării de nord din anul 2006, fiind fugit de

acasă. Profitând de vârsta și situația acestuia, inculpatul G.M. l-a convins și

pe acesta că întreținerea de relații sexuale cu bărbați reprezintă o modalitate

ușoară și rapidă pentru obținerea de bani, astfel că acest minor a devenit

repede un subiect al activității derulate de inculpat, acest minor fiind plasat

inculpaților M.C., B.G., S.F.N., precum și altor bărbați, cu care a întreținut

relații sexuale contra unor sume de bani.

Cu privire la

inculpații B.G. și S.F.N., prima instanță a reținut, în fapt, că aceștia, în

schimbul unor sume de bani sau a altor recompense materiale, au întreținut acte

sexuale cu băieți minori cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, majoritatea

fiindu-le plasați de inculpatul G.M.. Astfel, s-a arătat că inculpatul B.G. a

întreținut relații sexuale cu minorii M.C., D.A., G.L. și T.S.R., iar

inculpatul S.F.N. cu minorii D.A. și I.G., serviciile minorilor fiind

recompensate de inculpați cu sume cuprinse între 20 - 50 RON/minor.

Pentru a reține

această situație de fapt, Tribunalul a avut în vedere materialul probator

administrat în ambele faze procesuale, respectiv declarațiile inculpaților

M.C., G.M., B.G., B.D., S.F.N., declarațiile părților vătămate G.L.V., Z.C.I.,

M.G.C., M.A.D., M.V.V., M.S., M.E.E., R.G., procesele-verbale de percheziție

domiciliară și informatică, precum și procesele-verbale de redare a

convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizațiilor emise de instanță.

În drept, instanța a

apreciat că fapta inculpatului M.C. de a întreține relații sexuale orale cu

minorii Z.C., I.G.L.V., M.S., M.E.E., C.V., I.G., M.V.V., M.A. și D.A., la

diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, contra

unor sume de bani sau a altor avantaje materiale, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată,

prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Sub

aspectul laturii subiective, s-a arătat că inculpatul a acționat cu intenție

directă, întrucât a avut reprezentarea că partenerii sexuali sunt minori cu

vârste cuprinse între 16 - 18 ani și că au consimțit la actele sexuale datorită

oferirii de bani și alte foloase, și urmărind desfășurarea actelor sexuale

tocmai în aceste condiții.

Totodată, s-a

apreciat că fapta inculpatului M.C. de a deține, fără drept, într-un sistem

informatic și pe un mijloc de stocare a datelor informatice, mai multe

materiale pornografice cu minori, constând în fotografii și înregistrări

audio-video ce prezintă persoane minore, majoritatea de sex masculin, implicate

în raporturi sexuale cu alte persoane minore și exhibarea organelor genitale,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 51 din

Legea nr. 161/2003. Sub aspectul laturii subiective, s-a arătat că inculpatul a

acționat cu intenție directă, el având reprezentarea faptului că prin acțiunile

sale încalcă în mod grav relațiile sociale referitoare la ocrotirea minorilor

și dorind producerea acestui rezultat, intenția inculpatului fiind calificată

prin scopul urmărit, respectiv satisfacerea propriilor nevoi sexuale.

Referitor la

infracțiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr.

