ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6924/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6924/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului civil de față;

Pe rolul Judecătoriei Aiud s-a înregistrat

sub Dosar nr. 2957/175/2007 acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL în

contradictoriu cu pârâții H.E.C. și H.T. solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești

prin care să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare autentificat

sub nr. V1. din 27 decembrie 2006 de B.N.P.: K.M.A.; repunerea părților în situația

anterioară.

Prin sentința civilă nr. 1275 din 06

noiembrie 2007, Judecătoria Aiud a admis excepția necompetenței materiale și și-a

declinat competența în favoarea Tribunalului Alba.

Prin întâmpinarea formulată pârâții solicitat

respingerea acțiunii ca inadmisibilă, neexistând nici un temei de drept sau de fapt

care să atragă rezoluțiunea contractului. Astfel, conform art. 1020 C. civ., rezoluțiunea

intervine în cazul în care una dintre părți nu și-a îndeplinit obligațiile asumate

prin convenție ori, în speță, niciuna dintre părți nu și-a asumat obligații ulterioare

încheierii contractului.

În

subsidiar, s-a susținut că actul a fost legal încheiat de

părți, iar declarațiile invocate de reclamantă nu au valoare juridică, nefiind scrise

de pârâți și neavând legătură cu operațiunea juridică de vânzare - cumpărare.

La termenul de judecată din 23 mai 2008,

reclamanta și-a modificat acțiunea solicitând, în principal, rezoluțiunea contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. V1. din 27 decembrie 2006 și repunerea

părților în situația anterioară, întrucât pârâții nu au achitat prețul integral,

iar în subsidiar, constatarea nulității relative a contractului de vânzare - cumpărare,

consimțământul reclamantei fiind viciat prin manoperele dolosive ale pârâților.

În

drept au fost invocate în principal dispozițiile art. 1020

- 1021 C. civ. iar în subsidiar, art. 953, 960 și 961 C. civ..

Prin sentința civilă nr. 964 din 18

iunie 2008 Tribunalul Alba a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 7258 din 06

iulie 2009 Înalta Curte, a admis recursul reclamantei, a casat atât decizia Curții

de Apel Alba lulia, cât și sentința Tribunalului Alba și a dispus trimiterea cauzei

spre rejudecare instanței de fond, Tribunalul Alba.

În

considerentele deciziei de casare s-a reținut că, în speță

este vorba despre o acțiune în rectificare de carte funciară, astfel încât instanța

avea obligația să pună în discuția părților cadrul procesual corect, urmând ca după

aceea să procedeze la soluționarea cauzei.

Ca urmare a deciziei instanței de recurs,

reclamanta a formulat o completare de acțiune prin care a chemat în judecată în

calitate de pârâtă și Banca C. - Agenția Ocna Mureș solicitând ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. V1. din 27 decembrie 2006 de B.N.P. K.M.A.; anularea în parte a încheierii

de intabulare nr. I1. din 27 decembrie 2006 și restabilirea situației anterioare

de carte funciară, în sensul radierii pârâților din CF C1. N. și reînscrierii societății

reclamante; obligarea reclamantei să plătească pârâților suma de 110.000 euro; menținerea

încheierii nr. 5604 din 27 decembrie 2006 prin care s-a dispus înscrierea dreptului

de ipotecă în favoarea pârâtei Banca C.; obligarea pârâților la plata cheltuielilor

de judecată.

În

motivarea completării de acțiune au fost reiterate motivele

din acțiunea inițială în ceea ce privește rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare.

Reclamanta a solicitat însă ca instanța să rețină că este vorba de o simulație prin

deghizare parțială în ceea ce privește clauza referitoare la plata sumei de 100.000

eur (arvuna), actul public fiind reprezentat de contractul autentic de vânzare-cumpărare,

iar cele două declarații sub semnătură privată reprezentând actul secret.

În

drept, au fost invocate prevederile art. 1175 C. civ.

Pârâta Banca C. a depus întâmpinare prin

care a arătat că a cesionat creanța împreună cu toate garanțiile care o însoțeau

pârâților H. către SC B.F.P. SRL, astfel încât a apreciat că se impune ca această

societate să fie chemată în judecată.

În

drept, au fost invocate prevederile art. 115-118 C. proc.

civ., art. 969, 970 C. civ.

În

susținerea întâmpinării a fost depus contractul de cesiune

de creanță din 08 iulie 2009.

