ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4445/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4445/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cu recurs

Prin Sentința nr. 252 din 29 septembrie 2011,

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția de netimbrare precum și acțiunea rejudecată în fond

după casare formulată de reclamantul D.C.D. în contradictoriu cu pârâtele

Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Ploiești, ca

nefondată.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin acțiunea cu care

a învestit instanța, reclamantul a solicitat anularea Deciziei de sancționare

nr. 524 din 05 octombrie 2009 emisă de Directorul General al Administrației

Naționale a Penitenciarelor prin care i s-a aplicat o sancțiune disciplinară

constând în diminuarea salariului cu 5% pe o perioadă de 3 luni.

Astfel, se reține că

urmare a unui control efectuat în cadrul Penitenciarului Ploiești în perioada

22 - 25 iunie 2009 de către direcția de specialitate din cadrul aparatului

central al Administrației Naționale a Penitenciarelor s-a constatat o serie de

nereguli, așa cum sunt consemnate în nota de constatare nr. 230681/DSDRP din 03

iulie 2009, vinovăția aparținând reclamantului în calitatea sa de șef serviciu

aplicarea regimurilor la Penitenciarul Ploiești, motiv pentru care prin Adresa

nr. 230681 din 08 iulie 2009 a fost sesizată comisia de disciplină din cadrul

Administrației Naționale a Penitenciarelor .

Comisia de

disciplină, analizând propunerea de sancționare a reclamantului având în vedere

și audierea părților așa cum au fost consemnate în procesele-verbale din 31

iulie 2009 și 08 septembrie 2009 a reținut în sarcina reclamantului săvârșirea

unor abateri disciplinare prevăzute de art. 61 lit. b), d) și p) și art. 46

lit. d), e), g), s), și j) din Legea nr. 293/2004, în concret; insuficienta

implicare în coordonarea procedurii de soluționare a cererilor persoanelor

private de libertate în ceea ce privește înregistrarea acestora, neîntocmirea

la nivelul serviciului ce îl coordona a planurilor de muncă lunare, trimestriale

și a analizelor activităților desfășurate, neaducerea la cunoștința

personalului din subordine, sub semnătură, a fișelor de serviciu actualizate,

neactualizarea tabelului de acces în cadrul secției a II-a de deținere și

neînregistrarea registrului de audiențe a șefului secției de deținere,

superficialitate în coordonarea și instruirea personalului care își desfășoară

activitatea în cadrul sectorului vizite și a personalului de supraveghere cu

privire la modul de efectuare a activităților specifice apelului zilnic,

accesul în cadrul persoanelor private de libertate, insuficienta implicare în

cunoașterea problemelor reale din cadrul secțiilor de deținere, atitudinea

refractară și relaționarea defectuoasă și comportamentul necorespunzător față

de reprezentanții echipei de control, neexecutarea dispozițiilor date de

conducătorii ierarhici cărora le este subordonat direct.

Se mai reține că la

analiza abaterilor disciplinare și la aplicarea sancțiunii s-a avut în vedere

atribuțiile reclamantului din fișa postului cunoscute de acesta prin semnarea

acesteia, care în esență constau în îndrumarea și controlul activităților din

domeniul siguranței interioare și regimul penitenciar, perfecționarea

pregătirii personalului din serviciul de supraveghere și însoțire a persoanelor

private de libertate din unitate.

În acest context,

consideră instanța de fond că din actele dosarului (nota de constatare,

procesele-verbale de ședință ale comisiei de disciplină, obiecțiunile la

referatul comisiei de disciplină analizate de comisia de disciplină cu ocazia

propunerii sancțiunii disciplinare), rezultă că abaterile reținute în sarcina

reclamantului au fost săvârșite cu vinovăție constând în general în

superficialitate în executarea atribuțiilor de serviciu, ceea ce a justificat

aplicarea sancțiunii disciplinare contestate.

Împotriva Sentinței

nr. 252 din 29 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă

și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul D.C.D.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 C.

proc. civ.

Printr-o primă

critică formulată, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7

C. proc. civ., recurentul arată că în mod greșit instanța de fond a respins

acțiunea printr-o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină,

nefiind analizate pretinsele abateri reținute în sarcina sa, nici dacă acestea

există sau nu, dacă se face vinovat sau nu de săvârșirea lor.

