ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 151/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 151/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Prin cererea înregistrată

la Judecătoria Fetești, reclamanta SC I. SA Slobozia a solicitat obligarea pârâtei

Comuna Valea Ciorii-prin primar să-i lase în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul cu afectațiune specială înregistrat în evidențele societății

ca „M.F.D.” și radierea din Cartea Funciară a comunei Valea Ciorii a mențiunii

dreptului de proprietate asupra imobilului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr.

783 din data de 24 aprilie 2008, Judecătoria Fetești a admis excepția

necompetenței materiale a Judecătoriei Fetești, invocată din oficiu și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, secția

comercială.

Prin sentința civila nr.

4059 din data de 17 decembrie 2012, Tribunalul a admis excepția inadmisibilității

și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prezenta cauză, având ca

obiect revendicare, este evaluabilă în bani și are natură comercială, întrucât

reclamanta are calitatea de comerciant, fiind aplicabile dispozițiile art. 56 C.com.

în vigoare la data introducerii acțiunii, respectiv 02 iunie 2008.

La data introducerii

acțiunii era obligatorie procedura concilierii în toate litigiile comerciale

evaluabile în bani, deci și în cauza de față. Cum reclamanta nu a făcut dovada

că, anterior introducerii acțiunii a încercat concilierea directă cu pârâta, și

cum această procedură era obligatorie, tribunalul a considerat excepția

întemeiată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamant.

Prin decizia civilă nr.

139 din data de 10 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,

a admis apelul a anulat în tot sentința apelată. A respins excepția

inadmisibilității ca neîntemeiată și a trimis cauza pentru competentă

soluționare la Judecătoria Fetești.

În motivarea deciziei

s-au reținut următoarele.

Soluția instanței de

fond de respingere a cererii ca inadmisibilă contravine prevederilor art. 720

1

si

109 C. proc. civ., conform cărora sancțiunea pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile de conciliere este prematuritatea.

În ceea ce privește

temeinicia hotărârii recurate, Curtea a constatat că potrivit art. 720

1

C. proc. civ.: ”în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani,

înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea

litigiului pe cale amiabilă. în acest sens, reclamantul va convoca partea

adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum

și toate actele doveditoare pe care se sprijină”.

In cauză nu a existat

o convocare la conciliere, care să îndeplinească cerințele prevăzute de lege, însă

între părți s-au purtat negocieri și s-au derulat mai multe litigii cu privire

la mijlocul fix ce face obiectul pricinii, iar prin sentința civilă nr. 833 din

31 martie 2011 a Tribunalului Ialomița s-a constatat nelegalitatea hotărârii nr.

20 din 26 aprilie 2001 emisă de Consiliul Local Valea Ciorii, care constituie

titlul de proprietate al intimatei.

De asemenea, intimata

a avut cunoștință de pretențiile invocate de recurenta încă de la data de 28

februarie 2008, când cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe

rolul instanțelor judecătorești, iar în cei 5 ani scurși de la momentul sesizării

instanței părțile nu au reușit soluționarea litigiului pe cale amiabilă.

Rațiunea procedurii

prealabile reglementate de art. 720

1

C. proc. civ. constă în

încercarea de soluționare a litigiilor pe cale amiabilă, iar în cauză părțile

se găsesc în imposibilitate de a tranșa amiabil diferendul, astfel încât

intimata nu a suferit vreo vătămare și aplicarea sancțiunii nu se impune.

Pentru aceste

considerente, Curtea, în temeiul articolului 297 alin. (1) C. proc. civ. a admis

apelul, a anulat, în tot, hotărârea atacată, a respins excepția invocată și a

trimis cauza spre rejudecare.

Constatând că pe

parcursul soluționării cauzei au intervenit modificări în materia competenței

și că la data pronunțării deciziei instanța competentă din punct de vedere

material să judece pricina este Judecătoria, Curtea, conform art. 725 alin. (2)

și art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. a) și b) C. proc. civ. a trimis dosarul Judecătoriei

Fetești.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta Comuna Valea Ciorii, prin primar.

În motivarea

recursului s-au arătat următoarele.

Hotărârea este

pronunțata cu încălcarea normelor de procedura prevăzute sub sancțiunea

nulității întrucât acțiunea este formulata în contradictoriu cu Comuna Valea

Ciorii prin Primar iar hotărârea instanței de apel este pronunțata în contradictoriu

cu Primăria Comunei Valea Ciorii.

Hotărârea astfel

pronunțata se încadrează în disp art. 105 alin. (2) C. proc. civ. - fiind

pronunțată în contradictoriu cu o entitate care nu este parte în proces -

Primăria Comunei Valea Ciorii neavând nici calitate în prezenta cauză și nici

capacitate de a sta în proces.