Ca urmare a întâmpinării pârâtei Banca

C. reclamanta a formulat o nouă completare de acțiune prin care a arătat că înțelege

să cheme în judecată în calitate de pârât și pe SC B.F.P. SRL.

Aceasta a precizat că înțelege să se judece

în contradictoriu cu pârâta Banca C., și nu cu Agenția Ocna Mureș așa cum a precizat

inițial.

Pârâta SC B.F.P. SRL a formulat întâmpinare

prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive dat fiind faptul

că pe de o parte, aceasta a fost chemată în judecată doar pentru „opozabilitatea

hotărârii" nefiind formulată nicio pretenție concretă împotriva sa, iar pe

de altă parte creanța pârâților împreună cu toate garanțiile care o însoțeau a fost

cesionată către SC S.C. SRL.

Excepția lipsei calității procesuale pasive

a fost admisă motivat prin încheierea de la termenul din data de 13 decembrie 2010.

Prin sentința civilă nr. 2547/2010 Tribunalul

Alba a respins acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu pârâții H.E.C., H.T.D.

și Banca C. SA, ca neîntemeiată. S-a respins acțiunea civilă formulată în contradictoriu

cu SC B.F.P. SRL, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă. A fost obligată reclamanta să plătească pârâților H.E.C. și H.T.D. suma

de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost obligată reclamanta să

plătească pârâtei SC B.F.P. SRL suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată

parțiale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin întâmpinare, intimații SC B.F.P.

SRL și H.E.C. și T. au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia nr. 111/2011 din 15 aprilie

2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins apelul, a obligat reclamanta

să plătească intimatului H.E.C. suma de 1000 RON, cheltuieli de judecată și a respins

cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către intimata SC

B.F.P. SRL.

În

motivarea deciziei s-au reținut următoarele.

Reclamanta SC A. SRL a investit instanța

de judecată cu o acțiune având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. V1./2006, cu repunerea părților în situația anterioară și,

în subsidiar, constatarea nulității relative a contractului, având ca temei în drept

prevederile art. 1020 - 1021 C. civ. și art. 960 C. civ.

În

rejudecare, după casare, acțiunea a fost completată în sensul

că s-au invocat și prevederile art. 1175 C. civ., referitoare la simulație.

Reclamanta a solicitat prin completarea

la acțiune să se stabilească faptul că actul intitulat contract de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. V1. din 17 decembrie 2006 este simulat cu privire la plata

arvunei în sumă de 100.000 euro, care în realitate nu era plătită la data încheierii

contractului și urma să fie plătită societății reclamante până la data de 27

decembrie 2007, așa cum s-a convenit în actul sub semnătură privată intitulat „Declarație"

încheiat la data de 27 decembrie 2006, motiv pentru care se impune rezoluțiunea

contractului.

În

mod corect acțiunea, astfel cum a fost formulată și completată,

a fost respinsă de către instanța de fond.

Ceea ce este caracteristic pentru simulație

este faptul că ea presupune existența concomitentă, între aceleași părți, a două

contracte: unul public, aparent, prin care se creează o aparență judiciară ce nu

corespunde realității; un altul secret denumit contraînscris care corespunde voinței

reale a părților prin care acestea anihilează în tot sau în parte aparența juridică

creată prin actul public simulat. întreagă această operațiune constând în încheierea

contractului public, care nu reflectă voința reală a părților și a contractului

secret - singurul corespunzător voinței reale a acestora - se numește simulație.

Spre a ne afla în fața unei simulații, este necesar ca actul secret -contraînscris,

să se fi încheiat concomitent sau eventual înainte de încheierea contractului aparent.

S-a susținut de către apelantă că înscrierea

în antecontract și contract, acte publice, a mențiunii că s-a plătit arvuna de 100.000

euro, nu corespunde realității, întrucât suma de bani nu s-a plătit, ceea ce rezultă

din declarația dată în 27 decembrie 2006 și care constituie actul secret, fiind

astfel dovedită existența simulației. Susținerile apelantei nu au corespondent în

probe, iar regulile specifice simulației nu sunt aplicabile, cum, de altfel, corect

a reținut instanța de fond. Aceasta deoarece în cauză nu există un contraînscris

care să ateste reala voință a părților din contract.

