ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2001/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2001/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 16 mai 2018
Deliberând, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.07.2015 sub nr. x/2015 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale care se regăsesc în Contractul de credit nr. x/07.11.2007:
Prin sentința civilă nr. 4172 din 06.07.2016 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI, secția A VI-A CIVILĂ a fost respinsă cererea precizată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. ca neîntemeiată, fiind obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 6.619,22 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, a formulat apel reclamantul A., solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a soluției pronunțată prin hotărârea apelată, în sensul admiterii acțiunii formulate.
Prin decizia civilă nr. 583A din 22 martie 2017 pronunțată de CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, secția A VI-A CIVILĂ a fost respins apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 4172/06.07.2016 și împotriva încheierii de ședință din data de 16.03.2016 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata B. S.A. ca nefondat. A fost obligat apelantul la plata sumei de 3.249 RON cheltuieli de judecată către intimată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A..
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Examinându-se cererea de recurs, în cadrul procedurii de regularizare a cererii, în baza art. XVII alin. (3) raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 486 C. proc. civ. s-a constatat că, cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 C. proc. civ.
În raport de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., s-a constatat că recurentul este scutit de la plata taxei judiciare de timbruconform de art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013. La data de 15.11.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. teza I, cu referire la art. 471 alin. (5) din C. proc. civ. s-a dispus comunicarea recursului către intimată, cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei întâmpinare în termen de cel mult 30 de zile. La data de 4.01.2018 s-a constatat că intimata a depus întâmpinare prin care ainvocat excepția netimbrării și a inadmisibilității recursului iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 - noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, s-a dispus comunicarea întâmpinării formulate de intimată către recurent, punându-i-se în vedere obligația de a depune răspuns la întâmpinare, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, recurentul conformându-se acestei solicitări și formulând răspuns la întâmpinare.
În baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind desemnată persoana în vederea întocmirii raportului.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 7 martie 2018 potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
La termenul din data de 16 mai 2018, Înalta Curte, în complet de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate chestiunea admisibilității căii de atac și a reținut următoarele:
Recursul are ca obiect decizia nr. 583A din 22 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Conform prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. Potrivit art. I, alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016, dispozițiile art. XIV din Legea nr. 2/2013, cu modificările ulterioare, se aplică și proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
În speță, capătul principal al cererii privind constatarea nulității clauzei privind dobânda este estimat prin cererea de chemare în judecată la suma de 50.000 euro (230.000 echivalent RON), așadar sub pragul prevăzut de dispozițiile evocate, prin urmare decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.
Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este aplicabilă cauzei întrucât efectele acesteia se produc de la data publicării în Monitorul Oficial respectiv 20.07.2017, decizia recurată fiind anterioară acestei date.
Prin urmare, raportat la considerentele evocate ale Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, hotărârea atacată este una definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte, va respinge recursul ca inadmisibil.
Înalta Curte, în temeiul art. 453 C. proc. civ., reținând culpa procesuală, va obliga recurentul-reclamant A. să plătească intimatei pârâte B. suma de 2480,82 RON cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 583A din 22 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Obligă recurentul-reclamant A. să plătească intimatei pârâte B. suma de 2480,82 RON cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2018.