În acest sens se

susține că în motivarea hotărârii pronunțate instanța de fond nu face decât să

reia susținerile părților și să enumere piesele dosarului fără a analiza în mod

concret fiecare din acestea, ceea ce echivalează cu nerespectarea prevederilor

art. 261 alin. (5) C. proc. civ., și atrage nulitatea hotărârii.

Consideră recurentul

că acest tip de motivare îi îngrădește dreptul la apărare întrucât nu-i oferă

posibilitatea legală de a dovedi nevinovăția întrucât nu aplică nici un

criteriu concret față de care să se poată apăra.

Printr-un set de

critici formulate pe fondul cauzei, în temeiul art. 304

1

C. proc.

civ. recurentul susține că prin probele administrate în cauză a dovedit în fața

instanței de fond faptul că nu se face vinovat pentru săvârșirea abaterilor

disciplinare pentru care a fost sancționat prin Decizia nr. 524 din 05

octombrie 2009, și implicit nelegalitatea respectivului act administrativ

contestat.

Astfel, consideră

recurentul că nu se poate reține în sarcina sa lipsa privind implicarea și

coordonarea soluționării cererilor persoanelor private de libertate având în

vedere faptul că, deși și-a instruit, controlat și îndrumat permanent

subordonații cu atribuții în acest domeniu, activitatea s-a realizat cu

dificultate dat fiind faptul că în cea mai mare parte a timpului instituția a

funcționat cu doi comandanți de secții din patru prevăzuți la cele patru secții

de deținere.

Recurentul mai

susține că fișele posturilor nu au fost aduse la cunoștință și actualizate pe

anul 2009 datorită schimbărilor majore ce au intervenit ca urmare a implementării

unui program pilot, fapt ce a generat în mai multe rânduri modificarea

strategiei de efectuare a activităților privind aplicarea regimului

penitenciar, astfel încât până la momentul controlului, nu a putut fi stabilită

forma lor finală.

Se mai arată că datorită

schimbărilor succesive impuse de necesitatea aplicării programelor

experimentale și care au dus la înființarea/desființarea unor funcții,

modificarea unor atribuții specifice, grefat și pe faptul că există un deficit

de cadre și totodată o dinamică mare a personalului care deși încadrat la

sectorul vizită primește și alte însărcinări de serviciu decât cele specifice

au existat și situații în care activitatea nu s-a putut desfășura în condiții

de înaltă performanță.

În opinia

recurentului atitudinea refractară, relaționarea defectuoasă și comportamentul

necorespunzător față de echipa de control este o chestiune de interpretare

subiectivă a comportamentului său față de cei doi membri ai respectivei echipe

de control și trebuie înlăturată.

Mai arată recurentul

că a făcut dovada în fața instanței de fond a faptului că în aceeași perioadă a

fost recompensat cu primirea Semnului onorific în Serviciul Patriei pentru

ofițeri în anul 2008, semn onorific pentru activitatea profesională, astfel

încât o apreciere de acest nivel primită cu puțin timp înaintea efectuării

controlului face dovada deplină a pregătirii sale profesionale.

instanței de recurs

Examinând hotărârea

primei instanțe prin prisma criticilor înfățișate de recurent, față de

prevederile legale incidente din materie supusă verificării, incluzând art. 304

1

C. proc. civ. și raportat la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține

că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate, în considerarea celor în

continuare arătate.

Înalta Curte, în

primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de fond a expus

în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale,

prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, precum și la

situația de fapt reținută în urma aprecierii probatoriului administrat în

cauză, fără a putea fi reținută lipsa motivării, în sensul art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ., cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

În doctrină și în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de ex. în Hotărârea

pronunțată în cauza Ruiz Torija contra Spaniei din 9 decembrie 1994) s-a

reținut constant că instanțele sunt obligate să-și motiveze deciziile, dar nu

li se poate pretinde să răspundă în mod special la toate argumentele, fiind

suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente

în mod implicit. Așa este și cazul în speță.

Mai precis

judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care

au condus la concluzia că actul de sancționare este legal, atât din perspectiva

procedurilor legale de aplicare a sancțiunii în raport de cauzele de nulitate

invocate precum cât și în privința fondului cauzei privind aplicarea sancțiunii

disciplinare raportat la abaterile disciplinare reținute în sarcina

recurentului-reclamant și dreptul de apreciere al autorității emitente a

actului administrativ contestat.