678/2001, reținută de procuror în sarcina inculpatului M.C., prima instanță a

arătat că există numeroase dubii cu privire la întrunirea elementelor

constitutive ale acesteia, neputând fi reținute probe certe de vinovăție a

inculpatului sub aspectul comiterii respectivei infracțiuni. Astfel, s-a

constatat că niciuna dintre părțile vătămate nu a confirmat desfășurarea de

către inculpatul M.C. a unei astfel de activități, toate arătând în mod expres

în declarațiile date în cauză că nu au fost plasate de acesta altor persoane cu

înclinații homosexuale, singura referire în acest sens care apare în declarația

dată în faza de urmărire penală de către partea vătămată M.V.V., care a arătat

că a mers odată cu I.G. și cu inculpatul M.C. la un prieten de-al acestuia la

Arad și că pe drum inculpatul i-ar fi comunicat aceluia că are doi minori și că

îi va plasa și lui dacă dorește să întrețină relații sexuale orale,

necoroborându-se cu vreun alt mijloc de probă, nici măcar cu declarațiile

părții vătămate I.G.. Referitor la conținutul convorbirilor telefonice invocate

de organele de urmărire penală, instanța a apreciat că acestea nu sunt

suficiente, în măsura în care nu sunt susținute de alte probe, să facă dovada

unei activități derulată în mod efectiv de către inculpat de plasare a părților

vătămate minore altor persoane cu înclinații homosexuale pentru întreținerea

unor astfel de relații, având în vedere, pe de o parte, că numele respectivelor

părți vătămate nu apare menționat în cuprinsul niciunuia dintre

procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, iar, pe de

altă parte, că majoritatea acestor convorbiri cuprind referiri vagi, care nu

sunt de natură să facă dovada incontestabilă, în lipsa altor probe concludente,

a unei asemenea activități derulate de inculpat și nici a persoanelor care ar

fi făcut obiectul acesteia și a vârstei lor (existența respectivei infracțiuni

fiind condiționată de vârsta sub 18 ani a părților vătămate). S-a mai menționat

de către judecător că singura persoană cu privire la care există probe că ar fi

fost prezentată de inculpat unei persoane cu înclinații homosexuale este

martorul M.R., relevante în acest sens fiind declarațiile martorului coroborate

cu convorbirile telefonice purtate de inculpat cu acesta și cu persoana căruia

i-a fost prezentat, însă, în condițiile în care respectiva faptă a avut loc în

iulie 2008, când M.R. era deja major, cu consimțământul acestuia, fără a exista

vreo probă în sensul obținerii de către inculpat a vreunor avantaje, nu se

poate reține că respectiva faptă realizează elementele constitutive ale

infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2002, nefiind

întrunită latura obiectivă a acesteia. Pe cale de consecință, Tribunalul a

apreciat că pentru această infracțiune reținută în sarcina inculpatului se

impune achitarea lui în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10 lit.

d) C. proc. pen.

Referitor la

infracțiunile prevăzute de art. 4 alin. (2) și art. 5 din Legea nr. 143/2000,

reținute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului M.C., s-a arătat de

către instanța de fond că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale

acestora, neexistând dovezi concludente cu privire la săvârșirea vreuneia

dintre activitățile care realizează elementul material al respectivelor

infracțiuni. Astfel, nici la domiciliul inculpatului, nici asupra acestuia nu au

fost găsite droguri de mare risc, după cum nici convorbirile telefonice

invocate de acuzare nu sunt concludente cu privire la acest aspect, neexistând

nicio referire concretă la vreo plantă sau substanță stupefiantă ori psihotropă

sau amestec care conține asemenea plante și substanțe, înscrise în tabelele nr.

I - III anexă la Legea nr. 143/2000. împrejurarea că testul făcut inculpatului

a fost pozitiv la consumul de opiacee face dovada, în opinia judecătorului

fondului, doar a unui consum de astfel de droguri, apreciindu-se, însă, că doar

consumul de substanțe stupefiante nu este suficient pentru realizarea

infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, atâta timp cât

acuzarea nu a făcut dovada unor elemente esențiale ale laturii obiective a acesteia,

și anume deținerea fără drept de astfel de droguri. În ceea ce privește probele

invocate de acuzare pentru dovedirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 5

din Legea nr. 143/2000, respectiv declarațiile unor părți vătămate și martori,

care au arătat în cursul urmăririi penale că au consumat droguri la locuința

inculpatului, s-a menționat că toți au folosit termenul generic de

"droguri", neprecizând în concret despre ce substanțe a fost vorba,

și că, reaudiați în fata instanței de judecată, toți au precizat, la fel cum a

susținut și inculpatul, că a fost vorba de un consum de substanțe etnobotanice,

cumpărate de la diverse magazine din oraș, în special de la un magazin din

Complexul Studențesc. Totodată, cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului

în data de 27 mai 2010, deci în ziua imediat următoare celei în care acesta ar

fi pus la dispoziție locuința pentru consum de droguri, nu au fost găsite

astfel de substanțe. Mai mult, pe lângă inculpat, au mai fost testați pentru

determinarea unui eventual consum de substanțe psihotrope și stupefiante și

numiții V.A., R.M.G. și M.S.L. - persoane găsite în locuința acestuia cu ocazia

percheziției, iar, cu excepția numitului V. - care a reacționat pozitiv la

consumul de opiacee, testările celorlalți doi au fost negative. Or, în aceste

condiții, instanța a constatat că, deși există dovezi în sensul unui consum de

anumite substanțe la domiciliul inculpatului, nu există nicio probă certă cu

privire la natura respectivelor substanțe, respectiv în sensul că ar fi fost

vorba de droguri de risc sau mare risc, adică plante sau substanțe stupefiante

ori psihotrope sau amestec care conține asemenea plante și substanțe, înscrise

în tabelele nr. I - III anexă la Legea nr. 143/2000. Având în vedere toate aceste

aspecte, prima instanță a apreciat că și pentru aceste infracțiuni reținute în

sarcina inculpatului se impune achitarea lui în temeiul art. 11 alin. (2) lit.

