ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2472/2012

Asupra contestației

de față,

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 2342 din 29 iunie

2012 Înalta Curte, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Apel Alba Iulia, casată, în parte, încheierea din 21 iunie 2012 și, în

rejudecare, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului R.O.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut că lăsarea în libertate a inculpatului este de

natură să inducă în rândul societății un sentiment de nesiguranță, fiind

îndeplinită condiția prevăzută de art. 148 lit. f) teza a II-a C. proc. pen.,

privind pericolul concret pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta lăsarea

în libertate a inculpatului.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare inculpatul R.O., solicitând casarea

deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Alba Iulia,

întrucât nu este autorul faptei pentru care a fost condamnat în primă instanță

și, nici nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Examinând în

principiu contestația în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că este inadmisibilă.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori

ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii

și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de

cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această

cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de

înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești

definitive.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin.

(1).

Conform dispozițiilor

art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe

dispozițiile art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., este supusă unei

verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se

pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea

în principiu a cererii.

În această etapă

procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește

o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C.

proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele

limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației

s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea

a cărei anulare se cere a fost pronunțată la data de 29 iunie 2012, iar

contestatorul a introdus contestația în anulare la data de 5 iulie 2012.

Solicitarea

contestatorului de trimiterea a cauzei spre rejudecare Curții de Apel Alba

Iulia, întrucât nu este autorul faptei pentru care a fost condamnat în primă

instanță și, nici nu prezintă pericol pentru ordinea publică nu se încadrează

în niciunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu

sunt îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu

a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

În consecință, Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, contestația în

anulare formulată de contestatorul R.O.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul R.O. împotriva

Deciziei penale nr. 2342 din 29 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2024/85/2010/a10.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 25 iulie 2012.

Procesat de GGC - AA