ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 151/2014

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Fetești, reclamanta SC I. SA Slobozia a solicitat obligarea pârâtei Comuna Valea Ciorii-prin primar să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul cu afectațiune specială înregistrat în evidențele societății ca „M.F.D.” și radierea din Cartea Funciară a comunei Valea Ciorii a mențiunii dreptului de proprietate asupra imobilului, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 783 din data de 24 aprilie 2008, Judecătoria Fetești a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Fetești, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, secția comercială. Prin sentința civila nr. 4059 din data de 17 decembrie 2012, Tribunalul a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prezenta cauză, având ca obiect revendicare, este evaluabilă în bani și are natură comercială, întrucât reclamanta are calitatea de comerciant, fiind aplicabile dispozițiile art. 56 C.com. în vigoare la data introducerii acțiunii, respectiv 02 iunie 2008. La data introducerii acțiunii era obligatorie procedura concilierii în toate litigiile comerciale evaluabile în bani, deci și în cauza de față. Cum reclamanta nu a făcut dovada că, anterior introducerii acțiunii a încercat concilierea directă cu pârâta, și cum această procedură era obligatorie, tribunalul a considerat excepția întemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamant.

Prin decizia civilă nr. 139 din data de 10 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul a anulat în tot sentința apelată. A respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată și a trimis cauza pentru competentă soluționare la Judecătoria Fetești. În motivarea deciziei s-au reținut următoarele. Soluția instanței de fond de respingere a cererii ca inadmisibilă contravine prevederilor art. 720 1 si 109 C. proc. civ., conform cărora sancțiunea pentru neîndeplinirea procedurii prealabile de conciliere este prematuritatea. În ceea ce privește temeinicia hotărârii recurate, Curtea a constatat că potrivit art. 720 1 C. proc. civ.: ”în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului pe cale amiabilă.

în acest sens, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină”. In cauză nu a existat o convocare la conciliere, care să îndeplinească cerințele prevăzute de lege, însă între părți s-au purtat negocieri și s-au derulat mai multe litigii cu privire la mijlocul fix ce face obiectul pricinii, iar prin sentința civilă nr. 833 din 31 martie 2011 a Tribunalului Ialomița s-a constatat nelegalitatea hotărârii nr. 20 din 26 aprilie 2001 emisă de Consiliul Local Valea Ciorii, care constituie titlul de proprietate al intimatei. De asemenea, intimata a avut cunoștință de pretențiile invocate de recurenta încă de la data de 28 februarie 2008, când cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești, iar în cei 5 ani scurși de la momentul sesizării instanței părțile nu au reușit soluționarea litigiului pe cale amiabilă.

Rațiunea procedurii prealabile reglementate de art. 720 1 C. proc. civ. constă în încercarea de soluționare a litigiilor pe cale amiabilă, iar în cauză părțile se găsesc în imposibilitate de a tranșa amiabil diferendul, astfel încât intimata nu a suferit vreo vătămare și aplicarea sancțiunii nu se impune. Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul articolului 297 alin. (1) C. proc. civ. a admis apelul, a anulat, în tot, hotărârea atacată, a respins excepția invocată și a trimis cauza spre rejudecare. Constatând că pe parcursul soluționării cauzei au intervenit modificări în materia competenței și că la data pronunțării deciziei instanța competentă din punct de vedere material să judece pricina este Judecătoria, Curtea, conform art. 725 alin. (2) și art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. a) și b) C. proc.

civ. a trimis dosarul Judecătoriei Fetești. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Comuna Valea Ciorii, prin primar. În motivarea recursului s-au arătat următoarele. Hotărârea este pronunțata cu încălcarea normelor de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității întrucât acțiunea este formulata în contradictoriu cu Comuna Valea Ciorii prin Primar iar hotărârea instanței de apel este pronunțata în contradictoriu cu Primăria Comunei Valea Ciorii. Hotărârea astfel pronunțata se încadrează în disp art. 105 alin. (2) C. proc. civ. - fiind pronunțată în contradictoriu cu o entitate care nu este parte în proces - Primăria Comunei Valea Ciorii neavând nici calitate în prezenta cauză și nici capacitate de a sta în proces.

