ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6924/2012

Asupra recursului civil de față; Pe rolul Judecătoriei Aiud s-a înregistrat sub Dosar nr. 2957/175/2007 acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții H.E.C. și H.T. solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. V1. din 27 decembrie 2006 de B.N.P.: K.M.A.; repunerea părților în situația anterioară. Prin sentința civilă nr. 1275 din 06 noiembrie 2007, Judecătoria Aiud a admis excepția necompetenței materiale și și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Alba. Prin întâmpinarea formulată pârâții solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, neexistând nici un temei de drept sau de fapt care să atragă rezoluțiunea contractului.

Astfel, conform art. 1020 C. civ., rezoluțiunea intervine în cazul în care una dintre părți nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin convenție ori, în speță, niciuna dintre părți nu și-a asumat obligații ulterioare încheierii contractului. În subsidiar, s-a susținut că actul a fost legal încheiat de părți, iar declarațiile invocate de reclamantă nu au valoare juridică, nefiind scrise de pârâți și neavând legătură cu operațiunea juridică de vânzare - cumpărare. La termenul de judecată din 23 mai 2008, reclamanta și-a modificat acțiunea solicitând, în principal, rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. V1. din 27 decembrie 2006 și repunerea părților în situația anterioară, întrucât pârâții nu au achitat prețul integral, iar în subsidiar, constatarea nulității relative a contractului de vânzare - cumpărare, consimțământul reclamantei fiind viciat prin manoperele dolosive ale pârâților.

În drept au fost invocate în principal dispozițiile art. 1020 - 1021 C. civ. iar în subsidiar, art. 953, 960 și 961 C. civ.. Prin sentința civilă nr. 964 din 18 iunie 2008 Tribunalul Alba a respins acțiunea ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 7258 din 06 iulie 2009 Înalta Curte, a admis recursul reclamantei, a casat atât decizia Curții de Apel Alba lulia, cât și sentința Tribunalului Alba și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, Tribunalul Alba. În considerentele deciziei de casare s-a reținut că, în speță este vorba despre o acțiune în rectificare de carte funciară, astfel încât instanța avea obligația să pună în discuția părților cadrul procesual corect, urmând ca după aceea să procedeze la soluționarea cauzei.

Ca urmare a deciziei instanței de recurs, reclamanta a formulat o completare de acțiune prin care a chemat în judecată în calitate de pârâtă și Banca C. - Agenția Ocna Mureș solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. V1. din 27 decembrie 2006 de B.N.P. K.M.A.; anularea în parte a încheierii de intabulare nr. I1. din 27 decembrie 2006 și restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul radierii pârâților din CF C1. N. și reînscrierii societății reclamante; obligarea reclamantei să plătească pârâților suma de 110.000 euro; menținerea încheierii nr. 5604 din 27 decembrie 2006 prin care s-a dispus înscrierea dreptului de ipotecă în favoarea pârâtei Banca C.; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea completării de acțiune au fost reiterate motivele din acțiunea inițială în ceea ce privește rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare. Reclamanta a solicitat însă ca instanța să rețină că este vorba de o simulație prin deghizare parțială în ceea ce privește clauza referitoare la plata sumei de 100.000 eur (arvuna), actul public fiind reprezentat de contractul autentic de vânzare-cumpărare, iar cele două declarații sub semnătură privată reprezentând actul secret. În drept, au fost invocate prevederile art. 1175 C. civ. Pârâta Banca C. a depus întâmpinare prin care a arătat că a cesionat creanța împreună cu toate garanțiile care o însoțeau pârâților H. către SC B.F.P. SRL, astfel încât a apreciat că se impune ca această societate să fie chemată în judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 115-118 C. proc. civ., art. 969, 970 C. civ. În susținerea întâmpinării a fost depus contractul de cesiune de creanță din 08 iulie 2009. Ca urmare a întâmpinării pârâtei Banca C. reclamanta a formulat o nouă completare de acțiune prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârât și pe SC B.F.P. SRL. Aceasta a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâta Banca C., și nu cu Agenția Ocna Mureș așa cum a precizat inițial. Pârâta SC B.F.P. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive dat fiind faptul că pe de o parte, aceasta a fost chemată în judecată doar pentru „opozabilitatea hotărârii" nefiind formulată nicio pretenție concretă împotriva sa, iar pe de altă parte creanța pârâților împreună cu toate garanțiile care o însoțeau a fost cesionată către SC S.C.