Deși s-a invocat înțelegerea dintre părți,

dacă aceasta ar fi existat, nu era suficientă, trebuia să se dovedească existența

certă a unui act secret între părțile dintre contractul aparent, respectiv SC

A. SRL și pârâții H. Pentru a opera simulația, actul secret trebuia, în mod obligatoriu,

încheiat între părțile din contractul aparent. Or, o astfel de convenție nu s-a

dovedit că s-a realizat în cauză.

În

mod indubitabil, din probele administrate, nu rezultă încheierea

unui act secret, se impune a fi din nou subliniat, între părțile din contractul

aparent. Mențiunile din antecontractul de vânzare-cumpărare și din contractul autentic,

actele publice referitoare la plata arvunei de 100.000 euro, fac dovada, până la

înscrierea în fals, că arvuna a fost achitată de către cumpărători.

Reclamanta a susținut că, în realitate,

arvuna nu a fost achitată, însă acest fapt trebuia să fie reflectarea unei convenții

secrete între părțile din contractul aparent. Or, declarațiile invocate de către

apelantă ca fiind manifestarea voinței reale a părților, actul secret care face

dovada simulației parțiale a actului public, nu fac dovada celor susținute.

Pe de altă parte, aceste înscrisuri nu

s-au încheiat anterior sau cel mult concomitent cu actul public. Astfel, mențiunea

privind plata arvunei s-a înscris pentru prima dată în antecontractul de vânzare-cumpărare,

întabulat în cartea funciară, la data de 13 decembrie 2006. În alin. (3) al antecontractului

se menționează fără echivoc că vânzătoarea a recunoscut plata arvunei de 100.000

euro, iar la alin. (4) se menționează că părțile înțeleg să confere sumei achitate

până în prezent înțelesul de arvună.

Aceste mențiuni sunt reluate în contractul

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. V1. din 17 decembrie 2006. Prin urmare,

față de data actului public, 13 decembrie 2006, și data celor două declarații, cerința

încheierii cel mult concomitent a actului secret este neîndeplinită.

Pe de altă parte, contrar susținerilor

apelantei reclamante, actul secret invocat nu a fost încheiat între aceleași părți

ale actelor publice. Astfel, prin declarația dată la 27 decembrie 2006, intimatul

H.E.C. recunoaște că a primit de la numitul D.D. suma de 100.000 euro cu titlu de

împrumut, în prezența a doi martori.

Prin urmare, pe de o parte, acest înscris

nu s-a încheiat între părțile actelor publice (antecontractul de vânzare - cumpărare

și contractul de vânzare - cumpărare) și nici nu s-a încheiat concomitent sau anterior

actelor publice, iar, pe de altă parte, din acest înscris nu rezultă în mod cert

că mențiunile din actele publice referitoare la plata arvunei ar fi nereale.

Acest înscris sub semnătură privată, ca

de altfel și cealaltă declarație, nu constituie un contraînscris în sensul dispozițiilor

art. 1175 C. civ. și care să ateste voința reală a părților din actele publice.

Prin urmare, toate susținerile apelantei

referitoare la existența simulației, sunt de neprimit.

Nici criticile referitoare la dispozițiile

art. 36 din Legea nr. 7/1996 în sensul că greșit prin sentința apelată nu s-a dispus

restabilirea situației anterioare de carte funciară, nu pot fi primite. Capetele

de cerere referitoare la anularea încheierilor de carte funciară sunt subsecvente,

accesorii capătului de cerere privitor la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare.

Or, atâta timp cât capătul principal, referitor la rezoluțiune, s-a respins, constatându-se

corect că nu sunt întrunite cerințele disp. art. 1020 - 1021 C. civ., corect s-au

respins și capetele de cerere accesorii.

Apelanta susține că neîndeplinirea obligației

de plată a arvunei de către intimați o îndreptățește ca, în temeiul art. 1021

C. civ., să solicite rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare și restabilirea

situației anterioare de carte funciară, mai puțin cea referitoare la notările făcute

în favoarea Banca C. - agenția Ocna Mureș. Aceste susțineri sunt neîntemeiate întrucât

în cauză, față de mențiunile cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare și care

nu s-au dovedit indubitabil a fi false, cererea de rezoluțiune este vădit nefondată.

Mai mult, sancțiunea rezoluțiunii privește neîndeplinirea obligațiilor asumate prin

contract. Or, obligațiile înscrise în contract au fost îndeplinite, cum corect a

reținut instanța de fond.

Prima instanță a analizat exhaustiv și

a arătat corect motivele pentru care în cauză nu pot fi primite cererile privind

rezoluțiunea contractului autentic, nulitatea relativă a contractului, cât și deghizarea

parțială a acestuia.