Hotărârea încalcă principiul contradictorialității, normele referitoare la citarea și comunicarea actelor de procedură, cuprinsul hotărârii judecătorești, și neregularități care pot fi înlăturate numai prin casarea hotărârii - pentru ca judecata să se desfășoare în contradictoriu cu pârâta pe care SC I. SA a înțeles sa o cheme în judecată - Comuna Valea Ciorii prin Primar. Prin hotărârea recurată instanța de apel a admis apelul reclamantei SC I. SA reținând ca în cauza nu se impune aplicarea sancțiunii prevăzuta de textul de lege. Instanța a reținut în sprijinul acestei soluții împrejurarea ca între părți s-au purtat negocieri și s-au derulat mai multe litigii cu privire la mijlocul fix ce face obiectul pricinii, iar prin sentința civila nr. 833 din 31 martie 2011 a Tribunalului Ialomița s-a constatat nelegalitatea hotărârii nr. 20 din 26 aprilie 2001 emisa de Consiliul Local Valea Ciorii, care constituie titlul de proprietate al intimatei.

Acest prim argument nu susține soluția pronunțata, întrucât niciuna dintre situațiile de fapt reținute de instanța de apel nu pot suplini obligația reclamantului de a încerca concilierea cu paratul înaintea înregistrării acțiunii la instanța. În jurisprudența se regăsesc soluții în sensul unei largi interpretări a noțiunii de conciliere - apreciindu-se ca și în lipsa unei convocări care sa respecte punctual condițiile C. proc. civ., atunci când este evident ca între părți au existat negocieri prealabile formulării acțiunii, în legătura cu obiectul pretenției deduse judecații, instanțele au apreciat ca sunt îndeplinite condițiile art. 720 1 C. proc. civ. În speța însă o astfel de interpretare extensivă nu poate fi făcuta, întrucât niciuna dintre "negocierile și litigiile" desfășurate între părți nu au privit obiectul prezentei cereri de chemare în judecata - revendicarea posesiei asupra digului de către SC I. SA în calitate de proprietar.

Instanța de apel nu menționează care negocieri și litigii țin loc de procedura prealabila în prezenta cauza - mulțumindu-se să facă doar o mențiune generica și echivoca în sensul ca între părți s-au purtat negocieri și s-au derulat mai multe litigii - în aceste condiții nu se poate verifica legalitatea soluției pronunțate - iar recurenta este în imposibilitate de a aduce argumente împotriva unei soluții generale - care nu cuprinde motivele pe care se sprijină. În ceea ce privește litigiul menționat de instanța de apel - acțiunea reclamantei în anularea hotărârii Consiliului Local prin care bunul a fost inclus în inventarul Comunei Valea Ciorii, aceasta are obiect diferit și nu poate reprezenta o încercare de conciliere prealabila pentru acțiunea în revendicare.

De altfel prezenta acțiune a fost formulata în februarie 2008, excepția de nelegalitate care a dus la desființarea Hotărârii 20/2001 a fost promovata la 06 octombrie 2008, iar soluția la care face referire instanța de apel a fost pronunțata în cursul anului 2011. Întrucât îndeplinirea condiției prealabile a concilierii prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. trebuie apreciata față de momentul formulării acțiunii introductive de instanța nu pot fi reținute hotărâri, negocieri sau litigii ulterioare acestui moment. Singura negociere prealabila anului 2008 invocata de apelanta SC I. SA este adresa nr. 475 din 01 octombrie 2007 care se refera la o alta stare de fapt și la o alta persoana - S.M.E. - și la o altă suprafață de 60 ha luciu de apa, obiect diferit față de obiectul prezentei acțiuni - revendicarea unui dig.

Nu au existat alte litigii sau negocieri astfel cum eronat retine instanța de apel - singurul litigiu în legătura cu digul este excepția de nelegalitate a hotărârii Consiliului Local promovat după introducerea acțiunii în revendicare, și singura "negociere" invocata de reclamanta este adresa 475 din 01 octombrie 2007 care are în vedere o cu totul alta situație de fapt, astfel încât este neîntemeiat argumentul instanței de apel în sensul ca litigiile și negocierile dintre părți suplinesc condiția concilierii prealabile. Argumentul final al instanței de apel încalcă însăși finalitatea reglementarii procedurii prealabile și demonstrează greșita interpretare pe care instanța de apel o da acestei proceduri imperative.

