ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 188/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 1207/54/2011, A.C. a chemat în judecată I.G.P.R. pentru ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de imputare nr.

142490 din 24 decembrie 2010 emisă de I.G.P.R. și Hotărârea

I.G.P.R.

nr. 8236 din 24 februarie 2011 rămasă definitivă prin Hotărârea nr. 26 din 02

mai 2011 a Comisiei de Jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I.

În

motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 142490 din 24

decembrie 2010 s-a dispus imputarea sumei de 2.826 lei reprezentând despăgubiri

civile în baza sentinței civile nr. 2872/2009 a Judecătoriei Tg-Jiu, sumă

achitată de I.P.J. Gorj al cărui salariat a fost, având calitatea de gestionar

al camerei de corpuri delicte, reținându-se în sarcina sa faptul că nu a

efectuat verificări pentru a stabili dacă în anumite cazuri de bunuri ridicate

în vederea confiscării, aflate în evidența camerei de corpuri delicte s-au

formulat plângeri la instanțele judecătorești.

A

mai susținut reclamantul că această decizie este netemeinică și nelegală fiind

dată cu încălcarea unor norme interne emise special în acest sens întrucât

Normele Metodologice nr. S/432006/2000 completate cu Normele Metodologice nr. S/43269/2000

prevăd că urmărirea și lichidarea custodiilor bunurilor mobile indisponibilizate

în vederea confiscării revine polițiștilor care le-au ridicat.

A

arătat reclamantul că fără a avea cunoștință despre existența vreunei

contestații împotriva procesului verbal de contravenție prin care cantitatea de

8.500 kg fier vechi a fost confiscată și lăsată în custodie la SC R. SA Tg-Jiu,

a procedat la întocmirea documentelor necesare pentru predare la D.G.F.P. Gorj,

fapt realizat legal, iar ulterior după trecerea sa în rezervă i s-a adus la

cunoștință faptul că a existat un litigiu în urma căruia I.P.J. Gorj a fost

obligat la plata unor despăgubiri civile, motiv pentru care s-a dispus

imputarea sumei.

Reclamantul

a menționat că deși a contestat decizia de imputare la forurile superioare,

nicio comisie de cercetare nu a luat în considerare faptul că agentului care a

dispus măsura ridicării bunurilor în vederea confiscării îi revenea obligația

să urmărească lichidarea custodiei, cu atât mai mult cu cât acesta a avut

cunoștință despre existența unei plângeri împotriva procesului verbal de

contravenție.

Prin

sentința nr. 614 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul

A.C.

Pentru

a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele:

Angajarea

răspunderii materiale în sarcina reclamantului a fost determinată de faptul că

în calitate de gestionar al camerei de corpuri delicte, prin fapta sa de a

preda spre valorificare cantitatea de 8.500 kg fier vechi fără a avea un titlu

legal pentru predare, a produs un prejudiciu în patrimoniul pârâtei.

Susținerea

reclamantului că urmărirea și lichidarea custodiilor bunurilor mobile

indisponibilizate, în vederea confiscării, revine polițiștilor care le-au

ridicat, nu a fost considerată întemeiată întrucât potrivit art. 2 din Normele

Metodologice de organizare și funcționare a camerei de corpuri delicte,

valorificarea bunurilor intrate în proprietatea statului se face prin

intermediul camerei de corpuri delicte, obligație ce rezidă în sarcina

gestionarului în ceea ce privește intrarea bunurilor în proprietatea statului.

S-a

mai reținut că din dispozițiile legale aplicabile speței reiese fără dubiu că

gestionarul are obligația verificării titlului în baza căruia bunurile intră în

proprietatea privată a statului pentru a putea fi valorificate ulterior.

Aspectul

că această obligație era în sarcina reclamantului,, reiese și din art. 21 din

Normele Metodologice conform cărora gestionarul camerelor de corpuri delicte

răspunde de păstrarea, conservarea, gestionarea și predarea spre valorificare în

condițiile legii numai a acelor bunuri introduse cu acte legale în camerele de

corpuri delicte.

În

speță, reclamantul nu a adus nicio dovadă care să demonstreze faptul că,

anterior predării cantității de fier vechi spre valorificare, a verificat că

măsura confiscării bunului prin proces verbal de contravenție a rămas,

definitivă, deși așa cum s-a mai precizat era obligația sa de serviciu.

Instanța

a reținut că art. 17 din Normele Metodologice prevede obligativitatea păstrării

la camera de corpuri delicte a obiectelor indisponibilizate în vederea

confiscării, până la data rămânerii definitive a soluțiilor de confiscare sau

de restituire, iar art. 19 lit. c) prevede obligația gestionarului camerei de

corpuri delicte de a scoate din camera de corpuri delicte anumite obiecte

aflate spre păstrare, numai în măsura în care procesul verbal de constatare a

contravenției a devenit titlu executoriu și astfel, bunurile respective au

intrat în proprietatea privată a statului.

S-a

constatat astfel că sunt întrunite toate condițiile pentru a fi angajată

răspunderea patrimonială, respectiv calitatea de gestionar, fapta ilicită și

personală săvârșită în legătură cu sarcinile de serviciu, prejudiciul cauzat

patrimoniului intimatei și raportul de cauzalitate între fapta ilicită,

prejudiciu și vinovăția reclamantului.