Hotărârea încalcă

principiul contradictorialității, normele referitoare la citarea și comunicarea

actelor de procedură, cuprinsul hotărârii judecătorești, și neregularități care

pot fi înlăturate numai prin casarea hotărârii - pentru ca judecata să se

desfășoare în contradictoriu cu pârâta pe care SC I. SA a înțeles sa o cheme în

judecată - Comuna Valea Ciorii prin Primar.

Prin hotărârea

recurată instanța de apel a admis apelul reclamantei SC I. SA reținând ca în cauza

nu se impune aplicarea sancțiunii prevăzuta de textul de lege. Instanța a

reținut în sprijinul acestei soluții împrejurarea ca între părți s-au purtat

negocieri și s-au derulat mai multe litigii cu privire la mijlocul fix ce face

obiectul pricinii, iar prin sentința civila nr. 833 din 31 martie 2011 a

Tribunalului Ialomița s-a constatat nelegalitatea hotărârii nr. 20 din 26

aprilie 2001 emisa de Consiliul Local Valea Ciorii, care constituie titlul de

proprietate al intimatei.

Acest prim argument

nu susține soluția pronunțata, întrucât niciuna dintre situațiile de fapt

reținute de instanța de apel nu pot suplini obligația reclamantului de a încerca

concilierea cu paratul înaintea înregistrării acțiunii la instanța.

În jurisprudența se

regăsesc soluții în sensul unei largi interpretări a noțiunii de conciliere -

apreciindu-se ca și în lipsa unei convocări care sa respecte punctual

condițiile C. proc. civ., atunci când este evident ca între părți au existat

negocieri prealabile formulării acțiunii, în legătura cu obiectul pretenției

deduse judecații, instanțele au apreciat ca sunt îndeplinite condițiile art. 720

1

C. proc. civ.

În speța însă o

astfel de interpretare extensivă nu poate fi făcuta, întrucât niciuna dintre

"negocierile și litigiile" desfășurate între părți nu au privit

obiectul prezentei cereri de chemare în judecata - revendicarea posesiei asupra

digului de către SC I. SA în calitate de proprietar.

Instanța de apel nu

menționează care negocieri și litigii țin loc de procedura prealabila în prezenta

cauza - mulțumindu-se să facă doar o mențiune generica și echivoca în sensul ca

între părți s-au purtat negocieri și s-au derulat mai multe litigii - în aceste

condiții nu se poate verifica legalitatea soluției pronunțate - iar recurenta

este în imposibilitate de a aduce argumente împotriva unei soluții generale -

care nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

În ceea ce privește

litigiul menționat de instanța de apel - acțiunea reclamantei în anularea

hotărârii Consiliului Local prin care bunul a fost inclus în inventarul Comunei

Valea Ciorii, aceasta are obiect diferit și nu poate reprezenta o încercare de

conciliere prealabila pentru acțiunea în revendicare.

De altfel prezenta

acțiune a fost formulata în februarie 2008, excepția de nelegalitate care a dus

la desființarea Hotărârii 20/2001 a fost promovata la 06 octombrie 2008, iar

soluția la care face referire instanța de apel a fost pronunțata în cursul

anului 2011. Întrucât îndeplinirea condiției prealabile a concilierii prevăzute

de art. 720

1

C. proc. civ. trebuie apreciata față de momentul

formulării acțiunii introductive de instanța nu pot fi reținute hotărâri,

negocieri sau litigii ulterioare acestui moment.

Singura negociere

prealabila anului 2008 invocata de apelanta SC I. SA este adresa nr. 475 din 01

octombrie 2007 care se refera la o alta stare de fapt și la o alta persoana - S.M.E.

- și la o altă suprafață de 60 ha luciu de apa, obiect diferit față de obiectul

prezentei acțiuni - revendicarea unui dig.

Nu au existat alte

litigii sau negocieri astfel cum eronat retine instanța de apel - singurul

litigiu în legătura cu digul este excepția de nelegalitate a hotărârii

Consiliului Local promovat după introducerea acțiunii în revendicare, și singura

"negociere" invocata de reclamanta este adresa 475 din 01 octombrie 2007

care are în vedere o cu totul alta situație de fapt, astfel încât este

neîntemeiat argumentul instanței de apel în sensul ca litigiile și negocierile

dintre părți suplinesc condiția concilierii prealabile. Argumentul final al

instanței de apel încalcă însăși finalitatea reglementarii procedurii

prealabile și demonstrează greșita interpretare pe care instanța de apel o da

acestei proceduri imperative.

