ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5022/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 6451 din 4 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a anulat, pentru lipsa calității de reprezentant, acțiunea formulată de reclamanții A.M., A.A., A.M.M.

ș.a., prin reprezentant Corpul Național al Polițiștilor - Biroul Executiv Central, în contradictoriu cu pârâții Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" și Ministerul Administrației și Internelor, prin care solicitau să se constate dreptul lor, în calitate de funcționari publici cu statut special-polițiști, la plata salariilor nediminuate, obligarea pârâților la plata diferenței dintre salariile cuvenite, potrivit raporturilor de serviciu pe lunile iulie - decembrie 2010, și salariile plătite efectiv, adică la plata cotelor de 25% reținute din salarii în această perioadă, sume actualizate cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecăreia, până la data plății efective; obligarea pârâților, pentru viitor, la plata salariilor nediminuate cu cota de 25%.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal al reclamanților a Corpului Național al Polițiștilor - Biroul Executiv Central, reținând, în esență, că în cuprinsul dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 360/2002 și art. 8 din H.G. nr. 1305/2002, care prevăd atribuțiile Corpului Național al Polițiștilor, nu se regăsește niciuna referitoare la drepturile salariale ale polițiștilor, existând alte structuri și organizații cărora le revin atribuții pentru reprezentarea intereselor polițiștilor cu privire la acest aspect. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs Corpul Național al Polițiștilor - Biroul Executiv Central, în calitate de reprezentant al reclamanților, susținând, în esență, că în mod greșit a procedat prima instanță admițând excepția lipsei calității de reprezentant, în raport cu dispozițiile Legii nr. 218/2002, O.U.G.

nr. 30/2007, Legii nr. 360/2002, H.G. nr. 1305/2002 și Decretului nr. 31/1994, care, coroborate cu acordul dat de reclamanți, prin semnarea tabelului anexat acțiunii, conferă organizației profesionale recurente calitatea de reprezentant al reclamanților. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Actul normativ prin care s-a înființat Corpul Național al Polițiștilor și care prevede modul de organizare și funcționare al acestui organism, precum și atribuțiile conferite de lege, este Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

Astfel, conform dispozițiilor art. 49 din acest act normativ, "Se înființează Corpul Național al Polițiștilor, ca persoană juridică de drept public, denumit în continuare Corpul, cu sediul în municipiul București, reprezentând forma de organizare pe criteriu profesional, autonom, apolitic și nonprofit a polițiștilor" [alin. (1)] și "Corpul promovează interesele polițiștilor și apără drepturile acestora" [alin. (2)]. Referindu-se la atribuțiile Corpului, dispozițiile art. 50 din același act normativ prevăd că "Prin organele sale de conducere Corpul exercită următoarele atribuții: a) întreprinde măsuri pentru asigurarea integrității morale și profesionale a polițiștilor, precum și a unei activități eficiente a acestora; b) oferă consultanță la elaborarea propunerilor de acte normative care se referă la activitatea poliției sau la statutul polițistului; c) abrogată de O.U.G.

nr. 89/2003; d) la cerere, reprezintă interesele polițiștilor împotriva cărora au fost dispuse sancțiuni disciplinare; e) participă la elaborarea Codului de etică și deontologie al polițistului, ale cărui prevederi sunt obligatorii în exercitarea profesiei de polițist; f) abrogată de O.U.G. nr. 89/2003; g) reprezintă profesia de polițist, împreună cu Inspectoratul General al Poliției, în raporturile cu organisme guvernamentale, foruri profesionale și științifice, instituții publice, precum și cu alte persoane juridice și fizice; h) promovează pe plan extern relații cu organizații și instituții profesionale similare; i) ține și actualizează permanent evidența membrilor săi". Dispozițiile legale citate prevăd, așadar, o singură ipoteză în care Corpul ar putea avea calitatea de reprezentant, în sensul art. 161 alin. (1) C. proc.

civ., al intereselor polițiștilor, la cererea acestora, și anume atunci când împotriva lor au fost dispuse sancțiuni disciplinare, restul atribuțiilor având ca temei al exercitării exclusiv criteriul profesional și vizând, în esență, asigurarea integrității morale și profesionale a polițiștilor, precum și a unei activități eficiente a acestora. Or, în speță, litigiul nu poartă asupra unor sancțiuni disciplinare ce ar fi fost aplicate reclamanților ci asupra unor drepturi salariale, invocate de aceștia, Corpul neavând, în această privință, calitatea de reprezentant legal. Așa fiind, cum la dosarul cauzei nu a fost depusă dovada calității de reprezentant al reclamanților, conform art. 83 alin. (1) C. proc.

civ., tabelul cuprinzând semnăturile acestora neputând fi considerat o astfel de dovadă, în mod corect a procedat prima instanță, făcând aplicarea prevederilor art. 161 alin. (2) din același cod. Pentru considerentele arătate, constatându-se că hotărârea atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, în temeiul art. 312 din același cod, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menținând sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Corpul Național al Polițiștilor - Biroul Executiv Central, în calitate de reprezentant al reclamanților A.M., A.A., A.M.M. ș.a., împotriva Sentinței nr. 6451 din 4 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV