ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5768/2013

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 23 iunie 2010 sub nr. 3473/204/2010 reclamanta Comuna Bănești prin Primar a solicitat evacuarea pârâtelor V.I. și M.L.M. din imobilul situat în comuna Bănești, str. Gherghiceni, jud. Prahova (construcție și teren în suprafață de 300 mp) și obligarea acestora la plata lipsei de folosință pentru construcție și teren până la evacuare. În motivarea cererii s-a arătat că în temeiul contractului de Închiriere nr. 4 din 03 ianuarie 1983 imobilul în litigiu a fost închiriat către M.D., fostul soț al reclamantei V.I. în temeiul Legii nr. 5/1973. Imobilul se află în domeniul public al comunei, conform documentației atașate, spațiul se află în incinta clădirii în care funcționează Primăria. în continuare se învederează că efectul imediat al denunțării unilaterale a contractului de închiriere constă în încetarea acestuia, solicitându-se astfel admiterea cererii. La data de 05 octombrie 2010 pârâtele au depus întâmpinare și cerere reconvențională solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la încheierea contractului de vânzare - cumpărare cu pârâtele privind imobilul situa în comuna Bănești, str. Gherghiceni, jud. Prahova în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995. în subsidiar s-a solicitat, în măsura admiterii cererii principale și obligarea reclamantei la plata contravalorii cheltuielilor necesare și utile efectuate de către pârâte, instituirea unui drept de retenție asupra imobilului până la plata cheltuielilor solicitate, cu cheltuieli de judecată. De asemenea, au fost invocate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția autorității de lucru judecat, excepția netimbrării acțiunii, caracterul inform al cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește cererea reconvențională, se arată că imobilul face obiectul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, locuința trecând în proprietatea statului prin preluarea de la foștii proprietari în anul 1977. Astfel, imobilul a avut destinație de locuință, în anul 1977 trecând din proprietate privată a foștilor proprietari în proprietatea privată a statului. La data de 29 octombrie 2010 reclamanta a depus întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea acesteia. Astfel, se arată că imobilul în discuție nu face obiectul Legii nr. 112/1995, nefiind îndeplinite condițiile pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare. Imobilul aparține de domeniul public al comunei și nu domeniului privat. La data de 24 ianuarie 2011 pârâtele au depus precizare la cererea reconvențională, solicitând în principal obligarea reclamantei de a vinde spațiul deținut în temeiul contractului de închiriere, urmând a fi evaluat imobilul în condițiile prevăzute de lege și a se deduce îmbunătățirile efectuate, iar în subsidiar obligarea reclamantei de a menține contractul de închiriere, chiria urmând a fi calculată potrivit prevederilor legale. Prin încheierea din data de 29 aprilie 2011 instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de către M.C.A., iar prin încheierea din data de 10 iunie 2011 s-a dispus înaintarea cauzei către Judecătoria Sfântu Gheorghe, ca urmare a admiterii cererii de strămutare a cauzei dispusă prin Încheierea nr. 3660 din 04 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 893/1/2011.

Excepția de nelegalitate La termenul din data de 11 ianuarie 2012 pârâtele au depus note de ședință invocând excepția de nelegalitate privind Hotărârile Consiliului Local al Comunei Bănești nr. 18/1999, nr. 29/2004, 93/2008, precum și H.G. nr. 1359/2001, nr. 405/2009. În ceea ce privește nelegalitatea actelor administrative se arată că apartamentul și terenul nu fac parte din categoria bunurilor indicate de Normele Tehnice ale H.G. nr. 548/1999. Imobilul în mod continuu și neîntrerupt, începând cu anul 1982 și până în prezent având destinația de locuință civilă.

Hotărârea ce face obiectul recursului în prezenta cauză Prin sentința civilă nr. 196/ F din 14 septembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1359/2001, nr. 405/2009, invocată în Dosarul nr. 3473/204/2010 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe, a respins excepția. În motivarea acestei soluții, instanța fondului a apreciat actele contestate ca fiind legal adoptate, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul emiterii celor două hotărâri de guvern, precum și a normelor de competență conferite de legiuitor emitentului, că au fost emise în temeiul unor prevederi nedeclarate neconstituționale, că în cauză au fost respectați toți pașii ceruți prin Legea nr. 213/2008, inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Bănești fiind întocmit de comisia special constituită, fiind însușit de consiliul local, centralizat de consiliul județean și trimis guvernului care, prin hotărâre, să ateste apartenența lor la domeniul public de interes local, Hotărârile de Consiliu Local avute în vedere de guvern la momentul emiterii hotărârilor în discuție fiind apreciate, irevocabil, ca legale, de către instanța de contencios administrativ.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 196/ F din 14 septembrie 2012 au formulat recurs reclamantele V.I. și M.L.M. și intervenientul M.C.A., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii excepției de nelegalitate, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În ceea ce privește primul motiv de recurs, s-a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în condițiile în care instanța de fond nu s-a pronunțat în raport de probele administrate, nu a răspuns apărărilor reclamanților, aparent nu a efectuat o examinare proprie a cauzei, ci s-a limitat a copia motivările Tribunalului Covasna și a Curții de Apel Brașov. Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a argumentat că hotărârea dată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, instanța de fond nereținând nerespectarea etapelor prevăzute de normele de tehnică legislativă, și anume aducerea la cunoștință publică a actelor adoptate de Consiliul Local, și nici a dispozițiilor Titlului X și Titlului XI din H.G. nr. 548/1999 privind Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc ''domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor.

