ÎCCJ, Decizia nr. 99/2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 2369 din 20 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 670 din 25 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018 și a obligat revizuentul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.000 RON către intimata SC B. SRL.

Decizia atacată cu revizuire a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de apel, astfel încât ea are caracter definitiv de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Raportat la prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 teza I din C. proc. civ., "când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. (...)", Înalta Curte a constatat că, în speță, termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate, s-a împlinit la 27 iulie 2020. S-a reținut că revizuentul a promovat calea de atac la 3 septembrie 2020 (data comunicării prin poștă a cererii de revizuire), după împlinirea acestui termen.

Instanța a constatat că motivele invocate de revizuent în susținerea cererii de repunere în termenul de exercitare a căii extraordinare de atac nu s-au circumscris sintagmei "motive temeinic justificate", de tipul celor avute în vedere de textul art. 186 alin. (1) din C. proc. civ.. S-a stabilit că motivele invocate nu l-au împiedicat să formuleze calea de atac, mai ales în condițiile în care art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu distinge după momentul comunicării hotărârii atacate cu revizuire, calculul termenului fiind efectuat exclusiv în raport cu rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, care în cazul de față, reprezintă data pronunțării acesteia.

Pentru că nu a fost respectat termenul în care calea de atac putea fi exercitată, s-a constatat că actul de procedură respectiv, făcut peste termen, este lovit de nulitate.

În concluzie, în cauză, Înalta Curte a constatat că cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a fost formulată cu depășirea termenului legal de o lună prevăzut de 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că a devenit incidentă sancțiunea decăderii reglementată de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., împrejurare în raport cu care nu s-a mai impus examinarea excepțiilor inadmisibilității și lipsei de interes a cauzei, invocate de intimată.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A., în temeiul art. 483, 484 și 488 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, admiterea, pe cale de excepție, a tuturor excepțiilor de drept substanțial de ordine publică, din dreptul material și procedural național, precum și comunitar, sesizarea Curții Constituționale a României cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., din perspectiva condițiilor de admisibilitate, astfel cum sunt interpretate și impuse pe cale pretoriană, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a lămuri, prin mecanismele de unificare a practicii, aceste condiții de admisibilitate, sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la compatibilitatea condițiilor de admisibilitate amintite cu dreptul Uniunii Europene.

În subsidiar, a solicitat declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Alba Iulia a petitelor ce nu sunt în competența materială a instanței supreme și anularea hotărârilor pronunțate în cauză de instanțele inferioare.

Așa cum s-a reținut și prin raportul întocmit în cauză de către magistratul-raportor, prin memoriul de recurs au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 3, 6, 7, 8 din C. proc. civ.

Referitor la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 2 din C. proc. civ.

Recurentul-revizuent a susținut că doamna judecător C. care, potrivit hotărârii atacate, a făcut parte din completul ce a soluționat cererea de revizuire, nu a fost prezentă în sală la termenul din 20 octombrie 2020. Susține că nu a putut invoca excepția nelegalei constituiri a instanței la termenul de judecată, în condițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., întrucât nu avea cum să prevadă că doamna judecător va fi menționată în hotărârea pronunțată.

De asemenea, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 teza a doua din C. proc. civ., constând în lipsa semnăturilor membrilor completului de pe Decizia civilă nr. 2369 din 20 octombrie 2020, ce i-a fost comunicată prin poștă, împrejurarea care aduce atingere dreptului său la un proces echitabil.

În sensul acestor critici, apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., solicită admiterea cererii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de revizuire.

