ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4445/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința nr. 252 din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de netimbrare precum și acțiunea rejudecată în fond după casare formulată de reclamantul D.C.D. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Ploiești, ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin acțiunea cu care a învestit instanța, reclamantul a solicitat anularea Deciziei de sancționare nr. 524 din 05 octombrie 2009 emisă de Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor prin care i s-a aplicat o sancțiune disciplinară constând în diminuarea salariului cu 5% pe o perioadă de 3 luni.

Astfel, se reține că urmare a unui control efectuat în cadrul Penitenciarului Ploiești în perioada 22 - 25 iunie 2009 de către direcția de specialitate din cadrul aparatului central al Administrației Naționale a Penitenciarelor s-a constatat o serie de nereguli, așa cum sunt consemnate în nota de constatare nr. 230681/DSDRP din 03 iulie 2009, vinovăția aparținând reclamantului în calitatea sa de șef serviciu aplicarea regimurilor la Penitenciarul Ploiești, motiv pentru care prin Adresa nr. 230681 din 08 iulie 2009 a fost sesizată comisia de disciplină din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor . Comisia de disciplină, analizând propunerea de sancționare a reclamantului având în vedere și audierea părților așa cum au fost consemnate în procesele-verbale din 31 iulie 2009 și 08 septembrie 2009 a reținut în sarcina reclamantului săvârșirea unor abateri disciplinare prevăzute de art. 61 lit. b), d) și p) și art. 46 lit. d), e), g), s), și j) din Legea nr. 293/2004, în concret; insuficienta implicare în coordonarea procedurii de soluționare a cererilor persoanelor private de libertate în ceea ce privește înregistrarea acestora, neîntocmirea la nivelul serviciului ce îl coordona a planurilor de muncă lunare, trimestriale și a analizelor activităților desfășurate, neaducerea la cunoștința personalului din subordine, sub semnătură, a fișelor de serviciu actualizate,

neactualizarea tabelului de acces în cadrul secției a II-a de deținere și neînregistrarea registrului de audiențe a șefului secției de deținere, superficialitate în coordonarea și instruirea personalului care își desfășoară activitatea în cadrul sectorului vizite și a personalului de supraveghere cu privire la modul de efectuare a activităților specifice apelului zilnic, accesul în cadrul persoanelor private de libertate, insuficienta implicare în cunoașterea problemelor reale din cadrul secțiilor de deținere, atitudinea refractară și relaționarea defectuoasă și comportamentul necorespunzător față de reprezentanții echipei de control, neexecutarea dispozițiilor date de conducătorii ierarhici cărora le este subordonat direct.

Se mai reține că la analiza abaterilor disciplinare și la aplicarea sancțiunii s-a avut în vedere atribuțiile reclamantului din fișa postului cunoscute de acesta prin semnarea acesteia, care în esență constau în îndrumarea și controlul activităților din domeniul siguranței interioare și regimul penitenciar, perfecționarea pregătirii personalului din serviciul de supraveghere și însoțire a persoanelor private de libertate din unitate. În acest context, consideră instanța de fond că din actele dosarului (nota de constatare, procesele-verbale de ședință ale comisiei de disciplină, obiecțiunile la referatul comisiei de disciplină analizate de comisia de disciplină cu ocazia propunerii sancțiunii disciplinare), rezultă că abaterile reținute în sarcina reclamantului au fost săvârșite cu vinovăție constând în general în superficialitate în executarea atribuțiilor de serviciu, ceea ce a justificat aplicarea sancțiunii disciplinare contestate.

2. Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 252 din 29 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul D.C.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 C. proc. civ. Printr-o primă critică formulată, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul arată că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea printr-o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nefiind analizate pretinsele abateri reținute în sarcina sa, nici dacă acestea există sau nu, dacă se face vinovat sau nu de săvârșirea lor. În acest sens se susține că în motivarea hotărârii pronunțate instanța de fond nu face decât să reia susținerile părților și să enumere piesele dosarului fără a analiza în mod concret fiecare din acestea, ceea ce echivalează cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc.

civ., și atrage nulitatea hotărârii. Consideră recurentul că acest tip de motivare îi îngrădește dreptul la apărare întrucât nu-i oferă posibilitatea legală de a dovedi nevinovăția întrucât nu aplică nici un criteriu concret față de care să se poată apăra. Printr-un set de critici formulate pe fondul cauzei, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ. recurentul susține că prin probele administrate în cauză a dovedit în fața instanței de fond faptul că nu se face vinovat pentru săvârșirea abaterilor disciplinare pentru care a fost sancționat prin Decizia nr. 524 din 05 octombrie 2009, și implicit nelegalitatea respectivului act administrativ contestat.

Astfel, consideră recurentul că nu se poate reține în sarcina sa lipsa privind implicarea și coordonarea soluționării cererilor persoanelor private de libertate având în vedere faptul că, deși și-a instruit, controlat și îndrumat permanent subordonații cu atribuții în acest domeniu, activitatea s-a realizat cu dificultate dat fiind faptul că în cea mai mare parte a timpului instituția a funcționat cu doi comandanți de secții din patru prevăzuți la cele patru secții de deținere. Recurentul mai susține că fișele posturilor nu au fost aduse la cunoștință și actualizate pe anul 2009 datorită schimbărilor majore ce au intervenit ca urmare a implementării unui program pilot, fapt ce a generat în mai multe rânduri modificarea strategiei de efectuare a activităților privind aplicarea regimului penitenciar, astfel încât până la momentul controlului, nu a putut fi stabilită forma lor finală.

