ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1493/2018

HOTĂRÂRE

26.04.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1493/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 26 aprilie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. s-a solicitat angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtului B., invocându-se neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate prin contract de prestare a serviciilor de comunicații telefonice.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat un contract de furnizare a serviciilor de comunicații - telefonie C.. Potrivit contractului beneficiarul, respectiv debitorul B., avea obligația să achite factura emisa pentru plata contravalorii serviciilor, iar acesta nu și-a îndeplinit aceasta obligație, neachitând contravaloarea serviciilor de comunicații - telefonie C. pentru care s-au emis facturi.

Dreptul de creanță al S.C. D. S.A. (fostă C.) a fost transmis, prin cesiune reclamantei S.C. A. S.R.L..

În drept, reclamanta a invocat prevederile dispozitiilor art. 1026 și următ. noul C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 11348/2017 din 22 septembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolaul Mare, jud. Timiș; totodată, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a aplicat reclamantei o amendă judiciară în cuantum de 500 RON.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Art. 121 C. proc. civ. dispune că cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile - în sensul că părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire, adică a dreptului la acțiune.

În speța de față, instanța a apreciat că alegerea instanței de la sediul reclamantei, diferită de cea stabilită prin art. 121 C. proc. civ., putea interveni numai după nașterea dreptului la acțiune, față de obiectul contractului rezultând cu evidență calitatea de consumator a pârâtului, astfel cum este definit de Codul consumului și Legea nr. 193/2000.

S-a mai reținut că, întrucât art. 121 C. proc. civ. reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, invocarea excepției necompetenței teritoriale este supusă dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Conform informațiilor existente la dosarul cauzei, s-a constatat că domiciliul legal al pârâtului este în comuna E., județul Timiș, localitate care se află în raza teritorială a Judecătoriei Sânnicolaul Mare, jud. Timiș.

Având în vedere că reclamanta a formulat cu rea-credință o cerere de valoare redusă care în mod evident nu era de competența Judecătoriei Iași, instanța a aplicat acesteia o amendă judiciară în cuantum de 500 RON, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolaul Mare sub numărul x/2017.

Prin sentința civilă nr. 103/2018 din 31 ianuarie 2018 instanța a admis excepția de necompetență a Judecătoriei Sânnicolaul Mare în soluționarea cauzei și a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L . în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Iași; a constatat ivit conflictul negativ de competență între instanțe și a sesizat Inalta Curte de Casație și Justiție a României, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut, în esență, în aplicarea art. 107 și art. 113 pct 3 din Noul C. pr . civ., următoarele:

Întrucât Judecătoria Iași este prima instanță sesizată iar părțile nu au invocat în cauză excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Iași, cum în cauză competența teritorială este alternativă între instanțe, Judecătoria Iași este competentă teritorial. Și aceasta întrucât plata serviciilor de telecomunicații se putea efectua către cesionarul reclamant S.C. A. S.R.L la sediul acestuia din mun. Iași sau în contul bancar al acestuia, conform notificării de cesiune de creanță, dosar declinat și contractului de cesiune de creanță dosar declinat, în condițiile în care între reclamant și pârât există un raport juridic derivat din cesiune de creanță, iar pârâtul nu are în raport cu reclamantul calitatea de consumator, ci doar calitatea de debitor cedat, deoarece reclamantul nu are ca obiect de activitate furnizarea de servicii de telecomunicații către consumatori.

Pe de altă parte, s-a reținut că, în conformitate cu prevederile contractului de abonament C., litigiile sunt date prin convenția părților instanțelor judecătorești de la sediul social al C., clauza 22. 3 din Termenii generali ai contractului de abonament C..

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sânnicolaul Mare competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se reține că obiectul dosarului îl constituie cererea de valoare redusă, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtului B., invocându-se neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate prin contractul de prestare a serviciilor de comunicații telefonice.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, "prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale", iar conform art. 2 pct. din O.G. nr. 21/1992, consumator este "orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale".

Conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, "prin profesionist se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia".

Din raportul juridic dedus judecății, față de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 raportat la art. 2 pct. din O.G. nr. 21/1992 și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, instanța reține atât calitatea de profesionist a reclamantei, care în urma cesionării contractului încheiat cu S.C. D. S.A. (fostă C.) acționează în cadrul activității sale comerciale de recuperare creanțe, cât și calitatea de consumator a pârâtului, care a încheiat un contract de servicii de telecomunicații ca și persoană fizică, fără a se menționa în contract vreun scop din sfera activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Calitatea părților și natura raportului juridic atrag așadar norma de competență exclusivă, prevăzută de dispozițiile art. 121 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile".

Conform dispozițiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile în materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă.

În prezenta cauză, instanța constată că părțile nu au încheiat o convenție de alegere a instanței competente după nașterea dreptului la despăgubire.

Totodată, se reține că schimbarea creditorului (prin cesiunea creanței) nu este de natură a schimba calitatea pârâtului de consumator, în sensul prevederilor legale anterior arătate.

Raportat la aceste dispoziții legale, derogatorii de la dreptul comun, precum și la art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanța constată că norma de competență teritorială este una exclusivă, astfel că părțile nu o pot înlătura.

În aceste condiții, se reține că, în ceea ce privește soluționarea cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator, în lipsa alegerii de competență după nașterea dreptului la despăgubire, competența teritorială este absolută și aparține judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul.

Totodată, C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică, cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

În cauză, fiind vorba de o regulă de competență teritorială absolută, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepția de ordine publică a necompetenței teritoriale absolute trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În speță, Judecătoria Iași a invocat această excepție în condițiile prevăzute de lege, respectiv la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe.

Conform informațiilor existente la dosarul cauzei, pârâtul își are domiciliul în județul Timiș, localitate care se află pe raza teritorială a Judecătoriei Sânnicolaul Mare, jud. Timiș.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolaul Mare.