ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3258/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul M.I. a

chemat în judecată Inspectoratul General al Poliției Române, solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea

absolută a Dispoziției nr. 1413 din 21 martie 2011 emisă de pârât dispoziție

prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a diminuării drepturilor

salariale cu 10% pentru o perioada de trei luni; motivele de nulitate absolută

invocate sunt încadrarea legală eronată (motivele de la fila 2) și încălcarea art.

75 din contractul colectiv de munca la nivel național și a art. 29 alin. (2)

din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 (motivele de la filele 3 și 4 ).

În subsidiar, a

solicitat să se anuleze ca neîntemeiată Dispoziția 1413 din 21 martie 2011 emisă

de Inspectorul General al Politiei Române, întrucât nu se face vinovat de

abaterile reținute în cuprinsul său.

În fapt, reclamantul

a fost acuzat că în calitate de responsabil cu coordonarea activității

compartimentului de control intern, nu ar fi întocmit lunar planul de muncă

pentru compartimentul pe care îl coordonează.

Nemulțumit de cele

aduse la cunoștință prin adresa nr. 101966 din 22 martie 2011, reclamantul a

contestat dispoziția de sancționare.

În răspunsul dat la

contestație prin Ordinul II/2588 din 19 aprilie 2011, s-a făcut trimitere, în

mod corect dar insuficient la Ordinul nr. 400/2004 art. 18 pct. 3 care prevede

că sancțiunile prevăzute la art. 17 lit. a) și b) se pot aplica și fără

sesizarea consiliilor de disciplină. Textul este similar cu art. 59.1 din Legea

nr. 360/2002.

Acceptând că nu era

absolut necesară sesizarea consiliilor de disciplină arată însă că nici

cercetarea prealabila nu s-a efectuat în conformitate cu «condițiile legii» la

care face trimitere Ordinul nr. 400/2004 în art. 15 lit. b).

Curtea de Apel Cluj -

Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă

nr. 762 din 21 decembrie 2011 a admis acțiunea reclamantului M.I. și a dispus

anularea dispoziției nr. 1413 din 21 martie 2011 emisă de pârât privind

sancționarea disciplinară a reclamantului.

Totodată, a dispus

respingerea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință instanța a reținut că așa cum rezultă din cele două

Regulamente privind organizarea și funcționarea Consiliului de conducere al Inspectoratului

Județean de Poliție Bistrița Năsăud, la ședințele de comandă participă, conform

art. 2 alin. (2), "reprezentantul Compartimentului Control Intern" și

nu "coordonatorul compartimentului", cu statut de invitat permanent.

Astfel, curtea constată că participarea la aceste ședințe nu îi poate conferi

calitatea de șef și nici nu poate atesta că i-a fost adusă la cunoștință

Dispoziția nr. 2 din 05 ianuarie 2009/2010.

De asemenea, constată

că reclamantului nu i se poate imputa încălcarea prev. pct. 2 lit. b) din

PRO-PG04/2008 și a Ordinului nr. S/102 din 08 august 1990, respectiv

neîntocmirea planurilor de muncă lunare, a notelor de sarcini sau a analizelor

privind activitățile desfășurate de ofițerii compartimentului în cadrul căruia

își desfășoară activitatea.

Împotriva acestei

sentințe considerată netemeinică și nelegală a declarat recurs Inspectoratul

General al Poliției Române.

Recurentul a

susținut, în esență, că în mod eronat instanța a apreciat că reclamantul nu

cunoștea existența dispoziției în cauză, motivându-și soluția pe faptul că

acesta nu a semnat de luare la cunoștință și că participarea la ședințele de

comandă a inspectoratului s-a realizat doar ca invitat iar nu în calitate de

coordonator al compartimentului de control intern.

A mai susținut că

adresa nr. 2281 din 18 noiembrie 2011 a Inspectoratului de Poliție al Județului

Bistrița Năsăud relevă poziția autorității emitente a Dispoziției nr. 2/2010,

cu care reclamantul are raporturi de serviciu. De asemenea, susține recurentul,

importanța acesteia este întărită și de faptul că instanța de fond consideră că

pe parcursul cercetării prealabile trebuia consultat inspectoratul, pentru a se

pronunța cu privire la coordonarea compartimentului control intern.

Recursul este

nefondat.

Prin Dispoziția

Inspectoratului General al Poliției Române nr. 1413 din 21 martie 2011,

reclamantul, comisar de poliție, având funcția de ofițer specialist I la

Inspectoratul de Poliție al Județului Bistrița Năsăud a fost sancționat

disciplinar cu „diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu

10% pe o perioadă de 3 luni” pentru comiterea abaterii disciplinare de

„neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a

dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume

abilitate de lege, prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. b) din ordinul Ministrului

nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din MAI și art. 57 lit.

b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

În fapt, pârâtul

impută reclamantului faptul că, în perioada octombrie 2009 – august 2010 nu a

întocmit planuri lunare de activitate și evaluări ale activității, conform

prevederilor PRO-PG04/2008.

Având în vedere că, potrivit

art. 59 alin. (9) din Legea nr. 360/2002, pe perioada octombrie 2009 martie

2010 faptele sunt prescrise s-a reținut a se avea în vedere doar perioada

aprilie – august 2010.

Astfel, pârâtul arată

că prin dispoziția nr. 2 din 5 ianuarie 2009 a șefului IPJ Bistrița Năsăud se

specifică faptul că „pentru eficientizarea activității în cadrul

compartimentelor subordonate nemijlocit conducerii inspectoratului se numesc

responsabili cu coordonarea activității acestor compartimente următorii

ofițeri: control intern – comisar șef M.I. – ofițer specialist.

Conținutul acestei

dispoziții, susține pârâtul i-a fost adus la cunoștința reclamantului prin

rețeaua intrajudețeană de internet modalitate de comunicare contestată pe bună

dreptate de către reclamant dacă avem în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2)

al Ordinului Ministrului de Interne nr. 382 din 5 februarie 2003, privind

redactarea dispoziției zilnice a șefului unității. Astfel, potrivit acestei

dispoziții „persoanele stabilite de șeful unității iau cunoștință de conținutul

Dispoziției zilnice a șefului unității sub semnătură și răspund de comunicarea

acesteia întregului personal din subordine, în părțile ce-l privesc”.

În cauză însă acest fapt

nu s-a realizat astfel încât nu se poate susține că reclamantul ar fi fost

informat în ce constă coordonarea activității compartimentului în care

funcționa.

Faptul că reclamantul

a participat în mod constant la ședințele Consiliului de Conducere ale IPJ

Bistrița – Năsăud în calitate de invitat permanent și de responsabil al

compartimentului din care făcea parte, nu pot conduce la concluzia că

dispoziția nr. 2 din 5 ianuarie 2009 i-ar fi fost adusă la cunoștință, și că

acesta s-ar face vinovat de neîntocmirea planurilor de muncă lunare sau a

analizelor activității compartimentului în care își desfășoară activitatea.

Față de cele ce

preced și având în vedere că reclamantul nu a fost audiat, că i s-au imputat

fapte ce nu au fost dovedite și că este singurul din cadrul compartimentului

care a fost sancționat, neexistând culpa acestuia și fapta ilicită pentru a fi

angajată răspunderea disciplinară, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței civile

nr. 762 din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Cluj - Secția a II-a civilă de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 iunie 2012.