Se mai arată că datorită schimbărilor succesive impuse de necesitatea aplicării programelor experimentale și care au dus la înființarea/desființarea unor funcții, modificarea unor atribuții specifice, grefat și pe faptul că există un deficit de cadre și totodată o dinamică mare a personalului care deși încadrat la sectorul vizită primește și alte însărcinări de serviciu decât cele specifice au existat și situații în care activitatea nu s-a putut desfășura în condiții de înaltă performanță. În opinia recurentului atitudinea refractară, relaționarea defectuoasă și comportamentul necorespunzător față de echipa de control este o chestiune de interpretare subiectivă a comportamentului său față de cei doi membri ai respectivei echipe de control și trebuie înlăturată.

Mai arată recurentul că a făcut dovada în fața instanței de fond a faptului că în aceeași perioadă a fost recompensat cu primirea Semnului onorific în Serviciul Patriei pentru ofițeri în anul 2008, semn onorific pentru activitatea profesională, astfel încât o apreciere de acest nivel primită cu puțin timp înaintea efectuării controlului face dovada deplină a pregătirii sale profesionale. 3. Hotărârea instanței de recurs Examinând hotărârea primei instanțe prin prisma criticilor înfățișate de recurent, față de prevederile legale incidente din materie supusă verificării, incluzând art. 304 1 C. proc. civ. și raportat la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate, în considerarea celor în continuare arătate.

Înalta Curte, în primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de fond a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, precum și la situația de fapt reținută în urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, fără a putea fi reținută lipsa motivării, în sensul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. În doctrină și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de ex. în Hotărârea pronunțată în cauza Ruiz Torija contra Spaniei din 9 decembrie 1994) s-a reținut constant că instanțele sunt obligate să-și motiveze deciziile, dar nu li se poate pretinde să răspundă în mod special la toate argumentele, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit.

Așa este și cazul în speță. Mai precis judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că actul de sancționare este legal, atât din perspectiva procedurilor legale de aplicare a sancțiunii în raport de cauzele de nulitate invocate precum cât și în privința fondului cauzei privind aplicarea sancțiunii disciplinare raportat la abaterile disciplinare reținute în sarcina recurentului-reclamant și dreptul de apreciere al autorității emitente a actului administrativ contestat. Totodată, Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurentul-reclamant, circumscrise motivului de recurs prevăzute de art. 304 1 C. proc.

civ. Astfel, se constată că recurentul-reclamant D.C.D. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 524 din 05 octombrie 2009 prin care a fost sancționat disciplinar "cu diminuarea drepturilor salariale corespunzătoare funcției ocupate cu 5% pe o perioadă de 3 luni" pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 61 lit. b), d) și p) și art. 46 lit. d), e), g), s) și j) din Legea nr. 293/2004.

În primul rând, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant, prin criticile formulate pe fondul cauzei nu contestă existența deficiențelor constatate în organizarea și funcționarea serviciului condus, care au stat la baza sesizării Comisiei de Disciplină, și ulterior au justificat emiterea actului administrativ sancționator, ci contestă doar sancționarea disciplinară a modului în care și-a îndeplinit atribuțiile aferente funcției de conducere față de împrejurările de ordin obiectiv în care și-a exercitat respectivele atribuții. Prin urmare Înalta Curte va analiza legalitatea actului administrativ contestat doar prin prisma acestor critici expuse în cuprinsul cererii de recurs.

Astfel, este de necontestat că recurentul-reclamant avea obligația ca în exercitarea funcției publice de conducere deținute să se preocupe în mod constant de îndrumarea și controlul activităților din domeniul siguranței interioare și regimului penitenciar, de perfecționarea personalului din serviciul de supraveghere și însoțire a persoanelor private de libertate din unitate, ceea ce impunea exercitarea la nivel optim a atribuțiilor înscrise în fișa postului nr. 105, de care a luat cunoștință sub semnătură la data de 16 mai 2007. Dificultățile generate, în desfășurarea activității în cadrul serviciului condus de recurentul-reclamant, fie de deficitul și dinamica de personal fie de activitățile specifice implementării unor programe experimentale, nu pot justifica în mod rezonabil deficiențele reținute în exercitarea atribuțiilor manageriale și nu pot conduce în limitele legalității la înlăturarea sancțiunii disciplinare aplicate recurentului-reclamant prin actul administrativ contestat.

Totodată, se impune a fi menționat și faptul că în evaluarea modului în care recurentul-reclamant și-a exercitat atribuțiile de serviciu nu au relevanță distincțiile profesionale acordate pentru aprecierea in abstracto a activității profesionale, fiind vorba de circumstanțe și criterii de apreciere total diferite. Așadar, faptul că în cursul anului 2008 recurentul-reclamant a fost distins cu Semnul Onorific în Serviciul Patriei pentru ofițeri în anul 2008, invocat în cauză ca și garanție a unei temeinice pregătiri profesionale, nu poate conduce la înlăturarea răspunderii disciplinare a recurentului-reclamant, angajată pentru modul deficitar în care și-a exercitat atribuțiile de serviciu în perioada de referință reținută în actul constatator.

De asemenea, legalitatea actului sancționator contestat nu poate fi susținută nici prin aprecierile de ordin subiectiv ale recurentului-reclamant referitoare la justificarea dificultăților de comunicare din timpul controlului desfășurat în perioada 22 iunie - 25 iunie 2009. Prin urmare, modul defectuos în care recurentul-reclamant și-a exercitat o serie de atribuții aferente funcției publice de șef Serviciu Aplicarea Regimurilor din cadrul Penitenciarului Ploiești, și care nu poate fi justificat în maniera invocată prin cererea de recurs, a impus în mod corect stabilirea răspunderii disciplinare a funcționarului public cu statut special și aplicarea unei sancțiuni proporționale cu gravitatea abaterilor disciplinare și circumstanțelor concrete ale săvârșirii acestora.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarate de D.C.D., împotriva Sentinței nr. 252 din 29 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2012 . Procesat de GGC - GV