Critica apelantei referitoare la aplicarea

greșită de către instanță a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. este vădit nefondată.

Față de soluția dată acțiunii, corect apelanta reclamantă a fost obligată să plătească

pârâților cheltuielile de judecată efectuate.

Față de dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., apelanta a fost obligată să plătească cheltuielile de judecată efectuate și

justificate cu înscrisuri la dosar de către intimatul H.E.C. reprezentând onorariu

apărător de 1000 RON conform chitanței nr. CH1.

Cererea de acordare a cheltuielilor de

judecată formulată de către apelanta SC B.F.P. SRL a fost respinsă întrucât, față

de această parte, instanța a constatat lipsa calității procesual pasive, iar apelanta

nu a formulat critici sub acest aspect.

împotriva deciziei menționate anterior

a declarat recurs reclamanta SC A. SRL.

În

drept au fost invocate prevederile art. 304, pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

În

motivarea recursului s-a arătat că greșit instanța de apel

nu a reținut că actele intitulate antecontract de vânzare - cumpărare" autentificat

cu încheierea nr. 95 din 13 decembrie 2006 la B.N.P. K.M.A. din Aiud și „Contract

de vânzare - cumpărare" autentificat cu încheierea nr. 1648 din 27

decembrie 2006 la BNP K.M.A. din Aiud, sunt simulate în ceea ce privește plata sultei

de 100.000 euro de către intimații cumpărători H.E.C. și H.T.D., având în vedere

actele sub semnătură privată, cu caracter secret, intitulate „Declarație" din

27 decembrie 2006.

În

continuare recurenta a reluat situația de fapt expusă în acțiune

și precizările ulterioare și a prezentat propria viziune asupra interpretării probelor

administrate în cauză, arătând în final că în raport cu probele administrate la

dosarul cauzei (antecontractul de vânzare - cumpărare autentic, contractul de vânzare

- cumpărare autentic, cele două acte sub semnătură privată intitulate „Declarație"

din 27 decembrie 2006, declarația pârâtului H.E.C. și a martorului M.I., CF nr.

C1. N., sentința civilă nr. 392/2009 a Judecătoriei Aiud), instanța de apel trebuia

să rețină că în cauză este vorba de o simulație, pentru care sunt aplicabile prevederile

art. 1175 C. civ.

Între părți s-au încheiat două categorii

de acte actele aparente, adică simulate sau publice antecontractul de vânzare -

cumpărare autentic, contractul de vânzare - cumpărare autentic, acte ascunse, adică

secrete, pentru mascarea actelor aparente și anume cele două declarații din 27

decembrie 2006. Scopul actelor secrete a fost acela de a masca faptul că pârâții

nu au achitat recurentei avansul de 100.000 euro, deoarece în actele aparente s-a

precizat plata acestui avans pentru ca pârâții să obțină creditul bancar.

În

materie de contracte există simulațiune când părțile fac o

convenție aparentă numai pentru a ascunde o altă convenție reală diferită sau numai

pentru a ascunde lipsa oricărei alte convenții. Prin urmare între părți actul secret

își produce efectul ca și cel aparent, cu condiția să fi fost valabil chiar dacă

nu ar fi fost secret, ci public. În schimb actul aparent, nefiind menit să producă

efecte, nu va avea nici un efect.

Dovada actului secret se face printr-un

contraînscris sau un început de dovadă scrisă, potrivit art. 1191 alin. (1) și art.

1197 C. civ. Recurenta a făcut dovada celor două acte secrete cu probele deja administrate

la dosarul cauzei, menționate mai sus.

Actele intitulate „Declarație" au

fost semnate de pârâtul H.E.C. și de D.D., însă acesta din urmă a semnat acest act

în calitate de administrator al recurentei. Așa încât prima instanță trebuia să

rețină că aceste acte au fost încheiate între recurenta, prin administratorul D.D.

și pârâtul H.E.C., fiind întrunite astfel cerințele art. 1175 C. civ.

Așa fiind, instanța de apel a făcut o greșită

interpretare a actelor juridice deduse judecății, în cauză existând cazul de modificare

a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Greșit prin decizia recurată s-a apreciat

că nu sunt întrunite cerințele art. 1020 și art. 1021 C. civ. privind rezoluțiunea

contractului de vânzare - cumpărare autentificat cu încheierea nr. 648 din 27

decembrie 2006 de BNP K.M.A. din Aiud. Pârâții nu au achitat arvuna de 100.000 euro

până la data de 27 decembrie 2007, stipulată în actul intitulat „Declarație"

din 7 decembrie 2006, dar nici până în prezent.

