ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 62/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 62/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 mai 2003 a Curții de Apel București, secția
comercială – pronunțată în dosar nr.771/2003 a fost suspendată cererea de apel
formulată de apelanta
S.C. F. S.R.L. Satu Mare conform art.244 alin.1 pct. 2 C.
proc. civ.
Împotriva hotărârii sus – evocată a declarat recurs reclamanta
S.C. F. S.R.L. Satu
Mare.
Cum
recurenta nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citată pentru
termenul din 14 ianuarie 2004 cu mențiunea de a timbra recursul cu 42.500 lei
taxă judiciară de timbru și 3.000 lei timbru judiciar, obligație căreia nu s-a
conformat.
Ori,
prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost
statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse de
instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de
acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de
persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la
termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit
prevederilor art.9 din O.G. nr.32/1995, art.20, alin.3 din Legea nr.146/1997 și
normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită
taxa judiciară de timbru și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează,
după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând
că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat
obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de
judecată din 14 ianuarie 2004, când procedura de citare a fost legal îndeplinită,
că în cauză nu operează scutirea legală – personală sau ca obiect – de
obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20,
pct.1 și 3 din Legea nr.146/1997 respectiv ale art.30, pct.1 și 5 din Normele
metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea ca netimbrat a
recursului reclamantei S.C. F. S.R.L. Satu Mare.
Așa
fiind, Curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Anulează
recursul declarat de reclamanta S.C. F. S.R.L. Satu Mare împotriva încheierii
din 26 mai 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială – în
dosar nr.771/2003 ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată,
în ședința publică, astăzi 14 ianuarie 2004.