ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3379/2018

HOTĂRÂRE
19.09.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3379/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 19 septembrie 2018

Asupra cererii de revizuire de față

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 14.05.2018, a fost înregistrată pe rolul CURȚII DE APEL PITEȘTI, secția I civilă cererea de revizuire formulată de A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 438/17.04.2018, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul B..

În motivarea cererii, revizuenta a invocat art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv împrejurarea că decizia a cărei revizuire se solicită este potrivnică deciziei civile nr. 1235/2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

În esență, revizuenta a susținut că, prin admiterea apelului și respingerea contestației la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, s-a pus în aplicare incorect decizia civilă nr. 1235/2014, în condițiile în care intimatul a recunoscut, prin întâmpinarea formulată la recursul soluționat prin decizia Curții de Apel, că măsura stabilită de instanța de fond era corectă, rezolvându-se situația litigioasă, iar, ulterior pronunțării instanței de recurs, nu a solicitat încheierea unui alt contract de muncă, pe un alt post.

Revizuenta a susținut în mod amplu nelegalitatea deciziei Tribunalului Vâlcea, întrucât ar fi fost pronunțată de un judecător incompatibil, în temeiul unui raport de expertiză contabilă nul.

În concluzie, s-a solicitat de către revizuentă anularea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, pentru motivul de revizuire prev. de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul B. a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Pitești, raportat la art. 510 alin. (2) C. proc. civ. Sub aspectul motivului de revizuire invocat, intimatul a susținut inadmisibilitatea cererii de revizuire.

Prin decizia civilă nr. 2106/2018 din 26 iunie 2018 pronunțată de CURTEA DE APEL PITEȘTI, secția I civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale, a fost declinată competența soluționării cererii de revizuire formulată de revizuenta A. S.A., cu sediul în Râmnicu Vâlcea, str. x, jud. Vâlcea, împotriva deciziei civile nr. 438/A din 17 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2017, intimat fiind B., domiciliat în Râmnicu Vâlcea, str. x, jud. Vâlcea, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva motivelor invocate, o va respinge pentru considerentele ce succed.

Prin sentința civilă nr. 700/2014 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2012, s-a admis acțiunea formulată de B. și, fiind executorie de drept, contestatoarea a fost obligată să încheie cu acesta "un contract individual de muncă, pe perioadă nedeterminată, pe funcția de șef serviciu", precum și la "plata sumei de 12006 RON, reprezentând venituri salariale nerealizate pe perioada 10.09.2012-01.04.2014, aferente funcției de șef serviciu, suma de 6825 RON, reprezentând contribuțiile de asigurări aferente".

Prin decizia civilă nr. 1235/2014 din 29 septembrie 2014 pronunțată de CURTEA DE APEL PITEȘTI SECȚIA I CIVILĂ a fost admis recursul formulat de pârâta S.C. A. S.A. RÂMNICU VÂLCEA, împotriva sentinței civile nr. 700 din 20 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, în dosarul nr. x/2012, intimat fiind reclamantul B., domiciliat în Rm. Vâlcea, județul Vâlcea. A fost modificată sentința în sensul că a fost obligată pârâta să încheie cu reclamantul un contract de muncă pe perioadă nedeterminată pentru un post corespunzător pregătirii și experienței profesionale, începând cu data încetării contractului de mandat, cu plata drepturilor salariale corespunzătoare.

Prin cererea formulată la data de 14.06.2017 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea sub nr. x/2017, contestatoarea S.C. A. S.A. a formulat în contradictoriu cu intimatul B., contestație la executare prin care a solicitat anularea formelor de executare din dosarul nr. x/2017 înregistrat la Biroul Individual al Executorului Judecătoresc C. și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

Cu privire la contestația la executare s-a arătat că cererea sa de executare silită nu are ca obiect obligarea debitoarei să încheie un contract de muncă, această obligație fiind considerată îndeplinită la data pronunțării titlului executoriu - decizia civilă nr. 1235/2014 a Curții de Apel Pitești, ci doar "plata drepturilor salariale corespunzătoare", astfel cum s-a dispus prin titlul executoriu.