În susținerea cererii sale, recurentul a invocat Deciziile Curții Constituționale nr. 33/2018, nr. 839/2015, nr. 126/2016, nr. 866/2015.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Recurentul apreciază că, în mod nelegal, instanța de revizuire nu a declinat în favoarea Curții de Apel Alba Iulia petitele ce intră sub incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. A invocat dispozițiile art. 510 alin. (3) din C. proc. civ.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Recurentul-revizuent susține că trebuie cenzurate de către instanța de recurs considerentele de la pagina 7 paragraful 2 și până la pagina 8 paragraful 2 din decizia atacată, referitoare la relevanța unor decizii ale Curții Constituționale și la inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 310/2018. De asemenea, critică considerentele referitoare la respingerea cererii de repunere în termen cu privire la acuratețea datelor menționate.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Recurentul-revizuent susține că prin hotărârea atacată a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a încheierii civile din 6 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Invocă încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 186 din C. proc. civ., față de statuările Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la procedura autonomă a repunerii în termenul de procedură a unui justițiabil pentru motive ce nu țin de culpa acestuia și care sunt străine de diligența procedurală de care este ținută o parte a unui dosar.

Prin memoriul de recurs, recurentul a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei decizii preliminare dar și sesizarea Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii și a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, respectiv pentru pronunțarea unui recurs în interesul legii.

Astfel, recurentul a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la următoarele întrebări prejudiciale, în baza art. 267 din Tratatele de Funcționare ale Uniunii Europene în privința compatibilității cu dreptul Uniunii Europene, în cauza de față, cu art. 4, art. 6 din Tratatul de Funcționare ale Uniunii Europene - Tratatul de la Lisabona, art. 41, art. 47, art. 52 și art. 54 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și cu principiul efectivității derivat din art. 47 Carta fundamentală a Uniunii Europene în privința condițiilor de admisibilitate cerute pe cale pretoriană/jurisprudențială de instanțele judecătorești naționale, inclusiv, Curtea Constituțională a României justițiabililor ce invocă în fața instanțelor naționale din România revizuirea unor hotărâri judecătorești pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care:

Cu aceeași chestiune de drept menționată anterior, recurentul a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a da lămuriri fie pe calea procedurii de dezlegare a unor probleme de drept ori pe calea recursului în interesul legii.

Intimata SC B. SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului. De asemenea, a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil și, în subsidiar, ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

Intimata apreciază că decizia împotriva căreia s-a formulat recurs este legală, fiind la adăpostul oricăror critici de legalitate din partea recurentului.

Arată că recursul declarat de către recurent este nul. Totodată, față de modul de formulare al recursului, consideră că recursul este inadmisibil. Susține că motivele invocate de recurent sunt nefondate iar soluția pronunțată prin Decizia nr. 2016/2020 de către Înalta Curte de Casație și Justiție este legală și temeinică.

Solicită instanței de recurs să constate că recurentul face un adevărat "cocktail" de informații în documentul intitulat "recurs", despre care afirmă că, în fapt, reprezintă: (1) recurs, (2) note de ședință-cereri-concluzii scrise (pag. 108-213), (3) note de ședință și (4) note de ședință 2 - concluzii scrise.

Astfel, solicită ca instanța de recurs să constate că este învestită, în primul rând, cu motive de nelegalitate (având în vedere specificul căii de atac a recursului), iar în al doilea rând, cu acele motive de nelegalitate cuprinse în recursul propriu-zis, acesta fiind actul de învestire al instanței conform principiului disponibilității și al limitelor devolutive proprii căii de atac.

Consideră că recurentul nu a respectat dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., fiind incidentă sancțiunea prevăzută de alin. (3) al aceluiași articol, respectiv nulitatea recursului.

Cu privire la motivele de nelegalitate, se arată că au fost invocate motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 3, 5, 6, 7 și 8. Precizează că motivele de casare sunt invocate doar formal și nu sunt însoțite de o motivare aptă să atragă dubii asupra legalității deciziei recurate, chiar și în condițiile în care recursul are un volum care apare ca fiind impresionant.

Intimata remarcă faptul că memoriul de recurs are același conținut cu contestația în anulare care face obiectul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Consideră că nu pot fi primite în recurs motivele care au stat la baza unei contestații în anulare, deoarece este vorba de două căi extraordinare de atac diferite.

Totodată, apreciază că sancțiunea nulității, derivată din nemotivarea recursului este atrasă și de invocarea a nenumărate motive de fond și care nu sunt legate de hotărârea împotriva căreia s-a formulat recurs.

Intimata mai arată că recurentul, cu rea-credință, invocă motive care nu au nicio legătură cu legalitatea hotărârii recurate și care nu se circumscriu motivelor de casare, în încercarea de a deturna cadrul procesual și limitele devoluării, de a încărca instanța de recurs cu un volum de muncă exagerat și lipsit de necesitate, tocmai pentru "a-și crea în mod artificial, prin veritabile capcane procedurale, diverse căi de atac".

Arată că cererea de recurs este alcătuită, în cea mai mare parte, din hotărâri judecătorești (pronunțate de Î.C.C.J., CCR, C.J.U.E., C.E.D.O.) citate în mod haotic, fără legătură cu cauza dedusă judecății, tocmai pentru a da impresia de admisibilitate și temeinicie a demersului judiciar promovat. Astfel, cererea recurentului nu reprezintă un veritabil recurs, ci, o "culegere de jurisprudență".

Pentru toate motivele indicate în întâmpinare, solicită declararea recursului ca fiind nul.

Cu privire la nesemnarea recursului, intimata precizează că, deși documentul intitulat "recurs" are un număr de 480 de pagini, apreciază că recursul propriu-zis pare a se încheia la pagina 108 unde se regăsește formula "Cu respect, A. 25.01.2021" - fără însă a fi semnat de către acesta. Astfel, solicită anularea recursului în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.

Cu privire la inadmisibilitate, solicită respingerea recursului ca inadmisibil deoarece în cazul de față, hotărârea a cărei revizuire se cere (Decizia nr. 670/2020 pronunțată în Dosar nr. x/2018 de Curtea de Apel Alba Iulia) nu este supusă recursului, fiind o decizie pronunțată în materia "conflictelor de muncă" - exclusă de la calea de atac a recursului de prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la caracterul nefondat al recursului, intimata arată, în întâmpinare, că toate motivele de casare invocate de către recurent sunt nefondate.

În concluzie, intimata solicită instanței de recurs ca, în principal, să dispună anularea recursului, iar, în subsidiar, să dispună respingerea recursului ca inadmisibil sau ca nefondat.

Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din același cod, întrucât procesul a fost început anterior datei de 2 februarie 2018, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este admisibil, dar criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 6 septembrie 2021, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către toate părțile.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Recurentul a solicitat instanței de control judiciar să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în esență, cu privire la interpretarea naturii autorității de lucru judecat în materia revizuirii.

Analizând cererea de sesizare a Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în raport cu susținerile părților și dispozițiile din dreptul Uniunii Europene, Înalta Curte va respinge cererea, pentru considerentele arătate în continuare.

Astfel, conform dispozițiilor art. 267 TFUE:

"Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:

(a) interpretarea tratatelor;

(b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii".

Alineatul 2 din text prevede posibilitatea unei instanțe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.

În ceea ce privește obiectul cererii de decizie preliminară, Înalta Curte reține că cererea de decizie preliminară trebuie să se refere la interpretarea sau validitatea dreptului Uniunii, iar nu la interpretarea normelor dreptului național sau la aspecte de fapt invocate în cadrul litigiului principal.

Totodată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu se poate pronunța asupra cererii de decizie preliminară decât dacă dreptul Uniunii este aplicabil cauzei principale. În această privință, este indispensabil ca instanța de trimitere să expună toate elementele pertinente de fapt și de drept care o determină să considere că dispozițiile dreptului Uniunii sunt susceptibile să se aplice în speță.

Înalta Curte reține că problema de drept invocată de recurent este reglementată de o normă de drept intern, respectiv de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., chestiune care însă nu are legătură cu dreptul Uniunii Europene. Se reține, de asemenea, că, în speță, nu se ridică probleme de drept internațional privat sau orice alte aspecte de drept unional.

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte constată că, în speță, nu se solicită interpretarea unei norme de drept european, ci a unei norme de drept intern iar întrebarea formulată nu are legătură cu dreptul Uniunii Europene.