Împotriva

sentinței pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs A.C.

Cererea

de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat în mod sintetic că instanța nu a ținut

seama că potrivit Normelor metodologice nr. S/432691 din 19 decembrie 2000 de

completare a Normelor metodologice nr. S/432006 din 31 martie 2000 privind urmărirea

și lichidarea custodiilor de bunuri indisponibilizate în vederea confiscării această

sarcină revine exclusiv polițiștilor care le-au instituit și nici de situația

de fapt concretă, anume de faptul că în cauză bunurile indisponibilizate nu au

fost introduse efectiv în camera de corpuri delicte ci au fost lăsate în

custodie caz în care Normele metodologice prevăd că depunerea documentelor pentru

luarea în evidență se face de camera de corpuri delicte în momentul în care există

titlu executoriu.

Recurentul

a apreciat că în mod eronat în sentință au fost invocate prevederi legale care

nu au legătură cu speța dedusă judecății și pe care nu le-a încălcat.

Intimatul

I.G.P.R. a solicitat prin întâmpinare menținerea ca legală și temeinică a

sentinței, subliniind că instanța a interpretat și aplicat corect prevederile legale

la situația de fapt stabilită în cauză și ca urmare a reținut că în mod corect

a fost angajată răspunderea materială a recurentului-reclamant în calitatea lui

de gestionar al camerei de corpuri delicte și deci că actele administrative

contestate au fost emise cu respectarea legii.

Examinând

cauza din perspectiva probatoriului administrat și a normelor legale

aplicabile, Înalta Curte reține că recursul este nefondat și în va respinge ca

atare, pentru cele ce vor fi punctate în continuare:

Obiectul

acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul A.C. a vizat anularea

Deciziei de imputare nr. 142490 din 24 decembrie 2010 emisă de I.G.P.R., a

Hotărârii nr. 8236 din 18 februarie 2011 emisă de I.G.P.R. în soluționarea contestației

împotriva deciziei de imputare și rămasă definitivă (în procedura

administrativă prevăzută de O.G. nr. 121/1998) prin Hotărârea nr. 26 din 2 mai 2011

a Comisie de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I.

Considerentele

sentinței aflate în control judiciar evidențiază că prima instanță a evaluat

atât susținerile reclamantului cât și apărările pârâtului, concluzionând în mod

judicios că angajarea răspunderii materiale în sarcina reclamantul a fost determinată

de faptul că în calitatea acestuia de gestionar al camerei de corpuri delicte a

I.P.J. Gorj a produs un prejudiciu în patrimoniul pârâtului prin fapta de a preda

spre valorificare a cantității de 8.500 kg fier vechi, fără a avea un titlu

legal de predare.

Observând

că reclamantul nu a probat că anterior predării cantității de fier vechi spre

valorificare a verificat dacă măsura confiscării bunului prin proces-verbal de contravenție

a rămas definitivă, deși aceasta era obligația sa de serviciu, și raportându-se

în detaliu la Normele metodologice nr. S/432006/2000 (art. 2, art. 17, art. 19 lit.

c), art. 21) judecătorul fondului a înlăturat motivul de nelegalitate a actelor

administrative în discuție invocat de reclamant, privitor la lipsa responsabilități

sale în raport de prejudiciul cauzat și legat în concret de faptul că obligația

de urmărire și lichidare a custodiilor bunurilor mobile revine agentului care le-a

ridicat.

Prin

cererea de recurs acest motiv de nelegalitate a fost reiterat, imputându-se

instanței că a ignorat Normele metodologice din 19 decembrie 2000 de completare

a Normelor metodologice nr. S/432006 din 31 martie 2000, însă această critică

nu se justifică în condițiile în care prin art. 19 lit. c) din Normele metodologice

completate se instituie „obligația gestionarului camerei de corpuri delicte de

a scoate din camera de corpuri delicte anumite obiecte aflate spre păstrare numai

în măsura în care procesul verbal de constatare a contravenției a devenit titlu

executoriu și astfel bunurile respective au intrat în proprietatea privată a statului”.

În

cauză s-a stabilit fără dubiu că reclamantul, în calitate de gestionar al

camerei de corpuri delicte a I.P.J. Gorj a predat spre valorificare către

Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj cantitatea de 8.500 kg fier vechi

confiscată în baza unui proces-verbal de contravenție înainte ca acesta să

devină titlu executoriu, procesul-verbal de contravenție fiind anulat și măsura

confiscării înlăturată prin Decizia nr. 2271/209 a Tribunalului Gorj, secția civilă,

fapta reclamantului cauzând un prejudiciu în valoare de 2.826 lei.

În

acest context s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii

materiale a reclamantului, mai exact că a fost luată cu respectarea legii (O.G.

nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor) măsura imputării a

sumei de 2.826 lei în sarcina reclamantului, măsură confirmată prin Hotărârea

nr. 8236 din 24 februarie 2011 a I.G.P.R. și menținută prin Hotărârea nr. 26

din 2 mai 2011 a Comisie de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I.

Înalta

Curte reține că nu există motive pentru casarea/ modificarea sentinței recurate

și văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.C. împotriva sentinței nr. 614/2011 din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2013.