ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2472/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2472/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra contestației de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 2342 din 29 iunie 2012 Înalta Curte, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Apel Alba Iulia, casată, în parte, încheierea din 21 iunie 2012 și, în rejudecare, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului R.O. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că lăsarea în libertate a inculpatului este de natură să inducă în rândul societății un sentiment de nesiguranță, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 148 lit. f) teza a II-a C. proc. pen., privind pericolul concret pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare inculpatul R.O., solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Alba Iulia, întrucât nu este autorul faptei pentru care a fost condamnat în primă instanță și, nici nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Examinând în principiu contestația în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este inadmisibilă. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.
pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1). Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc.
pen., contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii. În această etapă procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea a cărei anulare se cere a fost pronunțată la data de 29 iunie 2012, iar contestatorul a introdus contestația în anulare la data de 5 iulie 2012. Solicitarea contestatorului de trimiterea a cauzei spre rejudecare Curții de Apel Alba Iulia, întrucât nu este autorul faptei pentru care a fost condamnat în primă instanță și, nici nu prezintă pericol pentru ordinea publică nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc.
pen. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul R.O. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul R.O. împotriva Deciziei penale nr. 2342 din 29 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2024/85/2010/a10. Obligă contestatorul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi 25 iulie 2012. Procesat de GGC - AA
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.