Soluția instanței de recurs Analizând criticile aduse hotărârii instanței de fond de recurenți, actele și lucrările dosarului ca și prevederile legale aplicabile, inclusiv „art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a antrena fie modificarea, fie casarea hotărârii primei instanțe astfel că urmează a fi respinse recursul declarat, pe temeiurile și pentru considerentele în continuare arătate. În cauză, recurenții au învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea, pe cale de excepție, a legalității H.G. nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al județului Prahova și nr. 405/2009 pentru modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 1359/2001. În anexa N a acestui din urmă act administrativ, poziția 1 este menționată, în secțiunea „Inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei Bănești", clădirea administrativă Bănești - Sediul primăriei comuna Bănești și, la poziția 2, terenul aferent, descrise ca aparținând domeniului public al comunei Bănești în temeiul Hotărârea C.L. nr. 93/2008. Dosarul în care s-a ridicat excepția de nelegalitate are ca obiect, în esență, dreptul de folosință, respectiv, ca urmare a cererii reconvenționale, dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului descris în anexa N poziția 1 a H.G. nr. 1359/2001 Principalul motiv de nelegalitate al actelor ce fac obiectul excepției de față l-a reprezentat, în opinia recurenților-reclamanți, faptul că bunul ce face obiectul actelor criticate, și al litigiului aflat în soluționarea instanței civile, nu este și nu poate fi proprietate publică, Hotărârile de C.L. nr. 18/1999, nr. 29/2004 și nr. 93/2008, ce au stat la baza adoptării Hotărârilor de Guvern contestate, fiind, din această perspectivă, nelegale. Astfel, hotărârile de Guvern privind atestarea domeniului public al județului Prahova sunt, la rândul lor, afectate de nulitate. S-a mai argumentat nerespectarea procedurii prevăzute de normele de tehnică legislativă incidente în materie pentru adoptarea actelor administrative atacate. Instanța fondului a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1359/2001 și H.G. nr. 405/2009, apreciind că acestea au fost legal adoptate, soluție criticată de către recurenți. 1. Motivul de recurs - prevăzut de dispozițiile ari. 304 pct. 7 C. proc. civ. Acest motiv se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse. La rândul său, Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul excepției de nelegalitate de față, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. Considerentele hotărârii atacate fac referire în mod convingător la aspectele de fapt și de drept relevante pentru soluționarea cauzei. Astfel, acest motiv de recurs este nefondat. 2. Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Acest motiv de recurs este neîntemeiat pentru că soluția instanței de fond a fost dată cu justa aplicare a legii. În speță, pentru constatarea nelegalității parțiale a hotărârilor de guvern contestate ar fi fost necesar ca clin probele cauzei să rezulte cu certitudine că atestarea apartenenței bunurilor în litigiu la domeniul public a comunei este nelegală, fie din motive legate de neregularitate a procedurii derulate în temeiul art. 21 din Legea nr. 213/1998, fie sub aspect substanțial, legat de uzul și destinația de interes public a imobilelor. În cauză, contrar susținerilor recurenților, nu au fost avansate dovezi din care să rezulte neregularitatea procedurii derulate în temeiul art. 21 din Legea nr. 213/1998. Astfel, bunurile ce alcătuiesc domeniul public al Comunei Bănești, printre care și imobilul în litigiu, au fost inventariate de către comisiile special constituite în acest sens, iar inventarul a fost însușit prin hotărârea autorității publice a unității respective, în speță prin Hotărârea C.L. nr. 18/1999 și respectiv Hotărârea C.L. nr. 93/2008 ale Comunei Bănești. Efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietății publice, stabilit inițial prin hotărârile consiliului local, reglementate ca acte administrative de sine stătătoare. Înalta Curte mai reține și că, pe de altă parte, hotărârile consiliului local pe care s-au bazat hotărârile de guvern în discuție s-au apreciat de către instanța de contencios administrativ, prin decizie irevocabilă, a fi legale, neavând neregularități de formă, fiind corect fundamentate și în concordanță cu prevederile legale în materie Trecerea unui imobil în domeniul public trebuie să fie justificată de un interes public. Astfel, art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 prevede că „domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean. ” Conform punctului III din Anexa la Legea nr. 213/1998 „domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: 1. drumurile comunale, vicinale și străzile; 2. piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum și zonele de agrement; 3. lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național sau județean; 4. rețelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente; 5. terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea consiliul local și primăria, precum și instituțiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile și altele asemenea; 6. locuințele sociale; 7. statuile și monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public național; 8. bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes public național; 9. terenurile cu destinație forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului și dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat; 10. cimitirele orășenești și comunale”. Este necontestat, în speță, că imobilul în litigiu și raportat la care se invocă nelegalitatea actelor administrative atacate, este sediul primăriei Bănești, imobilul fiind afectat, astfel, uzului de interes public și fiind incidente în speță, dispozițiile pct. III 5 din Anexa la Legea nr. 213/1998. Față de cele învederate și reținând regimul juridic al terenului în litigiu a cărui apartenență Ia domeniul public al statului nu poate fi tăgăduită, soluția instanței de fond de respingere a excepției de nelegalitate este legală și temeinică. Pentru aceste motive, apreciindu-se că nu există motive de reformare a sentinței instanței de fond, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.