ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3258/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.I. a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliției Române, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea absolută a Dispoziției nr. 1413 din 21 martie 2011 emisă de pârât dispoziție prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a diminuării drepturilor salariale cu 10% pentru o perioada de trei luni; motivele de nulitate absolută invocate sunt încadrarea legală eronată (motivele de la fila 2) și încălcarea art. 75 din contractul colectiv de munca la nivel național și a art. 29 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 (motivele de la filele 3 și 4 ). În subsidiar, a solicitat să se anuleze ca neîntemeiată Dispoziția 1413 din 21 martie 2011 emisă de Inspectorul General al Politiei Române, întrucât nu se face vinovat de abaterile reținute în cuprinsul său.

În fapt, reclamantul a fost acuzat că în calitate de responsabil cu coordonarea activității compartimentului de control intern, nu ar fi întocmit lunar planul de muncă pentru compartimentul pe care îl coordonează. Nemulțumit de cele aduse la cunoștință prin adresa nr. 101966 din 22 martie 2011, reclamantul a contestat dispoziția de sancționare. În răspunsul dat la contestație prin Ordinul II/2588 din 19 aprilie 2011, s-a făcut trimitere, în mod corect dar insuficient la Ordinul nr. 400/2004 art. 18 pct. 3 care prevede că sancțiunile prevăzute la art. 17 lit. a) și b) se pot aplica și fără sesizarea consiliilor de disciplină. Textul este similar cu art. 59.1 din Legea nr. 360/2002.

Acceptând că nu era absolut necesară sesizarea consiliilor de disciplină arată însă că nici cercetarea prealabila nu s-a efectuat în conformitate cu «condițiile legii» la care face trimitere Ordinul nr. 400/2004 în art. 15 lit. b). Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 762 din 21 decembrie 2011 a admis acțiunea reclamantului M.I. și a dispus anularea dispoziției nr. 1413 din 21 martie 2011 emisă de pârât privind sancționarea disciplinară a reclamantului. Totodată, a dispus respingerea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că așa cum rezultă din cele două Regulamente privind organizarea și funcționarea Consiliului de conducere al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița Năsăud, la ședințele de comandă participă, conform art. 2 alin. (2), "reprezentantul Compartimentului Control Intern" și nu "coordonatorul compartimentului", cu statut de invitat permanent. Astfel, curtea constată că participarea la aceste ședințe nu îi poate conferi calitatea de șef și nici nu poate atesta că i-a fost adusă la cunoștință Dispoziția nr. 2 din 05 ianuarie 2009/2010. De asemenea, constată că reclamantului nu i se poate imputa încălcarea prev. pct. 2 lit. b) din PRO-PG04/2008 și a Ordinului nr. S/102 din 08 august 1990, respectiv neîntocmirea planurilor de muncă lunare, a notelor de sarcini sau a analizelor privind activitățile desfășurate de ofițerii compartimentului în cadrul căruia își desfășoară activitatea.

Împotriva acestei sentințe considerată netemeinică și nelegală a declarat recurs Inspectoratul General al Poliției Române. Recurentul a susținut, în esență, că în mod eronat instanța a apreciat că reclamantul nu cunoștea existența dispoziției în cauză, motivându-și soluția pe faptul că acesta nu a semnat de luare la cunoștință și că participarea la ședințele de comandă a inspectoratului s-a realizat doar ca invitat iar nu în calitate de coordonator al compartimentului de control intern. A mai susținut că adresa nr. 2281 din 18 noiembrie 2011 a Inspectoratului de Poliție al Județului Bistrița Năsăud relevă poziția autorității emitente a Dispoziției nr. 2/2010, cu care reclamantul are raporturi de serviciu.

De asemenea, susține recurentul, importanța acesteia este întărită și de faptul că instanța de fond consideră că pe parcursul cercetării prealabile trebuia consultat inspectoratul, pentru a se pronunța cu privire la coordonarea compartimentului control intern. Recursul este nefondat.

Prin Dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române nr. 1413 din 21 martie 2011, reclamantul, comisar de poliție, având funcția de ofițer specialist I la Inspectoratul de Poliție al Județului Bistrița Năsăud a fost sancționat disciplinar cu „diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10% pe o perioadă de 3 luni” pentru comiterea abaterii disciplinare de „neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege, prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. b) din ordinul Ministrului nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din MAI și art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

În fapt, pârâtul impută reclamantului faptul că, în perioada octombrie 2009 – august 2010 nu a întocmit planuri lunare de activitate și evaluări ale activității, conform prevederilor PRO-PG04/2008. Având în vedere că, potrivit art. 59 alin. (9) din Legea nr. 360/2002, pe perioada octombrie 2009 martie 2010 faptele sunt prescrise s-a reținut a se avea în vedere doar perioada aprilie – august 2010. Astfel, pârâtul arată că prin dispoziția nr. 2 din 5 ianuarie 2009 a șefului IPJ Bistrița Năsăud se specifică faptul că „pentru eficientizarea activității în cadrul compartimentelor subordonate nemijlocit conducerii inspectoratului se numesc responsabili cu coordonarea activității acestor compartimente următorii ofițeri: control intern – comisar șef M.I.

– ofițer specialist. Conținutul acestei dispoziții, susține pârâtul i-a fost adus la cunoștința reclamantului prin rețeaua intrajudețeană de internet modalitate de comunicare contestată pe bună dreptate de către reclamant dacă avem în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) al Ordinului Ministrului de Interne nr. 382 din 5 februarie 2003, privind redactarea dispoziției zilnice a șefului unității. Astfel, potrivit acestei dispoziții „persoanele stabilite de șeful unității iau cunoștință de conținutul Dispoziției zilnice a șefului unității sub semnătură și răspund de comunicarea acesteia întregului personal din subordine, în părțile ce-l privesc”. În cauză însă acest fapt nu s-a realizat astfel încât nu se poate susține că reclamantul ar fi fost informat în ce constă coordonarea activității compartimentului în care funcționa.

Faptul că reclamantul a participat în mod constant la ședințele Consiliului de Conducere ale IPJ Bistrița – Năsăud în calitate de invitat permanent și de responsabil al compartimentului din care făcea parte, nu pot conduce la concluzia că dispoziția nr. 2 din 5 ianuarie 2009 i-ar fi fost adusă la cunoștință, și că acesta s-ar face vinovat de neîntocmirea planurilor de muncă lunare sau a analizelor activității compartimentului în care își desfășoară activitatea. Față de cele ce preced și având în vedere că reclamantul nu a fost audiat, că i s-au imputat fapte ce nu au fost dovedite și că este singurul din cadrul compartimentului care a fost sancționat, neexistând culpa acestuia și fapta ilicită pentru a fi angajată răspunderea disciplinară, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței civile nr. 762 din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Cluj - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2012.