ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 738/2019

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la data de 14 mai 2015, sub dosarul nr. x/2015, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul nul absolut și abuziv al clauzelor contractuale prevăzute: - la art. 6 pct. 1 teza a 2-a și art. 5 pct. 1 lit. a) din contractul de credit bancar ipotecar nr. x/10.10.2008; - să dispună obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii raportat la evoluția indicelui Libor la 3 luni și marja fixă a băncii, începând cu data 10.10.2008, data încheierii contractului de credit, și până în prezent; - să dispună obligarea pârâtei la calcularea și perceperea pe viitor a dobânzii conform evoluției indicelui Libor actualizat la 3 luni, conform art. 6 pct. 1 teza I și marja fixă a băncii (3,25 %) pe toată perioada de derulare a contractului de credit; - să dispună obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor percepute în baza clauzelor contractuale nule și abuzive precum și fără temei legal, cu titlu comision de administrare și cu titlu de dobândă excedentară; - să constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar inserată în contractul de credit și eliminarea acesteia din contract; - să dispună stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului; - să dispună denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională; - să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 99/2006, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, Legea nr. 363/2007, art. 15 din Constituția României, art. 194 și urm. C. proc. civ., art. 480, 992 C. civ., Directiva nr. 93/13/CEE, art. 276 din TFUE.

Prin sentința civilă nr. 11839 din 17 septembrie 2015, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 29 octombrie 2015, sub dosarul nr. x/2015. Judecătoria Sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 13909 din 11 decembrie 2015, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 2 martie 2016, sub dosarul nr. x/2016.

La data de 24 martie 2016, reclamanții A. și B. și-au precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că sumele solicitate sunt în cuantum de 72.574.89 CHF reprezentând dobânda excedentară și de 725 CHF reprezentând comision de administrare.

Prin sentința civilă nr. 3275 din 27 mai 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, cererea formulată de reclamanții A. și B., astfel cum a fost precizată, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3275 din 27 mai 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă au declarat apel reclamanții A. și B., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub dosarul nr. x/2016. Prin decizia civilă nr. 2020/2017 din 22 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul reclamanților A. și B. împotriva sentinței civile nr. 3275 din 27 mai 2016 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. A fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că s-a admis în parte acțiunea. A fost constat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 6 pct. 1 teza finală din contractul de credit nr. x/10.10.2008. A fost obligată pârâta C. S.A. să restituie reclamanților sumele percepute în baza clauzei constatate nule, pe perioada cuprinsă între 10.10.2008 și 20.09.2010. A fost obligată pârâta la 1.240 RON cheltuieli de judecată în fond către reclamanți. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva deciziei civile nr. 2020 din 22 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a declarat recurs pârâta C. S.A., fără a indica temeiul de drept, prin care s-a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei recurate. Clauzele prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) din convenția de credit respectă întocmai și în totalitate dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 190/1999, dobânda variabilă prevăzută în contract fiind stabilită în funcție de valoarea indicelui de referință aferent valutei creditului. Aceste clauze au fost modificate ca urmare a intrării în vigoarea O.U.G. nr. 50/2010 prin actul adițional întocmit în temeiul acestui act normativ, respectiv prin prevederile art. I.2.2.1 - Dobânda curentă prin Actul adițional comunicat reclamanților prin adresa din 2.09.2010, acceptată tacit. Astfel, Banca a asigurat conformitatea acestei clauze contractuale cu prevederile art. 37 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 50/2010. În final, recurenta-pârâtă a susținut că nu a acționat contrar cerințelor bunei-credințe și că nu există niciun dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

Intimații-reclamanți A. și B., prin întâmpinarea depusă la dosar, au invocat excepția nulității recursului pârâtei C. S.A., în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Pe fondul recursului, s-a solicitat respingerea acestuia, hotărârea instanței de apel fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor doveditoare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din camera de consiliu din 13 noiembrie 2018 a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. La dosar, nu s-au depus puncte de vedere la raport. Ulterior, s-a fixat termen pentru admisibilitatea în principiu a recursului, la data de 2 aprilie 2019.

Înalta Curte a luat în examinare excepția netimbrării recursului pârâtei C. S.A., în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele: În cauză, cum recurenta-pârâtă C. S.A. nu a timbrat anticipat recursul cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, la data de 16 aprilie 2019 i s-a comunicat obligația de plată a taxei judiciare de timbru, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, obligație asupra căreia nu s-a conformat. Or, prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată. În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării. Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată, potrivit dispozițiilor art. 494 raportat la art. 470 alin. (3) C. proc. civ. Prin urmare, constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-pârâtă C. S.A. nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din actul de procedură ce i-a fost comunicat la data de 16 aprilie 2019, obligație asupra căreia nu s-a conformat nici pentru termenul din 2 aprilie 2019, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 2020 din 22 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. În baza dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., recurenta-pârâtă C. S.A. va fi obligată către intimații-reclamanți B. și A. să achite suma de 2.380 de RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit facturii nr. x din 4 mai 2018, aflată la dosar.