a) rap. la art.  10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele

constitutive ale acestora sub aspectul laturii obiective.

Cu privire la fapta

inculpatului G.M. care, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași

rezoluții infracționale, a racolat părțile vătămate minore M.A., M.C., D.A.,

T.S.R. și M.I.C., în vârstă de 16 ani, în vederea practicării de relații

sexuale cu bărbați contra unor sume de bani, obținând foloase materiale de pe

urma activității lor, Tribunalul a apreciat că aceasta întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, în formă continuată, prev. de

art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,

inculpatul acționând, sub aspectul laturii subiective, cu intenție directă,

întrucât a avut reprezentarea că minorii sunt racolați în scopul exploatării

lor, scop pe care l-a urmărit prin desfășurarea activității infracționale.

În legătură cu cea

de-a doua infracțiune reținută în sarcina inculpatului G.M. prin rechizitoriu,

respectiv aceea de act sexual cu un minor, în formă continuată, prev. de art.

198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., instanța a

constatat că nu există probe certe, dincolo de orice îndoială rezonabilă, care

să facă dovada unei asemenea activități desfășurate de inculpat și să

răstoarne, astfel, prezumția de nevinovăție de care acesta beneficiază. Astfel,

s-a arătat că inculpatul nu a recunoscut întreținerea unor relații de natură

sexuală cu persoane minore, fapt confirmat și de părțile vătămate D.A. și

M.I.C., care nu au făcut referire în declarațiile lor la existența unor

asemenea relații cu G.M., arătând doar că acesta s-a ocupat de plasarea lor la

alte persoane pentru întreținerea de relații sexuale. În ceea ce privește

întreținerea unor relații sexuale orale cu minorii T.S.R., G.L. și J.M.,

instanța a constatat că materialul probator se limitează doar la declarațiile

acestor părți vătămate, care au arătat că ar fi întreținut, o dată fiecare

dintre ei, relații sexuale orale cu inculpatul, fără, însă, ca aceste susțineri

să fie confirmate și de alte probe, respectiv depoziții de martori, declarațiile

altor minori persoane vătămate ori ale coinculpaților sau convorbiri

telefonice. Făcând referire la declarațiile inculpatului M.C., care a arătat că

are cunoștință despre faptul că inculpatul G.M. a întreținut relații sexuale cu

minori, Tribunalul a apreciat că acestea nu pot fi reținute în dovedirea

vinovăției, în condițiile în care inculpatul M. nu a putut preciza nici măcar

unul dintre minorii cu care inculpatul G.M. ar fi întreținut astfel de relații

și nici nu a putut da niciun fel de amănunte în acest sens. Totodată, s-a

arătat că trebuie avută în vedere împrejurarea că niciunul dintre minorii care

au declarat că ar fi întreținut relații sexuale cu inculpatul G.M. nu au

precizat că întreținerea respectivelor relații s-ar fi realizat prin oferirea

sau promisiunea unor recompense financiare sau de altă natură, după cum nu

există nici vreo altă probă în acest sens, deși acesta reprezintă un element

esențial pentru a fi întrunită latura obiectivă a respectivei infracțiuni

reținute în sarcina inculpatului. Or, în această situație, instanța a apreciat

că simplele declarații ale părților vătămate, între care nu există niciun fel

de legătură și care nu fac niciun fel de referire la împrejurarea că

întreținerea unor astfel de relații, chiar dacă s-ar dovedi că au existat în

realitate, a fost determinată de oferirea sau darea unor recompense financiare

sau de altă natură, nu sunt suficiente pentru a înlătura dubiile care există cu

privire la întrunirea elementelor constitutive ale respectivei infracțiuni

reținute în sarcina inculpatului, astfel că, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Tribunalul a dispus achitarea acestuia