SRL. Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost admisă motivat prin încheierea de la termenul din data de 13 decembrie 2010. Prin sentința civilă nr. 2547/2010 Tribunalul Alba a respins acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu pârâții H.E.C., H.T.D. și Banca C. SA, ca neîntemeiată. S-a respins acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu SC B.F.P. SRL, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost obligată reclamanta să plătească pârâților H.E.C. și H.T.D. suma de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei SC B.F.P. SRL suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin întâmpinare, intimații SC B.F.P. SRL și H.E.C. și T. au solicitat respingerea apelului ca nefondat. Prin decizia nr. 111/2011 din 15 aprilie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins apelul, a obligat reclamanta să plătească intimatului H.E.C. suma de 1000 RON, cheltuieli de judecată și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către intimata SC B.F.P. SRL. În motivarea deciziei s-au reținut următoarele. Reclamanta SC A. SRL a investit instanța de judecată cu o acțiune având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. V1./2006, cu repunerea părților în situația anterioară și, în subsidiar, constatarea nulității relative a contractului, având ca temei în drept prevederile art. 1020 - 1021 C. civ.

și art. 960 C. civ. În rejudecare, după casare, acțiunea a fost completată în sensul că s-au invocat și prevederile art. 1175 C. civ., referitoare la simulație. Reclamanta a solicitat prin completarea la acțiune să se stabilească faptul că actul intitulat contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. V1. din 17 decembrie 2006 este simulat cu privire la plata arvunei în sumă de 100.000 euro, care în realitate nu era plătită la data încheierii contractului și urma să fie plătită societății reclamante până la data de 27 decembrie 2007, așa cum s-a convenit în actul sub semnătură privată intitulat „Declarație" încheiat la data de 27 decembrie 2006, motiv pentru care se impune rezoluțiunea contractului.

În mod corect acțiunea, astfel cum a fost formulată și completată, a fost respinsă de către instanța de fond. Ceea ce este caracteristic pentru simulație este faptul că ea presupune existența concomitentă, între aceleași părți, a două contracte: unul public, aparent, prin care se creează o aparență judiciară ce nu corespunde realității; un altul secret denumit contraînscris care corespunde voinței reale a părților prin care acestea anihilează în tot sau în parte aparența juridică creată prin actul public simulat. întreagă această operațiune constând în încheierea contractului public, care nu reflectă voința reală a părților și a contractului secret - singurul corespunzător voinței reale a acestora - se numește simulație.

Spre a ne afla în fața unei simulații, este necesar ca actul secret -contraînscris, să se fi încheiat concomitent sau eventual înainte de încheierea contractului aparent. S-a susținut de către apelantă că înscrierea în antecontract și contract, acte publice, a mențiunii că s-a plătit arvuna de 100.000 euro, nu corespunde realității, întrucât suma de bani nu s-a plătit, ceea ce rezultă din declarația dată în 27 decembrie 2006 și care constituie actul secret, fiind astfel dovedită existența simulației. Susținerile apelantei nu au corespondent în probe, iar regulile specifice simulației nu sunt aplicabile, cum, de altfel, corect a reținut instanța de fond. Aceasta deoarece în cauză nu există un contraînscris care să ateste reala voință a părților din contract.