Se retine astfel ca

de la momentul formulării prezentei cereri de chemare în judecata - 28

februarie 2008 au trecut 5 ani timp în care părțile nu au reușit soluționarea

litigiului pe cale amiabila, de unde instanța de apel trage concluzia ca

părțile se găsesc în imposibilitate de a transa amiabil diferendul.

Procedura

reglementata de art. 720

1

C. proc. civ. este una imperativă,

prealabila și obligatorie. Îndeplinirea acestei condiții de admisibilitate a

cererii de chemare în judecata trebuie făcuta la momentul formulării cererii de

chemare ie judecata, și nu prin analiza comportamentului părților ulterior

acestui moment.

De altfel, o asemenea

soluție ar genera consecințe absurde - mai ales în contextul actual în care de

la momentul introducerii cererii de chemare în judecata pana la primul termen

de judecata trec de regula mai bine de 8 luni. Ar însemna ca lipsa unei soluții

amiabile în timpul scurs după introducerea acțiunii și pana la momentul

soluționării excepției de către instanța face ca aplicarea sancțiunii sa nu se

impună - așa cum retine instanța de apel în prezenta cauza - soluție care

evident contrazice chiar scopul reglementarii - acela de a obliga părțile sa încerce

soluționarea amiabila a litigiului înaintea promovării acțiunii pe rolul

instanțelor de judecata.

În final instanța de

apel retine ca argument în sensul ca ”aplicarea sancțiunii nu se impune"

împrejurarea ca intimata nu a suferit vreo vătămare. Aceasta argumentare denota

un mod de interpretare eronat al disp. art. 720

1

C. proc. civ.

Procedura concilierii

prealabile nu este menita sa asigure protecția părților chemate în judecata, ci

este un instrument folosit de legiuitor pentru a asigura degrevarea instanțelor

și buna administrare a justiției. Interpretarea acestei norme trebuie făcuta în

acord cu scopul pentru care a fost edictata. Astfel norma juridica este una de

ordine publica - a cărei nerespectare atrage aplicarea sancțiunii (inadmisibilitatea)

independent de vătămarea/ nevătămarea adusa pârtilor.

Hotărârea instanței

de apel este data cu greșita interpretare a disp. art. 720

1

C. proc.

civ., întrucât în cauza nu a existat nicio manifestare de voința sau negociere

a părților care sa suplinească condiția concilierii prealabile. Simpla împrejurare

ca de la introducerea acțiunii a trecut mult timp nu este de natura sa

invalideze regula imperativa impusa de art. 720

1

C. proc. civ.

În drept au fost

invocate prevederile art. 304 pct. 5, 7, 9 coroborate cu art. 312 C. proc. civ.

Înalta Curte a

constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Este nefondat primul

motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. prin

care se susține că este nulă hotărârea instanței de apel întrucât deși acțiunea

este formulata în contradictoriu cu Comuna Valea Ciorii prin Primar hotărârea

instanței de apel este pronunțata în contradictoriu cu Primăria Comunei Valea

Ciorii.

Într-adevăr în apel

pârâta a fost citată sub denumirea Primăria Comunei Valea Ciorii în loc de

Comuna Valea Ciorii prin Primar. Această imprecizie cu privire la denumirea

pârâtei nu a împiedicat-o să primească citația la sediul său și să fie

reprezentată în fața instanței de apel prin același avocat care formulează și

recurs, partea nefiind de altfel nemulțumită de citarea sa sub această denumire

nici la cele două termene care au avut loc în fața instanței de apel.

Ca atare,

neproducându-se nicio vătămare în ceea ce privește citarea și formularea

apărărilor în favoarea Comuna Valea Ciorii prin Primar, sub denumirea Primăria

Comunei Valea Ciorii, nefiind vorba despre o altă entitate juridică ci de o

formulare imprecisă a denumirii pârâtei, nu sunt îndeplinite condițiile art. 304

pct. 5 raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. pentru a se dispune casarea

hotărârii.

Recurentul a invocat și

prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. arătând că hotărârea nu ar cuprinde

motivele pe care se sprijină întrucât instanța de apel ar fi făcut o referire

generală la faptul că între părți s-au purtat negocieri și litigii fără să le

menționeze concret.

Motivarea în fapt nu

se încadrează în prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. paragraful la

care face referire recurentul reprezentând doar un argument din cadrul

considerentelor instanței de apel care susțin soluția din dispozitiv. Hotărârea

conține motivele pe care se sprijină, motive care concordă cu soluția din

dispozitivul hotărârii. Din acest paragraf rezultă cu evidență faptul că instanța

de apel s-a referit la demersurile efectuate de reclamant pe parcursul soluționării

prezentului litigiu.