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen., cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la faptele

inculpaților B.G. și S.F.N. care, la diferite intervale de timp și în baza

aceleiași rezoluții infracționale, au întreținut relații sexuale cu părțile

vătămate M.C., D.A., G.L., T.S.R. (inculpatul B.G.), D.A. și I.G. (inculpatul

S.F.N.), minori cu vârsta între 16 și 18 ani, determinate de oferirea de

recompense financiare, Tribunalul a arătat că acestea întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 198

alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Sub aspectul laturii

subiective, s-a apreciat că inculpații au acționat cu intenție directă, având

reprezentarea că partenerii sexuali sunt minori cu vârste cuprinse între 16 -

18 ani și că au consimțit la actele sexuale datorită oferirii de bani și alte

foloase, și urmărind desfășurarea actelor sexuale tocmai în aceste condiții.

În ceea ce îl

privește pe inculpatul B.D., din analiza coroborată a întregului material

probator administrat în cauză, instanța a constatat că există numeroase dubii

cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de act

sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen., ce i s-a reținut în sarcină, neexistând probe certe de

vinovăție cu privire la realizarea elementului material al laturii obiective,

respectiv întreținerea unor acte sexuale cu minori. S-a făcut referire, în

acest sens, la declarațiile părților vătămate T.R.S., D.A. și M.A., care au

negat întreținerea unor relații sexuale cu inculpatul B.D., la declarațiile

inculpatului G.M., care nu a confirmat plasarea unor minori către acest

inculpat, la depozițiile celorlalți minori audiați în cauză în calitate de

părți vătămate sau martori, care nu au arătat că ar fi întreținut astfel de relații

cu inculpatul B. sau că ar cunoaște vreun minor care a întreținut astfel de

relații, precum și la declarațiile celorlalți inculpați, care nu conțin

trimiteri la persoane minore cu care acest inculpat ar fi întreținut relații

sexuale. În acest context, s-a apreciat de către judecătorul fondului că

transcrierile convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu ceilalți

inculpați din cauză, care evidențiază un interes al acestuia cu privire la

relațiile sexuale întreținute de aceștia cu persoane de același sex și cu

privire la anumiți băieți, nu sunt suficiente, în măsura în care nu sunt

susținute de alte probe concludente, să facă dovada unei activități derulate în

mod efectiv de inculpat, de întreținere a unor relații sexuale cu părțile

vătămate minore contra unor recompense financiare, impunându-se achitarea

inculpatului B.D. pentru infracțiunea prev. de ari 198 alin. (3) C. pen., cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la

art. 10 lit. d) C. proc. pen. La individualizarea pedepselor aplicate

inculpaților M.C., G.M., B.G. și S.F.N., instanța a avut în vedere criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol

social al faptelor comise - prin activitățile lor, inculpații aducând o atingere

gravă relațiilor sociale referitoare la ocrotirea minorilor, asigurarea

demnității umane și, în același timp, punând în pericol dezvoltarea ulterioară,

fizică și psihică, a acestor minori - împrejurările care agravează răspunderea

penală - numărul mare al victimelor, perioada îndelungată în care s-a

desfășurat activitatea infracțională, modalitatea în care inculpații au

acționat - precum și persoana inculpaților, valorificând, în ceea ce îl

privește pe inculpatul M.C., faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale,

că își are asigurată existența prin muncă și că a manifestat o conduită relativ

corectă pe parcursul procesului penal, colaborând cu organele de urmărire

penală în vederea tragerii la răspundere penală a altor inculpați,

prezentându-se la toate termenele de judecată și recunoscând parțial faptele

săvârșite, în ceea ce îl privește pe inculpatul G.M., faptul că nu este la

primul contact cu legea penală, suferind anterior mai multe condamnări la

pedeapsa închisorii cu executare efectivă, că a avut o conduită parțial

corectă, recunoscând în mare parte învinuirile ce i-au fost aduse și

contribuind, prin declarațiile sale, la aflarea adevărului în cauză. În ceea ce

îl privește pe inculpatul B.G., faptul că nu este cunoscut cu antecedente

penale, că s-a prezentat la toate termenele de judecată, însă a avut un

comportament nesincer, nerecunoscând săvârșirea infracțiunii reținute în

sarcina sa prin actul de inculpare, iar, în ceea ce îl privește pe inculpatul

S.F.N., faptul că nici acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, că nu a

recunoscut în declarația dată în faza de urmărire penală infracțiunea reținută

în sarcina sa, iar în faza cercetării judecătorești nu s-a prezentat la

judecată.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, sub aspectul

omisiunii aplicării în privința inculpatului M.C. a prevederilor art. 20 alin.