Deși s-a invocat înțelegerea dintre părți, dacă aceasta ar fi existat, nu era suficientă, trebuia să se dovedească existența certă a unui act secret între părțile dintre contractul aparent, respectiv SC A. SRL și pârâții H. Pentru a opera simulația, actul secret trebuia, în mod obligatoriu, încheiat între părțile din contractul aparent. Or, o astfel de convenție nu s-a dovedit că s-a realizat în cauză. În mod indubitabil, din probele administrate, nu rezultă încheierea unui act secret, se impune a fi din nou subliniat, între părțile din contractul aparent. Mențiunile din antecontractul de vânzare-cumpărare și din contractul autentic, actele publice referitoare la plata arvunei de 100.000 euro, fac dovada, până la înscrierea în fals, că arvuna a fost achitată de către cumpărători.

Reclamanta a susținut că, în realitate, arvuna nu a fost achitată, însă acest fapt trebuia să fie reflectarea unei convenții secrete între părțile din contractul aparent. Or, declarațiile invocate de către apelantă ca fiind manifestarea voinței reale a părților, actul secret care face dovada simulației parțiale a actului public, nu fac dovada celor susținute. Pe de altă parte, aceste înscrisuri nu s-au încheiat anterior sau cel mult concomitent cu actul public. Astfel, mențiunea privind plata arvunei s-a înscris pentru prima dată în antecontractul de vânzare-cumpărare, întabulat în cartea funciară, la data de 13 decembrie 2006. În alin. (3) al antecontractului se menționează fără echivoc că vânzătoarea a recunoscut plata arvunei de 100.000 euro, iar la alin. (4) se menționează că părțile înțeleg să confere sumei achitate până în prezent înțelesul de arvună.

Aceste mențiuni sunt reluate în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. V1. din 17 decembrie 2006. Prin urmare, față de data actului public, 13 decembrie 2006, și data celor două declarații, cerința încheierii cel mult concomitent a actului secret este neîndeplinită. Pe de altă parte, contrar susținerilor apelantei reclamante, actul secret invocat nu a fost încheiat între aceleași părți ale actelor publice. Astfel, prin declarația dată la 27 decembrie 2006, intimatul H.E.C. recunoaște că a primit de la numitul D.D. suma de 100.000 euro cu titlu de împrumut, în prezența a doi martori. Prin urmare, pe de o parte, acest înscris nu s-a încheiat între părțile actelor publice (antecontractul de vânzare - cumpărare și contractul de vânzare - cumpărare) și nici nu s-a încheiat concomitent sau anterior actelor publice, iar, pe de altă parte, din acest înscris nu rezultă în mod cert că mențiunile din actele publice referitoare la plata arvunei ar fi nereale.

Acest înscris sub semnătură privată, ca de altfel și cealaltă declarație, nu constituie un contraînscris în sensul dispozițiilor art. 1175 C. civ. și care să ateste voința reală a părților din actele publice. Prin urmare, toate susținerile apelantei referitoare la existența simulației, sunt de neprimit. Nici criticile referitoare la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996 în sensul că greșit prin sentința apelată nu s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară, nu pot fi primite. Capetele de cerere referitoare la anularea încheierilor de carte funciară sunt subsecvente, accesorii capătului de cerere privitor la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare. Or, atâta timp cât capătul principal, referitor la rezoluțiune, s-a respins, constatându-se corect că nu sunt întrunite cerințele disp.

art. 1020 - 1021 C. civ., corect s-au respins și capetele de cerere accesorii. Apelanta susține că neîndeplinirea obligației de plată a arvunei de către intimați o îndreptățește ca, în temeiul art. 1021 C. civ., să solicite rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare și restabilirea situației anterioare de carte funciară, mai puțin cea referitoare la notările făcute în favoarea Banca C. - agenția Ocna Mureș. Aceste susțineri sunt neîntemeiate întrucât în cauză, față de mențiunile cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare și care nu s-au dovedit indubitabil a fi false, cererea de rezoluțiune este vădit nefondată. Mai mult, sancțiunea rezoluțiunii privește neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract.