Neîndeplinirea obligației de plată integrală

a prețului, respectiv refuzul pârâților de a plăti arvuna de 100.000 euro o îndreptățește

ca în temeiul art. 1021 C. civ. să ceară rezoluțiunea contractului autentic de vânzare-cumpărare

nr. V1. din 27 decembrie 2006 și restabilirea situației anterioare de carte funciară,

mai puțin cea referitoare la notările făcute în CF nr. C1. N. sub 16 și sub C 4

în favoarea pârâtei Banca C. Agenția Ocna Mureș. Aceasta datorită faptului că potrivit

art. 1175 C. civ. actul secret produce efecte față de terți, iar recurenta a primit

de la agenția bancară restul de preț de 110.000 euro.

Greșit prin decizia recurată s-a apreciat

că nu sunt incidente prevederile art. 34 din Legea nr. 7/1996 și că prima instanță

corect nu a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară, respectiv

anularea încheierii de intabulare nr. I1. din 27 decembrie 2006; restabilirea situației

anterioare în CF nr. C1. N. prin radierea pârâților de sub B 14 - 15 și reînscrierea

subscrisei sub B 12; obligarea recurentei la restituirea sumei de 110.000 euro la

pârâții intimați. În cauză sunt incidente aceste prevederi legale pentru argumentele

de drept și de fapt arătate mai sus, iar instanța de apel ar fi trebuit să schimbe

sentința apelată și cu privire la modul de soluționare a capătului de cerere privind

rectificarea înscrierilor în cartea funciară.

Greșit prin decizia recurată s-a apreciat

că prima instanță a aplicat corect prevederile art. 274 din C. proc. civ. și nu

i-a obligat pe intimații H.E.C. și H.T.D. să-i plătească cheltuielile de judecată.

Recurenta a efectuat cheltuieli în sumă de 13.971 RON, justificate cu actele depuse

la dosar, care nu i-au fost acordate, iar ca urmare a respingerii acțiunii a fost

obligată să plătească intimaților suma de 6.000 RON cheltuieli de judecată. Instanța

de apel ar fi trebuit să oblige intimații să-i plătească cheltuielile de judecată,

respectiv să nu o oblige să plătească acestora cheltuielile de judecată. De asemenea,

ar fi trebuit să oblige intimații să-i plătească și cheltuielile de judecată din

apel în sumă totală de 2.602 RON reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrele

judiciare.

Intimații au formulat întâmpinări prin

care au cerut respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul

pentru considerentele expuse mai jos.

În

ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile

art. 3 04 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că potrivit acestui

text de lege modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, numai pentru motive

de nelegalitate, când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății,

a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Acest motiv de recurs se referă la situația

în care, deși rezultă tară dubiu natura juridică a actului dedus judecății, ori

înțelesul acestuia, instanța de apei a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut.

Actul juridic dedus judecății este reprezentat

de contractul de unde rezultă pretențiile părții, iar nu de conținutul unui înscris

administrat ca probă în cauză, pentru a face dovada împotriva celor înscrise în

acel contract.

Astfel, criticile recurentului referitoare

la interpretarea de către instanța de apel a înscrisului reprezentat de declarația

dată de D.D., care ar fi trebuit să fio în sensul că nu ar fi fost dată în nume

propriu, ci ca administrator al recurentei, și că astfel ar fi un act secret care

ar modifica înscrisul public reprezentat de contractul de vânzare - cumpărare autentificat

cu încheierea nr. V1. din 27 decembrie 2006.

Pe de altă parte dacă s-ar considera că

și această declarație reprezintă unul din actele juridice deduse judecății, actul

secret, nu pot fi invocate prevederile art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. decât

dacă, așa cum s-a reținut anterior, rezultă fără dubiu din acest act natura sa juridică

sau înțelesul acestuia.

Recurenta susține că din acest act ar rezulta

fără dubiu faptul că D.D. ar fi dat împrumutul ca reprezentant al societății iar

nu în nume propriu.

Acest motiv de modificare nu poate fi folosit

dacă din probele administrate coroborate cu susținerile părților ar rezulta un dubiu

cu privire la natura juridică sau conținutul actului juridic.