(2) din Legea nr. 678/2001, al greșitei achitări a inculpatului M.C. pentru

infracțiunile prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (2) și art. 5 din Legea nr.

143/2000, a inculpatului B.D. pentru infracțiunea prevăzută de art. 198 alin.

(3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și a inculpatului G.M.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., și pentru netemeinicia pedepselor

aplicate inculpaților M.C., B.G., S.F.N. și G.M., considerate prea mici în

raport cu gravitatea faptelor comise, urmările produse și persoana acuzaților,

precum și apelanții inculpați M.C., B.G. și S.F.N., primii doi solicitând

achitarea lor sub aspectul comiterii infracțiunilor pentru care au fost condamnați

de prima instanță, iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepselor ce le-au

fost aplicate, iar cel din urmă reducerea pedepsei stabilite de Tribunal și

schimbarea modalității de executare a acesteia, prin reținerea dispozițiilor

art. 81 C. pen.

Prin Decizia penală

nr. 145/A din 23 septembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în

baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara și de inculpații apelanți M.C.,

B.G. și S.F.N., în baza art. 383 alin. (1) rap. la art. 350 C. proc. pen., a

menținut starea de arest preventiv a inculpatului G.M., iar, în baza art. 381

C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., a dedus în continuare perioada arestării

preventive a inculpatului de la data de 12 aprilie 2011 la zi.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpații apelanți au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea de apel a arătat că își însușește starea de fapt

reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a

probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal,

respectiv urmărire penală și judecată, și din care rezultă vinovăția

inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care s-a dispus

condamnarea.

În ceea ce privește

critica inculpatului M.C. cu privire la greșita sa condamnare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen. întrucât nu a cunoscut

vârsta părților vătămate, aceasta a fost apreciată ca fiind nefondată, având în

vedere că, din declarațiile părților vătămate I.G. și M.V.V., din cele ale

inculpatului G.M., din depozițiile martorilor J.M.N. și M.S.L., precum și din procesele-verbale

de redare a convorbirilor telefonice, rezultă că inculpatul cunoștea

împrejurarea că părțile vătămate erau minore, acesta manifestând interes pentru

vârsta lor, deoarece prefera minorii. În legătură cu infracțiunea prevăzută de

art. 51 din Legea nr. 161/2003, Curtea de apel a făcut referire la

procesele-verbale de percheziție domiciliară și informatică, care au relevat

descoperirea unor sisteme informatice și medii de stocare ce conțineau

materiale pornografice cu minori, conținutul constitutiv al infracțiunii fiind

realizat prin deținerea respectivelor materiale.

Ca neîntemeiată a

fost apreciată și critica procurorului privind greșita achitare a inculpatului

M.C. pentru infracțiunile prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr.

678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (2) și art. 5

din Legea nr. 143/2000, instanța de apel constatând că pentru aceste fapte nu

sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, așa cum, în mod

corect, a apreciat și judecătorul fondului. Astfel, s-a arătat că declarația

părții vătămate M.V. dată în faza de urmărire penală a fost infirmată de partea

vătămată I.G., că mențiunile proceselor-verbale de redare a convorbirile

telefonice nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă și nu conțin

referiri concrete la numele vreunei părți vătămate, precum și faptul că, în

declarațiile lor, acestea din urmă nu au confirmat faptul că inculpatul M.C.

le-ar fi plasat altor persoane cu înclinații homosexuale. Cât privește

depoziția martorului M.R., în cuprinsul căreia acesta relatează aspecte din

perioada lunii iulie 2008, așa cum rezultă și din convorbirile telefonice, s-a

menționat că, față de faptul că, la acea dată, martorul era major, în cauză nu

sunt întrunite elementele laturii obiective a infracțiunii, a cărei existentă

este condiționată de vârsta sub 18 ani a părții vătămate. Referitor la

infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, instanța de

apel a constatat că probatoriul administrat în cauză, cu referire la procesul-verbal

de percheziție domiciliară și procesele-verbale de transcriere a convorbirilor

telefonice, nu confirmă faptul că inculpatul ar fi deținut droguri de mare risc

în vederea consumului propriu pentru a fi realizat conținutul constitutiv al

infracțiunii. În mod similar, în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 5

din Legea nr. 143/2000, s-a reținut că, în cauză, nu s-a făcut dovada faptului

că inculpatul ar fi pus la dispoziție locuința sa pentru consumul de droguri de

risc sau de mare risc, părțile vătămate arătând în fata instanței că au

consumat etnobotanice, iar, în urma testelor efectuate asupra persoanelor

găsite la domiciliul inculpatului, s-a constatat că doar martorul V.A.

consumase opiacee, testările celorlalți fiind negative.