Or, obligațiile înscrise în contract au fost îndeplinite, cum corect a reținut instanța de fond. Prima instanță a analizat exhaustiv și a arătat corect motivele pentru care în cauză nu pot fi primite cererile privind rezoluțiunea contractului autentic, nulitatea relativă a contractului, cât și deghizarea parțială a acestuia. Critica apelantei referitoare la aplicarea greșită de către instanță a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. este vădit nefondată. Față de soluția dată acțiunii, corect apelanta reclamantă a fost obligată să plătească pârâților cheltuielile de judecată efectuate. Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., apelanta a fost obligată să plătească cheltuielile de judecată efectuate și justificate cu înscrisuri la dosar de către intimatul H.E.C.

reprezentând onorariu apărător de 1000 RON conform chitanței nr. CH1. Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către apelanta SC B.F.P. SRL a fost respinsă întrucât, față de această parte, instanța a constatat lipsa calității procesual pasive, iar apelanta nu a formulat critici sub acest aspect. împotriva deciziei menționate anterior a declarat recurs reclamanta SC A. SRL. În drept au fost invocate prevederile art. 304, pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat că greșit instanța de apel nu a reținut că actele intitulate antecontract de vânzare - cumpărare" autentificat cu încheierea nr. 95 din 13 decembrie 2006 la B.N.P. K.M.A. din Aiud și „Contract de vânzare - cumpărare" autentificat cu încheierea nr. 1648 din 27 decembrie 2006 la BNP K.M.A.

din Aiud, sunt simulate în ceea ce privește plata sultei de 100.000 euro de către intimații cumpărători H.E.C. și H.T.D., având în vedere actele sub semnătură privată, cu caracter secret, intitulate „Declarație" din 27 decembrie 2006. În continuare recurenta a reluat situația de fapt expusă în acțiune și precizările ulterioare și a prezentat propria viziune asupra interpretării probelor administrate în cauză, arătând în final că în raport cu probele administrate la dosarul cauzei (antecontractul de vânzare - cumpărare autentic, contractul de vânzare - cumpărare autentic, cele două acte sub semnătură privată intitulate „Declarație" din 27 decembrie 2006, declarația pârâtului H.E.C. și a martorului M.I., CF nr. C1.

N., sentința civilă nr. 392/2009 a Judecătoriei Aiud), instanța de apel trebuia să rețină că în cauză este vorba de o simulație, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 1175 C. civ. Între părți s-au încheiat două categorii de acte actele aparente, adică simulate sau publice antecontractul de vânzare - cumpărare autentic, contractul de vânzare - cumpărare autentic, acte ascunse, adică secrete, pentru mascarea actelor aparente și anume cele două declarații din 27 decembrie 2006. Scopul actelor secrete a fost acela de a masca faptul că pârâții nu au achitat recurentei avansul de 100.000 euro, deoarece în actele aparente s-a precizat plata acestui avans pentru ca pârâții să obțină creditul bancar.

În materie de contracte există simulațiune când părțile fac o convenție aparentă numai pentru a ascunde o altă convenție reală diferită sau numai pentru a ascunde lipsa oricărei alte convenții. Prin urmare între părți actul secret își produce efectul ca și cel aparent, cu condiția să fi fost valabil chiar dacă nu ar fi fost secret, ci public. În schimb actul aparent, nefiind menit să producă efecte, nu va avea nici un efect. Dovada actului secret se face printr-un contraînscris sau un început de dovadă scrisă, potrivit art. 1191 alin. (1) și art. 1197 C. civ. Recurenta a făcut dovada celor două acte secrete cu probele deja administrate la dosarul cauzei, menționate mai sus. Actele intitulate „Declarație" au fost semnate de pârâtul H.E.C.

și de D.D., însă acesta din urmă a semnat acest act în calitate de administrator al recurentei. Așa încât prima instanță trebuia să rețină că aceste acte au fost încheiate între recurenta, prin administratorul D.D. și pârâtul H.E.C., fiind întrunite astfel cerințele art. 1175 C. civ. Așa fiind, instanța de apel a făcut o greșită interpretare a actelor juridice deduse judecății, în cauză existând cazul de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Greșit prin decizia recurată s-a apreciat că nu sunt întrunite cerințele art. 1020 și art. 1021 C. civ. privind rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare autentificat cu încheierea nr. 648 din 27 decembrie 2006 de BNP K.M.A.