În concluzie, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca inadmisibilă.

Prin cererea formulată, recurentul solicită sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept vizând condițiile de admisibilitate impuse unui justițiabil atunci când se cere revizuirea unei hotărâri judecătorești în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Conform art. 519 din C. proc. civ., "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Una dintre condițiile de admisibilitate a sesizării Completului pentru dezlegarea chestiunii de drept este aceea ca de lămurirea chestiunii dezlegate să depindă soluționarea litigiului dedus judecății.

Or, în cauză, instanța nu s-a pronunțat pe fondul cererii de revizuire, respectiv pe aspectul autorității de lucru judecat, ci a admis excepția tardivității cererii de revizuire formulată de către intimată și a respins cererea de revizuire ca tardivă.

Așa fiind, este evident că problema de drept invocată de recurent nu are legătură cu cauza, și, în consecință, instanța nu este ținută să sesizeze Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți.

Pentru toate acestea, instanța respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ca inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 514 din C. proc. civ. "Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești".

Dispozițiile legale menționate stabilesc, printre altele, calitatea procesuală a persoanelor și instituțiilor care au obligația să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate de instanțele judecătorești.

Analizând sesizarea formulată de recurentul A., Completul de 5 judecători reține că acesta nu are calitatea să solicite sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura de unificare a recursului în interesul legii.

Cum în cauză cererea de sesizare a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost formulată de recurent, se constată că o astfel de cerere este inadmisibilă.

Examinând hotărârea recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile formulate de recurent și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru motivele și argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte reține că în actualul stadiu procesual, instanța este învestită cu soluționarea unei cereri de recurs formulate împotriva unei decizii de respingere ca tardive a unei cereri de revizuire, în raport cu dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Astfel, prin Decizia nr. 2016 din 20 octombrie 2020, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost respinsă, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 670 din 25 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Instanța de recurs, învestită cu soluționarea căii de atac împotriva Deciziei nr. 2016 din 20 octombrie 2020 este ținută să examineze numai criticile referitoare la respingerea ca tardivă a cererii de revizuire, în raport cu motivele de casare. Or, în cauză, se constată că recurentul reiterează argumentele din cererea de revizuire făcând referire la condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în cauză, susținerile formulate de recurent nu reprezintă critici concrete și veritabile de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.. acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Admisibilitatea unei cereri de revizuire presupune îndeplinirea anumitor condiții, printre care și cea referitoare la promovarea căii de atac în termenul legal, iar constatarea instanței, privind neîntrunirea unei asemenea condiții, nu poate constitui temei al încălcării dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de vreme ce partea a beneficiat de toate garanțiile procesuale conferite de lege.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 2 din C. proc. civ., critica privind componența completului de judecată este nefondată.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că în cauză soluția a fost pronunțată de judecătorii care au participat la ședința de judecată, neexistând nicio abatere de la principiul continuității completului de judecată. Criticile recurentului privind lipsa unui membru al completului la ședința de judecată constituie simple afirmații nesusținute de argumente pertinente.

De asemenea, Înalta Curte reține că recurentul a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 teza a doua din C. proc. civ., constând în lipsa semnăturilor membrilor completului de pe Decizia civilă nr. 2369 din 20 octombrie 2020, ce i-a fost comunicată prin poștă, împrejurarea care aduce atingere dreptului său la un proces echitabil.

