ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4056/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4056/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin sentința penală nr. nr. 339 din

07 august 2012 pronunțate de Tribunalul Giurgiu, secția penală, s-au dispus

următoarele: în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a ll-a din Legea

.678/2001, modificată și completată a fost condamnat inculpatul D.I. la 10 ani

închisoare și 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. ca pedeapsă complementară, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de minori (fapta din perioada 2009-2011).

În

baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei

principale au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit.

a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă

din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de

la 01 februarie 2012 la zi -07 august 2012.

În

baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută arestarea preventivă

a inculpatului.

În

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a)

C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

de trafic de minori, viol și incest, fapte prevăzute și pedepsite de art. de

art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a ll-a din Legea nr. 678/2001 modificată și completată

(fapta din perioada august - decembrie 2011), art. 197 alin. (1) C. pen. rap. la

alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) teza l-a C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În

fapt, s-a reținut că în perioada 2009-2011, inculpatul D.I.

a obligat-o pe fiica sa, minora D.E.M., în vârstă de 15 ani, la practicarea prostituției

în folosul său și a întreținut relații sexuale prin constrângere cu aceasta în mod

repetat, iar în perioada august - decembrie 2011 și-a dat acordul ca fiica sa minoră

să fie obligată la practicarea prostituției de către numitul D.G.I.

Coroborând declarațiile părții vătămate

D.E.M. (care a declarat că în această perioadă, tatăl său a obligat-o să întrețină

relații sexuale cu bărbații care veneau la ei acasă, contra unor sume de bani cu

care inculpatul își cumpăra băutură și a acceptat acest lucru de frică, întrucât

tatăl său era violent, o bătea și o amenința) cu declarațiile martorilor P.I.A.

(care a declarat că știe de la T.G.l. și C.C. că aceștia îi dădeau țuică lui D.I.

pentru a întreține relații sexuale cu D.E.M., chiar în casă la D.I.), T.D.l. [care

a declarat că a auzit că D.I. a exploatat-o sexual pe fiica sa în schimbul unor

sume de bani și în schimbul băuturilor alcoolice (țuică), indicându-i pe T.G.l.,

zis „O." și C.C. zis „C." ca fiind persoane care i-au dat lui D.I. țuică

și, în schimb, au întreținut relații sexuale cu D.E.], C.G.A. (care a declarat că

D.I. o obliga pe fiica sa să întrețină relații sexuale în schimbul unor sume de

bani și a băuturilor alcoolice, respectiv țuică), T.M. (care a declarat că partea

vătămată D.E.M. întreținea raporturi sexuale cu diferiți bărbați, iar tatăl acestea

D.I. lua de la aceste persoane, țigări, bani și băutură) și A.S. (care a declarat

că D.I. lua de la diferiți bărbați țigări, băutură și bani pentru ca aceștia să

întrețină relații sexuale cu fiica sa, D.E. și a auzit că acești bărbați erau din

satul P. și din O.), instanța a reținut că începând cu a

doua

parte a anului 2009 și până în august 2011, inculpatul D.I. a exploatat-o sexual

pe fiica sa minoră D.E.M., obligând-o să întrețină relații sexuale cu diferiți bărbați

de la care primea bani, băuturi sau țigări. Deși inculpatul nu a recunoscut aceste

fapte vinovăția sa a fost dovedită cu declarațiile martorilor mai sus arătați care

se coroborează cu declarațiile părții vătămate,

La individualizarea judiciară a pedepsei

instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv

limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al faptei

comisă de inculpat, persoana acestuia, precum și împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală, apreciind că o pedeapsă de 10 ani cu executare în

regim de detenție este de natură să asigure scopul de constrângere și educativ al

pedepsei și inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și

evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare.

Totodată, având în vedere că acuzațiile

privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, viol și incest, fapte prevăzute

și pedepsite de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a ll-a din Legea nr. 678/2001

modificată și completată (fapta din perioada august-decembrie 2011), art. 197

alin. (1) C. pen. raportat la alin. (2) lit. b

1

) și alin. (3) teza l-a

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 203 C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., nu sunt susținute de un probatoriu suficient, de natură

să înfrângă prezumția de nevinovăție, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. a) C. proc. pen. instanța a achitat pe inculpatul D.I. sub aspectul

săvârșirii acestor infracțiuni.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. -

Biroul Teritorial Giurgiu și inculpatul D.I., Curtea de Apel București fiind învestită

cu soluționarea căii de atac.