din Aiud. Pârâții nu au achitat arvuna de 100.000 euro până la data de 27 decembrie 2007, stipulată în actul intitulat „Declarație" din 7 decembrie 2006, dar nici până în prezent. Neîndeplinirea obligației de plată integrală a prețului, respectiv refuzul pârâților de a plăti arvuna de 100.000 euro o îndreptățește ca în temeiul art. 1021 C. civ. să ceară rezoluțiunea contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. V1. din 27 decembrie 2006 și restabilirea situației anterioare de carte funciară, mai puțin cea referitoare la notările făcute în CF nr. C1. N. sub 16 și sub C 4 în favoarea pârâtei Banca C. Agenția Ocna Mureș. Aceasta datorită faptului că potrivit art. 1175 C. civ. actul secret produce efecte față de terți, iar recurenta a primit de la agenția bancară restul de preț de 110.000 euro.

Greșit prin decizia recurată s-a apreciat că nu sunt incidente prevederile art. 34 din Legea nr. 7/1996 și că prima instanță corect nu a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară, respectiv anularea încheierii de intabulare nr. I1. din 27 decembrie 2006; restabilirea situației anterioare în CF nr. C1. N. prin radierea pârâților de sub B 14 - 15 și reînscrierea subscrisei sub B 12; obligarea recurentei la restituirea sumei de 110.000 euro la pârâții intimați. În cauză sunt incidente aceste prevederi legale pentru argumentele de drept și de fapt arătate mai sus, iar instanța de apel ar fi trebuit să schimbe sentința apelată și cu privire la modul de soluționare a capătului de cerere privind rectificarea înscrierilor în cartea funciară.

Greșit prin decizia recurată s-a apreciat că prima instanță a aplicat corect prevederile art. 274 din C. proc. civ. și nu i-a obligat pe intimații H.E.C. și H.T.D. să-i plătească cheltuielile de judecată. Recurenta a efectuat cheltuieli în sumă de 13.971 RON, justificate cu actele depuse la dosar, care nu i-au fost acordate, iar ca urmare a respingerii acțiunii a fost obligată să plătească intimaților suma de 6.000 RON cheltuieli de judecată. Instanța de apel ar fi trebuit să oblige intimații să-i plătească cheltuielile de judecată, respectiv să nu o oblige să plătească acestora cheltuielile de judecată. De asemenea, ar fi trebuit să oblige intimații să-i plătească și cheltuielile de judecată din apel în sumă totală de 2.602 RON reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrele judiciare.

Intimații au formulat întâmpinări prin care au cerut respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 3 04 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că potrivit acestui text de lege modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Acest motiv de recurs se referă la situația în care, deși rezultă tară dubiu natura juridică a actului dedus judecății, ori înțelesul acestuia, instanța de apei a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut.

Actul juridic dedus judecății este reprezentat de contractul de unde rezultă pretențiile părții, iar nu de conținutul unui înscris administrat ca probă în cauză, pentru a face dovada împotriva celor înscrise în acel contract. Astfel, criticile recurentului referitoare la interpretarea de către instanța de apel a înscrisului reprezentat de declarația dată de D.D., care ar fi trebuit să fio în sensul că nu ar fi fost dată în nume propriu, ci ca administrator al recurentei, și că astfel ar fi un act secret care ar modifica înscrisul public reprezentat de contractul de vânzare - cumpărare autentificat cu încheierea nr. V1. din 27 decembrie 2006. Pe de altă parte dacă s-ar considera că și această declarație reprezintă unul din actele juridice deduse judecății, actul secret, nu pot fi invocate prevederile art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. decât dacă, așa cum s-a reținut anterior, rezultă fără dubiu din acest act natura sa juridică sau înțelesul acestuia. Recurenta susține că din acest act ar rezulta fără dubiu faptul că D.D. ar fi dat împrumutul ca reprezentant al societății iar nu în nume propriu. Acest motiv de modificare nu poate fi folosit dacă din probele administrate coroborate cu susținerile părților ar rezulta un dubiu cu privire la natura juridică sau conținutul actului juridic. Or, recurenta nu susține că instanța de apel ar fi reținut greșit natura juridică a actului (recunoașterea unui împrumut) și nici conținutul actului juridic (drepturile și obligațiile părților), ci că ar fi reținut greșit calitatea în care D.D.

