ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3003/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 45 din 05 martie 2013, Tribunalul Teleorman a dispus condamnarea inculpatului I.D., la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (2) lit. b), c) C. pen. cu aplic. art. 74 - 76 C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplic art. 74-76 C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplic art. 74-76 C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., art. 174 C. pen. rap la art. 176 lit. d) cu aplic. art. 74 - 76 C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. I-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

I-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 13 august 2012 la zi, respectiv 05 martie 2013. S-a luat act că în cauză nu există constituire de parte civilă. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a corpurilor delicte (2 cuțite). S-a dispus restituirea către inculpat a unei perechi de pantofi, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Inculpatul a fost obligat la 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat. În fapt, s-a reținut că, în seara zilei de 10 august 2012, inculpatul a pătruns pe fereastră în locuința lui B.I., pe care l-a amenințat cu un cuțit, că îl va omorî dacă nu îi dă banii, împrejurare în care partea vătămată a intenționat să-l dezarmeze pe inculpat de cuțit, fiindu-i cauzate leziuni cu acesta. Inculpatul a abandonat cuțitul și și-a însușit un telefon mobil, ce aparținea părții vătămate. Sentința a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman pentru motive de netemeinicie ce țin de individualizarea pedepsei aplicate inculpatului I.D. de instanța de fond, în sensul greșitei rețineri în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74-76 C. pen.

și de inculpat, care a solicitat a se acorda o eficiență mai mare circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa. Prin Decizia penală nr. 178/ A din 13 iunie 2013 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva sentinței penale nr. 45 din 05 martie 2013 a Tribunalului Teleorman pe care a desființat-o, în parte și, rejudecând: A descontopit pedepsele aplicate inculpatului I.D. și le-a repus în individualitatea lor. A înlăturat aplicarea art. 74 - 76 C. pen. În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2) 1 lit. b) și c) C. pen. a condamnat pe inculpatul I.D. la 10 ani închisoare. În baza art. 192 alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul I.D. la două pedepse de câte 5 ani închisoare fiecare. În baza art. 174 C. pen. rap. la art. 176 lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul I.D. la 25 de ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul I.D. să execute pedeapsa de 25 de ani închisoare. A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus arestarea preventivă de la 13 august 2012 la zi. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. A respins, ca nefondat, apelul inculpatului I.D. și l-a obligat la 600 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță de control judiciar a reținut următoarele: În baza propriului examen al datelor cauzei, Curtea a considerat întemeiată critica Parchetului, care a constatat că prima instanță nu a făcut nicio referire, în considerentele hotărârii, la reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 -76 C. pen., acestea regăsindu-se în schimb în dispozitivul hotărârii. Or, s-a apreciat că activitatea inculpatului după săvârșirea faptelor în sensul absenței totale de empatie față de victime și lipsa căinței profunde a acestuia vizavi de faptă și victime, corelate și cu lipsa de educație și ocupație demonstrează un potențial criminogen ridicat, manifestat și prin multiplele sancțiuni cu amenzi administrative primite pentru alte infracțiuni, în minorat.

Prin urmare, atitudinea sa antisocială era notorie pe raza localității de domiciliu, astfel că nu se poate reține că acesta a avut un comportament social adecvat nici înainte de săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, din contră manifestarea antisocială constituind un mod de viață pentru inculpat. Pe de altă parte, instanța de apel a remarcat că atitudinea de recunoaștere pe care a avut-o inculpatul nu este rezultatul conștientizării gravității faptelor comise, pe parcursul urmăririi penale acesta declarând constant că la fapte a mai participat o persoană, ci a dorinței de reducere a limitelor de pedeapsă și a probelor evidente ce-l încriminau.