Or, recurenta nu susține că instanța de

apel ar fi reținut greșit natura juridică a actului (recunoașterea unui împrumut)

și nici conținutul actului juridic (drepturile și obligațiile părților), ci că ar

fi reținut greșit calitatea în care D.D. ar fi acordat împrumutul, în nume propriu

iar nu ca reprezentant al recurentei reclamante.

Atâta timp cât în act nu apare menționat

că D.D. ar fi dat împrumutul ca reprezentant al reclamantei nu se poate susține

că din acest act rezultă fără dubiu acest lucru.

Instanța de apel a ajuns la concluzia că

această declarație dată la 27 decembrie 2006 nu îndeplinește condițiile pentru a

fi considerată actul secret care să facă dovada simulației parțiale a actului public,

sub aspectul neachitării unei părți din preț, prin interpretarea coroborată a probelor

administrate în cauză.

Nu se încadrează în prevederile art. 304

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. criticile privind modul în care instanța de apel

a interpretat probele administrate în cauză. Aceste aspecte țin de temeinicia hotărârii

iar nu de legalitatea acesteia și care ca atare nu pot fi invocate în recurs neputând

fi încadrate în prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.

În

ceea ce privește invocarea art. 1191 alin. (1) și art. 1197

C. civ. de către recurentă, instanța de apel nu a reținut că declarațiile din 27

decembrie 2006 nu ar îndeplini condițiile de formă pentru a face dovada convenției

secrete ci că prin conținutul lor nu ar îndeplini condițiile pentru a reprezenta

actul secret care modifică actul public. Astfel nu se poate reține interpretarea

eronată a acestor texte de lege de către instanța de apel.

De altfel, referitor la existența simulației,

în sensul neîntrunirii condițiilor art. 1175 C. civ., instanța de apel a reținut

că, pe lângă faptul că declarațiile pretinse a fi actul secret nu au fost încheiate

între aceleași părți ca și contractul public, D.D. nefiind identificat ca semnând

actul ca reprezentant al reclamantei, pretinsul contraînscris nici nu a fost încheiat

concomitent sau eventual înainte de încheierea contractului aparent, ci ulterior

acestuia, nefiind întrunite

Sunt nefondate și susținerile privind greșita

interpretare a art. 1020 și 1021 C. civ. rezoluțiunea antecontractului pentru neplata

unei părți din preț. Pentru a se dispune rezoluțiunea trebuia ca în prealabil să

se facă dovada faptului că mențiunea din antecontract și din contract privind plata

arvunei de 100.000 euro, prin care vânzătoarea a recunoscut plata arvunei de 100.000

euro nu este reală și că în realitate această plată nu s-a efectuat.

Reclamanta a încercat să facă această dovadă

prin pretinderea existenței simulației, probă care nu s-a făcut în cauză conform

celor expuse anterior. Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel că nu sunt

îndeplinite condițiile pentru a se dispune rezoluțiunea contractului.

Sunt nefondate criticile referitoare la

greșita interpretare a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996 în sensul că greșit

prin sentință/decizia recurată nu s-a dispus restabilirea situației anterioare de

carte funciară, având în vedere că restabilirea situației anterioare de carte funciară,

mai puțin cea referitoare la notările făcute în favoarea Banca C. - agenția Ocna

Mureș este un capăt de cerere accesoriu celui privitor la rezoluțiunea contractului

de vânzare-cumpărare.

Or, atâta timp cât capătul principal, referitor

la rezoluțiune, s-a respins, constatându-se că nu sunt întrunite cerințele disp.

art. 1020 - 1021 C. civ., în mod corect s-au respins și capetele de cerere accesorii.

Este nefondată și critica recurentei referitoare

la aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ. ținând cont că acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, reclamanta a

căzut în pretenții, astfel că obligarea sa la cheltuieli de judecată față de pârâți

și neacordarea cheltuielilor de judecată făcute de reclamantă întrunește condițiile

art. 274 alin. (1) C. proc. civ. aceleași considerente sunt valabile și cu privire

la cheltuielile de judecată din apel.

În

temeiul art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe

recurent la plata către intimații-pârâți H.E.C. și H.T.D. a sumei de 3245 RON, cheltuieli

de judecată reprezentând onorariu de avocat, transport, cazare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta SC A. SRL împotriva deciziei nr. 111/2011 din 15 aprilie 2011 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Obligă

pe recurent la plata sumei de 3245 RON, cheltuieli de judecată către intimații-pârâți

H.E.C. și H.T.D.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2012.