ar fi acordat împrumutul, în nume propriu iar nu ca reprezentant al recurentei reclamante. Atâta timp cât în act nu apare menționat că D.D. ar fi dat împrumutul ca reprezentant al reclamantei nu se poate susține că din acest act rezultă fără dubiu acest lucru. Instanța de apel a ajuns la concluzia că această declarație dată la 27 decembrie 2006 nu îndeplinește condițiile pentru a fi considerată actul secret care să facă dovada simulației parțiale a actului public, sub aspectul neachitării unei părți din preț, prin interpretarea coroborată a probelor administrate în cauză. Nu se încadrează în prevederile art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. criticile privind modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate în cauză.

Aceste aspecte țin de temeinicia hotărârii iar nu de legalitatea acesteia și care ca atare nu pot fi invocate în recurs neputând fi încadrate în prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce privește invocarea art. 1191 alin. (1) și art. 1197 C. civ. de către recurentă, instanța de apel nu a reținut că declarațiile din 27 decembrie 2006 nu ar îndeplini condițiile de formă pentru a face dovada convenției secrete ci că prin conținutul lor nu ar îndeplini condițiile pentru a reprezenta actul secret care modifică actul public. Astfel nu se poate reține interpretarea eronată a acestor texte de lege de către instanța de apel. De altfel, referitor la existența simulației, în sensul neîntrunirii condițiilor art. 1175 C. civ., instanța de apel a reținut că, pe lângă faptul că declarațiile pretinse a fi actul secret nu au fost încheiate între aceleași părți ca și contractul public, D.D.

nefiind identificat ca semnând actul ca reprezentant al reclamantei, pretinsul contraînscris nici nu a fost încheiat concomitent sau eventual înainte de încheierea contractului aparent, ci ulterior acestuia, nefiind întrunite Sunt nefondate și susținerile privind greșita interpretare a art. 1020 și 1021 C. civ. rezoluțiunea antecontractului pentru neplata unei părți din preț. Pentru a se dispune rezoluțiunea trebuia ca în prealabil să se facă dovada faptului că mențiunea din antecontract și din contract privind plata arvunei de 100.000 euro, prin care vânzătoarea a recunoscut plata arvunei de 100.000 euro nu este reală și că în realitate această plată nu s-a efectuat. Reclamanta a încercat să facă această dovadă prin pretinderea existenței simulației, probă care nu s-a făcut în cauză conform celor expuse anterior.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune rezoluțiunea contractului. Sunt nefondate criticile referitoare la greșita interpretare a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996 în sensul că greșit prin sentință/decizia recurată nu s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară, având în vedere că restabilirea situației anterioare de carte funciară, mai puțin cea referitoare la notările făcute în favoarea Banca C. - agenția Ocna Mureș este un capăt de cerere accesoriu celui privitor la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare. Or, atâta timp cât capătul principal, referitor la rezoluțiune, s-a respins, constatându-se că nu sunt întrunite cerințele disp.

art. 1020 - 1021 C. civ., în mod corect s-au respins și capetele de cerere accesorii. Este nefondată și critica recurentei referitoare la aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. ținând cont că acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, reclamanta a căzut în pretenții, astfel că obligarea sa la cheltuieli de judecată față de pârâți și neacordarea cheltuielilor de judecată făcute de reclamantă întrunește condițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. aceleași considerente sunt valabile și cu privire la cheltuielile de judecată din apel. În temeiul art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurent la plata către intimații-pârâți H.E.C. și H.T.D. a sumei de 3245 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, transport, cazare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva deciziei nr. 111/2011 din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Obligă pe recurent la plata sumei de 3245 RON, cheltuieli de judecată către intimații-pârâți H.E.C. și H.T.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2012.