Conform art. 426 alin. (6) C. proc. civ.:

"hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanței". Astfel, din interpretarea textului citat rezultă că părților li se va comunica un duplicat al hotărârii judecătorești, iar nu unul din cele două exemplare originale - care sunt semnate de către toți judecătorii și de către magistrat-asistent - exemplare care rămân în păstrarea instanței.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat având în vedere faptul că revizuirea s-a cerut pentru motivul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8. Competența de a soluționa cererea revine "instanței mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre" conform dispozițiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, "prima hotărâre" este reprezentată de o decizie pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, iar "instanța mai mare în grad" față de Curtea de Apel Alba Iulia este Înalta Curte de Casație și Justiție, care este competentă sub toate cele trei aspecte (general, material și teritorial) să soluționeze cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat și în prezenta cauză, casarea unei hotărâri se poate cere atunci "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Argumentele invocate de recurent sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menționată. Susținerile din cererea de recurs nu privesc nemotivarea hotărârii, ci recurentul-revizuent a susținut că trebuie cenzurate de către instanța de recurs considerentele de la pagina 7 - paragraful 2 și până la pagina 8 paragraful 2 din decizia atacată, referitoare la relevanța unor decizii ale Curții Constituționale și la inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 310/2018. De asemenea, critică considerentele referitoare la respingerea cererii de repunere în termen cu privire la acuratețea datelor menționate.

Analizând conținutul hotărârii în care instanța și-a expus considerentele de fapt și de drept care au determinat-o să nu încuviințeze cererile formulate de parte, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 424 alin. (5) din codul menționat.

Instanța a argumentat logic și coerent prin raportare la excepția procesuală ce a determinat pronunțarea soluției de către instanța de revizuire.

Soluția de respingere ca tardivă a cererii de revizuire nu mai permite analizarea pe fond a susținerilor revizuentului astfel încât critica privind nemotivarea hotărârii apare ca fiind lipsită de suport juridic.

Ca atare, se reține că nu este incident cazul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., motivarea corespunzătoare permițând verificarea conformității hotărârii atacate, cu legea.

Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat. Rațiunea reglementării cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat.

Legiuitorul a urmărit ca, prin decizia supusă cenzurii instanței de control judiciar, să nu se pronunțe o soluție contrară unei alte hotărâri pronunțate într-o cauză identică.

Acest text nu poate justifica examinarea fondului cauzei, respectiv a fondului cererii de revizuire, cu referire la hotărârile pretins contradictorii, invocate drept temei al revizuirii.

Înalta Curte constată că, în cauză, instanța nu s-a pronunțat pe fondul cererii de revizuire, respectiv pe aspectul autorității de lucru judecat, ci a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

Astfel, din perspectiva faptului că instanța de revizuire nu a analizat fondul cauzei, criticile recurentului-revizuent care vizează aceste aspecte nu pot fi primite.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Prin memoriul de recurs, recurentul a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 186 din C. proc. civ. referitoare la repunerea în termenul procedural a părții care a pierdut un termen procedural dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Înalta Curte constată că, în cauză, acest motiv de casare nu este incident. Soluția instanței de revizuire este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt. Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 2016 din 20 octombrie 2020, secția a II-a civilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea de repunere în termenul de formulare a revizuirii, a admis excepția tardivității formulării cererii de revizuire formulată de către intimată și a respins cererea de revizuire ca tardivă, cauza nefiind cercetată în fond. Constată, de asemenea, din actele dosarului, că revizuirea a fost declarată după împlinirea termenului prevăzut de lege, iar potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, soluția instanței de revizuire - de admitere a excepției tardivității căii de atac și de respingere a revizuirii ca tardiv - este una corectă.

Față de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate motivele și criticile formulate de recurent, hotărârea atacată fiind temeinică și legală, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată și faptul că intimata a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.960,79 RON, reprezentând servicii de redactare, depunere întâmpinare și de asistență juridică la termenul de judecată a recursului, iar cheltuielile de judecată efectuate în faza procesuală a recursului au fost dovedite prin factura fiscală seria x nr. x din 26 februarie 2021 și dovada de plată aferentă acesteia, Înalta Curte va obliga recurentul, ca parte căzută în pretenții, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., la plata acestora către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de recurentul A. privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei decizii preliminare.

Respinge cererea formulată de recurentul A. privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și pentru pronunțarea unui recurs în interesul legii.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2016 din 20 octombrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Obligă pe recurentul A. la plata sumei de 6.960,79 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata SC B. SRL.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2022.

GGC - ED