Referitor la

omisiunea instanței de fond de a face, în privința inculpatului M.C., aplicarea

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, aspect invocat de procuror în

cuprinsul motivelor de apel, Curtea a constatat că respectivele dispoziții

legale nu sunt aplicabile întrucât inculpatul nu a fost condamnat în cauză

pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 678/2001.

În ceea ce privește

critica Parchetului referitoare la greșita achitare a inculpaților B.D. și G.M.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., instanța de apel a apreciat-o ca fiind nefondată. S-a

arătat, în acest sens, că, în cauză, nu s-a dovedit faptul că inculpatul G.M.

ar fi întreținut relații sexuale cu minori, declarațiile părților vătămate T.S.R.,

G.L. și J.M. nefiind susținute de niciun alt mijloc probator, și nici

împrejurarea că întreținerea unor astfel de relații, dacă s-ar admite că au

fost probate, s-ar fi realizat prin oferirea sau promisiunea unor recompense

financiare sau de altă natură, aspect esențial pentru existența laturii

obiective a infracțiunii de act sexual cu un minor. Referitor la inculpatul

B.D., s-a arătat că nicio parte vătămată nu a confirmat faptul că ar fi

întreținut relații sexuale cu acesta, împrejurare care nu rezultă nici din

declarațiile martorilor sau ale celorlalți inculpați, faptul că, din conținutul

convorbirilor telefonice, reiese că inculpatul era interesat de relațiile

sexuale între persoane de același sex întreținute de ceilalți inculpați,

neputând conduce la condamnarea lui pentru infracțiunea prevăzută de art. 198

alin. (3) C. pen., cu aplicarea art.  41 alin. (2) C. pen.

Curtea de apel a

apreciat ca fiind neîntemeiată și critica formulată de inculpatul B.G. privind

greșita sa condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (3) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., arătând că vinovăția acestuia

rezultă din declarațiile părților vătămate M.C., D.A., G.L. și T.S.R., care au

recunoscut că au întreținut relații sexuale cu inculpatul și au fost

recompensate cu diferite sume de bani, coroborate cu cele ale inculpaților M.C.

și G.M., ale martorului M.S.L., precum și cu procesele-verbale de redare a

convorbirilor telefonice.

Ca nefondate au fost

apreciate și criticile formulate de procuror și de inculpați cu privire la

individualizarea pedepselor, arătându-se, în esență, că, în cauză, au fost

respectate prevederile art. 72 C. pen. și au fost avute în vedere caracterul

deosebit de grav al faptelor săvârșite, modalitatea de comitere a acestora, numărul

mare de victime, forma continuată a infracțiunilor, starea de recidivă

postexecutorie în cazul inculpatului G.M., dar și aspectele favorabile

inculpaților, respectiv lipsa antecedentelor penale - în cazul inculpaților

M.C., B.G. și S.F.N., colaborarea cu organele de urmărire penală în sensul

tragerii la răspundere penală a celorlalți inculpați - în cazul inculpatului

M.C., motiv pentru care s-a concluzionat că nu se impune reducerea sau

majorarea pedepselor. Referitor la aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. în

cazul inculpatului S.F.N., instanța de apel a constatat că, față de cuantumul

pedepsei aplicate, de 3 ani și 6 luni închisoare, în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile impuse de acest text de lege.

Împotriva acestor

hotărâri au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara și

inculpații M.C., B.G. și S.F.N., reiterând întocmai criticile formulate în

apel.

Astfel, invocând

cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.,

Ministerul Public a susținut că, în mod greșit, s-a procedat de către

instanțele inferioare la achitarea inculpaților B.D. și G.M. sub aspectul

infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., precum și a inculpatului M.C. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (2) și art. 5 din Legea nr.

143/2000, apreciind că, în cauză, s-a făcut o greșită interpretare a probelor.

