ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2638/2012

Asupra

recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, având pe rol spre soluționare dosarul având ca obiect

soluționarea recursului declarat de inculpatul G.A. împotriva sentinței penale

nr.610 din 09 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria sector 3 în Dosarul nr. 14737/301/2012

a amânat judecarea cauzei la data de 25 septembrie 2012 și în baza disp. art. 300

2

raportat la art.160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat

temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul

G.A., măsură pe care a menținut-o.

Pentru

a dispune astfel, examinând actele și lucrările dosarului instanța de ultim

control judiciar, în esență, a constatat că există indicii de temeinicie care

să susțină presupunerea rezonabilă în sensul prevederilor art. 143 C. proc.

pen. că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost cercetat, trimis în

judecată și condamnat de prima instanță, chiar dacă operează în continuare

prezumția de nevinovăție, potrivit art. 5 C. proc. pen. reținându-se existența

temeiurilor legale ca inculpatul să fie judecat în stare de arest preventiv.

În

considerentele aceleiași încheieri s-a mai relevat de către instanța de recurs

că lăsarea în libertate a inculpatului G.A. ar creea în rândul opiniei publice

un sentiment de insecuritate, măsura arestării preventive luată față de

inculpat cu respectarea disp. art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. fiind

justificată iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în

sarcina acestuia este mai mare de 4 ani închisoare, considerând totodată ca

fiind îndeplinită și condiția referitoare la existența unor probe certe că

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

S-a

mai menționat că recurentul inculpat G.A. este recidivist.

Față

de împrejurarea că inculpatul G.A. a fost condamnat de prima instanță - Judecătoria

sector 3 - prin sentința penală nr. 610 din 09 iulie 2012 la o pedeapsă

rezultantă de 9 ani închisoare, Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

ca instanță de ultim control judiciar, a constatat că au fost îndeplinite

cerințele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, care, prevăd că dreptul

persoanei la libertate și siguranță nu este încălcat, în situația în care o

persoană era deținută legal pe baza condamnării pronunțată de către un tribunal

competent.

Astfel,

s-a apreciat de către instanța de recurs că temeiurile care au determinat

arestarea preventivă a recurentului inculpat subzistau și la acest moment și

impuneau menținerea în continuare a stării de arest a acestuia la judecarea

cauzei în recurs în condițiile art.300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., raportat la împrejurările și modalitatea concretă în care a

acționat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Împotriva

încheierii din 24 august 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

inculpatul G.A. a declarat recurs.

Pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul, fixându-se

termen de judecată la 03 septembrie 2012.

La

termenul fixat, Înalta Curte, din oficiu, potrivit disp. art. 302 alin. (2) C.

proc. pen. raportat la art. 385

15

alin. (1) lit. a) teza a II-a cu

referire la art. 141 alin. (1) C. proc. pen. a pus în discuția părților

excepția inadmisibilității recursului declarat de inculpatul G.A.

Înalta

Curte examinând actele și lucrările dosarului a apreciat în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. și la dispozițiile legale sus-menționate

că recursul inculpatului este inadmisibil pentru următoarele considerente.

Prin

sentința penală nr. 610 din 09 iulie 2012 Judecătoria sector 3 București a

dispus condamnarea inculpatului G.A. la o pedeapsă rezultantă de 9 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), art. 189

alin. (1), (2), art. 86 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 18 alin. (2), art. 279

alin. (1) C. pen.

Dispozițiile art. 385

15

C. proc. pen. enumeră strict și limitativ hotărârile ce pot fi atacate o

singură dată cu recurs menționând la alin. (2) că încheierile pot fi atacate cu

recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată cu excepția cazurilor când,

potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

De

asemenea, în disp. art. 141 alin. (1) C. proc. pen. legiuitorul menționează

care este calea de atac împotriva încheierii pronunțată de instanță în cursul

judecății privind măsurile preventive „încheierea dată în primă instanță și în

apel prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea

sau încetarea de drept a măsurii arestării preventive, precum și împotriva

încheierii prin care se dispune menținerea arestării preventive poate fi

atacată separat cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de

la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă.

Încheierea

prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare,

înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei

căi de atac.

Or

în speța dedusă judecății se constată că încheierea pronunțată la 24 august

2012 de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, este una

definitivă, prin care instanța de recurs, verificând din oficiu legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive este una definitivă.

Sistemul

român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac,

dreptul la recurs exercitându-se numai în condițiile expres prevăzute de lege

așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

Or,

recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală

penal constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, și din

acest motiv apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față

de cele mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 141

alin. (1) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul inculpatului G.A.

Potrivit

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva încheierii de

ședință din data de 24 august 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 14737/301/2012/a2 (2471/2012).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 3 septembrie 2012.