ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2638/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a II-a penală, având pe rol spre soluționare dosarul având ca obiect soluționarea recursului declarat de inculpatul G.A. împotriva sentinței penale nr.610 din 09 iulie 2012 pronunțată de Judecătoria sector 3 în Dosarul nr. 14737/301/2012 a amânat judecarea cauzei la data de 25 septembrie 2012 și în baza disp. art. 300 2 raportat la art.160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul G.A., măsură pe care a menținut-o. Pentru a dispune astfel, examinând actele și lucrările dosarului instanța de ultim control judiciar, în esență, a constatat că există indicii de temeinicie care să susțină presupunerea rezonabilă în sensul prevederilor art. 143 C. proc.

pen. că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost cercetat, trimis în judecată și condamnat de prima instanță, chiar dacă operează în continuare prezumția de nevinovăție, potrivit art. 5 C. proc. pen. reținându-se existența temeiurilor legale ca inculpatul să fie judecat în stare de arest preventiv. În considerentele aceleiași încheieri s-a mai relevat de către instanța de recurs că lăsarea în libertate a inculpatului G.A. ar creea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate, măsura arestării preventive luată față de inculpat cu respectarea disp. art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. fiind justificată iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani închisoare, considerând totodată ca fiind îndeplinită și condiția referitoare la existența unor probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

S-a mai menționat că recurentul inculpat G.A. este recidivist. Față de împrejurarea că inculpatul G.A. a fost condamnat de prima instanță - Judecătoria sector 3 - prin sentința penală nr. 610 din 09 iulie 2012 la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, ca instanță de ultim control judiciar, a constatat că au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care, prevăd că dreptul persoanei la libertate și siguranță nu este încălcat, în situația în care o persoană era deținută legal pe baza condamnării pronunțată de către un tribunal competent.

Astfel, s-a apreciat de către instanța de recurs că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat subzistau și la acest moment și impuneau menținerea în continuare a stării de arest a acestuia la judecarea cauzei în recurs în condițiile art.300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., raportat la împrejurările și modalitatea concretă în care a acționat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de viol. Împotriva încheierii din 24 august 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, inculpatul G.A. a declarat recurs. Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul, fixându-se termen de judecată la 03 septembrie 2012. La termenul fixat, Înalta Curte, din oficiu, potrivit disp.

art. 302 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 385 15 alin. (1) lit. a) teza a II-a cu referire la art. 141 alin. (1) C. proc. pen. a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului declarat de inculpatul G.A. Înalta Curte examinând actele și lucrările dosarului a apreciat în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. și la dispozițiile legale sus-menționate că recursul inculpatului este inadmisibil pentru următoarele considerente. Prin sentința penală nr. 610 din 09 iulie 2012 Judecătoria sector 3 București a dispus condamnarea inculpatului G.A. la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), art. 189 alin. (1), (2), art. 86 din O.U.G.

nr. 195/2002, art. 18 alin. (2), art. 279 alin. (1) C. pen. Dispozițiile art. 385 15 C. proc. pen. enumeră strict și limitativ hotărârile ce pot fi atacate o singură dată cu recurs menționând la alin. (2) că încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. De asemenea, în disp. art. 141 alin. (1) C. proc. pen.

legiuitorul menționează care este calea de atac împotriva încheierii pronunțată de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive „încheierea dată în primă instanță și în apel prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii arestării preventive, precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea arestării preventive poate fi atacată separat cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă. Încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

Or în speța dedusă judecății se constată că încheierea pronunțată la 24 august 2012 de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, este una definitivă, prin care instanța de recurs, verificând din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive este una definitivă. Sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs exercitându-se numai în condițiile expres prevăzute de lege așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penal constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, și din acest motiv apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 141 alin. (1) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul inculpatului G.A. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva încheierii de ședință din data de 24 august 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 14737/301/2012/a2 (2471/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 septembrie 2012.