Totodată, prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 385 alin. (1)

pct. 14 C. proc. pen., Parchetul a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub

aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaților M.C.,

B.G., S.F.N. și G.M., solicitând majorarea cuantumului acestora în raport cu

împrejurările concrete de comitere a faptelor, forma continuată în care acestea

au fost săvârșite, perioada lungă de derulare a activității infracționale,

precum și vârsta fragedă a părților vătămate.

În ceea ce îl

privește pe recurentul inculpat M.C., acesta, invocând cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 14 C. proc. pen., a solicitat

achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (3) C.

pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

susținând că lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii,

respectiv intenția, neavând cunoștință despre împrejurarea că victimele erau

minore. în temeiul acelorași dispoziții legale, s-a solicitat achitarea

inculpatului și pentru infracțiunea prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea

nr. 161/2003, arătându-se, de asemenea, că lipsește intenția de comitere a

faptei penale. Criticând și modalitatea de individualizare judiciară a

pedepselor ce i-au fost aplicate, recurentul a solicitat, în subsidiar,

reducerea cuantumului acestora, prin reținerea dispozițiilor art. 74 - 76 C. pen.,

având în vedere că a avut o conduită bună înainte de comiterea faptelor și a

colaborat cu organele de anchetă, ajutând la descoperirea și tragerea la

răspundere penală a celorlalți coinculpați.

Lipsa elementelor

constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii subiective, a fost

invocată, atât în cuprinsul motivelor scrise de recurs, cât și oral, cu ocazia

dezbaterilor, și de recurentul inculpat B.G., care, făcând trimitere la

dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea sa

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 198 alin. (3) C. pen., în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În

subsidiar, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei aplicate și

suspendarea executării acesteia, având în vedere că se află la prima abatere și

a manifestat o atitudine de recunoaștere și regret.

Aceleași cazuri de

casare, respectiv cele prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc.

pen., au fost invocate și de recurentul inculpat S.F.N., care, în principal, a

susținut că probele administrate în cauză nu dovedesc comiterea infracțiunii

pentru care a fost condamnat, solicitând achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar, în subsidiar, a solicitat

reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată.

Examinând hotărârile

atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct.

12, 14 și 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul

Teritorial Timișoara și de inculpații M.C., B.G. și S.F.N. ca fiind nefondate,

având în vedere în acest sens următoarele considerente:

menționat că eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385 alin.

(1) pct. 18 C. proc. pen., poate exista numai dacă se constată că situația de

fapt reținută de instanțele inferioare este în contradicție evidentă cu ceea ce

rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de

fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită

gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și

necontroversat contrară probelor existente la dosar, și să fie esențială, adică

să aibă o influență bine precizată asupra soluției. Existența erorii de fapt,

ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor

administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanță

evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea unei

alte soluții decât cea pe care materialul probator o susținea.

În speță, însă,

Înalta Curte nu a identificat în cadrul situației de fapt reținute niciun

aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție

evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale,

nefiind întemeiată susținerea Parchetului în sensul că inculpații B.D. și G.M.

ar fi săvârșit infracțiunea de act sexual cu un minor, iar inculpatul M.C.

infracțiunile de trafic de minori, deținere de droguri de mare risc în vederea

consumului propriu și de punere la dispoziție a locuinței în vederea consumului

ilicit de droguri și că ar fost, așadar, comisă o gravă eroare de fapt.

Astfel, din situația

de fapt, corect stabilită de Tribunal și însușită de instanța de prim control

judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza

de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești - declarațiile

părților vătămate și ale inculpaților, depozițiile martorilor,

procesele-verbale de percheziție domiciliară și transcrierile convorbirilor

telefonice interceptate în baza autorizațiilor emise de instanță - nu dovedesc,

dincolo de orice îndoială rezonabilă, desfășurarea de către inculpații B.D.,

G.M. și M.C. a vreunei activități ilicite care să poată fi circumscrisă

elementului material al infracțiunilor anterior menționate, în lipsa unor

asemenea dovezi certe neputându-se dispune condamnarea inculpaților pentru

comiterea respectivelor infracțiuni, astfel cum s-a solicitat de către Parchet.

De altfel, în

motivele scrise de recurs și susținute oral cu ocazia dezbaterilor, nici

procurorul nu a invocat aspecte esențiale, necontroversate și evidente, ce ar

rezulta din compararea conținutului probelor cu soluția de achitare d