Prin sentința nr. 5167 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost admisă contestația formulată de S.C. A. S.A., cu sediul în Rm. Vâlcea, str. x, jud. Vâlcea, în contradictoriu cu B., cu domiciliul în Rm. Vâlcea, str. x, jud. Vâlcea, Au fost anulate actele de executare întocmite în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2017 al BEJ C..

Prin decizia civilă nr. 438/A din 17 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Vâlcea fost admis apelul declarat de apelantul-intimat B. cu domiciliul în Rm. Vâlcea, județul Vâlcea, împotriva sentinței civile nr. 5167 din 20 octombrie 2017 în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-contestatoare S.C. A. S.A cu sediul în Rm. Vâlcea, județul Vâlcea. A fost schimbată sentința în sensul că a fost respinsă contestația la executare. A fost obligată intimata la 1190 RON cheltuieli de judecată către apelant.

Revizuenta a invocat art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv împrejurarea că decizia a cărei revizuire se solicită este potrivnică deciziei civile nr. 1235/2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

Înalta Curte constată că deciziile pretins potrivnice sunt pronunțate în același litigiu dar în faze procesuale distincte respectiv, judecata pe fond și executarea silită a dispozițiilor cuprinse în titlul executoriu.

Fazele și etapele procesului civil reprezintă momentele distincte pe care le parcurge procesul civil de la începutul și până la terminarea sa. Procesul civil parcurge în mod obișnuit - dar nu și necesar - două mari faze: a) faza judecății propriu-zise (cognitio) în fața instanțelor de judecată, care se sfârșește prin pronunțarea unei hotărâri b) faza executării silite a hotărârii (executio) în cadrul căreia hotărârea definitivă este adusă la îndeplinire de organele de executare, din ordinul și sub controlul instanței de judecată.

În aplicarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidentă teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, care nu se verifică în cauză.

Astfel, este necesar să existe hotărâri definitive ale căror dispozitive sau considerente sunt contradictorii, condiție ce rezultă din dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile să fi fost pronunțate în același litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părți, obiect și cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces (dosar), ci în procese diferite și, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de instanță.

Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este acela al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speță.

Or, câtă vreme în motivele de revizuire susținute de revizuentă, se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive pronunțate în aceeași cauză dar în faze procesuale distincte, nu se poate obține anularea deciziei întrucât, pentru situația descrisă, nu este întrunită cerința ca hotărârile să fi fost pronunțate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate de părți, obiect și cauză.

În raport de cele constatate, Înalta Curte apreciază că nu mai prezintă relevanță analiza celorlalte condiții de admisibilitate a cererii de revizuire ce face obiect al prezentei cauze, motiv pentru care va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 438/A din 17 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă.

În temeiul art. 453 C. proc. civ. constatând culpa procesuală, va obliga revizuenta A. S.A să plătească intimatului B. suma de 1785 RON cheltuieli de judecată.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 438/A din 17 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă.

Obligă revizuenta A. S.A să plătească intimatului B. suma de 1785 RON cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 30 de zile la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-05-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1000/2019
Asupra cauzei de față, reține următoarele: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată, la data de 24 aprilie 2018, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, sub nr. x/2018, revizuenta A. a solicitat revizuirea decizie nr. 819 din
ÎCCJ 2018-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3739/2018
onare, completului nr. 10. Prin rezoluția din data de 6 septembrie 2018, a fost fixat termen de judecată în vederea soluționării cererii de revizuire la data de 24 octombrie 2018. Analizând cererea de revizuire, prin prisma prevederilor art
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2435/2018
ul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând contrarietatea acesteia cu decizia civilă nr. 107/2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2016. Prin decizia civilă nr. 3563 din 29 noiembrie 2017. Curtea de Apel Pite
ÎCCJ 2020-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1003/2020
Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată la data de 16 aprilie 2018 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, revizuenții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J.
ÎCCJ 2018-10-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4195/2018
atoare a cheltuielilor de judecată parțiale, în cuantum de 200 RON. Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.A. Rm. Vâlcea a declarant apel. Prin decizia civilă nr. 3666 din 6 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civil
Sursă