Prin încheierea de ședință din data din

27 noiembrie 2012 Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, în Dosarul

nr. 802/122/2012 (2749/2012), a constatat că temeiul de fapt determinant la luarea

și menținerea măsurii arestării preventive față de inculpatul D.I. a fost dat de

săvârșirea infracțiunii de trafic de minori și act sexual cu un minor, încadrarea

juridică fiind determinată și de declarația părții vătămate D.E.M., care la acest

moment procesual nu mai susține cele declarate inițial.

Curtea a apreciat astfel că, în actualul

stadiu procesual, nu numai că nu s-au adăugat elemente probatorii suplimentare,

dar declarațiile părții vătămate impun clarificări cu privire la probele care susțin

acuzarea pentru a

se stabili dacă inculpatul a obligat-o

pe fiica sa, minora D.E.M., în vârstă de 15 ani, la practicarea prostituției în

folosul său și a întreținut relații sexuale prin constrângere cu aceasta și a apreciat

că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului

D.I. s-au schimbat și nu există temeiuri noi care să justifice privarea acestuia

de libertate, așa încât s-a impus revocarea măsurii arestării preventive cu consecința

punerii acestuia in libertate dacă nu este arestat în altă cauză.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar

a constatat că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului nu se justifică

nici prin prisma dispozițiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen.

În

consecință, în baza art. 300

2

C. proc. pen. cu

referire la art. 160

b

C. proc. pen. instanța de control judiciar a revocat

măsura arestării preventive luată față de inculpatul D.I. și a dispus punerea de

îndată în libertate a acestuia.

Împotriva acestei încheieri de ședință

a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, dosarul fiind înregistrat

pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 decembrie

2012, sub nr. 802/122/2012/a4.

În

susținerea orală a motivelor de recurs procurorul a solicitat

admiterea recursului, casarea încheierii de ședință recurate și, în rejudecare menținerea

stării de arest preventiv a inculpatului D.I., în temeiul dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., apreciind că, în raport de activitatea

infracțională reținută în sarcina inculpatului D.I. subzistă temeiurile care au

determinat arestarea preventivă a acestuia.

Concluziile reprezentantului Ministerului

Public, ale apărătorului intimatului inculpat D.I., precum și ultimul cuvânt al

intimatului inculpat D.I. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

decizii, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial

București, prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385

6

C. proc.

pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru considerentele ce se vor

arăta:

Subliniind funcționalitatea măsurilor preventive,

art. 136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfășurare

a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului

de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei. Cu referire la recursul declarat

Înalta Curte reține că potrivit art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 alin. (1) din Constituția

României nimeni nu poate fi privat de

libertate, totuși de la această

regulă generală sunt înscrise și excepții. În art. 5 parag. 1 lit. a) din C.E.D.O.

ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de

a nu putea fi lipsit de libertate dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate

de către un tribunal competent".

În

raport de aceste reglementări internaționale, cu referire

expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă se reține că privarea de

libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută

de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii

prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

În

cauză, Înalta Curte, procedând la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesual penală constată, că temeiurile de fapt și de drept care

au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpatul D.I. subzistă,

confirmând în continuare privarea de libertate a acestuia, respectiv, faptul că

infracțiunile deduse judecății sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare

de 4 ani (respectiv 10 ani închisoare) și că există probe certe că lăsarea inculpatului

în libertate prezintă pericol pentru ordina publică.

În

speță, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l

reprezintă inculpatul, D.I. este actual și concomitent cu cel al posibilității influențării

probelor, iar consecința zădărnicirii aflării adevărului subzistă, instanța de recurs

reținând în cauză îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor art. 143 și art. 148

lit. f) C. proc. pen.

Condiția existenței pericolului social

concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere modalitatea și

împrejurările concrete ale săvârșirii faptelor presupus a fi fost comise de inculpat,

urmarea acestora asupra părții vătămate minore, dar și circumstanțele personale

ale inculpatului, care este tatăl părții vătămate, respectiv persoana ce o avea

în grijă și care trebuia să se ocupe de evoluția fizică și psihică a acesteia, atribuții

pe care nu și Ie-a îndeplinit, dimpotrivă, după ce acesta a întreținut relații sexuale

cu fiica sa minoră, în vârsta de 11 ani, a fost de acord și să primească diverse

foloase materiale de la numitul D.G.I. ce, în urma răpirii acesteia, o obliga pe

partea vătămată minoră să practice prostituția, aspect ce în opinia Înaltei

Curți denotă o periculozitate deosebită atât a faptelor cât și a făptuitorului,

care generează în rândul societății civile un puternic sentiment de teamă și insecuritate

și care impune și justifică o reacție fermă din partea autorităților statului, în

contextul dat lăsarea în libertate a inculpatului prezentând în mod cert un pericol

concret pentru ordinea publică.