Totodată, Înalta

Curte analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal

aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de

recurentul-reclamant, circumscrise motivului de recurs prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ.

Astfel, se constată

că recurentul-reclamant D.C.D. a supus controlului de legalitate exercitat de

instanța de contencios administrativ Decizia Directorului General al

Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 524 din 05 octombrie 2009 prin

care a fost sancționat disciplinar "cu diminuarea drepturilor salariale

corespunzătoare funcției ocupate cu 5% pe o perioadă de 3 luni" pentru

săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 61 lit. b), d) și p) și

art. 46 lit. d), e), g), s) și j) din Legea nr. 293/2004.

În primul rând,

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant, prin criticile formulate pe

fondul cauzei nu contestă existența deficiențelor constatate în organizarea și

funcționarea serviciului condus, care au stat la baza sesizării Comisiei de

Disciplină, și ulterior au justificat emiterea actului administrativ

sancționator, ci contestă doar sancționarea disciplinară a modului în care și-a

îndeplinit atribuțiile aferente funcției de conducere față de împrejurările de

ordin obiectiv în care și-a exercitat respectivele atribuții.

Prin urmare Înalta

Curte va analiza legalitatea actului administrativ contestat doar prin prisma

acestor critici expuse în cuprinsul cererii de recurs.

Astfel, este de

necontestat că recurentul-reclamant avea obligația ca în exercitarea funcției

publice de conducere deținute să se preocupe în mod constant de îndrumarea și

controlul activităților din domeniul siguranței interioare și regimului

penitenciar, de perfecționarea personalului din serviciul de supraveghere și

însoțire a persoanelor private de libertate din unitate, ceea ce impunea

exercitarea la nivel optim a atribuțiilor înscrise în fișa postului nr. 105, de

care a luat cunoștință sub semnătură la data de 16 mai 2007.

Dificultățile

generate, în desfășurarea activității în cadrul serviciului condus de

recurentul-reclamant, fie de deficitul și dinamica de personal fie de

activitățile specifice implementării unor programe experimentale, nu pot

justifica în mod rezonabil deficiențele reținute în exercitarea atribuțiilor

manageriale și nu pot conduce în limitele legalității la înlăturarea sancțiunii

disciplinare aplicate recurentului-reclamant prin actul administrativ

contestat.

Totodată, se impune a

fi menționat și faptul că în evaluarea modului în care recurentul-reclamant

și-a exercitat atribuțiile de serviciu nu au relevanță distincțiile

profesionale acordate pentru aprecierea in abstracto a activității

profesionale, fiind vorba de circumstanțe și criterii de apreciere total

diferite. Așadar, faptul că în cursul anului 2008 recurentul-reclamant a fost

distins cu Semnul Onorific în Serviciul Patriei pentru ofițeri în anul 2008,

invocat în cauză ca și garanție a unei temeinice pregătiri profesionale, nu

poate conduce la înlăturarea răspunderii disciplinare a recurentului-reclamant,

angajată pentru modul deficitar în care și-a exercitat atribuțiile de serviciu

în perioada de referință reținută în actul constatator.

De asemenea,

legalitatea actului sancționator contestat nu poate fi susținută nici prin

aprecierile de ordin subiectiv ale recurentului-reclamant referitoare la

justificarea dificultăților de comunicare din timpul controlului desfășurat în

perioada 22 iunie - 25 iunie 2009.

Prin urmare, modul

defectuos în care recurentul-reclamant și-a exercitat o serie de atribuții

aferente funcției publice de șef Serviciu Aplicarea Regimurilor din cadrul

Penitenciarului Ploiești, și care nu poate fi justificat în maniera invocată

prin cererea de recurs, a impus în mod corect stabilirea răspunderii

disciplinare a funcționarului public cu statut special și aplicarea unei

sancțiuni proporționale cu gravitatea abaterilor disciplinare și

circumstanțelor concrete ale săvârșirii acestora.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 20 din

Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarate de D.C.D., împotriva Sentinței nr. 252 din 29 septembrie 2012 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2012 .

Procesat de GGC - GV