Se retine astfel ca de la momentul formulării prezentei cereri de chemare în judecata - 28 februarie 2008 au trecut 5 ani timp în care părțile nu au reușit soluționarea litigiului pe cale amiabila, de unde instanța de apel trage concluzia ca părțile se găsesc în imposibilitate de a transa amiabil diferendul. Procedura reglementata de art. 720 1 C. proc. civ. este una imperativă, prealabila și obligatorie. Îndeplinirea acestei condiții de admisibilitate a cererii de chemare în judecata trebuie făcuta la momentul formulării cererii de chemare ie judecata, și nu prin analiza comportamentului părților ulterior acestui moment. De altfel, o asemenea soluție ar genera consecințe absurde - mai ales în contextul actual în care de la momentul introducerii cererii de chemare în judecata pana la primul termen de judecata trec de regula mai bine de 8 luni.

Ar însemna ca lipsa unei soluții amiabile în timpul scurs după introducerea acțiunii și pana la momentul soluționării excepției de către instanța face ca aplicarea sancțiunii sa nu se impună - așa cum retine instanța de apel în prezenta cauza - soluție care evident contrazice chiar scopul reglementarii - acela de a obliga părțile sa încerce soluționarea amiabila a litigiului înaintea promovării acțiunii pe rolul instanțelor de judecata. În final instanța de apel retine ca argument în sensul ca ”aplicarea sancțiunii nu se impune" împrejurarea ca intimata nu a suferit vreo vătămare. Aceasta argumentare denota un mod de interpretare eronat al disp. art. 720 1 C. proc. civ. Procedura concilierii prealabile nu este menita sa asigure protecția părților chemate în judecata, ci este un instrument folosit de legiuitor pentru a asigura degrevarea instanțelor și buna administrare a justiției.

Interpretarea acestei norme trebuie făcuta în acord cu scopul pentru care a fost edictata. Astfel norma juridica este una de ordine publica - a cărei nerespectare atrage aplicarea sancțiunii (inadmisibilitatea) independent de vătămarea/ nevătămarea adusa pârtilor. Hotărârea instanței de apel este data cu greșita interpretare a disp. art. 720 1 C. proc. civ., întrucât în cauza nu a existat nicio manifestare de voința sau negociere a părților care sa suplinească condiția concilierii prealabile. Simpla împrejurare ca de la introducerea acțiunii a trecut mult timp nu este de natura sa invalideze regula imperativa impusa de art. 720 1 C. proc. civ. În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 5, 7, 9 coroborate cu art. 312 C. proc.

civ. Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos. Este nefondat primul motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. prin care se susține că este nulă hotărârea instanței de apel întrucât deși acțiunea este formulata în contradictoriu cu Comuna Valea Ciorii prin Primar hotărârea instanței de apel este pronunțata în contradictoriu cu Primăria Comunei Valea Ciorii. Într-adevăr în apel pârâta a fost citată sub denumirea Primăria Comunei Valea Ciorii în loc de Comuna Valea Ciorii prin Primar. Această imprecizie cu privire la denumirea pârâtei nu a împiedicat-o să primească citația la sediul său și să fie reprezentată în fața instanței de apel prin același avocat care formulează și recurs, partea nefiind de altfel nemulțumită de citarea sa sub această denumire nici la cele două termene care au avut loc în fața instanței de apel.

Ca atare, neproducându-se nicio vătămare în ceea ce privește citarea și formularea apărărilor în favoarea Comuna Valea Ciorii prin Primar, sub denumirea Primăria Comunei Valea Ciorii, nefiind vorba despre o altă entitate juridică ci de o formulare imprecisă a denumirii pârâtei, nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. pentru a se dispune casarea hotărârii. Recurentul a invocat și prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. arătând că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină întrucât instanța de apel ar fi făcut o referire generală la faptul că între părți s-au purtat negocieri și litigii fără să le menționeze concret. Motivarea în fapt nu se încadrează în prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc.

civ. paragraful la care face referire recurentul reprezentând doar un argument din cadrul considerentelor instanței de apel care susțin soluția din dispozitiv. Hotărârea conține motivele pe care se sprijină, motive care concordă cu soluția din dispozitivul hotărârii. Din acest paragraf rezultă cu evidență faptul că instanța de apel s-a referit la demersurile efectuate de reclamant pe parcursul soluționării prezentului litigiu. Este nefondat și motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin care se invocă greșita interpretare a art. 720 1 C. proc. civ. Acțiunea care face obiectul acestui litigiu a fost formulată la data 28 februarie 2008 fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești, care a declinat competența soluționării cauzei prin sentința civilă nr. 783 din 24 aprilie 2008 în favoarea Tribunalului București, secția comercială.

Pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, pentru neurmarea procedurii concilierii directe prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., la data de 1 noiembrie 2012, după ce în cauză fuseseră administrate probe, inclusiv expertiză și se urmase procedura anulării unui act administrativ prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004. Într-adevăr, așa cum corect susține recurenta pentru a analiza dacă se impune aplicarea sancțiunii inadmisibilității formulării cererii de chemare în judecată trebuie să se pornească de la scopul pentru care această normă a fost edictată. Așa cum se reține în decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 720 1 alin. (1) C. proc.

civ. a Curții Constituționale ”din ansamblul reglementării, rezultă că, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerității soluționării litigiilor dintre părți - mai pregnant în materie comercială - și să degreveze activitatea instanțelor de judecată. Astfel, rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părților posibilitatea de a se înțelege asupra eventualelor pretenții ale reclamantului, fără implicarea autorității judecătorești competente.” Pornind de la finalitatea avută în vedere de legiuitor la edictarea normei prevăzute de art. 720/1 alin. (1) C. proc. civ.

în doctrină s-a reținut că această excepție s-ar putea invoca doar în fața primei instanțe de fond, întrucât admiterea excepției formulate direct în apel sau recurs ar fi contrară interpretării teleologice a textului, instanțele derulând procesul în faza de fond și chiar de apel și îngreunându-și activitatea, contrar scopului art. 720 1 și fără a realiza împăcarea părților, așa încât instanța ar da dovadă de un formalism excesiv și nefundamentat. Pe de altă parte, s-a considerat că invocarea acestei excepții, pentru prima dată, abia în calea de atac a apelului sau a recursului ar fi un abuz de drept din parte a pârâtului, în sensul art. 723 alin. (1) care nu de puține ori în asemenea situații se poate bănui că urmărește șicanarea reclamantului sau împlinirea termenului de prescripție.

Ca atare, în această materie caracterul imperativ al prevederilor art. 720 1 a fost interpretat într-un mod atenuat în sensul că efectuarea concilierii nu este lăsată la aprecierea sau bunul plac al reclamantului. Dat fiind același scop al legii, coroborat cu faptul că litigiul comercial este (ca și litigiul civil) unul al intereselor private în care, exercitarea drepturilor procesuale este, în cea mai mare parte, la latitudinea părților, s-a considerat că instanța nu poate prin ignorarea poziției pârâtului de pasivitate față de efectuarea procedurii concilierii să respingă acțiunea ca inadmisibilă.

În speță, așa cum s-a reținut anterior pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neefectuarea procedurii concilierii directe după aproape 5 ani de la formularea cererii de chemare în judecată, când procesul se afla, este adevărat în fața primei instanțe de fond, dar după ce în cauză fuseseră administrate probe, inclusiv expertiză și se urmase procedura anulării unui act administrativ prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004. Date fiind condițiile speciale existente în acest litigiu, intervalul mare de timp după care a fost invocată de către pârât excepția inadmisibilității acțiunii pentru neefectuarea procedurii concilierii directe, momentul la care a fost invocat față de actele procedurale efectuate în cauză destinate soluționării litigiului pe fond, considerentele expuse anterior își găsesc pe deplin justificarea și în acest caz.

În aceste condiții, scopul legii de a se preveni sesizarea instanței a fost depășit iar prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă, se obține doar o amânare a încărcării instanței, pentru că litigiul va reveni pe rolul său, întrucât, dacă ar exista intenția părților de împăcare instanța o poate valorifica prin aplicarea art. 131 și 720 1 . Date fiind aceste considerente nu se mai impune analizarea corectei aprecieri a instanței de apel asupra înscrisurilor care ar dovedi existența unor negocieri între părți privind obiectul prezentului litigiu. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comuna Valea Ciorii, prin primar împotriva deciziei nr. 139 din data de 10 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2014.