La aprecierea pericolului pentru ordinea

publică instanța de recurs are în vedere și împrejurarea că inculpatul D.I. a continuat

activitatea

infracțională începută în urmă cu trei

ani până în anul 2011, activitate ce a încetat doar ca urmare a intervenției organelor

de urmărire penală.

Probele administrate până în acest moment

procesual (declarațiile martorilor G.N., D.M., C.F., T.M., A.S.D., D.G.I., D.M.,

precum și declarația părții vătămate) evidențiază un ansamblu concordant de date

și informații, ce justifică presupunerea rezonabilă că recurentul-inculpat a întreținut

relații sexuale cu fiica sa minoră D.E.M. (în vârsta de 11 ani), după care a obligat-o

să întrețină relații sexuale cu diverși bărbați pe care îi aducea la domiciliu și

de la care încasa sume de bani, aceasta neputându-se opune întrucât inculpatul o

supunea unor agresiuni atunci când se afla sub influența băuturilor alcoolice, fiind,

de asemenea, de acord cu propunerea numitului D.G.I., care o răpise pe partea vătămată

de pe stradă și o obliga să practice prostituția, de a primi de la acesta diverse

sume de bani în schimbul lăsării sale la D.G.I.

Nu trebuie ignorată nici împrejurarea că

menținerea acestei măsuri răspunde și așteptărilor opiniei publice deoarece oprobriul

și starea de insecuritate socială pe care asemenea gen de infracțiuni le generează

sunt întotdeauna de un grad ridicat.

Cu privire la rezonabilitatea arestării

preventive, este indiscutabil că, așa cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor

Omului (CEDH, 27 august 1992, Tomasi c/France), „unul din factorii pertinenți, care

legitimează o lungă detenție preventivă îl reprezintă existența și persistența unor

indicii grave de vinovăție, respectiv o bănuială puternică de participare la săvârșirea

unei infracțiuni grave".

În

cauza dedusă judecății, s-a reținut faptul că inculpatul D.I.

este arestat preventiv de la 2 februarie 2012, iar instanța a fost sesizată prin

rechizitoriu la data de 26 martie 2012, constându-se, totodată, că timpul scurs

de la luarea măsurii arestării preventive (2 februarie 2012) nu este de natură a

determina concluzia că nu mai sunt îndeplinite condițiile menținerii acesteia, având

în vedere, în ansamblu, atât evoluția cercetării judecătorești, cauza aflându-se

pe rolul instanței de control judiciar, cât și necesitatea desfășurării în condiții

normale a procesului penal, aspecte ce demonstrează caracterul legitim al detenției,

care, totodată, răspunde exigențelor impuse de dispozițiile art. 5 parag. 1

lit. a) din C.E.D.O., durata arestării preventive nefiind excesivă prin raportare

la elementele anterior menționate.

Argumentele mai sus expuse sunt de natură

să ducă la convingerea instanței că, la acest moment procesual, nu este oportună

revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului D.I.

Având în vedere cele învederate,

Înalta Curte consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive, că aceasta este pe deplin justificată în raport cu dispozițiile

evocate coroborate cu cele ale art. 5 din C.E.D.O.

Față de considerentele arătate, constatând

criticile formulate de parchet fondate, Înalta Curte, urmează a admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial București, împotriva încheierii de ședință din 27 noiembrie

2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul

nr. 802/122/2012 (2749/2012), privind pe intimatul inculpat D.I., a casa în parte

încheierea recurată numai în ceea ce privește dispoziția privind revocarea măsurii

arestării preventive a intimatului inculpatului D.I., dispoziție care va fi înlăturată.

În

temeiul art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. instanța va menține măsura arestării preventive a

intimatului inculpat D.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial

București, împotriva încheierii de ședință din 27 noiembrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 802/122/2012 (2749/2012),

privind pe intimatul inculpat D.I.

Casează în parte încheierea recurată numai

în ceea ce privește dispoziția privind revocarea măsurii arestării preventive a

intimatului inculpatului D.I., dispoziție pe care o înlătură.

În

temeiul art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. menține măsura arestării preventive a intimatului

inculpat D.I.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii

recurate.

Onorariul, în sumă de 100 RON, cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Cheltuielile ocazionate cu soluționarea

recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 decembrie

2012.