Or, chiar dacă inculpatul este tânăr, la data săvârșirii faptelor (11 august 2012) abia împlinise de 2 luni vârsta majoratului și aflat într-o etapă care, cel puțin teoretic, este una de formare intelectuală și afectivă, s-a apreciat că în profilul său psiho-social sunt identificați o serie de factori (dezinhibiția cu care au fost săvârșite faptele, violențele multiple față de victime - consătenii săi - lipsa oricărui țel în viață) ce susțin ideea unui potențial criminogen ridicat și impune aplicarea unei pedepse mai ferme, care să implice o perioadă mai mare de detenție, dându-i astfel posibilitatea inculpatului să reflecteze asupra comportamentului său, prin asimilarea elementelor de instruire învederate de factorii educativi din penitenciar (psihologi, consilieri etc.) și învățarea unei meserii în speranța formării unei atitudini social corecte.

De aceea, s-a considerat de către instanța de apel că trebuie acordată relevanță deosebită funcției coercitive și de exemplaritate a pedepsei prin înlăturarea pentru o perioadă mai îndelungată din societate a inculpatului. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în termenul legal de 10 zile prev. de art. 385 3 C. proc. pen., inculpatul I.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: Recurentul inculpat I.D., invocă în susținerea recursului, cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen. În baza acestui caz de casare acesta solicită a se reține că i s-a aplicat o pedeapsă nelegală, întrucât instanța de apel nu a ținut seama de circumstanțele sale personale și de cele reale ale săvârșirii faptei.

De asemenea a apreciat că nu s-a avut în vedere că nu a acționat cu intenția de a suprima viața victimei și în aceste condiții a considerat că pedeapsa ce i-a fost aplicată este mult prea aspră, în final solicitând redozarea în sensul reducerii cuantumului pedepsei. Criticile aduse nu sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale atacate în raport de disp. art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 385 9 C. proc. pen., apreciază Înalta Curte că recursul declarat de inculpat este nefondat și urmează a fi respins ca atare pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte amintește că Decizia penală nr. 178/ A a fost pronunțată de Curtea de Apel București la data de 13 iunie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2 din 12 februarie 2013, astfel încât va supune analizei numai acele critici care se circumscriu cazurilor de casare în vigoare, în forma stabilită de Legea nr. 2/2013. Din analiza actelor și lucrărilor din dosar rezultă că inculpatul I.D. în seara zilei de 10 august 2012, a pătruns pe fereastră în locuința părții vătămate B.I., pe care l-a amenințat cu un cuțit că îl va omorî dacă nu îi dă banii, împrejurare în care partea vătămată a intenționat să-l dezarmeze pe inculpat de cuțit, fiindu-i cauzate leziuni cu acesta. In aceste împrejurări inculpatul a abandonat cuțitul și și-a însușit un telefon mobil, ce aparținea părții vătămate.

Criticile formulate de inculpat din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen. nu pot fi supuse analizei. Potrivit art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen., hotărârea poate fi supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. Înalta Curte amintește că acest caz de casare permite Înaltei Curți să exercite controlul judiciar numai asupra chestiunilor de drept nu și asupra situației de fapt sau a modului de individualizare a pedepselor. Criticile formulate de recurentul inculpat prin prisma acestui caz de casare se referă la greșita individualizare a pedepsei. Înalta Curte amintește că din expunerea de motive ce stă la baza Legii nr. 2/2013 rezultă că unul din scopurile ce au determinat emiterea acestei legi a fost tocmai transformarea Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o Curte de Casație, astfel încât exercitarea controlului judiciar să se realizeze numai asupra chestiunilor de drept.

Reținerea unor circumstanțe atenuante, reducerea pedepsei în limitele art. 76 C. pen., urmare a reținerii circumstanțelor atenuante, stabilirea modalității de executare a pedepsei sunt împrejurări ce țin de procesul de individualizare a pedepselor și nu mai pot fi supuse cenzurii Înaltei Curți de Casație și Justiție ca urmare a modificării cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., în sensul că hotărârea recurată poate fi criticată doar sub aspectul nelegalității pedepsei, iar incidența cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen. nu poate fi extrapolată la alte situații decât cele reglementate de legiuitor. Față de considerentele arătate, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va computa prevenția inculpatului I.D. de la 13 august 2012 la 4 octombrie 2013. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.D. împotriva Deciziei penale nr. 178/ A din 13 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 13 august 2012 la 04 octombrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei pentru termenul din 7 august 2013 se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 octombrie 2013.