ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3908/2018

HOTĂRÂRE

02.10.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3908/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 2 octombrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Slatina, secția Civilă, la data de 4 noiembrie 2017, sub nr. x/2017 și completată la data de 18 decembrie 2017, contestatoarea-debitoare Societatea A., în temeiul art. 711 si următoarele C. proc. civ., coroborate cu art. 83 din O.U.G. nr. 51/1998, a formulat, în contradictoriu cu B. S.A. și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, o contestație la executare, solicitând anularea actelor de executare, respectiv a adresei de menținere a popririi nr. P/17/30672/16.11.2017 (pentru suma de 10.641,01 RON), cât și a Ordinului de înființare a popririi nr. 5/30.01.2013.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711-719 C. proc. civ.

La data de 12 februarie 2018, contestatoarea a formulat cerere completatoare a contestației solicitând și întoarcerea executării silite, precum și constatarea intervenirii perimării și prescripției dreptului de a mai cerere executarea silită având în vedere că ultimul act de executare împotriva sa este din anul 2013, fiind aplicabil art. 389 C. proc. civ. de la 1865.

Prin sentința civilă nr. 1237/2018, Judecătoria Slatina, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București.

În motivarea acestei sentințe, instanța a reținut că executare silită împotriva debitoarei a fost demarată sub imperiul vechiul Cod de procedură, deci înainte de intrarea Noului C. proc. civ. și de modificare a O.U.G. nr. 51/1998.

Prin urmare, având în vedere că sediul intimatelor este situat în municipiul București, Judecătoria Slatina, în temeiul art. 159 C. proc. civ. coroborat cu art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 35F/2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că obiectul contestației la executare îl formează atât Ordinul de înființare a popririi nr. 5/30.01.2013, cât și adresa de menținere a popririi nr. P/17/30672/16.11.2017 emise de creditoare, privind suma de 10.641,01 RON.

S-a constatat că dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, în temeiul cărora s-a și emis ordinul de înființare a popririi, care instituiau o competență materială specială a curții de apel, erau abrogate la data formulării contestației la executare (04.11.2017), astfel încât, s-a apreciat că normele de competență materială aplicabile în cauză sunt guvernate de dispozițiile de drept comun din C. proc. civ. de la 1865.

Prin urmare, competența materială în soluționarea cauzei s-a stabilit în raport cu prevederile art. 400 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, coroborate cu dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, aceasta aparținând judecătoriei în circumscripția căreia se face executarea.

Totodată, s-a mai reținut că art. 453 alin. (1) C. proc. civ. reglementează o competență alternativă de soluționare în situația popririi, iar, în speță, executarea contestatoarei se realizează prin poprirea conturilor deținute la terțul poprit-intimata B. S.A., al cărei sediu se află în Sectorul 3 București, motiv pentru care s-a apreciat că instanța de executare este Judecătoria Sectorului 3 București.

Prin sentința civilă nr. 8944/2018 din 19 iulie 2018, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetentei sale materiale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în temeiul art. 134 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea acestei sentințe, instanța a reținut că, în măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv tuturor procedurilor judiciare incidente, ocazionate de respectiva executare silită, precum contestațiile la executare.

Din coroborarea prevederilor art. 82, potrivit cărora Legea nr. 76/2012 intră în vigoare la data prevăzută de art. 81, adică la 15.02.2013 (data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit cărora legea nouă se aplică doar executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acesteia, instanța a concluzionat că executările silite începute înainte de această dată rămân supuse legislației în vigoare la data declanșării procedurii.

Prin urmare, s-a apreciat că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, care atrăgeau competența curții de apel în soluționarea cererilor de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele preluate de A.A.A.S., întrucât acestea erau în vigoare la data începerii executării silite, fiind irelevant că au fost abrogate înainte de formularea contestației la executare pendinte, întrucât nu acesta este momentul în raport cu care se stabilește competența.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 24 august 2018, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanța a hotărât următoarele:

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit între cele două instanțe, care s-au declarat deopotrivă necompetente în a judeca același litigiu, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că obiectul litigiului îl reprezintă contestație la executarea silită prin poprire asupra contestatoarei Societatea A., iar obiectul contestației la executare, potrivit precizărilor contestatoarei, îl formează Ordinul A.A.A.S. de înființare a popririi nr. 5 din 30.01.2013, cât și adresa de menținere a popririi nr. P/17/30672/16.11.2017 emise de creditoare, privind suma de 10.641,01 RON.

În raport cu data emiterii titlului, respectiv 30 ianuarie 2013, legea de procedură aplicabilă în cauză este C. proc. civ. de la 1865.

În mod corect, Curtea de Apel București a reținut succesiunea și aplicarea în timp a dispozițiilor legale incidente în cauză cu privire la contestația la executare, prin raportare la prevederile art. 3 și 82 din Legea nr. 76/2012.

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, care stabileau în favoarea curților de apel competența soluționării cererilor privind valorificarea unor active ale statului, în temeiul cărora s-a și emis ordinul de înființare a popririi, nu sunt aplicabile în speță, având în vedere că au fost abrogate anterior formulării contestației la executare pendinte, iar Legea nr. 76/2012 nu conține dispoziții care să prevadă ultraactivitatea acestor norme de competență.

Potrivit art. 83 din O.U.G. nr. 51/1998, în forma modificată prin Legea nr. 76/2012, debitorii pot ataca în justiție, pe calea contestației la executare, măsurile dispuse de A.A.A.S., competența aparținând instanței de executare.

De asemenea, dispozițiile de drept comun de la art. 400 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 stabilesc în favoarea instanțelor de executare competența de soluționare a contestațiilor.

Conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

În speță, executarea contestatoarei se realizează prin poprirea conturilor deținute la terțul poprit-intimata B. S.A., iar potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

Din actele dosarului rezultă că terțul poprit B. S.A. are sediul în București, Calea x.

Prin urmare, având în vedere competența alternativă de soluționare în situația popririi, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de la sediul terțului poprit B. S.A. este competentă să soluționeze litigiul pendinte.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației la executare ce formează obiectul litigiului în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.