Este nefondat și

motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin

care se invocă greșita interpretare a art. 720

1

C. proc. civ.

Acțiunea care face

obiectul acestui litigiu a fost formulată la data 28 februarie 2008 fiind

înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești, care a declinat competența soluționării

cauzei prin sentința civilă nr. 783 din 24 aprilie 2008 în favoarea

Tribunalului București, secția comercială.

Pârâta a invocat

excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, pentru neurmarea

procedurii concilierii directe prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.,

la data de 1 noiembrie 2012, după ce în cauză fuseseră administrate probe,

inclusiv expertiză și se urmase procedura anulării unui act administrativ

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Într-adevăr, așa cum

corect susține recurenta pentru a analiza dacă se impune aplicarea sancțiunii

inadmisibilității formulării cererii de chemare în judecată trebuie să se

pornească de la scopul pentru care această normă a fost edictată.

Așa cum

se reține în decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004 referitoare la excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 720

1

alin. (1) C. proc.

civ. a Curții Constituționale ”din ansamblul reglementării, rezultă că, prin

instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmărit să

transpună în practică principiul celerității soluționării litigiilor dintre

părți - mai pregnant în materie comercială - și să degreveze activitatea

instanțelor de judecată. Astfel, rolul normei procedurale criticate este acela

de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părților posibilitatea

de a se înțelege asupra eventualelor pretenții ale reclamantului, fără

implicarea autorității judecătorești competente.”

Pornind de la

finalitatea avută în vedere de legiuitor la edictarea normei prevăzute de art. 720/1

alin. (1) C. proc. civ. în doctrină s-a reținut că această excepție s-ar putea

invoca doar în fața primei instanțe de fond, întrucât admiterea excepției

formulate direct în apel sau recurs ar fi contrară interpretării teleologice a

textului, instanțele derulând procesul în faza de fond și chiar de apel și

îngreunându-și activitatea, contrar scopului art. 720

1

și fără a realiza

împăcarea părților, așa încât instanța ar da dovadă de un formalism excesiv și

nefundamentat.

Pe de altă parte, s-a

considerat că invocarea acestei excepții, pentru prima dată, abia în calea de

atac a apelului sau a recursului ar fi un abuz de drept din parte a pârâtului,

în sensul art. 723 alin. (1) care nu de puține ori în asemenea situații se

poate bănui că urmărește șicanarea reclamantului sau împlinirea termenului de

prescripție.

Ca atare, în această

materie caracterul imperativ al prevederilor art. 720

1

a fost

interpretat într-un mod atenuat în sensul că efectuarea concilierii nu este

lăsată la aprecierea sau bunul plac al reclamantului.

Dat fiind același

scop al legii, coroborat cu faptul că litigiul comercial este (ca și litigiul

civil) unul al intereselor private în care, exercitarea drepturilor procesuale

este, în cea mai mare parte, la latitudinea părților, s-a considerat că instanța

nu poate prin ignorarea poziției pârâtului de pasivitate față de efectuarea

procedurii concilierii să respingă acțiunea ca inadmisibilă.

În speță, așa cum s-a

reținut anterior pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru

neefectuarea procedurii concilierii directe după aproape 5 ani de la formularea

cererii de chemare în judecată,

când procesul se afla, este adevărat în fața primei

instanțe de fond, dar după ce în cauză fuseseră administrate probe, inclusiv

expertiză și se urmase procedura anulării unui act administrativ prevăzută de art.

4 din Legea nr. 554/2004. Date fiind condițiile speciale existente în acest

litigiu, intervalul mare de timp după care a fost invocată de către pârât excepția

inadmisibilității acțiunii pentru neefectuarea procedurii concilierii directe,

momentul la care a fost invocat față de actele procedurale efectuate în cauză destinate

soluționării litigiului pe fond, considerentele expuse anterior își găsesc pe

deplin justificarea și în acest caz.

În aceste condiții, scopul

legii de a se preveni sesizarea instanței a fost depășit iar prin respingerea

acțiunii ca inadmisibilă, se obține doar o amânare a încărcării instanței,

pentru că litigiul va reveni pe rolul său, întrucât, dacă ar exista intenția

părților de împăcare instanța o poate valorifica prin aplicarea art. 131 și 720

1

.

Date fiind aceste

considerente nu se mai impune analizarea corectei aprecieri a instanței de apel

asupra înscrisurilor care ar dovedi existența unor negocieri între părți

privind obiectul prezentului litigiu.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta Comuna Valea Ciorii, prin primar împotriva

deciziei nr. 139 din data de 10 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția

a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2014.